Abonamentul Genius devine mai flexibil și poate fi achiziționat acum și lunar   

Abonamentul anual își menține prețul de 99 de lei, iar costul pentru un abonament lunar este de 19,90 lei
Clienții care aleg abonamentul lunar au parte de toate beneficiile Genius: livrare gratuită și oferte exclusive în 4 aplicații: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful
Un client Genius care folosește toate cele 4 aplicații în luna gratuită de trial, plasează, în medie, 9 comenzi pe lună, amortizând astfel costul abonamentului în perioada de încercare
București, 17 ianuarie 2023. Începând de azi, Genius, abonamentul la cumpărături gratuite și oferte speciale este disponibil și lunar, cu aceleași beneficii ca cel anual, în patru aplicații de ecommerce: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful.

Abonamentul anual își menține prețul de 99 de lei, iar cel lunar vine la preț de 19,90 de lei. Pentru oricare dintre variante ar opta, clienții Genius beneficiază de o perioadă de testare gratuită de o lună.

„Odată cu introducerea abonamentului lunar, Genius devine mai flexibil și mai accesibil și vine în sprijinul celor care poate au planuri de cumpărături pe termen mai scurt, dar liste de cumpărături lungi, iar timpul nu le permite să stea blocați în trafic. Totodată, fie că e vorba de alimente, produse pentru casă sau mâncare de la restaurant, clienții au acum posibilitatea de a beneficia de livrare gratuită și nenumărate avantaje în eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful și astfel să facă economii la bugetul personal. După această lună, clienții pot să reînnoiască abonamentul lunar în orice altă lună își doresc,” a declarat Andrei Șercanean, VP ecommerce services eMAG.

Pe parcursul perioadei de încercare de 30 de zile, un client Genius care plasează comenzi în toate cele patru aplicații efectuează, în medie, nouă comenzi, reușind să economisească 110 lei. Astfel costul abonamentului anual de 99 de lei este amortizat încă din perioada de testare. Un client activ eMAG plasează, în medie, mai bine de două comenzi pe parcursul perioadei de încercare a abonamentului Genius de 30 de zile, asemănător unui client Fashion Days sau Freshful. La rândul său, un client Tazz plasează, în medie, aproape 4 comenzi pe lună.

Pe eMAG, abonații Genius beneficiază de livrare gratuită, inclusiv în weekend, și retur gratuit pentru mai mult de 5 milioane de produse, iar pe Tazz au livrare gratuită pentru comenzi de la peste 9.000 de restaurante sau magazine marcate Genius. De asemenea pe Fashion Days, utilizatorii Genius beneficiază de livrare gratuită și prioritară pentru peste 155.000 de articole de la branduri premium. În Freshful, oferta Genius numără asemenea unui hypermarket online peste 20.000 de produse pentru care utilizatorii beneficiază de livrare gratuită a tuturor comenzilor de peste 150 lei și, săptămânal, de oferte exclusive pentru membrii Genius în aplicația Freshful.

Pentru mai multe detalii despre Genius, accesați aici.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.  

Campania STOP Discriminării, toţi copiii au drepturi egale continuă şi anul acesta

Bucureşti, ianuarie 2023

Asociația The Story of Autism, organizație non-guvernamentală şi independentă, care cooperează permanent la optimizarea calităţii vieții, implicit de a apăra și de a promova drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, continuă campania „STOP Discriminării, toţi copiii au drepturi egale” şi în anul 2023 şi îşi propune ca piesa de teatru Povestea lui Luca să ajungă la câţi mai mulţi copii tipici şi dascăli din liceele din România.

În ţara noastră, statisticile cu privire la numărul persoanelor ce au nevoi speciale din categoria autismului sunt destul de îngrijorătoare. Numărul copiilor români care fac parte din tărâmul acestei tulburări este de peste 30.000.

„Autismul este o afecțiune care de foarte multe ori se regăsește în asociere cu discriminarea. La momentul actual, se poate observa că numărul persoanelor cu autism este în creştere. Asociația The Story of Autism își dorește să contribuie efectiv la intruziunea copiilor cu autism în societate prin metode creative dar în același timp să învețe copiii tipici să își facă prieteni noi”, declară Alexandra Dreghiciu, fondatoarea Centrului THE STORY OF AUTISM.

Povestea lui Luca – Este unul dintre proiectele iniţiate în cadrul acestei campanii. Mai exact, Povestea lui Luca este un spectacol de teatru educativ-incluziv pentru copiii tipici și pentru cadrele didactice. Aceasta are rolul de a aduce în lumină lumea interioară a copilului autist, dificultățile cu care se confruntă și maniera în care percepe viata.

În anul 2022, această campanie a avut un real succes. Un număr de aproximativ 1000 de elevi din mai multe școli din România au vizionat această piesă de teatru, peste 20 de cadre didactice și aproximativ 30 de părinți au spus „DA” unei noi provocări. Provocarea a constat în faptul că au ales să înțeleagă comportamentul copiilor cu autism, să dorească să le devină sprijin în dezvoltarea personală.

În cadrul acestei campanii, s-a subliniat faptul că indiferent de diferențele cu care ne naștem, toţi ne dezvoltăm diferit, dar cu toate acestea, suntem la fel.

Inconfundabil, The Story of Autism se remarcă prin dorința de a pune la un loc o mulţime de emoţii pozitive, contribuind cu întreaga energie la construcția unei societăți mai bune, bazată pe egalitate.

Spune STOP DISCRIMINĂRII, toţi copiii au drepturi egale!

Detalii pe https://storyofautism.ro

Visual Fan a redus TVA-ul la 5% la sistemele fotovoltaice Allview Solar Energy și oferă în luna ianuarie și o reducere între 5% și 15%: oportunități mai mari pentru clienții persoane fizice

Visual Fan anunță modificarea prețurilor pentru sistemele fotovoltaice, conform noii legi intrate în vigoare pe 16 ianuarie 2023. Acestea pot fi vizualizate pe website-ul companiei, www.allview.ro/solarenergy și oferă clienților persoane fizice posibilitatea de a beneficia de prețuri accesibile pentru energie regenerabila.

Brașov, 16 ianuarie 2023. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță implementarea noului TVA de 5% la sistemele fotovoltaice, un pas important pentru a sprijini energia regenerabilă.

“Suntem încântați să anunțăm că, în conformitate cu modificările legislative recente, am redus TVA la sistemele fotovoltaice de la 19% la 5%. Acest lucru va permite clienților noștri să beneficieze de economii considerabile și să devină independenți energetic. Suntem mândri să fim parte din eforturile comune ale industriei pentru a sprijini energia verde și să contribuim la dezvoltarea unei economii mai durabile în țara noastră.” a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.

Prin reducerea TVA la sistemele fotovoltaice, oamenii sunt încurajați să facă un pas important către o sursă de energie curată și durabilă. De la intrarea pe piața energiei verzi, Allview a prezentat întotdeauna prețurile pentru sistemele fotovoltaice, într-un mod transparent, prin intermediul website-ului www.allview.ro/solarenergy, oferind peste 240 de sisteme fotovoltaice On-Grid, Off-Grid și Hybrid, cu opțiuni multiple de personalizare.

