VBucurești, 25 ianuarie 2023. De la cumpărăturile de pe orice dispozitiv până la livrarea în proximitatea locuinței sau a biroului, consumatorii preferă acele soluții care le oferă mobilitate și libertatea de a-și planifica timpul așa cum își doresc, lucru confirmat și de o analiză realizată de eMAG în rândul celor peste 8 milioane de clienți pe care îi are în regiune, după încheierea sezonului de shopping de iarnă.
Astfel clienții platformei din România, Ungaria și Bulgaria au preferat să plaseze comenzi cu precădere de pe telefonul mobil, cele mai multe cumpărături fiind plasate în intervalul 10:00- 15:00: 78% dintre clienții din România, 61% dintre clienții din Ungaria și 72% dintre bulgari au comandat de pe telefon, care le permite să plaseze comenzi oricând au câteva clipe libere, de oriunde s-ar afla.
În ce privește pregătirile pentru sărbători, clienții din Bulgaria au fost cei mai grăbiți, iar ziua în care au plasat cele mai multe comenzi a fost 6 decembrie. Și clienții din Ungaria au vrut să elimine orice stres legat de cumpărături, astfel că cea mai aglomerată zi de shopping a fost 12 decembrie. În România, unde clienții s-au bazat pe livrarea rapidă prin intermediul abonamentului Genius cu livrare gratuită și oferte exclusive, aceștia au plasat comenzile mai târziu, cele mai multe numeroase înregistrându-se cu șase zile înainte de Crăciun.
Clienții din toate cele trei țări au putut opta pentru cumpărături atât din oferta eMAG cât și a sellerilor din Marketplace, astfel că peste 22.000 de selleri care vând pe eMAG au înregistrat comenzi în luna decembrie în cel puțin una dintre cele trei țări. Peste 2.200 dintre acești selleri au avut comenzi și dintr-o altă țară decât cea de rezidență. Totodată, peste 220.000 de comenzi din oferta sellerilor au fost livrate de eMAG, direct din hubul logistic de la Joița, prin serviciul de Fulfilment.
„Sezonul cumpărăturilor de iarnă a reconfirmat faptul că, indiferent că vorbim despre clienții din România sau despre cei din Bulgaria sau Ungaria, cu toții preferă soluțiile de shopping care le simplifică viața. Ofertele speciale, livrarea rapidă și mobilitatea sunt comune celor 8 milioane de clienți ai noștri care au ales să cumpere de pe eMAG produse din toate categoriile, de la cadouri pentru cei apropiați până la băuturi sau produse pentru curățenia casei. Aceștia au profitat și de prețurile bune pe care le-au găsit în campaniile de reduceri, dar și de gama variată, alegând dintr-un singur loc, toate articolele de care au avut nevoie,” a declarat Irina Pencea, Chief Marketing Officer eMAG.
Cea mai complexă comandă, în valoare de 60.499 de lei, a fost plasată din România și a cuprins 285 de produse din categorii precum: băuturi, îngrijire personală și machiaj, hrană uscată, produse de îngrijire a casei, produse de igienă, un aparat electrocasnic mare, un parfum și un aparat electrocasnic mic. Din Ungaria a fost plasată o comandă cuprinzând 50 de produse cu o valoare de 46.622 de lei și a inclus băuturi, cărți și articole de divertisment, hrană uscată, textile pentru casă, produse de igienă, articole de birotică, jucării, articole sportive. Cea mai mare comandă din Bulgaria a cuprins 38 de produse în valoare de 23.105 de lei și a inclus îmbrăcăminte pentru femei, îmbrăcăminte pentru bărbați, genți și accesorii.
Top 10 cele mai comandate categorii de produse în luna decembrie 2022 pe eMAG:
România Ungaria Bulgaria
Accesorii pentru telefon Accesorii pentru telefon Accesorii pentru telefon
Jocuri și puzzle-uri Periferice Telefoane
Detergenți și produse de curățenie Jucării – seturi de construcție Periferice
Decorații de sezon Telefoane Scutece și accesorii
Produse pentru îngrijirea părului Detergenți și produse pentru curățenie Produse de îngrijirea casei
Scutece și accesorii Căști și accesorii Jocuri și puzzle-uri
Periferice Smartwatch-uri Epilatoare, aparate de tuns și de ras
Produse de îngrijirea pielii Accesorii audio pentru TV Televizoare
Produse de igienă personală Decorațiuni de sezon Jucării – seturi de construcție
Telefoane Echipamente de gătit Smartwatch-uri
Despre eMAG
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.