Yango lansează noul serviciu Confort în București

București, 1 August 2019 – După lansarea cu succes din luna iunie, aplicația de e-hailing Yango introduce noul serviciu Confort în București. În completarea serviciului Econom, această nouă opțiune din aplicația Yango permite utilizatorilor comanda unei curse cu mașini mai bine echipate, atent selecționate de către companie, la cele mai avantajoase tarife din Capitală pentru această categorie.

Observăm o cerere foarte mare pentru călătorii cu Yango în București, mult mai mare decât ne așteptam inițial pentru prima lună de funcționare. În această perioadă de timp, am analizat cu atenție feedback-ul primit și nevoile utilizatorilor noștri și am decis să lansăm noua categorie Confort, un serviciu pe care l-am dezvoltat cu succes pe majoritatea piețelor în care suntem prezenți, confirmând devotamentul nostru pentru clienții din România. Astfel, utilizatorii noștri pot fi siguri că vor avea parte de o călătorie confortabilă într-o mașină dintr-o categorie mai bună, pentru un preț puțin mai mare, însă în continuare foarte accesibil. Pe de altă parte, șoferii cu mașini foarte bine întreținute și care dau dovadă de bune maniere în relația cu pasagerii, au de astăzi ocazia să câștige și mai mult prin Yango”, a declarat Musheg Sahakian, Directorul de Extindere Globală al Yango.

O parte dintre automobilele la care utilizatorii serviciului Confort vor avea acces sunt: Citroen C-Elysee, Volkswagen Passat, Skoda Superb, precum și Mercedes Clasa C sau BMW Seria 3. Mașinile și șoferii acestora au fost atent verificați de către echipa Yango și partenerii săi de pe piața locală în vederea asigurării celor mai bune condiții pentru categoria Confort.

Cursele comandate prin noua opțiune Confort pornesc de la prețul de 10 lei, care include rezervarea mașinii, o distanță de 5 km și o durată a cursei de 10 minute. De exemplu, o cursă de la Aeroportul Otopeni la Piața Victoriei va fi în jur de 31 de lei, în timp ce o călătorie din Pipera către Piața Dorobanți costă circa 12 lei.

Clienții noștri au nevoi diferite atunci când aleg să comande o călătorie, de aceea creștem treptat gama de servicii disponibile utilizatorilor noștri din România. Cu noul serviciu Confort, Yango oferă cel mai mic tarif de pe piață din categoria celor care oferă o experiență similară. Vom continua să investigăm în permanență nevoile clienților noștri, astfel încât să implementăm noi servicii, funcționalități utile și promoții în București”, a declarat Andrei Voicu, Director Regional Yango pentru România și Republica Moldova.

Pe lângă noul serviciu Confort, clienții Yango pot beneficia de cursele din categoria Econom. În iunie, aplicația Yango s-a lansat cu opțiunea Econom, prin care oferă curse la prețuri începând de la 5 lei cu discount. În prezent, plata călătoriilor este disponibilă doar prin intermediul unui card bancar înregistrat în aplicație.

RAZER VIPER PROPUNE NOI PERFORMANȚE PENTRU SPORTURILE ELECTRONICE PRIN IMPLEMENTAREA SWITCH-URILOR OPTICE

Cel mai nou mouse dezvoltat de Razer în mod special pentru competiții folosește switch-uri optice, care oferă o viteză de acționare de trei ori mai rapidă

BUCUREȘTI, 2 august 2019 – RazerTM, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a dezvăluit azi Razer Viper, un mouse de gaming cu greutate redusă, dezvoltat în colaborare cu jucători profesioniști, care oferă performanțe de neegalat datorită folosirii noilor Razer Optical Mouse Switches. Bazat pe senzorul optic 5G dezvoltat de Razer și utilizând cablul special Speedflex, care reduce rezistența la mișcare a dispozitivului, noul mouse Razer Viper a fost conceput pentru a oferi control complet în cadrul oricărei sesiuni de gaming competitiv.

Noile switch-uri optice pentru mouse-uri

Viper este primul mouse Razer care folosește noile Optical Mouse Switches, cele mai rapide switch-uri dezvoltate de Razer, care oferă viteze de acționare de trei ori mai rapide decât switch-urile mecanice tradiționale.

Clasicele switch-uri mecanice transmit impulsurile electrice prin contacte metalice. Atingerea dintre contacte formează un efect rezidual de ricoșeu, care poate duce la formarea de semnale multiple într-un termen scurt. Pentru a asigura faptul că este înregistrată o singură acționare, în mod tradițional este introdusă o mică întârziere până ce semnalul devine unic și stabil, rezultatul fiind un timp de răspuns mai slab.

Cu noile Razer Optical Switches, contactul fizic nu mai este necesar pentru a transmite semnalul electric. Prin folosirea unui fascicul infraroșu care trece printr-un obturator pentru a transmite un semnal electric către calculator, switch-urile răspund instantaneu la fiecare apăsare de buton, garantând că fiecare acțiune este executată în concordanță cu intențiile jucătorului.

Noile switch-uri au fost proiectate să reziste la până la 70 de milioane de acționări, astfel încât Viper să facă față rigorilor celor mai solicitante competiții, oferind viteza și precizia necesară oricărui jucător.

Testat de profesioniști

Stabilind noi standarde pentru mouse-urile destinate sporturilor electronice, Razer Viper a fost testat de cei mai buni jucători profesioniști din lume. Faimosul jucător de CS:GO din cadrul echipei MIBR, Epitácio “TACO” de Melo a folosit un prototip al mouse-ului Razer Viper în cadrul turneelor la care a participat în ultimul an.

“De cum am văzut Razer Viper, m-am îndrăgostit de forma sa perfectă,” a declarat TACO din echipa MIBR. “Acționarea switch-urilor optice oferă o senzație mai lină și este mai rapidă, iar flexibilitatea cablului îl fac ideal pentru CS:GO.”

Greutate redusă pentru performanță maximă

Cântărind doar 69g, Viper este cel mai ușor mouse dezvoltat vreodată de Razer. Greutatea redusă a fost obținută fără a apela la o carcasă scheletică. Produsul astfel rezultat se potrivește folosirii cu oricare dintre mâini, fără să fie compromise rezistența sau durabilitatea. Designul ușor și rezistent al lui Viper îl face soluția ideală chiar și pentru cele mai solicitante competiții profesioniste.

Viper este echipat și cu noul Razer™ Speedflex Cable. Datorită designului inovator care se bazează pe un înveliș alunecos, cablul reduce rezistența la mișcare a mouse-ului pe birou și minimizează senzația de agățare a acestuia de marginea biroului. Astfel, jucătorul poate realiza cu acuratețe orice tip de mișcare, fără să fie atent la poziția cablului pe parcursul sesiunii de joc.

Noul Razer Viper este echipat cu popularul senzor optic 5G dezvoltat de Razer, ce oferă o rezoluție nativă de 16.000 DPI, cu o acuratețe de rezoluție de 99.4% și o viteză de tracking de 450 inchi pe secundă (IPS). 

Personalizare extremă

Razer Viper este rezultatul colaborării Razer cu unii dintre cei mai buni jucători profesioniști din lume, iar din acest motiv include mai multe caracteristici inspirate de nevoile care apar pe durata turneelor.

Setările de DPI pot fi ajustate prin folosirea aplicației Razer Synapse 3 și pot fi stocate în spațiul de stocare încorporat în mouse, oferindu-le jucătorilor posibilitatea de a-și accesa setările personalizate indiferent de locație. Viper este echipat și cu opt butoane programabile, oferindu-le utilizatorilor acces rapid și facil la cele mai importante comenzi din jocuri.

“Razer Viper a fost conceput de la zero în colaborare cu cei mai buni jucători profesioniști din Team Razer”, a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Folosind noile Optical Mouse Switches și cel mai bun senzor 5G de pe piață dezvoltat de Razer, Viper este un mouse ambidextru, cu greutate redusă, care oferă precizia și controlul necesar în orice competiție profesionistă din zilele noastre.”

Pentru mai multe informații despre Razer Viper vizitați pagina www.razer.com/gaming-mice/razer-viper

DESPRE RAZER VIPER

  • Razer™ Optical Mouse Switches pentru un răspuns deosebit de rapid
  • Senzor optic 5G Razer™ cu 16.000 DPI
  • Accelerație de până la 450 Inchi pe secundă (IPS) / 50 G
  • Design cu greutate redusă de doar 69g pentru mișcări ușoare și fluide
  • Cablu Razer™ Speedflex pentru a reduce rezistența la mișcare
  • Stocare Onboard a setărilor DPI personale pentru a putea fi folosite oriunde și oricând
  • Opt butoane programabile

Preț și disponibilitate

Prețuri pornind de la 89,99 Euro

Razer.com – disponibil acum
Global – disponibil acum

Ilustrații

Imaginile de produs pot fi descărcate de aici

Videoul de prezentare a mouse-ului se găsește aici

Videoul de prezentare a noilor Optical Mouse Switch se găsește aici

Panasonic Lumix – perioada promoției 5 ani garanție a fost extinsă!

Cumpără o cameră foto Lumix și beneficiezi de 5 ani

București, 1 august 2019 – Panasonic anunță prelungirea perioadei în care clienții pot beneficia de campania 5 ani garanție la achiziționarea unei camera foto Panasonic Lumix. Astfel, toate persoanele care cumpără o cameră Lumix până la 31 august 2019 vor primi implicit garația de 5 ani.

Mecanismul pentru participarea la promoție este foarte simplu:

  1. Achiziționați produse Lumix care sunt integrate în promoție, la magazinele partenere.
  2. Înregistrați achiziția pe site-ul promoției https://lumix5y.com/ până pe 15 Septembrie 2019
  3. Un certificat în format PDF care confirmă garanția extinsă vă va fi transmis pe adresa de e-mail pe care ati completat-o în formular.

 

Această campanie include modele precum Lumix GH5, Lumix GH5S, G90, G7 și Lumix G80.

Promoția este valabilă doar la dealerii autorizați care se regăsesc pe site-ul promoției.

Comandă-ți camera Lumix astăzi, extinde garanția la 5 ani!

ni garanție pentru produsul achiziționat

Allview va lansa un ultrabook cu procesor Qualcomm

Allview continua sa prezinte noi produse inovatoare si in curand se pare ca va lansa un ultrabook sau convertible cu procesor Qualcomm pentru Windows, cu procesor Snapdragon 8cx.

Snapdragon 8cx este procesor nou-nout pentru laptopuri si ultrabook-uri cu Windows, este cel mai mare procesor pe care compania l-a realizat vreodata, cu cele mai puternice CPU si GPU create de Qualcomm. Qualcomm declara ca va fi primul procesor cu tehnologie pe 7nm pentru PC si cel mai mare salt de performanta pentru facut vreodata de un Snapdragon. Promisiunea companiei este o viata lunga a bateriei si o conectivitate de pana la 2Gbps.

Xerox lanseaza o noua serie de echipamente de imprimare compacte, cu WiFi Direct si imprimare mobila

Device offers wireless printing without a router and mobile print functionality with Apple AirPrint, Google Cloud Print, Mopria and Android support.

BUCURESTI, 30 iulie 2019 – Xerox anunta lansarea unei noi game de echipamente de imprimare accesibile, create pentru a-i ajuta pe utilizatorii din birourile mici sa fie mai flexibili, fara a face compromisuri privind calitatea imaginii, securitatea datelor si a echipamentelor sau experienta de utilizare. Seria este alcatuita din imprimanta Xerox B210 si echipamentele multifunctionale de imprimare B205 si B215, toate echipamentele oferind conectivitate wireless de mare viteza, pentru ca utilizatorii sa poata imprima in orice moment, de oriunde s-ar afla.

„Business-urile mici sau persoanele care lucreaza de acasa au aceleasi nevoi de usurinta in folosire, functionalitate, capacitate si productivitate precum angajatii din corporatii. De aceea, am creat aceasta serie de echipamente compacte si usoare, care le ofera utilizatorilor functiile pe care si le doresc, la preturi accesibile,” spune Terry Antinora, vice-presedinte si manager general, Workplace Solutions, Xerox.