Ca exemplu al acestei modificări de preț, sistemul de 5 kW (5WONTA-8-3), unul dintre cele mai populare sisteme fotovoltaice pentru consumatorii persoane fizice, recomandat pentru un consum lunar între 327 kWh și 491 kWh, avea un preț de referință cu TVA de 19% de 30.490 lei. Acum, cu TVA de 5%, același sistem costă 26.903 lei. La noul preț, în luna ianuarie, Allview oferă și un discount între 5% și 15%, calculat în funcție de complexitatea sistemului și a lucrării, astfel, prețul pornește de la 25.558 lei, TVA inclus.

Allview Solar Energy este unul dintre furnizorii importanți de sisteme fotovoltaice din România și oferă clienților posibilitatea de a beneficia de servicii complete de montaj, prin intermediul echipelor specializate din întreaga țară. Termenul mediu de realizare a montajelor este de doar 2 săptămâni, din momentul semnării contractului, iar cumpărătorii au posibilitatea de a vizualiza online disponibilitatea montajelor și de a solicita oferte, totul fiind la un singur click distanță. Prin achiziția sistemelor fotovoltaice, clienții beneficiază de consultanță, proiectare, autorizare, instalare și monitorizare online în toată țara. Dispun de 25 de ani garanție pentru randament peste 80% și 12 ani garanție completă, iar pe baza proiectului tehnic cu simulare 365 de zile, se asigură cel mai mare randament. Aceste servicii completează oferta de sisteme fotovoltaice accesibile prin reducerea TVA la 5% și încurajează oamenii să facă un pas important către energia verde și independența energetică.

Despre Visual Fan

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). În anul 2022, compania a adăugat în portofoliu sistemul Era Health, a cărui prioritate este de a crea produse și aplicații ce susțin o alimentație sănătoasă și a lansat divizia Allview Industry, care integrează produse destinate pieței energiei verzi. Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal.

Gartner identifică în 2023 principalele nouă previziuni pentru liderii de resurse umane legate de spațiul de lucru

Liderii de resurse umane (Chief HR Officers) vor traversa o perioadă în care incertitudinea continuă.

Pe măsură ce volatilitatea ce caracterizează spațiile de lucru continuă în 2023, Gartner a relevat principalele nouă previziuni legate de spațiile de lucru pe care liderii de resurse umane trebuie să le abordeze în acest an și în viitor pentru a naviga cu succes pe piața muncii și pentru a continua să contribuie la creșterea afacerii.

„Liderii de resurse umane s-au confruntat cu un mediu din ce în ce mai imprevizibil pe măsură ce multe organizații se confruntă cu impunerea revenirii la birou, creșterea permanentă a cifrei de afaceri și angajați epuizați”, a declarat Emily Rose McRae, director senior în cadrul departamentului Gartner HR, completând: „Predicțiile din acest an evidențiază aspecte ale muncii cărora liderii de resurse umane trebuie să le acorde prioritate în următoarele 12 luni”.

Principalele nouă previziuni pentru liderii de resurse umane sunt:

„Angajarea silențioasă” va crea noi căi de a atrage talentul solicitat

În ciuda îngrijorărilor legate de o viitoare recesiune și a unor anunțuri de concedieri, datele comparative Gartner arată că majoritatea liderilor de HR se așteaptă în continuare ca piața muncii să devină mai competitivă.

Liderii de resurse umane vizionari vor apela la așa-numita „angajare silențioasă” („quiet hiring”) pentru a dobândi pentru organizație noi abilități și capacități fără a contracta noi angajați cu normă întreagă. De exemplu, ei vor distribui angajații actuali în proiectele cu cele mai înalte priorități, ceea ce poate necesita recalificare și misiuni extinse. Liderii vor pune, de asemenea, accent pe îmbunătățirea competențelor pentru a îndeplini aspirațiile de carieră ale angajaților, în timp ce satisfac nevoile organizaționale.

Flexibilitatea modului de lucru hibrid va ajunge la angajații din prima linie

Multe organizații au căutat să ofere o experiență echitabilă pentru toți angajații, pur și simplu făcând-o egală: obligându-i pe cei care ar putea lucra din altă locație să vină și să lucreze de la birou. Mai mult de șase din 10 organizații au cerințe legate de lucrul de la birou pentru angajații a căror activitate poate fi efectuată de la distanță.

În 2023, organizațiile inteligente vor înceta să limiteze flexibilitatea în numele echității și vor urmări strategii formale pentru mai multă flexibilitate pentru forța de muncă din prima linie. Pentru a face acest lucru, organizațiile vor oferi lucrătorilor din prima linie mai mult control asupra programului lor, mai multe concedii plătite și mai multă stabilitate în programul de lucru.

Managerii vor fi prinși între așteptările liderilor și cele ale angajaților

„Mulți manageri se luptă să echilibreze nevoia de a implementa strategia corporativă în numele liderilor seniori și, în același timp, să ofere scopul, flexibilitatea și oportunitățile de carieră pe care le așteaptă angajații lor”, a spus Peter Aykens, chief of research în departamentul Gartner HR.

În 2023, organizațiile de top vor recunoaște presiunea tot mai mare asupra managerilor și vor oferi sprijin și instruire pentru a atenua decalajul tot mai mare de competențe manageriale, clarificând în același timp prioritățile managerilor și reproiectându-și rolurile acolo unde este necesar.

Căutarea candidaților netradiționali va extinde resursele de talente

Organizațiile sunt forțate să-și extindă și să-și diversifice resursele de talente din cauza angajaților care își definesc din ce în ce mai mult evoluții de carieră neliniare. Aceste organizații se confruntă, de asemenea, cu incapacitatea de a-și satisface nevoile de talente prin metode tradiționale de atragere și prin baze de candidați.

Pentru a ocupa roluri critice în 2023, organizațiile vor trebui să aibă mai mult confort evaluând candidații doar în funcție de capacitatea lor de a îndeplini aceste roluri, mai degrabă decât de referințele și experiența anterioară a acestora. Organizațiile vor adopta mai multe abordări pentru a face acest lucru, cum ar fi relaxarea cerințelor legate de educația formală și experiență în anunțurile de angajare și contactarea directă a candidaților interni sau externi din medii netradiționale.

Vindecarea traumei pandemice va deschide calea către o performanță mai durabilă

Provocările unei pandemii globale, inclusiv șomajul, problemele lanțului de aprovizionare, izolarea de familie și prieteni și discuțiile contradictorii pe subiecte politice au creat un stres intens. De fapt, în 2022, stresul și îngrijorarea angajaților au crescut chiar și peste vârfurile din 2020, aproape 60% dintre angajați fiind stresați la locul de muncă în fiecare zi.

În acest an, organizațiile de top vor opta pentru o schimbare de la oferirea de odihnă ca soluție de recuperare și, în schimb, vor sprijini odihna proactivă pentru angajați, pentru a-i ajuta să-și mențină reziliența emoțională și performanța. Un sondaj Gartner efectuat în luna iulie 2022 în rândul a aproape 3.500 de angajați a constatat că atunci când organizațiile oferă odihnă proactivă, acestea înregistrează o creștere cu 26% a performanței angajaților.

Organizațiile vor promova valorile DEI pe fondul respingerii tot mai mari

Deși organizațiile încă acordă prioritate eforturilor de promovare a valorilor de diversitate, echitate și incluziune (DEI), mulți angajați spun că eforturile DEI ale organizației lor produc divizări. Această respingere a eforturilor DEI poate reduce implicarea forței de muncă, incluziunea și încrederea.

Pentru a aborda acest moment dificil pentru DEI, în 2023 departamentul de resurse umane trebuie să ofere managerilor instrumente și strategii pentru a implica angajații rezistenți și pentru a aborda devreme respingerea, înainte ca aceasta să evolueze în forme mai perturbatoare de rezistență la DEI. Acest lucru este crucial pentru menținerea impactului pe care îl au eforturile de promovare a DEI și pentru obținerea unei maturități mai mari și a unui impact strategic.

Pe măsură ce organizațiile se implică mai mult în sprijinul angajaților, se vor crea noi riscuri de date

Organizațiile folosesc din ce în ce mai mult tehnologii emergente – asistenți de inteligență artificială (AI), dispozitive portabile etc. – pentru a colecta mai multe date despre sănătatea angajaților, despre situația lor familială, condițiile de viață și sănătate mintală pentru a răspunde mai eficient nevoilor acestora. Cu toate acestea, utilizarea acestor tehnologii are potențialul de a crea o criză de confidențialitate.

Organizațiile cu viziune progresistă vor folosi 2023 pentru a crea o cartă a drepturilor angajaților cu privire la datele acestora prin care se acordă prioritate transparenței în ceea ce privește modul în care colectează, utilizează și stochează datele angajaților și care le permite angajaților să renunțe la practicile pe care le consideră inacceptabile.

Preocupările legate de inteligența artificială vor duce la o transparență sporită în utilizarea tehnologiilor de recrutare

Pe măsură ce din ce în ce mai multe organizații folosesc inteligența artificială în procesele de recrutare, implicațiile etice ale acestor practici au devenit mai urgente. De exemplu, o nouă lege intrată în vigoare la 1 ianuarie în orașul New York limitează utilizarea de către angajatori a instrumentelor de recrutare cu inteligență artificială și impune organizațiilor efectuarea unor audituri anuale și să dezvăluie public metricile utilizate în procesele de angajare.

Organizațiile care folosesc inteligența artificială și învățarea automată (machine learning) în procesele lor de angajare, precum și furnizorii pe care se bazează pentru utilizarea acestor servicii, se vor confrunta cu presiuni să se conformeze noilor reglementări și să fie mai transparente cu privire la modul în care folosesc inteligența artificială, oferindu-le în același timp angajaților și candidaților opțiunea de a renunța la procesele conduse de AI.

Lacunele de competențe ale generației Z vor dezvălui erodarea abilităților sociale la nivelul întregii forțe de muncă

Utilizarea tot mai des a muncii de la distanță și a celei în regim hibrid a însemnat că mulți angajați aflați la începutul carierei au avut puține oportunități de a observa personal normele de lucru și de a determina ce este adecvat sau eficient în cadrul organizațiilor lor.

În loc să forțeze angajații să se întoarcă la munca la birou pentru a stabili conexiuni, liderii trebuie să construiască conexiuni între angajați dincolo de granițele geografice și generaționale ce îi separă.

Cercetările Gartner arată că există trei elemente cheie pentru a crea interacțiuni intenționate între angajați: alegerea și autonomia angajaților, o structură și un scop clar, precum și un sentiment de lejeritate și distracție.

Clienții Gartner pot afla mai multe prin intermediul webinarului: The 9 Future of Work Trends That Impact Your 2023 Strategy. Informații suplimentare sunt disponibile în articolul asociat “9 Future of Work Trends For 2023”.

Despre Gartner HR Practice

Departamentul Gartner HR reunește cele mai bune abordări relevante ale conținutului oferit de Gartner pentru a permite factorilor de decizie consilierea strategică de afaceri cu privire la prioritățile esențiale care se referă la funcțiunile departamentului de resurse umane. Informații suplimentare sunt disponibile la http://www.gartner.com/en/human-resources/human-resources-leaders.

Urmăriți știrile și actualizările departamentului Gartner HR pe Twitter și LinkedIn folosind #GartnerHR. Membrii mass-media pot găsi informații și analize suplimentare în secțiunea Gartner HR Newsroom.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) oferă o perspectivă obiectivă și utilă pentru directori și echipele lor. Îndrumările și instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide și mai inteligente și o performanță mai bună în ceea ce privește prioritățile esențiale ale unei organizații. Pentru a afla mai multe, vizitați: gartner.com

Prezent la CES 2023, LG îşi reafirmă angajamentul de a aduce inovaţii continue pentru a oferi tuturor o viaţă mai bună

La CES 2023, în cadrul LG World Premiere, LG Electronics (LG) a prezentat viziunea sa pentru un stil de viaţă îmbunătăţit şi un viitor mai bun pentru toţi. Evenimentul LG World Premiere a fost găzduit de William Cho, CEO LG, iar în cadrul acestuia au fost prezentate inovaţiile companiei pentru acest an, precum şi eforturile constante depuse pentru a oferi o experienţă de utilizare cât mai incluzivă, dar şi un viitor mai sustenabil. Tema LG pentru CES 2023, Life’s Good, reflectă principala misiune a companiei care constă în îmbunătăţirea tuturor aspectelor vieţii cotidiene prin inovaţii tehnologice şi de design.

Reamintind faptul că LG este pregătită să facă faţă oricăror provocări în aceste vremuri nesigure, Cho a deschis evenimentul pornind de la ideea că LG a ştiut şi a crezut întotdeauna că utilizatorul trebuie să fie în centrul atenţiei. „Toate inovaţiile noastre pornesc de la utilizator şi sunt concepute pentru acesta, iar cu ajutorul acestor inovaţii încercăm să aducem zâmbetul pe chipul clienţilor noştri,“ a continuat Cho.

CEO-ul Cho a subliniat dorinţa companiei LG de a oferi mai multă valoare clienţilor cu ajutorul

inovaţiilor, precum LG ThinQ UP, o nouă categorie de aparate electrocasnice în continuă evoluţie care oferă posibilităţi unice de configurare şi opţiuni de personalizare. Gama premium include produse

revoluţionare precum frigiderul LG cu MoodUP™, care îşi poate schimba culoarea în funcţie de gusturile sau dispoziţia utilizatorului sau de decorul bucătăriei.

Electrocasnicele revoluţionare LG „ThinQ UP“

Capabile să se adapteze la nevoile unice şi la stilul de viaţă mereu în schimbare al fiecărui utilizator, electrocasnicele din gama LG ThinQ UP oferă funcţii noi fără costuri suplimentare. Lansată în Coreea de Sud în ianuarie 2022, gama LG ThinQ UP urmează să fie disponibilă în SUA începând cu luna martie 2023 şi continuând cu alte pieţe internaţionale.

Gândite în jurul conceptului Evolving with You (Evoluăm alături cu tine), electrocasnicelor LG ThinQ UP le pot fi adăugate funcţii noi, oferind mai multă valoare în timp utilizatorilor. LG va dezvolta constant actualizări de software uşor de instalat şi dispozitive hardware suplimentare, oferind opţiuni specializate şi avantaje noi bazate pe tiparele de utilizare şi pe sugestiile utilizatorilor de electrocasnice din gama ThinQ UP.

Frigiderul LG cu tehnologie MoodUP adaugă culoare bucătăriei

La CES 2023, LG a prezentat o nouă opţiune de culoare pentru frigiderul revoluţionar cu tehnologie MoodUP™ pentru a oferi experienţe personalizate utilizatorilor. În urma colaborării cu renumitul Pantone Color Institute, frigiderul LG care îşi poate schimba culoarea are disponibilă varianta Viva Magenta, desemnată de Pantone culoarea anului 2023, o nuanţă de roşu cărămiziu care inspiră încredere şi curaj şi care poate aduce bucuria şi pasiunea în interiorul caselor şi poate energiza orice încăpere.

Utilizatorii de electrocasnice cu tehnologie MoodUP pot selecta foarte simplu şi pot aplica Viva Magenta – precum şi oricare dintre celelalte culori disponibile – folosind aplicaţia intuitivă LG ThinQ™. Cu ajutorul afişajelor LED care îşi schimbă culoarea, soluţiile inovatoare LG pentru bucătărie le oferă utilizatorilor posibilitatea de a personaliza aspectul frigiderului fără costuri suplimentare şi fără efortul de a înlocui fizic elemente exterioare ale acestuia.

Electrocasnice noi cu design minimalist

La CES 2023, LG a lansat o gamă nouă de electrocasnice cu design minimalist, inclusiv o maşină de spălat şi un uscător. Pornind de la idea „înapoi la simplitate“, noua gamă se concentrează pe funcţiile de bază ale fiecărui echipament, eliminând elementele de design inutile, pentru a oferi un aspect minimalist, atemporal. Noile produse sunt deosebite şi fiabile, reflectând dorinţa companiei LG de a oferi sustenabilitate, folosind materiale reciclate şi mai puţine componente, dar şi mai puţină energie pentru a le produce, în comparaţie cu electrocasnicele convenţionale.

Fără accesorii inutile, electrocasnicele LG cu design minimalist se potrivesc în orice decor, combinaţie de culori sau design interior. Paleta de culori acromatice a acestei game şi lipsa accesoriilor decorative oferă un aspect modern, dar clasic care permite echipamentelor să se integreze perfect în orice spaţiu. Pe lângă design-ul simplu şi elegant, electrocasnicele LG folosesc comenzi simple pe care utilizatorii le pot folosi foarte uşor.

Noua gamă, care include un frigider, maşină de spălat, uscător, o linie de cuptoare şi o maşină de spălat vase, face parte din gama inovatoare de electrocasnice LG care pot fi actualizate oricând, astfel încât utilizatorii pot adăuga funcţii noi oricărui produs prin Centrul de Upgrade din aplicaţia LG ThinQ™.

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics este un inovator mondial în domeniul tehnologiei și bunurilor de larg consum, având o prezență în aproape fiecare țară din lume și o forță de muncă diversă, de 74.000 de persoane. LG se compune din cinci companii – Home Appliance & Air Solution, Home Entertainment, Mobile Communications, Vehicle Component Solutions și Business Solutions. Având vânzări de 53.000.000.000 USD la nivel mondial în 2019, LG este un producător de top al unei game largi de produse, precum televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, aparate digitale de semnalizare și componente automobilistice. LG este cunoscută și pentru mărcile sale premium avansate LG SIGNATURE și LG ThinQ, ce dispun de tehnologia de inteligență artificială proprie companiei. Pentru mai multe știri despre LG, accesați www.LGnewsroom.com

Sondaj eJobs: Companiile, mai pregătite decât oricând să transparentizeze piața salariilor – de două ori mai multe joburi cu salariul afișat, pe eJobs.ro, vs aceeași perioadă a anului trecut. 1 din 2 angajatori spun că obligativitatea publicării salariilor este o măsură care îi va ajuta să angajeze mai repede

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel locBucurești, 16 ianuarie 2023: 33% din totalul joburilor disponibile în acest moment pe eJobs.ro au salariul afișat, procentul fiind mai mult decât dublu față de perioada similară a anului trecut. Astfel, peste 8.000 de poziții pentru care companiile caută candidați au fie salariul fix menționat în anunțul de angajare, fie un interval salarial. „Ieșirea salariilor din zona subiectelor tabu și intrarea lor într-o zonă de transparență marchează o schimbare majoră pe piața muncii, după foarte mulți ani în care au stat sub semnul confidențialității. Deși încă nu este obligatorie prin lege publicarea salariilor, angajatorii au început să ia măsurile necesare pentru a face tranziția mai lină atunci când va veni momentul. Dacă astăzi avem o rată de 33% dintre poziții cu salariul publicat versus 14%, anul trecut, pe vremea aceasta, ne arată că piața este din ce în ce mai pregătită”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing eJobs România.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de eJobs România, principalul motiv pentru care angajatorii au început să facă publice salariile pe care le oferă este legat de faptul că reușesc să găsească mai repede candidatul potrivit și să închidă angajarea (34,4% dintre respondenți au făcut această mențiune). 22% spun că primesc mai multe aplicări, 15,6% că este îmbunătățită relevanța candidaților, 9,4% au observat că anunțul postat primește mai multe vizualizări, iar alți 9,4% procedează astfel pentru că aceasta este politica stabilită de companie.

„Datele noastre arată că anunțurile de angajare cu salariul publicat sunt cu 40% mai vizualizate decât celelalte. Cu toate acestea, 31,3% dintre angajatorii care au răspuns întrebărilor din sondaj indică o performanță de peste 50% a acestor anunțuri. Astfel de rezultate stau în spatele creșterii pe care o vedem în numărul de joburi cu salariul publicat. Nu pentru toate pozițiile există aceeași deschidere spre transparență, iar angajatorii sunt dispuși să arate salariul în special pentru joburile entry level”, spune Raluca Dumitra.

În timp ce 37,5% recunosc că au salariul vizibil în primul rând pentru pozițiile de intrare, 21,9% au răspuns că le afișează pentru joburile de specialiști. 31,3% declară că politica de transparență se aplică la nivel general, fără diferențe între nivelurile de carieră vizate. „Ar fi fost de așteptat să vedem în top și joburile pentru muncitori calificați și necalificați, dar și acele joburi pentru care recrutorii găsesc foarte greu candidați și unde afișarea salariului ar putea încuraja aplicările. Cu toate acestea, cele două categorii se regăsesc în aproximativ 10% dintre răspunsuri”, completează Raluca Dumitra.

Domeniile care au cele mai multe poziții cu salariul menționat în anunțul de angajare sunt retail, industria alimentară, call center / BPO, imobiliare, construcții și telecomunicații. O altă categorie de joburi pentru care candidații primesc indicii clare despre nivelul salarial oferit sunt cele din afara țării. În prezent, sunt peste 1.000 de joburi în străinătate care au salariul afișat pe eJobs.ro.

Sondajul a fost realizat în luna decembrie, pe un eșantion de 180 de angajatori, reprezentați de specialiști în resurse umane, recrutori, manageri de departament sau antreprenori.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.al.

De Ziua Culturii Naționale, Fundația Rădăcini Grup a lansat proiectul „Bibliotecă pentru școala mea”, prin care promovează lectura în rândul elevilor din mediul rural

50 de școli gimnaziale vor primi sponsorizări de până la 5000 de lei, iar elevii vor fi recompensați cu premii speciale

București, 16 ianuarie 2023

Fundația Rădăcini Grup își extinde ariile de susținere a elevilor din mediul rural și a lansat, de Ziua Culturii Naționale, un nou proiect de educație prin lectură – „Bibliotecă pentru școala mea”. Scopul acestui proiect pilot, desfășurat în următoarele 12 luni, este de a promova lectura în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural, oferindu-le cărți relevante pentru vârsta lor, precum și de a le stimula creativitatea.

„Suntem încântați să lansăm acest nou proiect de cultivare a gustului pentru lectură în rândul elevilor din mediul rural. Odată cu citirea acestor cărți atractive pentru vârsta lor sperăm să le încurajăm gândirea critică, precum și exprimarea liberă a impresiilor, sentimentelor și trăirilor prin modalități variate și creative ”, a declarat Milica Madadi, președintele Fundației Rădăcini Grup.

În acest proiect se pot înscrie 50 de școli gimnaziale din mediul rural, din județele Argeș, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Școlile selectate vor primi inițial un pachet gratuit de cărți adecvate pentru elevi cu vârste curpinse între 11 și 15 ani, urmând să organizeze cercuri de lectură prin care să stimuleze citirea cărților de cât mai mulți elevi. Aceștia vor fi încurajați să prezinte apoi cărțile prin modalități creative alese de ei, prin desen, pictură, poezie, scenariu, lectură expresivă, material video etc..

Vor fi premiate prin sponsorizări școlile cu cei mai activi și creativi elevi, iar premiile acordate constau în cărți în valoare de 5000 de lei (premiul I), 3500 de lei (premiul al II-lea) sau 2500 de lei (premiul al III-lea). Școlile premiate își vor alege titlurile necesare pentru a-și completa și îmbogăți biblioteca. De asemenea, elevii participanți vor fi recompensați cu premii speciale pentru creativitatea dovedită.

„Bibliotecă pentru școala mea” s-a lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2023, când s-a dat startul și înscrierii școlilor în program. Proiectul pilot se va desfășura pe parcursul unui an. Mai multe detalii se regăsesc la: https://radacini.ro/grup/fundatie

Prin acest proiect, Fundația Rădăcini Grup își extinde ariile de sprijin al elevilor din mediul rural, cel mai cunoscut program derulat fiind acordarea de burse dedicate elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural. Aflat la cea de-a opta ediție (care va fi lansată curând), proiectul se adresează elevilor de la sate cu potențial academic ridicat și cu posibilități financiare limitate, pe care îi încurajează, prin oferirea de burse pe toată perioada liceului, să meargă la colegii de prestigiu din marile orașe și să își continue performanța școlară. Până în prezent au beneficiat de acest program cca. 120 de elevi.

Despre Fundația Rădăcini Grup

Fundația Rădăcini Grup a fost înființată cu scopul de a contribui activ la dezvoltarea comunității și de a demonstra spirit civic și implicare față de cei din jur. Misiunea urmărită este aceea de a sprijini categoriile sociale care au nevoie de ajutor, indiferent de necesitățile acestora – educaționale, materiale, de sănătate.

Fundația Rădăcini Grup susține numeroase proiecte educaționale, de sănătate, concursuri școlare sportive și culturale.

Despre Rădăcini Grup

Rădăcini Grup este unul dintre cei mai mari jucători ai pieței auto din România, fiind dealer autorizat pentru mărcile Mazda, Suzuki, Volkswagen, Skoda, Opel, Citroen, Peugeot și Honda, cu centre auto integrate în București, Brașov, Brăila, Constanța, Galați și Ploiești.

O altă divizie care a devenit tot mai complexă în ultimii ani este Rădăcini Estate, divizia imobiliară a grupului. Un nume reprezentativ din portofoliul companiei este Aviației Tower, proiect rezidențial premium, dezvoltat în două faze, în zona de Nord a Capitalei. Un alt proiect imobiliar este 303 by Rădăcini care este destinat, în principal, familiilor care caută intimitate și refugiu în natură, în apropierea unor puncte de interes.

Grupul deține și o divizie specializată în comercializarea de echipament și utilaje industriale, dar și în activitatea de formare profesională în domeniul auto.

Totodată, o direcție strategică a grupului este cea de responsabilitate socială, coordonată de Fundația Rădăcini Grup.

Samsung lansează a treia ediție Innovation Report 2022, dedicată dezvoltării durabile și unui viitor sustenabil

București, România – 16 ianuarie 2023 – Samsung Electronics România lansează Inovation Report 2022, ajuns în acest an la a treia ediție. Innovation Report este un catalog digital ce analizează trendurile care construiesc realitatea în care trăim și care vor influența considerabil viitorul. Ediția din acest an este dedicată sustenabilității și prezintă diverse metode prin care fiecare dintre noi – atât companii, cât și indivizi – poate contribui la un viitor mai bun.

În cadrul celor trei capitole, raportul detaliază și definește mai multe concepte precum:

ESG & Sustenabilitate- Sustenabilitatea și ESG (environmental social governance) sunt două macro-trenduri cruciale în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărime sau de industria în care activează. În tot acest context global, apariţia conceptelor de sustenabilitate și ESG este atât o consecinţă a reglementărilor globale și europene, precum Acordul de la Paris, a presiunii exercitate de consumatori, cât și a dorinţei companiilor din întreaga lume de a pune umărul la construirea unei lumi mai bune și mai curate. Așa au ajuns cele două să nu mai fie doar o oportunitate de marketing, ci un factor real de supravieţuire pentru toate companiile.
Green Consumer Experience (Re:Boot & ReBuild)- Ideea de sustenabilitate și-a găsit, treptat, un loc în vieţile noastre. A început cu un concept despre care nu prea știam exact ce înseamnă, s-a transformat într-un mesaj nelipsit din discursurile liderilor lumii, a încolţit în conștiinţa multora ca „un lucru necesar de realizat”, apoi am început să și punem în aplicare câte ceva. Iar odată cu această maturizare a sustenabilităţii au apărut și noi tendinţe și direcţii. Cele mai bune exemple sunt Re:Boot și Rebuild, două mega-trenduri care definesc astăzi felul în care oamenii decid să acţioneze pentru a avea un impact cât se poate de palpabil în protejarea mediului.
Tehnologia în Educație– Procesul educaţional, cu toate etapele lui, e acela care formează următoarele generaţii de oameni de știinţă, lideri și artiști. Iar tehnologia s-a integrat deja atât de mult în percepţia oamenilor, încât cele două nu mai pot fi disociate atunci când ne gândim la felul în care vor arăta ele în viitor – separat, dar mai ales împreună. Tehnologia este prezentă
în fiecare aspect al societăţii moderne și va fi pentru mult timp de acum încolo, alături

de toţi ceilalţi factori și actori care fac ca lumea noastră să meargă mai departe.

