Storia.ro prezintă o selecție a vilelor-monument cu potențial de investiții

Renovarea și recondiționarea vilelor construite în jurul anului 1900 reprezintă de fiecare dată o competiție între prezent și trecut, în care sunt puse în balanță nevoia de modernizare cu dorința de a nu pierde în totalitate personalitatea inițială a casei.

Atât în cazul stilului arhitectural, cât și în cazul decorului interior, în funcție de proporția elementelor păstrate în forma originală, atmosfera de epocă se resimte mai mult sau mai puțin pregnant, într-una sau mai multe camere ale casei, așa cum se întâmplă și în cazul următoarelor proprietăți selectate de Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri.

Precum Casa Mița Biciclista din București, care s-a redeschis recent dupa 80 de ani, aceste monumente istorice au un potențial foarte mare de a găzdui ecosisteme culturale sau sedii de firme, pensiuni, poate chiar locuințe.

 

VILĂ-MONUMENT ISTORIC, STRADA PLANTELOR, BUCUREȘTI – 780.000 €

Situată în zona Foișorul de foc, această vilă în stil neoclasic, din 1921, este perfect conservată și păstrează elemente originale de arhitectură și finisaje, având încăperi generoase, înalte și luminoase. Casa are trei intrări, fiind edificată pe demisol, parter, mansardă și pod, cu o suprafață utilă de 409mp. Proprietatea deține și buncăr, o curte de 169mp și parcare.

 

CASĂ BOIEREASCĂ MONUMENT ISTORIC, CRAIOVA – 800.000 €
 

Situată ultracentral, această casă boierească este un monument istoric emblematic al Craiovei. Construcția a fost realizată la sfârșitul secolului XIX, în stilul baroc, și are o istorie aparte întrucât i-a trecut pragul și Constantin Brâncuși, sculptorul român care a avut contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Monumentul istoric, restaurat și păstrat în totalitate în condiții deosebite, are o suprafață utilă de 520 mp și este compus din demisol – unde se regăsesc grupuri sanitare, spații de depozitare și o cramă; parter – cu patru saloane, bucătarie și grupuri sanitare; mansardă – unde există o încăpere open-space, un birou, spații sanitare și o cameră destinată centralei.
 
VILĂ INTERBELICĂ ÎN ZONA ARCULUI DE TRIUMF, BUCUREȘTI – 840.000 €
Situată în apropierea Parcului Herăstrău și a Arcului de Triumf, această vilă interbelică se individualizează prin elemente decorative unice, precum sobele de teracotă cu plăci sau cahle pictate cu elemente florale. Vila a fost construită în 1932, după planurile arhitectului Nicolae Georgescu, fiind formată din 6 camere + dependințe. Cu o suprafață utilă de 231 mp, vila are la demisol saună și spații de depozitare, la parter – living, dining, bucătărie, grup sanitar; la etaj – cameră de zi, dormitor, baie, iar la mansardă – dormitor și baie. Sunt disponibile două locuri de parcare în curte și unul în garaj, terenul totalizând 240 mp.

 

 

VILĂ ÎN ZONA ARMENEASCĂ-GRĂDINA ICOANEI, BUCUREȘTI – 900.000 €

 

Această vilă construită în 1928 a fost renovată cu scopul de a păstra o legătură strânsă între tradiție și modernism. Turul casei își propune să fie o călătorie în timp, întrucât fiecare încăpere a casei are cel puțin un element original păstrat și recondiționat, fie că este vorba de o sobă unicat, pictată cu elemente florale, o bucată de perete, tavanul sau lustra.

Imobilul este dispus pe demisol, parter, etaj și mansardă și are o suprafață utilă de 400 mp. Lucrările de renovare au inclus refacerea în întregime a acoperișului, recompartimentarea spațiului, recondiționarea pardoselilor, decopertarea pereților până la cărămidă, refacerea tencuielii acestora și adaptarea instalațiilor (electrice, sanitare și termice) la nivelul actual de confort, schimbarea tâmplăriei și multe altele. Încălzirea se realizează cu ajutorul celor două centrale termice, fiecare acoperind câte două niveluri ale casei.
Orangeria construită deasupra garajului este zona de relaxare potrivită oricărui sezon, în timp ce foișorul din fier forjat, rezervat zilelor de vară, oferă un farmec aparte spațiului din curte, care totalizează 247 mp.

Case de epocă de diverse stiluri arhitecturale și decorative, deja recondiționate sau în așteptarea unor proprietari care să realizeze ei înșiși planul de renovare și să determine echilibrul între elementele care trebuie păstrate dintre cele originale și cele care trebuie adăugate, pentru a întregi viziunea lor asupra noii proprietăți, își așteaptă vizitatorii pe Storia.ro.

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier

în parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *