Connections Consult îl numește pe Radu Marcu în funcția de co-CEO

Bogdan Florea rămâne în continuare la conducerea companiei

București, 12 ianuarie 2023– Connections Consult SA, listat pe piața AERO a BVB și liderul pieței de transformare digitală din România, anunță numirea lui Radu Marcu în funcția de Director Executiv (co-CEO) începând din 03.01.2023.

Radu Marcu va conduce compania alături de fondatorul Connections Consult, Bogdan Florea, care rămâne în continuare în fruntea societății.

Radu Marcu s-a alăturat Connections Consult încă din luna noiembrie a anului 2021 și a ocupat funcția de Software Chief Operating Officer. Până în prezent a condus operațiunile de ofertare, delivery și post-implementare ale echipei de dezvoltare software și a făcut parte din Management Board-ul grupului Connections. Are o experiență de peste 15 ani în gestionarea activităților de software development, în cadrul TotalSoft, dar și în cadrul altor companii, unde a gestionat proiecte integrate pentru clienți din România și din alte piețe, produse complexe și a condus echipe extinse de dezvoltare software și produse.

„Încă de când m-am alăturat echipei Connections am împărtășit aceeași viziune și mă bucur să fac un pas în față în cadrul acestei companii care urmărește excelența operațională și livrarea de produse și servicii cu valoare adăugată. Vom continua să lucrăm împreună, să inovăm și să dezvoltăm noi produse”, a declarat Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.

Bogdan Florea va rămâne în continuare Presedintele Consiliului de Administrație si co-CEO, și va continua implementarea strategiei de extindere a portofoliului de proiecte complexe de transformare digital atât în piața locală, cât și în alte regiuni.

„Connections Consult continuă să se dezvolte și are nevoie de mai mulți piloni care să urmărească strategia noastră de extindere. Radu Marcu știe deja totul despre proiectele Connections și este persoana potrivită să conlucreze la misiunea Connections de a accelera transformarea digitală a mediului de business public și privat. Sunt sigur că împreună vom reuși să ducem Connections Consult și mai departe. Conducerea colectivă asigură un nivel de guvernanță considerabil mai ridicat, ne permite să fim suficient de flexibili și agili în luarea deciziilor, în perspectiva unui mediu economic tulbure și aflat într-o continuă schimbare. Consolidarea actului managerial în Connections va continua în lunile următoare. Lucrăm deja la o nouă organigramă și la atragerea de viitori colegi cu expunere semnificativă în diverse arii de specializare, atât în echipa de management cât și în Consiliul de Administrație. Acest pas este a doua etapă în crearea unor mecanisme de guvernanță solide și reziliente, după fondarea Consiliului Consultativ, realizată în 2022. ”, a declarat Bogdan Florea, fondator și co-CEO Connections Consult.  

DESPRE CONNECTIONS

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de transformare digitală din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail. Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Grupul Connections a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 9 milioane de euro.

Din luna septembrie 2021 compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București.

Mai multe companii se alătură Xiaomi pentru a rezolva simultan disputele asupra brevetelor și a garanta inovarea continuă în multiple tehnologii

TOKYO, PARIS, MUNCHEN ȘI BEIJING, 11 ianuarie 2023 – Deținătorii de brevete IP Bridge, Orange, Siemens și Xiaomi, unul dintre liderii companiilor de electronice de larg consum și producție inteligentă, au anunțat încetarea disputelor de lungă durată printr-o tranzacție inovatoare de licențiere a brevetelor, ce va permite eficientizarea acordării de licențe asupra drepturilor de brevet pentru mai multe tehnologii de la companii către Xiaomi. Novus IP, companie deținută de Paul Lin, fostul director de strategie IP al Xiaomi, a intermediat înțelegerea și a ajutat Xiaomi și cei trei deținători de licențe să încheie cu succes această tranzacție într-un mod extrem de eficient.

„Vom continua să explorăm modele de licențiere complementare grupului tradițional de brevete, dar și modele bilaterale, pentru a evita disputele pe termen lung și pentru a ne concentra asupra inovației”, a spus Ran Xu, director general al dezvoltării afacerilor globale și strategiei IP Xiaomi Group. „Această structură unică de tranzacții le permite clienților Xiaomi să se bucure în mod eficient de beneficiile invențiilor celor trei companii”, a adăugat acesta. Siemens este unul dintre liderii globali care se concentrează pe tehnologia cu scop. „Pentru noi, protecția inovației prin brevete este de mare importanță. Salutăm acest acord, deoarece constituie o soluție reciproc satisfăcătoare asupra litigiilor și apreciem abordarea orientată către soluții a tuturor părților implicate în acord.”, a spus dr. Rudolf Freytag, director al departamentului de licențiere și accelerare tehnologică Siemens.

Această licență cu Xiaomi reprezintă recunoașterea inovațiilor continue ale Orange, ce încurajează transformarea digitală eficientă, datorită contribuției la standarde deschise care conduc la adoptarea pe scară largă a tehnologiilor cheie globale în beneficiul consumatorilor. „Am avut plăcerea să cooperăm cu Siemens, IP Bridge și Novus ca intermediar, pentru a ajunge la un rezultat de succes”, a declarat Lyse Brillouet, vicepreședinte proprietate intelectuală și licențiere Orange.

IP Bridge s-a concentrat asupra promovării inovației tehnologice și a cooperării în întreaga lume. Acordarea licenței de brevet către Xiaomi a devenit unul dintre momentele cheie ale unei astfel de colaborări. „Mulțumită companiei Novus, am încheiat eficient această înțelegere cu Xiaomi. Apreciem foarte mult cooperarea sinceră a celor de la Orange și Siemens pe parcursul tranzacției”, a adăugat Daisuke Honda, managing director și director al departamentului de afaceri și licențe nr.1 IP Bridge.

Despre Xiaomi

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg cconsum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 558 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266. Compania este conglomeratul tehnologic din China cu cea mai rapidă creștere pe parcursul ultimilor patru ani.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Monitoarele Philips de 40 de inci sporesc productivitatea cu ajutorul ecranelor generoase

Cu ocazia începutului de an, profesioniștii își stabilesc obiective ambițioase pentru următoarele douăsprezece luni. În încercarea de a oferi utilizatorilor soluții concepute pentru a răspunde nevoilor, Philips adaugă în portofoliu două modele complet noi: Philips 40B1U5600 și Philips 40B1U5601H. Ambele modele oferă conectivitate USB-C, o rezoluție UltraWide QHD cu DisplayHDR, KVM-ul MultiClient integrat și chiar și un suport pentru căști, ceea ce le face alegerea ideală pentru profesioniștii dinamici care doresc să facă din 2023 cel mai productiv an al lor.