În cadrul Innovation Report 2022 sunt incluse și păreri ale experților din domeniu cu privire la temele abordate, pe care le puteți și prin scanarea codurilor QR incluse în raport:

Ana Maria Udriște, Fondator avocatoo și avocat specializat în tehnologie & digital – despre ESG & Sustenabilitate
Raluca Fișer, Președinte asociaţia green revolution – despre Green Consumer Experience
Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România – despre Tehnologie în Educație
Alături de aceștia, și reprezentanții Samsung împărtășesc în cadrul raportului viziunea lor despre cele trei concepte abordate:

Sustenabilitate
Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria: „Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului.”
Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria: „La Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător, decizie care a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Provocările climatice sunt complexe și doar împreună, consumatori, companii și organizaţii deopotrivă, le putem depăși.”
Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria: „Trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces.”
Tehnologie în educație
Simona Panait, Marketing & Online Director Samsung România & Bulgaria„Noile tehnologii fac învăţarea mai plăcută, cu atât mai mult cu cât generaţiile tinere
sunt native digital. 1 din 2 elevi din întreaga lume și-ar dori ca educatorii să le permită

utilizarea de dispozitive în clasă și chiar și profesorii sunt de acord, într-un procent semnificativ, că adoptarea tehnologiei în sălile de curs facilitează implicarea elevilor

în procesul de învăţare. În ciuda acestui adevăr, există în continuare copii pentru care

accesul la educaţie de calitate și tehnologie este restricţionat. La Samsung, credem că lumea poate progresa prin acces la inovaţiile viitorului.”

Innovation Report 2022 înglobează și viziunea Samsung pentru un viitor mai bun – Everyday Sustainability – prin care compania își propune să contribuie la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Raportul include și angajamentele asumate de Samsung cu scopul de a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2030. Totodată, această ediție își propune să accelereze procesul de schimbare și adaptare (al oamenilor și companiilor deopotrivă) și să reamintească celor din comunităţile locale de puterea colectivă pe care o au, exemplificând pașii pe care îi pot avea în vedere pentru un viitor mai bun.

Vă invităm să parcurgeți Innovation Report 2022 pe Samsung Newsroom România accesând link-urile următoare: https://news.samsung.com/ro/samsung-lanseaza-a-treia-editie-innovation-report-dedicata-dezvoltarii-durabile-si-unui-viitor-sustenabil și https://news.samsung.com/ro/innovation-report-2022.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Asociația Zi de BINE amenajează un centru de informare și suport pentru adolescenții dependenți și părinții lor

Spațiul va fi amenajat în parteneriat cu Asociația Română

Anti-SIDA, în cadrul Centrului ARAS Titan

București, 16 ianuarie 2023: În cadrul Centrului ARAS Titan va fi amenajat un centru de informare și suport pentru adolescenți și părinții lor. Prin proiectul (IN)Dependețe al Asociației Zi de Bine, realizat în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA, va fi construit un spațiu de întâlnire și consiliere și totodată, se vor recruta și forma educatori din rândul tinerilor și părinților, pentru a dezvolta o rețea de educare și sprijin în acest domeniu. Până la finalul lunii ianuarie va fi organizat deja un prim grup de suport pentru părinții adolescenților dependenți, în cadrul căruia aceștia vor primi sugestii și soluții despre cum pot să recunoască comportamentul tinerilor și cum să comunice cu ei, pentru a-i ajuta să depășească această perioadă din viața lor.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank, cărora li se alătură anul acesta și lanțul de magazine cu produse de bricolaj Leroy Merlin, vor oferi 35.000 de euro pentru acest proiect.

„În oricare trei clase de liceu de 30-32 de elevi, 3 dintre adolescenți consumă droguri, arată cel mai extins proiect internațional de cercetare axat pe studiul consumului de substanțe psihoactive la adolescenți – ESPAD (ediția 2019) – realizat împreună cu Agenția Națională Antidrog. Aceasta este statistica, pornind de la cazurile de consum cunoscute. Știm însă că, în realitate, consumul de droguri ia amploare printre tineri, care nu sunt prinși în statistici dar care își pun viața în pericol în fiecare zi. Vorbim despre ei cel mai adesea după câte un festival sau eveniment mai mare. Ce-ar fi să vorbim mai des despre o realitate pe care, dacă o punem sub tăcere, nu încetează să existe? Vorbim și facem. Iar până la finalul aceste luni, centrul de sprijin pentru adolescenți dependenți și pentru părinții acestora, va fi gata. Partenerii noștri de la ARAS, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, vor fi și partenerii și ghizii acestor tineri pe un drum înțesat cu atât de multe prejudecăți, care nu e de fapt altceva decât un strigăt de ajutor” au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Centrul ARAS a fost înființat pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care consumă droguri, care practică sexul comercial și de asemenea, pentru persoanele care sunt afectate de HIV/SIDA sau au hepatite virale B și C (VHB și VHC), TBC. ARAS a luat ființă în aprilie 1992 și este una dintre primele asociații anti-SIDA din România și una din primele asociații non-guvernamentale românești apărute după anul 1989. Centrul ARAS Titan din București a fost primul centru licențiat de servicii sociale al asociației. În cele 6 containere pe care le dețin, lucrează o echipă dedicată formată din doi asistenți sociali, doi lucrători sociali, un medic și un asistent medical, în baza unui protocol încheiat cu DGASPC Sector 3 care se reînnoiește la fiecare doi ani.

„Centrul de sprijin pentru tinerii dependenți este esențial pentru ARAS și vine într-un moment foarte potrivit, în care dorim să ne extindem serviciile, dar nu avem resurse. Prin acest proiect, întregim activitatea pe care o desfășurăm în domeniul prevenirii consumului de droguri și al reducerii riscurilor asociate acestuia, mai precis integrăm în activitatea existentă o componentă esențială – facilitarea comunicării tineri-părinți și contribuim la răspunsul dat urgenței de sănătate publică reprezentată de consumul de droguri problematic în rândul tinerilor” a adăugat Maria Georgescu, director executiv ARAS.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauza socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă în 2022 – Presă scrisă, presă online și social media –

București, 13 ianuarie 2023: mediaTRUST a realizat cea mai amplă analiză a mediatizării partidelor politice la guvernare, în presa scrisă, presa online și social media în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

În studiul realizat de mediaTRUST, miniștrii cabinetului Ciucă sunt citați în peste 660.000 de materiale, din presa scrisă, online și social media. Referințele îi citează în calitate de miniștri ai cabinetului Ciucă.

PSD – PNL – UDMR. Care a fost cea mai mediatizată echipă de miniștri la guvernare în 2022?

Miniștrii PSD ocupă prima poziție ca număr total de menționări în materialele jurnalistice din România în 2022.
La nivelul echipelor de miniștri la guvernare, PSD a fost partidul cel mai vizibil în presa scrisă, presa online și social media. Miniștrii PSD au fost menționați în peste 326.003 materiale jurnalistice de-a lungul anului 2022.

Miniștrii PNL ocupă poziția a doua, menționați în peste 260.150 materiale în presa scrisă, online și social media din România în 2022.

Echipa de miniștrii UDMR se remarcă cu 75.961 materiale în care au fost menționați în 2022.

Evoluția lunară a mediatizării echipelor de miniștri din PSD – PNL – UDMR în 2022
Audiența PSD – PNL – UDMR în 2022
La nivelul audienței în mediile presă scrisă, online și social media în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1 ianuarie-31 decembrie 2022, miniștrii PSD ocupă prima poziție – după cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a intrat în contact cu mesajele transmise de PSD de aproape 59 de ori în 2022 (ajungând la 997,611,546 de contacte), urmați de miniștrii PNL, ceea ce se traduce prin faptul că audiența însumată a informațiilor despre aceștia a ajuns la fiecare român de 57 de ori în cursul anului 2022 (968,234,426 contacte). Potrivit mediaTRUST, fiecare român a putut auzi mesajele UDMR de 13 ori în 2022 (216,628,164 contacte).

Cei mai mediatizați miniștri în presa scrisă, online și social media din România în 2022.
Cel mai mediatizat ministru în 2022 – Alexandru RAFILA.

Alexandru RAFILA a fost cel mai mediatizat ministru din presa scrisă, online și social media în 2022. Cu 72.433 materiale jurnalistice în care acesta a fost menționat, ocupă prima poziție în topul mediaTRUST.

Vârful vizibilității ministrului Sănătății a fost în luna ianuarie 2022, fiind menționat în peste 15.000 materiale în media din România.

Pe poziția a doua în topul mediatizării miniștrilor în 2022 a fost Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei. Acesta fost menţionat în 64.262 de materiale în mediile monitorizate de mediaTRUST în studiul realizat.

Sorin-Mihai CÎMPEANU a fost menționat în peste 53.000 materiale – presă scrisă, presă online și social media până la data semnării de către președintele Klaus Iohannis a decretului prin care a luat act de demisia fostului ministru al Educației. Astfel, fostul ministru al Educației, Sorin-Mihai CÎMPEANU, ocupă locul 3 în topul celor mai mediatizați miniștri ai anului 2022.

Pe următoarele poziții se situează, în ordinea numărului de materiale în media pe tot parcursul anului 2022, Sorin Mihai GRINDEANU citat în peste 47.000 articole jurnalistice, urmat de Bogdan Lucian AURESCU și de Lucian Nicolae BODE pe poziția 6, cu 40.537 respectiv 38.862. Vasile DÎNCU (până la momentul demisiei, la finalul lunii octombrie 2022) și Marius-Constantin BUDĂI, cu un număr apropiat de materiale – 38.508 respectiv 37.390, ocupă locurile 7 respectiv 8 în clasamentul mediatizării în anul 2022. Gabriela FIREA ocupă locul 9, citată de-a lungul anului 2022 în 31.889 materiale iar poziția 10 este ocupată de Adrian CÂCIU, citat în 29.295 materiale în presa scrisă, online și social media din România. Locul 11 este ocupat de Barna TÁNCZOS, menționat în 28.489 materiale, urmat de Ioan Marcel BOLOŞ, citat în 23.961 articole în presa scrisă, online și social media și de Petre DAEA, care apare citat în 22.554 materiale în 2022. Pe poziția 14 este Adrian-Ionuț CHESNOIU – 20,603 materiale, Attila-Zoltán CSEKE pe 15 citat în 19,867 articole iar pe locul 16 ca număr de mențiuni este Hunor KELEMEN cu 15.561 referințe în materialele jurnalistice monitorizate. Poziția 17 este ocupată de Marian-Cătălin PREDOIU, citat în 13.133 articole jurnalistice, urmat de Carol-Eduard NOVÁK menționat în 12.044 materiale și de Florin Marian SPĂTARU, care a fost citat în 11.996 materiale. Pe 20 este Constantin-Daniel CADARIU – 10.746 materiale, pe 21 – Sebastian-Ioan BURDUJA – 9.939 materiale, pe poziția 22 – Lucian ROMAȘCANU, menționat în 9.162 iar pe ultimele 2 poziții este Ligia DECA, citată în 5.607 articole și Angel TÎLVĂR, în 4.675 materiale jurnalistice.

Echipele de miniștri la guvernare în presa scrisă din România.
Membrii Cabinetului Ciucă au fost menționați în 2022 în 21.479 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST.

Dintre aceștia, echipa de miniștri PSD înregistrează 10.864 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST, echipa de miniștri PNL înregistrează 8.780 articole iar miniștrii UDMR au fost citați în 1.835 de materiale în presa scrisă.

Miniștrii PSD în presa scrisă din România în 2022
Alexandru RAFILA a fost cel mai mediatizat ministru PSD în presa scrisă din Romînia în 2022, citat în 1.750 articole. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Sănătății.

Acesta a înregistrat vârful de vizibilitate în luna ianuarie 2022, cu cele mai multe materiale despre varianta Omicron a SARS-CoV-2- CoV și transmiterea comunitară din România.

Cele mai active publicații care l-au menționat pe Alexandru RAFILA au fost Crai Nou (Suceava) cu 111 articole în presa scrisă, Prahova (78), Obiectiv de Suceava (69), Informatia Zilei (Satu Mare) cu 59 materiale și Ziua De Cluj cu 54 articole.

Sorin Mihai GRINDEANU, se clasează pe poziția a doua și înregistrează 1.731 mențiuni în presa scrisă.

Vârful vizibilității ministrului PSD s-a înregistrat în august 2022 iar cele mai active surse din presa scrisă cu mențiuni pentru ministrul GRINDEANU au fost: Ziua de Vest (Timiş) (95), Informația Zilei (Satu Mare) (65), Cuget liber (Constanta) (55) și Obiectiv de Suceava (53).

Adrian-Ionuț CHESNOIU a fost menționat în 1.181 articole până la finalul lunii iunie 2022, când a demisionat de la șefia ministerului Agriculturii. Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 1.179 materiale în presa scrisă din 2022, Adrian CÂCIU a fost citat în 1.178 de articole, Vasile DÎNCU apare menționat în 1.068 articole până la momentul demisiei, în timp ce Petre DAEA și Gabriela FIREA au fost citați de 1.062 respectiv 717 ori în materialele jurnalistice din presa scrisă. Florin Marian SPĂTARU a fost citat în 532 de articole, Lucian ROMAȘCANU – 324 iar Angel TÎLVĂR a avut cele mai puține menționări în presa scrisă, în 142 materiale.

Miniștrii PNL în presa scrisă din România
Virgil-Daniel POPESCU, Ministrul Energiei din partea PNL, este cel mai citat ministru în presa scrisă în 2022, în 2.228 de publicații. Trendul ascendent al vizibilității ministrului Energiei este evident începând cu luna ianuarie 2022, prezent în peste 300 materiale.

Sursele cele mai active din presa scrisă care îl citează pe Virgil Popescu: Informația Zilei (Satu Mare) (136), Nine o’Clock (72), Adevărul (68), Bursa (66) și Impact in Gorj (59).