Caracteristici cheie

USB-C 3.2 pentru transfer de date rapid și conectivitate fără probleme
Rezoluție CrystalClear, UltraWide QHD 3440 x 1440 pentru imagini clare
DisplayHDR 400 pentru o experiență mai realistă (Philips 40B1U5600)
Cameră web încorporată de 5 MP cu recunoaștere facială Windows Hello și microfon cu anulare a zgomotului pentru comunicații clare (40B1U5601H)
Toate caracteristicile necesare

Philips 40B1U5600 și 40B1U5601H oferă un format generos de 40″ și o rezoluție Crystal Clear UltraWide de 3440 x 1440. Tehnologia IPS LED și DisplayHDR 400 sporesc și mai mult puterea vizuală a acestor monitoare, oferind unghiuri largi de vizualizare (178/178°), culori remarcabile și un contrast foarte bun. Cu un astfel de arsenal vizual, fotografii, graficienii și arhitecții se pot baza pe strălucire și precizie cromatică, iar activitățile orientate către productivitate pot fi desfășurate cu ușurință datorită spațiului de lucru generos.

În spațiile de muncă hibride, flexibilitatea și conectivitatea sunt absolut necesare. Ambele modele Philips 40B1U5600 și 40B1U5601H sunt echipate cu porturi USB-C care facilitează alimentarea cu energie a dispozitivelor compatibile și transferul semnalului video sau a datelor cu o viteză ultra rapidă. Philips 40B1U5601H extinde conectivitatea cu o mufă RJ45 pentru internet și un conector DisplayPort care permite conectarea în serie cu un singur cablu a unui alt monitor. Comutatorul KVM permite controlul a 2 sisteme separate folosind un singur ecran și set de periferice iar camera de 5MPX integrată cu suport pentru Windows Hello și microfonul cu funcție de atenuare a zgomotului facilitează o comunicare clară și sigură.

Aceste monitoare includ modalități de conservare a energiei precum PowerSensor, care ajustează automat luminozitatea monitorului în funcție de prezența sau absența utilizatorului, ceea ce duce la economii de energie de până la 75%, oferind întotdeauna luminozitatea perfectă cu o putere minimă datorită LightSensor. Indiferent de modelul 40B1U5600 sau 40B1U5601H, confortul este garantat, datorită difuzoarelor stereo de înaltă calitate încorporate, a unui suport integrat pentru căști sau a unui suport VESA reglabil care permite înclinarea, rotirea și înclinarea monitorului pentru a se potrivi fiecărui utilizator.

Preț și disponibilitate

Philips 40B1U5600 și 40B1U5601H vor fi disponibile începând cu luna februarie la prețul de 3980 lei, respectiv 4472 lei.

Clienții Epson pot primi înapoi până la 500 de lei la achiziția unei imprimante din gama EcoTank

Campania cash-back de la Epson revine: Clienții pot beneficia de promoție până la finalul lunii martie 2023

București, 11 ianuarie 2023

Epson anunță reînceperea campaniei cash-back, de la începutul acestui an. În cadrul campaniei, clienții Epson pot primi până la 500 de lei înapoi dacă vor achiziționa, până la data de 31 martie, o imprimantă EcoTank înscrisă în promoție.

Campania cash-back include o selecție variată de imprimante şi multifuncționale, color și monocrom, din gama EcoTank.

Multifuncționalele EcoTank au cucerit piața imprimantelor din întreaga lume datorită sistemului inovator de alimentare cu cerneală, ce include rezervoare de mare capacitate dedicate pentru fiecare culoare și un mecanism de minimizare a scurgerilor de cerneală, asigurând un proces de printare calitativ, mult mai rapid și mai sigur.

Echipamentele oferă costuri de exploatare și de print reduse, cu până la 90% mai mici față de imprimantele concurente In plus, echipamentele din această gamă sunt fiabile, oferind siguranță totală, fiind susținute de o garanție promotională extinsă de 3 ani.

Pentru utilizatorii care au nevoie de printuri alb-negru, echipamentele EcoTank monocrom reprezintă cea mai bună soluție, cu un preț extrem de redus. Utilizarea imprimantelor EcoTank poate reduce cu până la 50% costurile de print în 3 ani și cu până la 95% consumul de energie, față de imprimantele laser monocrom. Imprimantele EcoTank monocrom sunt livrate cu rezerve de cerneală cu care se pot tipări până la 11.000 de pagini, fără timp de încălzire și cu viteze de imprimare de până la 20 ppm.

Cum pot primi clienții banii înapoi în promoția cash-back?

Etapa 1: Achiziționează o imprimantă EcoTank participantă la promoție, până la 31 martie 2023
Etapa 2: Trimit o solicitare online în decurs de 30 de zile de la achiziție pe epson.ro/cashback
Etapa 3: Completează formularul de solicitare online, alături de o copie a chitanței și o fotografie a numărului de serie de pe imprimantă
Solicitarea pentru primirea banilor înapoi trebuie trimisă în decurs de 30 de zile calendaristice de la data achiziției, iar returnarea banilor se realizează prin transfer bancar, în decurs de 30 de zile de la validarea solicitării. Ultima dată la care pot fi trimise solicitări este 30 aprilie 2023.

Promoția este valabilă doar pentru utilizatorii finali. Campania se adresează persoanelor în vârstă de cel puțin 16 ani, cu reședința în România, și permite cel mult două solicitări/client. Este permisă o singură solicitare pentru fiecare model eligibil. Cererile pentru echipamentele care vor fi revândute unei terțe părți nu sunt eligibile pentru această promoție.

În campania cash-back sunt incluse 45 de modele din gamele Home, Foto şi Office.

Modele participante la promoție Sume returnate*
L121 RON 60
L1210 RON 80
L1250 RON 90
M1100 RON 100
M1120 RON 100
L3250 RON 120
L3251 RON 120
L3256 RON 120
L3260 RON 130
L3266 RON 130
L3210 RON 140
L3211 RON 140
L3550 RON 140
L3560 RON 150
M1170 RON 150
M2120 RON 150
L4260 RON 170
L4266 RON 170
L5290 RON 170
L5296 RON 170
M2170 RON 170
L5590 RON 180
L805 RON 180
L6260 RON 190
L6270 RON 190
L6276 RON 190
L6290 RON 200
L6460 RON 200
L8050 RON 200
M3170 RON 200
L810 RON 210
L6490 RON 220
L850 RON 220
L1300 RON 250
L14150 RON 260
L8160 RON 270
L1800 RON 300
L18050 RON 300
L8180 RON 350
L11160 RON 400
L6550 RON 400
L6570 RON 430
M15140 RON 450
L15150 RON 460
L15160 RON 500
Regulamentul campaniei cash-back este disponibil integral pe www.epson.ro/cashback.

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com

Reziliență sau fragilitate? SAS prezintă 10 predicții pentru anul 2023

București, 11 ianuarie 2023 – SAS, lider global în analytics, urmărește îndeaproape sectorul de business și a căutat să afle care vor fi cele mai semnificative trenduri de urmărit în anul 2023. Pentru a afla dacă tehnologia, lanțurile de aprovizionare, inteligența artificială sau altele vor fi elemente-cheie în anul ce tocmai a început, SAS a discutat cu mai multe persoane cheie din companie, iar acestea sunt răspunsurile și previziunile lor:

Soluțiile de analytics low-code aduc AI-ul mai aproape de mase

”În 2023, conceptul de ‘analytics pentru oricine, oriunde’ nu va fi doar un trend major de urmărit, ci și un mod pivotal prin care companiile vor atinge maturitatea în zona inteligenței artificiale. Pe măsură ce organizațiile continuă să implementeze tehnologii precum învățarea automatizată, viziunea computerizată, IoT, analytics și altele pentru a dobândi noi capacități de înțelegere, angajați cu diverse niveluri de aptitudini vor putea participa la procese de analiză, grație soluțiilor low sau no-code”

Jared Peterson, Senior Vice President of Engineering

Examinarea biasurilor umane poate rezolva problema biasului AI

”Este deja bine-cunoscut și agreat faptul că inteligența artificială poate suferi de bias. În 2023, industria va accepta faptul că biasurile se află atât în jurul nostru, cât și în interiorul fiecăruia dintre noi; sunt elemente definitorii ale spiritului uman și influențează modul în care luăm decizii. Dezvoltarea unor sisteme AI care pot prezice și ameliora efectele nocive ale biasurilor este primul pas către dobândirea încrederii necesare pentru a merge mai departe fără a repeta greșeli din trecut.”

Reggie Townsend, Director of Data Ethics Practice

Deprecierea datelor, un fenomen de urmărit

”2023 va fi anul în care oamenii de marketing vor fi nevoiți să răspundă fenomenului de depreciere a datelor. Dispariția iminentă a cookie-urilor terțe începând cu 2024 va forța brandurile să își regândească întreaga strategie referitoare la datele clienților. Schimbarea reprezintă însă și o oportunitate semnificativă pentru companii să renunțe la practici de marketing neonorante, care se foloseau pe cookie-uri terțe, și să dezvolte mai degrabă relații apropiate și de încredere cu clienții lor.”

Jennifer Chase, Chief Marketing Officer

Serviciile financiare vor tura motoarele în direcția ESG

”În mijlocul turbulențelor economice, unii ar putea crede că instituțiile financiare vor renunța la inițiativele ESG, cu privire la mediul înconjurător, sociale și de guvernanță. Dar semnalele incipiente indică faptul că majoritatea băncilor vor păstra direcția și chiar vor crește eforturile în aceste direcții. Un studiu sponsorizat de SAS, cu 500 de executivi din bănci, arată că trei sferturi dintre aceștia consideră că aceste instituții financiare trebuie să răspundă unor probleme ale societății. Iar 64% dintre executivi cred că băncile au rămas în urma altor sectoare în privința inițiativelor ESG.”

Alex Kwiatkowski, Director of Global Financial Services

Esports și blockchain-ul vor ajunge într-un punct de convergență

”Blockchain-ul și Esports vor continua să conveargă, iar în următorii 5-10 ani vor apărea primele jocuri bazate pe această tehnologie. Industria Esports se bazează acum pe analytics, pe învățare automatizată și pe inteligență artificială pentru a oferi o experiență profesională atât jucătorilor, cât și spectatorilor din întreaga lume. De la găsirea parităților în jocuri și analizarea interacțiunilor din fiecare univers virtual, până la urmărirea și promovarea obiectelor ce pot fi cumpărate, cantitatea de date de analizat într-un joc este practic, nelimitată și continuă să crească.”

Bryan Harris, Chief Technology Officer

Adoptarea de către industrii a inteligenței artificiale îmbunătățește liniile de asamblare

”Organizațiile se vor folosi din ce în ce mai mult de viziunea computerizată și de alte tehnologii AI, pe care profesioniștii le pot folosi în mediul industrial IoT, dincolo de experți IT sau de data scientists. Inițiativele din zona viziunii computerizate se vor concentra pe îmbunătățirea producției, pe eficiență operațională dar și pe creșterea siguranței.”

Jason Mann, Vice President of IoT

Stocarea datelor în timp real va înlocui spațiile clasice de stocare

”În 2023, vom vedea din ce în ce mai multe organizații ce renunță la moduri clasice de stocare a datelor, în favoarea unora care oferă suport pentru analiză și reacții în timp real. Companiile vor procesa date pe măsură ce sunt disponibile și le vor stoca într-un format ușor accesibil, pentru raportări simplificate. Fie că vorbim despre un producător care monitorizează fluxuri de date IoT de la aparatura de producție, fie că ne referim la un retailer ce monitorizează traficul e-commerce, identificarea unor tendințe în timp real va ajuta la evitarea unor erori costisitoare, dar și la capitalizarea unor oportunități, atunci când acestea devin disponibile.”

Jay Upchurch, CIO

Gemenii digitali vor îmbunătăți lanțurile de aprovizionare și vor reduce impactul asupra climatului

”Schimbările climatice au impact negativ asupra lanțurilor de aprovizionare, fie că îngreunează mișcarea liberă a bunurilor sau chiar că împiedică angajații care trebuie să ajungă la serviciu. Echipele care lucrează în lanțuri de aprovizionare vor folosi gemeni digitali și simulări pentru a accelera modul de luare a deciziilor, astfel încât companiile să poată răspunde mai rapid la provocările ce apar în lanțul de aprovizionare conectat.”

Dan Mitchell, Director of Global Retail & CPG Practice

Analiștii de date generaliști vor deveni profesioniști specializați

”În 2023, analiștii de date care au cunoștințe specifice anumitor industrii vor avea un succes răsunător în ceea ce privește atingerea obiectivelor și așteptărilor în business-urile în care activează. Vom vedea, astfel, analiști de date ce vor căuta să urmeze cursuri de specializare.”

Marinela Profi, Data Scientist and Product Lead for Analytics & ModelOps

Cultura organizațională diversă, echitabilă și incluzivă va avea un impact major asupra companiilor

”Companiile se vor baza din ce în ce mai mult pe departamentele de resurse umane și pe echipele de analytics pentru a-și înțelege angajații și pentru a crea planuri de lucru mai bune. Companiile au nevoie de date pentru a înțelege ce aptitudini au oamenii care lucrează în cadrul acestora, ce necesități există pentru a îmbunătăți inițiativele de afaceri și unde este nevoie de îmbunătățiri în privința strategiilor de pregătire și dezvoltare. Datele vor ajuta și ca diversitatea, egalitatea și incluziunea să fie parte din strategiile de business ale companiilor, dincolo de departamentele HR.”

Jenn Mann, Chief HR Officer

Despre SAS

SAS este liderul soluțiilor de analytics. Prin servicii și soluții software inovatoare, SAS sprijină și inspiră clienții din întreaga lume să transforme datele în informații valoroase. SAS gives you THE POWER TO KNOW®.

AMD anunță noul pachet de jocuri AMD Ryzen 5000 Series Game Bundle

AMD a anunțat cea mai recentă ofertă AMD Ryzen Game Bundle, valabilă până la 1 aprilie 2023, care oferă jucătorilor acces gratuit la cel de-al treilea joc din seria de jocuri de strategie militară, Company of Heroes™ 3, la achiziționarea procesoarelor Ryzen din seria 5000 selectate.

Construite pe arhitectura AMD „Zen 3″, procesoarele desktop Ryzen din seria 5000 oferă performanță excelentă în gaming, astfel încât jucătorii să se bucure de grafica la cel mai înalt nivel în timp ce își ating obiectivele într-o campanie din Marea Mediterană.

Gamerii vor primi un o cheie de activare a jocului la achiziția procesoarelor și vor avea timp până la 6 mai 2023 pentru a-l activa, obținând acces atunci când titlul se va lansa pe 23 februarie 2023. Pentru mai multe informații, pasionații de gaming pot vizita www.amd.com/COH3. Pentru termenii și condițiile complete și pentru a activarea jocului, vizitați www.amdrewards.com.

Fundaţia Alexandrion regretă profund decesul scriitorului Dumitru Radu Popescu, laureat şi membru al juriului Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu

Fundaţia Alexandrion transmite regretele sale profunde pentru decesul academicianului Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg, eseist, care a fost un membru marcant al juriului Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu încă de la prima ediţie, din 2014, dar şi laureat al categoriei literatură, în 2015 şi 2022.

“Dispariţia scriitorului Dumitru Radu Popescu este o pierdere uriaşă pentru cultura română. Opera sa, care cuprinde proză, teatru, poezie, critică literară este extrem de valoroasă şi reprezintă o sursă de inspiraţie foarte puternică pentru posteritate. Prin implicarea sa în Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, în calitate de membru al juriului, Acad. Dumitru Radu Popescu a contribuit semnificativ la eforturile Fundaţiei Alexandrion de a identifica, a aduce în prim plan şi a mulţumi valorilor culturii române pentru munca remarcabilă depusă de-a lungul anilor. Îi vom fi veşnic recunoscători pentru sprijinul pe care ni l-a oferit şi îi vom păstra o amintire vie. Condoleanţe familiei îndurerate şi odihnă veşnică pentru sufletul marelui scriitor român”a spus Dr. Nawaf Salameh, Preşedintele Fundaţiei Alexandrion.

Academicianul Dumitru Radu Popescu a fost dublu laureat al Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu. În 2015, a mulțumit pentru premiul la categoria literatură care i-a fost acordat, comparându-l cu un ”nepot al Premiului Nobel”, din România.

În 2022 a fost, din nou, laureat al Galei, tot la categoria literatură, de data aceasta pentru volumul “O sută şi una de poezii”. Din păcate nu a putut fi prezent la eveniment, însă a transmis un mesaj prin care a sintetizat, cu expresivitate și umor, esenţa poporului român.

Urmăriţi un scurt video cu momente de referinţă din cadrul galelor: https://www.youtube.com/watch?v=y_-dX5i6LxU

Dumitru Radu Popescu a fost prozator, dramaturg, scenarist de film, membru titular al Academiei Române şi director general al Editurii Academiei Române. De-a lungul carierei a fost redactor-șef al revistei Tribuna, din Cluj-Napoca, redactor șef al revistelor Contemporanul și România literară, precum şi președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Trecerea academicianului Dumitru Radu Popescu în eternitate reprezintă o grea și nemeritată pierdere la început de an 2023.

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.

DISNEY+ ANUNȚA PREMIERA SERIALULUI ORIGINAL „BUN VENIT LA CHIPPENDALES” DIN 11 IANUARIE 2023 ÎN ROMÂNIA

Seria îl are în rolul principal pe Kumail Nanjiani și este produsă de Kumail Nanjiani

Trailer AICI

Disney+ a lansat trailerul oficial pentru serialul original „Bun venit la Chippendales” și anunță că premiera producției va avea loc în România pe 11 ianuarie 2023, exclusiv pe Disney+.

„Bun venit la Chippendales” este o saga polițistă ce redă povestea scandaloasă a lui Somen „Steve” Banerjee, un imigrant indian care a fondat cel mai mare imperiu de dans masculin din lume și care nu a lăsat nimic să-i stea în cale în atingerea scopurilor sale.

Din distribuția plină de celebrități a producției „Bun venit la Chippendales” fac parte Kumail Nanjiani („The Big Sick”), Murray Bartlett („The White Lotus”), Juliette Lewis („Yellowjackets”) și Annaleigh Ashford („American Crime Story”), iar printre invitații recurenți se numără Quentin Plair (“The Good Lord Bird”), Robin de Jesús (“tick, tick… BOOM! “), Andrew Rannells (“Girls5eva”) și Spencer Boldman (“Cruise”), alături de vedetele invitate Nicola Peltz Beckham (“Holidate”) și Dan Stevens (“Gaslit”).

Robert Siegel și Nanjiani sunt producători executivi alături de Dylan Sellers, Jenni Konner, Matt Shakman, Emily V. Gordon, Nora Silver și Rajiv Joseph, care scrie pentru serial împreună cu Mehar Sethi. Siegel și Konner sunt co-showrunners, iar Shakman este regizorul. Jacqui Rivera este producător co-executiv, iar Annie Wyman este co-producător.

Ne puteți găsi și pe https://facebook.com/DisneyPlusRO

© 2023 Disney și entitățile afiliate

Despre Disney+

Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde filme și producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic, alături de „Familia Simpson” și multe altele. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star. Serviciul de streaming direct către consumator, Disney+, de la The Walt Disney Company, face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. Serviciul oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă creștere, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune și de animație și scurtmetraje. Având acces la vasta gamă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduiește, de asemenea, cele mai noi lansări de la The Walt Disney Studios. Iar prin intermediul Star, oferă cele mai noi apariții de la 20th Century Studios, Disney Television Studios, FX, Searchlight Pictures și multe altele. Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.

În cadrul CES 2023 Lenovo prezintă cele mai inovatoare dispozitive și tehnologii care oferă o nouă experiență de utilizator

Lenovo™ își completează portofoliul cu o nouă gamă de PC-uri Yoga™, ThinkPad™, ThinkBook™, Lenovo Legion,™ IdeaPad™ și IdeaCentre™, Lenovo Tab Extreme, conceptul Project Chronos, Lenovo ThinkPhone by Motorola și multe invoații

În cadrul CES® 2023, Lenovo™ a prezentat cea mai recentă gamă de dispozitive și tehnologii bazate pe inovație și pe îmbunătățirea experienței de utilizator. De la noi concepte ale dispozitivelor legendare, la produse cu design inovator și noi metode de utilizare a inteligenței artificiale, noul portofoliu este adresat atât consumatorilor finali, cât și consumatorilor segmentul de business o experiență mai detaliată asupra noi.

De asemenea, noul portofoliu demonstrează angajamentul Lenovo față de ESG, în conformitate cu viziunea sa de a atinge un nivel de emisii zero până în 2050, aliniat la inițiativele Science Based Target. Astfel, Lenovo continuă să se concentreze pe sprijinirea unei economii circulare prin creșterea utilizării materialelor reciclate în produsele și ambalajele sale și prin colaborarea cu partenerii din industrie pentru a contribui la creșterea eficienței energetice a dispozitivelor sale.

Echipamentele premium de consum transpun inovația în moduri inedite

Lenovo a prezentat noi produse pentru a răspunde nevoilor variate ale consumatorului modern. Noul laptop de ultimă generație, Yoga Book 9i, marchează un nou capitol pentru Yoga datoră stilului premium și performanței de ultimă generație. Noul Yoga Slim 6i (14″, 8) este un dispozitiv cu un design rafinat, portabil, dar care păstrează performanțele la cel mai înalt nivel. Subțire, ușor și inovator, Yoga Slim 6i permite utilizatorilor să lucreze și să creeze conținut cu ușurință, fie că se află în mișcare sau fie că prefere să lucreze de acasă.

De asemenea, Lenovo a prezentat adițiile ale modelelor Yoga 9i (14″, 8) și Yoga Slim 7i Carbon (13″, 8), ambele cu procesoare Intel Core din a 13-a generație ce ating noi niveluri de performanțe. Totodată, laptopul Yoga 6 (13″, 8) este alimentat de cele mai noi procesoare AMD Ryzen™ din seria 7000 care oferă autonomie îmbunătățită pentru a face față și celor mai lungi sesiuni de lucru la distanță.

În materie de tablete, Lenovo Tab Extreme și Lenovo Smart Paper oferă performanțe de top pentru mediul școlar sau pentru utilizarea casnică. Lenovo Tab Extreme este mai puternică tabletă Lenovo de până acum, cu un design ce integrează o tastatură cu două balamale2; în balamaua principală a suportului este creat un compartiment de depozitare și protecție pentru stylus-ul Lenovo Precision Pen 3 inclus.

Conceptul Lenovo Project Chronos (denumire oficială în curând) este o nouă tehnologie care captează mișcările utilizatorului. Aceasta îi permite utilizatorului să interacționeze și să desfășoare activități în lumi virtuale 3D fără ochelari sau dispozitive portabile, ceea ce face ca utilizatorii să se bucure mai mai mult de mediile virtuale 3D.

Ecosistem elegant și inteligent pentru gaming

Linia de PC-uri, monitoare și accesorii Legion 2023 stabilește un nou standard în domeniul gaming-ului pe PC, oferind jucătorilor avantajul de care au nevoie pentru a ajunge în topul clasamentelor. O noutate pentru 2023 este cipul Lenovo LA AI, primul cip dedicat AI din lume montat pe un laptop de gaming3. Prin intermediul tehnologiei Lenovo AI Engine+ cipul dispune de un algoritm software de învățare automată pentru a regla în mod optim performanța sistemului. Acest cip este montat pe laptopurile Lenovo Legion Pro 7 și 7i (16″, 8) și pe laptopurile Lenovo Legion Pro 5 și 5i (16″, 8).

În ceea ce privește desktop-urile, noua generație de PC-uri Lenovo Legion oferă cele mai ridicate performanțe, cu Lenovo Legion Tower 7i (34L, 8) și Lenovo Legion Tower 5i (26L, 8) care sunt alimentate de procesoarele desktop Intel® Core™ din a 13-a generație și plăcile video NVIDIA® GeForce RTX™ din seria 4000. Lenovo Legion Tower 5 (26L, 8) integrează procesoarele AMD® Ryzen™ 9 și placile video AMD Radeon™ RX din seria 7000 sau NVIDIA GeForce RTX din seria 4000.

ThinkPad X1, ThinkPhone, ThinkVision și Lenovo Go Power Hybrid Working

Lenovo a prezentat cele mai noi laptopuri ThinkPad X1 construit materiale reciclate1 și dispune de noul program Lenovo Commercial Vantage pentru a evidenția setările care pot îmbunătăți eficiența energetică. Lenovo View este nouă tehnologie pentru setările grafice care oferă calitate îmbunătățită a imaginilor video de pe dispozitivele compatibile. Cea mai recentă generație de monitoare ThinkVision este alimentată de display-urile mini-LED ultra-luminoase ThinkVision P27pz-30 și P32pz-30, urmate de noile monitoare VOIP ThinkVision din seria T, construite pentru munca hibridă, care dispun de o funcționalitate integrată Microsoft Teams, camere de 5 MP, microfoane duble și difuzoare. Lenovo a prezentat cele mai recente monitoare ThinkVision P-series 4K profesionale și noile monitoare Lenovo L-series pentru ideale pentru acasă.

Dispozitive destinate segmentului de consum care oferă Performanță, Versatilitate și Mobilitate de ultimă generație

Cea mai recentă generație de dispozitive Lenovo este plină de caracteristici și îmbunătățiri deosebite, concepute pentru a-i ajuta pe oameni să se conecteze cu pasiunile lor și să își atingă obiectivele zilnice. Cu cinci noi laptopuri IdeaPad portabile și performante (IdeaPad Pro 5i, IdeaPad Pro 5 Gen 8, IdeaPad Slim 5i, IdeaPad Slim 5 și IdeaPad Flex 3i Chromebook), desktop-ul elegant și compact IdeaCentre Mini (1L, 8), o tabletă Lenovo de 9 inchi (Lenovo Tab M9) și versatilul Lenovo 500 USB Type-C Universal Dock, aceste dispozitive sunt concepute pentru toate spațiile și locurile în concordanță cu stilul de viață în mișcare al consumatorului de astăzi. Fie că lucrează, studiază, creează sau pur și simplu se întâlnesc cu prietenii din afara orașului, aceste noi produse oferă viteză, versatilitate și comoditate pentru a se potrivi nevoilor acestora, oriunde s-ar afla.

Tehnologii inovatoare

În plus, față de aceste opțiuni hardware premium, Lenovo oferă o gamă de servicii de mentenanță a dispozitivelor pentru a ajuta la menținerea produselor în stare de funcționare optimă și sigură, cum ar fi cel mai recentă tehnologie de securitate bazată pe cloud Lenovo Smart Lock4. Pentru un nivel suplimentar de confort în susținerea laptopurilor prezentate astăzi, Lenovo Premium Care Plus3 încorporează multe dintre serviciile sale într-o singură soluție. Acest serviciu cuprinzător include suport hardware și software avansat, protecție împotriva daunelor accidentale și garanție extinsă pentru baterie. Lenovo Migration Assistant și Lenovo Smart Performance regăsite în cadrul Lenovo Vantage și reprezintă sistemele de verificare automată a componentelor hardware și software.

Mai multe informații despre toate anunțurile noilor produse Lenovo pot fi găsite în dosarul de presă CES 2023 pe Lenovo StoryHub.

Despre Lenovo
Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o putere tehnologică globală cu venituri de 70 de miliarde de dolari, clasată pe locul 171 în topul Fortune Global 500, cu 82.000 de angajați în întreaga lume și care deservește zilnic milioane de clienți pe 180 de piețe. Concentrată pe o viziune îndrăzneață de a oferi o tehnologie mai inteligentă pentru toți, Lenovo și-a consolidat succesul ca cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii cheie de creștere, inclusiv servere, stocare, dispozitive mobile, soluții și servicii. Această transformare, împreună cu inovația Lenovo care schimbă lumea, construiește o societate digitală mai incluzivă, mai demnă de încredere și mai durabilă pentru toată lumea, oriunde. Pentru a afla mai multe, vizitați site-ul oficial și citiți despre cele mai recente știri pe Lenovo StoryHub.

1 Generațiile anterioare ThinkPad X1 Carbon, X1 Yoga și X1 Nano nu au folosit metale reciclate

2 Suportul pentru tastatură cu balama dublă este vândut separat pe unele piețe

3 Pe baza unei cercetări interne efectuate la data de 24 octombrie 2022, comparând laptopurile de gaming de 16″ distribuite de producătorii globali de PC-uri care livrează anual > 1 milion de unități la nivel mondial și care sunt susținute de combinația dintre un cip dedicat AI sau un motor AI și grafica NVIDIA GeForce RTX TGP (140W+).

4 Lenovo Smart Lock este disponibil prin Lenovo Vantage și se aplică numai pe PC-urile Lenovo cu Windows 10 sau 11.

5 Produsele Premium Care Plus se aplică desktopurilor, laptopurilor și tabletelor din acest anunț și sunt disponibile în funcție de disponibilitate. Serviciul este disponibil pe anumite piețe, iar nivelul serviciului poate varia în funcție de locația geografică. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele și specificațiile produselor în orice moment, fără notificare prealabilă

SkyShowtime și Warner Bros. Discovery anunță o achiziție majoră de titluri

Tranzacția include drepturile exclusive în toată Europa pentru 21 de seriale HBO Max European Originals, inclusiv 168 de episoade ale unor programe originale

Achiziția accelerează intrarea SkyShowtime în dezvoltarea de programe originale și întărește oferta de conținut local pe toate teritoriile sale

SkyShowtime va lansa în premieră trei seriale complet noi, SkyShowtime Originals, și va achiziționa drepturi exclusive pentru peste 150 de ore de conținut

SkyShowtime – cel mai nou serviciu de streaming din Europa – a anunțat astăzi că a achiziționat de la Warner Bros. Discovery drepturi exclusive pe teritoriul Europei pentru 21 de seriale locale, inclusiv unele dintre cele mai populare și apreciate emisiuni HBO Max din regiune. În total, achiziția include în oferta SkyShowtime 168 de episoade – peste 150 de ore – de programe originale atât noi, cât și unele deja lansate. Aspectele financiare ale achiziției nu au fost comunicate.

Tranzacția, care include trei seriale noi a căror producție a fost finalizată și care vor avea premiera mondială pe SkyShowtime în 2023 – accelerează semnificativ intrarea companiei în dezvoltarea de programe originale. Noile seriale, care vor fi prezentate ca SkyShowtime Originals, includ ID (Finlanda și Suedia), The Winner (Cehia și Slovacia) și Warszawianka (Polonia). În plus, SkyShowtime va avea premiera și celui de-al doilea sezon din Por H o Por B (Spania). Primul sezon din Por H o Por B va fi și el disponibil în platformă. Datele de premiere pentru aceste seriale vor fi anunțate ulterior.

Alte show-uri populare ce fac parte din achiziție includ mai multe seriale care au avut recent lansarea noilor sezoane pe HBO Max, dar care se vor muta în noua lor casă exclusivă, pe SkyShowtime. Este vorba despre Beartown (Suedia), Beforeigners (Norvegia), Kamikaze (Danemarca), Lust (Suedia) și The Informant (Ungaria). SkyShowtime va avea opțiunea de a dobândi drepturi la nivel mondial pentru oricare dintre show-urile ce vor fi reînnoite, precum și de a comanda noi sezoane pentru o serie de show-uri.

În plus față de noile show-uri originale, achiziția amplifică, în timp util pentru lansările sale ce urmează să aibă loc pe piețele din Europa, selecția solidă și convingătoare a platformei SkyShowtime de seriale apreciate de critici. Pe lângă cele nouă show-uri noi și actuale, mai multe sezoane din 12 seriale de succes existente în platforma HBO Max vor fi disponibile exclusiv pe SkyShowtime începând cu luna martie 2023.

Printre aceste titluri se numără: Czech it Out (Cehia), Foodie Love (Spania), Hackerville (România), No Activity (Spania), One True Singer (România), Pray, Obey, Kill (Suedia), Ruxx (România), Success (Croația), Todo Lo Otro (Spania), Sleepers (Cehia), Bani Negri/Tuff Money (România) și Welcome to Utmark (Norvegia).

Toate show-urile achiziționate vor fi disponibile abonaților SkyShowtime pe toate cele 22 de piețe ale sale.

CEO-ul SkyShowtime, Monty Sarhan, a declarat: „Aceasta este o achiziție de referință pentru SkyShowtime, oferindu-ne oportunitatea de a avea o oferă solidă de programe originale dezvoltate local cu mult înaintea planificării noastre inițiale. Fiind un serviciu de streaming creat special pentru Europa, SkyShowtime se angajează față de consumatorii de pe piețele noastre. Programele cu conținut dezvoltat local sunt o parte importantă a strategiei noastre și suntem încântați să fim casa acestor noi seriale, precum și a show-urilor populare care au rezonat cu publicul din țările nordice, Europa Centrală și de Est și Spania.”

SkyShowtime, care a primit aprobarea de reglementare în februarie 2022, continuă să-și construiască echipa de dezvoltare a programelor originale pe toate piețele sale. În plus față de show-urile achiziționate în cadrul acestei tranzacții, SkyShowtime își dezvoltă propriile capacități de dezvoltare a conținutului original.

Jon Farrar, Head of Programming, SkyShowtime, a declarat: „Programele originale dezvoltate local au fost întotdeauna o parte cheie a propunerii noastre de conținut. Suntem încântați să anunțăm acest prim pas în strategia noastră de dezvoltare a programelor originale. Suntem dedicați în mod unic piețelor noastre și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu scenariști și producători locali pentru a aduce și mai multe povești autentice abonaților noștri.”

Creat pentru Europa, SkyShowtime are echipe în șase birouri regionale. Aplicațiile și conținutul său vor fi disponibile în 18 limbi diferite pe cele 22 de piețe ale sale.

Deja prezent în 12 piețe, SkyShowtime s-a lansat pentru prima dată în septembrie în Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia, urmată de lansări în Olanda și Portugalia în noiembrie. În decembrie, serviciul de streaming a fost lansat în Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Muntenegru, Serbia și Slovenia. SkyShowtime se va lansa pe piețele din Albania, Andorra, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia de Nord, Polonia, România, Slovacia și Spania în primul trimestru din 2023.

În plus față de programele dezvoltate local, SkyShowtime prezintă filme în premieră exclusivă, aflate la prima difuzare pe TV, seriale noi și exclusive, conținut pentru copii și familie și o selecție de titluri legendare de la Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME, Sky Studios și Peacock – toate disponibile într-un singur loc.

Mai multe detalii despre SkyShowtime Originals:

ID (titlu în lucru)

Sezon: 1

Episoade: 6

ID (titlu în lucru) este un serial polițist finlandez. Povestea se învârte în jurul unui investigator finlandez de fraudă în artă, Emma, care se infiltrează sub acoperire într-o casă de licitații din Stockholm pentru a investiga legătura firmei cu un spălător de bani notoriu, cunoscut sub numele de Blanko. Pentru a rămâne nedetectată, Emma alege identitatea de acoperire Annika, o persoană activă în societate, impulsivă, care adoră petrecerile sălbatice, drogurile și alcoolul și este opusul Emmei – o persoană liniștită, calmă și așezată. Prin adoptarea acestei persona sălbatice, ușile încep să se deschidă către lumea ascunsă a fraudei la nivel înalt din universul artei. Cu toate acestea, a deveni Annika înseamnă că Emma trebuie să se confrunte cu amintiri din trecutul ei pe care a încercat să le uite.

Por H o Por B

Sezon: 2

Episoade: 8

Por H o Por B, un serial de comedie spaniol, va reveni pentru un al doilea sezon. După călătoria din primul sezon, care ne-a dus de la Parla în cartierul Malasaña din Madrid, Hache (Marta Martín) și Belén (Saida Benzal) se întorc pentru următoarea parte a aventurilor lor. Cele două prietene încă locuiesc în Malasaña, dar lucrurile s-au schimbat. Zona rămâne un “parc tematic” nebun și frivol, dar fetele și-au găsit locul acolo, totul fără a-și sacrifica autenticitatea. Au acceptat locul și se pare că, în schimb, Malasaña le-a acceptat pe ele. Hache are un nou loc de muncă, lucrează în salonul de unghii, iar Belén încearcă să supraviețuiască trecând prin diferite locuri de muncă, păstrându-și în același timp visul de a deveni actriță. Itziar Castro, Diego Castillo, Javier Bódalo, Brays Efe își vor relua, de asemenea, rolurile.

The Winner

Sezon: 1

Episoade: 6

The Winner este o comedie de familie cu producție cehă și slovacă care spune povestea lui Viktor Hudák (Ady Hajdu), un prim-ministru fictiv al unei mici țări europene care își încheie cariera în politică și se întoarce la viața de zi cu zi. Cu toate acestea, atunci când succesorul său răstoarnă radical toate politicile la care a lucrat o viață întreagă pentru a le implementa, își dă seama repede că un fost prim-ministru are foarte puțină putere de acțiune. În încercarea de a demonstra că este încă relevant, el încearcă să facă un pas în plus și să preia conducerea acasă, unde locuiește cu soția și cele trei fiice. Dar, după ce a petrecut atât de mult timp departe de ei și neavând nicio idee despre cum funcționează lumea reală, el găsește o familie care s-a obișnuit de mult timp să trăiască fără el și un grup de femei mult superioare oricărui adversar politic cu care s-a confruntat în cariera sa de prim-ministru. Ivana Chýlková și Milan Ondrík joacă, de asemenea, în rolurile principale.

Warszawianka

Sezon: 1

Episoade: 12

Warszawianka este un serial dramatic polonez fictiv care urmărește aventurile tragicomice ale unei legende urbane în vârstă de 40 de ani din Varșovia. El este un personaj foarte complex, un petrecăreț iresponsabil, un Don Juan fără oprire și prietenul tuturor în același timp. În spatele acestei măști, este o persoană aflată în suferință și care se detestă pe sine, ținut captiv de părinții săi (Krystyna Janda și Jerzy Skolimowski) și încătușat de cultura și vremurile care l-au modelat. Cu un cap plin de vise, talentul său la scris a furat inimile Generației X. Dar nu s-a maturizat. E slab. După ce a avut și apoi a pierdut totul, el încearcă, înconjurat de cele mai interesante personaje ale orașului, să înțeleagă lumea modernă.

Mai multe detalii despre show-urile populare recente care vor fi disponibile exclusiv pe SkyShowtime:

Beartown

Sezon: 1

Episoade: 5

Drama suedeză se ecranizează romanul bestseller cu același nume. Beartown pierde încet teren în fața copacilor din jur, dar cu echipa de juniori de hochei pe gheață ce are o șansă să câștige semifinalele naționale, toate visele localnicilor apasă acum umerii unor băieți adolescenți. Această povară grea devine catalizatorul unui act violent care va lăsa o tânără traumatizată și un oraș în tumult. Se fac acuzații și, ca niște valuri pe un lac, ele călătoresc prin Beartown, fără a lăsa niciun rezident neafectat.

Beforeigners

Sezoane: 1 & 2

Episoade: 6 (pe sezon)

Serialul SF comic norvegian se desfășoară în viitorul apropiat, unde oamenii din trecut încep să apară în prezent, Beforeigners provin din trei perioade de timp; epoca de piatră, epoca vikingă și sfârșitul anilor 1800. Societatea norvegiană imaginată în serie este complexă și aduce atât oportunități, cât și provocări de ambele părți, dar există speranță și umanitate. Beforeigners este atât o reprezentare a acestui univers suprarealist, cât și o poveste a unei prietenii între doi polițiști ce îi urmărește pe detectivii Lars Haaland (Nicolai Cleve Broch) și Alfhildr Enginsdottir (Krista Kosonen) pe parcursul investigației a unei crime ce a avut loc la câțiva ani după primul val de migrare în timp.

Kamikaze

Sezon: 1

Episoade: 8

Kamikaze este un serial danez emoționant care o urmărește pe frumoasa și fermecătoarea Julie (Marie Reuther), în vârstă de 18 ani, într-o călătorie de redescoperire, după ce și-a pierdut părinții și fratele într-un accident de avion. Dintr-o dată, ea se trezește singură într-un conac mare, cu mașini scumpe în garaj și, în teorie, tot ceea ce majoritatea oamenilor doar visează: tinerețe, frumusețe și bani – mulți bani – mulți bani – dar bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru Julie și este nevoită să caute un motiv pentru a merge mai departe. Ea pornește într-o călătorie complicată și haotică care o duce din Danemarca natală în colțurile îndepărtate ale lumii. Serialul este bazat pe romanul Muleum de Erlend Loe.

Lust

Sezon: 1

Episoade: 8

Anette (Sofia Helin), Nadia (Anja Lundqvist), Ellen (Julia Dufvenius) și Martina (Elin Klinga), în vârstă de 40 și ceva de ani, sunt prietene de-o viață care trăiesc și (mai ales) prosperă în Stockholm. Când Anette realizează un studiu guvernamental de cercetare, numit „Sexul este autostrada spre sănătate”, investigând dacă sexul bun – sau lipsa acestuia – are un impact asupra sănătății femeilor suedeze de peste 40 de ani, cele patru prietene se trezesc brusc întrebându-se de modurile în care viața le-a stat în calea propriilor pasiuni și dorințe. O comedie despre prietenie și curiozitate, Lust urmărește patru femei care sunt gata să exploreze viața dincolo de așteptările ce vin de la carieră, căsătorie sau de la maternitate.

Informatorul

Sezon: 1

Episoade: 8

În 1985, în Ungaria comunistă, campionul la șah Geri (Gergely Váradi) este nerăbdător să-și înceapă al doilea an de facultate la Budapesta, chiar dacă asta înseamnă să-și lase în urmă fratele mai mic și restul familiei sale. Dar Geri are un secret. Planurile sale de a se întâlni cu fete și de a merge la petreceri sunt umbrite atunci când Securitatea statului maghiar îl șantajează pe Geri pentru a-l spiona pe carismaticul său coleg de clasă Zsolt Száva (Márton Patkós), un lider pro-democrație din ce în ce mai radical. Cu Geri jonglând cu partidele și dezbaterile politice, Száva începe în curând să-și dea seama că există un informator printre ei. Pe măsură ce spionajul devine propriul său meci de șah, Geri se luptă între a-și trăda prietenii și a-și salva fratele și să răspundă la întrebarea zilnică: De partea cui ar trebui să fie?

Aici găsiți materialele suplimentare despre producții: https://we.tl/t-XNwu86gC7S

Mai multe detalii găsiți și aici:

Site: www.skyshowtime.com

Newsroom: https://corporate.skyshowtime.com

LinkedIn: www.linkedin.com/company/skyshowtime

Twitter: www.twitter.com/SkyShowtime

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne scrieți aici: andreea.logigan@publicisconsultants.ro

Despre SkyShowtime

SkyShowtime este cel mai nou serviciu de streaming din Europa, ce se lansează în peste 20 de piețe ce găzduiesc 90 de milioane de locuințe. Acum disponibil în Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația Danemarca, Finlanda, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Portugalia, Serbia, Slovenia și Suedia, SkyShowtime va continua pe parcursul primului trimestru din 2023 cu lansarea serviciului în Albania, Andorra, Republica Cehă Ungaria, Kosovo, Macedonia de Nord, Polonia, România, Slovacia și Spania

Un joint venture format din Comcast și Paramount Global SkyShowtime reunește cel mai bun divertisment, filme și seriale originale de la branduri emblematice, precum: Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock. SkyShowtime este locul unde găsești premiere exclusive, aflate la prima difuzare, ale filmelor Universal și Paramount, precum și ale serialelor Paramount, NBCU și Sky.