Sorin-Mihai CÎMPEANU, ministrul Educației până la sfarsitul lunii septembrie 2022 ocupă poziția a doua în top, fiind menționat în 2,220 materiale din presa scrisă.

Lucian Nicolae BODE, Ministrul Afacerilor Interne din partea PNL, a fost menționat în 1.333 articole în din presa scrisă în 2022.

Cele mai active surse care îl citează pe ministrul BODE sunt Informația Zilei (Satu Mare) (76), Allgemeine Deutsche Zeitung (55), Naţional (53), Obiectiv de Suceava și Graiul Sălajului.

Bogdan Lucian AURESCU, ministrul Afacerilor externe înregistrează 960 materiale în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST în 2022. Vârful audienței a fost în luna decembrie 2022 iar cele mai multe materiale în care Aurescu a fost menționat au avut ca subiect respingerea de aderare la Schengen a ţării noastre de către Austria.

Cele mai active surse din presa scrisă care îl menționează pe Bogdan AURESCU: Ziarul News (132), Nine o’Clock (90) și Informația Zilei (Satu Mare) (63).

Constantin-Daniel CADARIU este menționat în presa scrisă în 566 de articole, Ioan Marcel BOLOŞ și Marian-Cătălin PREDOIU sunt citați în 469 respectiv 441 de materiale din presa scrisă, Ligia DECA a avut 285 referințe în presa scrisă iar Sebastian-Ioan BURDUJA a fost menționat în 278 de articole.

Miniștrii UDMR în presa scrisă din România
UDMR se remarcă prin Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, reprezentat prin Attila-Zoltán CSEKE cu 687 de mențiuni în presa scrisă din România în 2022.

Vârful de vizibilitate a fost înregistrat în mai 2022 iar sursele cele mai active în menționarea ministrului Dezvoltării în cadrul publicațiilor scrise, au fost Bihari Napló (Bihor) (65), Jurnal Bihorean (34), Cuget liber (Constanta) (32), Informatia Zilei (Satu Mare) (27) și Nepujsag (26).

Pe locul al doilea se situează ministrul Sportului, Carol-Eduard NOVÁK, cu 583 materiale în presa scrisă și un vârf al vizibilității în luna iulie 2022.

Pe următoarea poziție se situează Hunor KELEMEN, cu 334 articole în presa scrisă.

Barna TÁNCZOS a fost citat în 231 materiale în presa scrisă în 2022.

Echipele de miniștri la guvernare – Online și Social media
Membrii cabinetului Ciucă au fost menționați în cursul anului 2022 în 640.635 de materiale în online și social media monitorizate de mediaTRUST.

Miniștrii PSD au fost citați în 315.139 de materiale pe portalurile online și social media monitorizate de mediaTRUST iar după cum a calculat mediaTRUST, un român ar fi putut intra în contact cu mesajele PSD în mediul online și social media de 44 ori în cursul anului 2022 (ajungând la 756,315,196 de contacte).

Miniștrii PNL înregistreză 251.370 de materiale în 2022 în zona online și social media și cu o audiență generală de 770,123,622 contacte, ceea ce se traduce prin faptul că mesajele miniștrilor PSD au ajuns la fiecare român de 45 ori în 2022, depășindu-i pe colegii din PSD la nivelul audienței.

Miniștrii UDMR au fost citați în 2022 în 74,126 de materiale online, astfel fiecare român a intrat în contact cu mesajele UDMR în online și social media, de cel puțin 10 ori până la finalul anului trecut (din 171,970,424 contacte).

Miniștrii PSD – Alexandru RAFILA, ministrul cel mai mediatizat în online și social media în 2022.
Cel mai mediatizat ministru PSD în online și social media a fost Alexandru RAFILA, cu 70.683 materiale în online și social media în 2022.

Audiența însumată a informațiilor despre ministrul Sănătății (197,604,764 contacte) se traduce prin faptul că fiecare român a avut acces la mesajele acestuia de cel puțin 12 ori în 2022.

Sorin Mihai GRINDEANU ocupă poziția a doua, cu 45,767 materiale în care a fost menționat în 2022.

Următorul ministru PSD în topul vizibilității online și social media, este Vasile DÎNCU, menționat în 37,440 materiale pînă la momentul demisiei din Guvern. Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 36,211 materiale iar Gabriela FIREA a fost menționată în 31,172 materiale în 2022. Adrian CÂCIU este pe poziția 6, citat în 28,117 materiale, urmat de Petre Daea menționat în 21,492 materiale și de Adrian-Ionuț CHESNOIU cu 766 materiale în care a fost menționat până la momentul prezentării demisiei din Guvern. Cele mai puține referințe în mediul online și social media în 2022 le-a avut Florin Marian SPĂTARU, citat în 11,464 materiale, Lucian ROMAȘCANU și Angel Tilvar cu menționări în 8,838 respectiv în 4,533 materiale.

Miniștrii PNL – Virgil-Daniel POPESCU, cel mai mediatizat ministru PNL în online si social media în 2022.
În perioada monitorizată de mediaTRUST, 1 ianuarie-31 decembrie 2022, Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei a fost cel mai menționat ministru din partea PNL, în 62,034 materiale.

După cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a putut intra în contact cu referințele către Virgil-Daniel POPESCU de peste 9 ori în 2022 în mediul online și social media (ajungând la 157,662,540 de contacte).

Sorin-Mihai CÎMPEANU ocupă poziția a doua, citat în peste 50.000 materiale online și social media până la data demisiei din Guvern.

Ministrul Bogdan Lucian AURESCU ocupă poziția a treia, cu 39,577 materiale în online și social media iar Lucian Nicolae BODE ocupă poziția 4, fiind menționat în 37,529 materiale. Ioan Marcel BOLOŞ urmează pe poziția 5 cu 23,492 materiale în care a fost menționat, urmat de Marian-Cătălin PREDOIU – 12,692 materiale în 2022 și de Constantin-Daniel CADARIU citat în 10,180 articole online si social media

Sebastian-Ioan BURDUJA și Ligia DECA au fost cei mai puțin menționați ministri PNL, cu 9,661 respectiv 5,322 materiale în 2022.

Miniștrii UDMR în online și social media în 2022
Ministrii UDMR au fost activi în zona online și social media în 2022, cu 74.126 materiale în anul 2022.

Cel mai menționat ministru UDMR în online și social media este Barna TÁNCZOS, ministrul Mediului, apelor și pădurilor, cu 28,258 de materiale în mediul online și social media.

Ministrul Attila-Zoltán CSEKE se remarcă cu 19,180 de articole în online și social media în care a fost menționat în 2022 iar Hunor KELEMEN înregistrează 15,227 materiale în online și social media în 2022. Carol-Eduard NOVÁK a fost citat în 11,461 materiale în cursul anului 2022.

Metodologie

Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă – Presă scrisă, presă online și social media, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Nicolae Ionel Ciucă nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

Despre mediaTRUST

Înființată în 1999 cu capital românesc, în prezent parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. De serviciile mediaTRUST beneficiază cele mai importante instituţii naţionale (Administraţia Prezidenţială, Guvernul României) şi europene (Comisia Europeană), companii autohtone şi internaţionale. Din 2004 suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureaux d’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).