Device offers wireless printing without a router and mobile print functionality with Apple AirPrint, Google Cloud Print, Mopria and Android support.

Fiecare echipament are incorporata tehnologia WiFi Direct – care permite imprimarea wireless fara a fi nevoie de un router – si functii de imprimare mobila cu Apple AirPrint, Google Cloud Print, Mopria si Android. Seria atinge viteze de imprimare de pana la 30 ppm, la rezolutii de pana la 1200 x 1200 dpi.

Asemenea popularelor serii Xerox VersaLink® si AltaLink®, echipamentul B215 are si el o interfata care le ofera utilizatorilor o experienta asemanatoare folosirii unui smartphone.

„In Romania, categoria de echipamente monocrom laser 21-30 ppm este foarte populara in randul utilizatorilor. De exemplu, Xerox a inregistrat cresteri medii semnificative in fiecare trimestru din 2018 pe aceasta categorie, comparativ cu anul precedent. Piata totala de echipamente laser A4 din Romania depaseste 100.000 de unitati anual si a inregistrat o crestere de 6,8% fata de 2017, conform IDC Romania,” a explicat Bogdan Cobuz, Product Manager, Xerox Romania.

Echipamentele sunt disponibile in acest moment in Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), urmand sa fie lansate in Statele Unite ale Americii, Canada si America Latina pe 6 august.

Eficientizarea sistemelor de securitate video

Conceptul de securitate perimetrala dateaza inca din perioada Imperiului Roman si a avut mereu acelasi scop: protejarea oamenilor si bunurilor. Este drept ca abordarea actuala, bazata pe detectie si alertare, nu are nimic in comun cu metodele practicate in antichitate, dar rezultatul este acelasi: impiedicarea intrusilor de a patrunde intr-un obiectiv. Iar interesul pentru astfel de sisteme este in crestere, pentru toate categoriile de utilizatori. O demonstreaza statisticile, caci piata globala a fost evaluata la 98.65 miliarde USD in 2016, estimandu-se o crestere la 281.36 miliarde USD pana in 2025. Nu este deloc o surpriza daca ne uitam pe statisticile Eurostat, care arata ca in anul 2016 s-au inregistrat nu mai putin de 1.334.000 de furturi din locuinte la nivelul intregii Uniuni Europene. Dar, mai important de atat, este ca acest tip de infractiune prezinta o tendinta descendenta, cu o scadere cu 10% din 2012 pana in 2016 a numarului de cazuri raportate, pe fondul unei penetrari tot mai puternice a sistemelor de securitate video. Desigur, locuintele sunt numai o mica parte din piata, caci in cazul companiilor, institutiilor sau zonelor industriale, provocarile sunt mult mai mari si mai variate. Pentru astfel de obiective, se folosesc de obicei sisteme personalizate, bazate pe echipamente si solutii atent selectate dintr-o varietate mare disponibila pe piata.

Securizarea perimetrului este doar primul nivel de protectie, ceea ce face ca eficienta lui sa fie cu atat mai importanta cu cat poate preveni bresele de securitate in faza incipienta. Se prefera, asadar, instalarea de sisteme de supraveghere video, dar provocarea de baza cu care se confrunta de multe ori integratorii de sistem este selectarea si amplasarea echipamentelor in teren, precum si integrarea lor. Cum fiecare obiectiv este diferit si are particularitatile sale, sistemele vor fi personalizate in functie de necesitati, avandu-se totodata in vedere posibilitatea unor extinderi in viitor. Un proces care pare deosebit de complicat poate fi simplificat daca sunt alese instrumentele corecte in proiectarea sistemului. AXIS Perimeter Defender este o solutie de analiza video scalabila, conceputa pentru securizarea perimetrelor, ce ofera toate functiile necesare proiectarii, configurarii si gestionarii unui sistem de securitate video. Solutia este certificata de CPNI pentru utilizare in protejarea obiectivelor de interes public in UK.

Modulul de design este deosebit de eficient si intuitiv, caci ii permite utilizatorului sa aleaga camerele dorite din lista de modele compatibile, pe care le poate amplasa pe harta locatiei asa cum sunt descrise de proiectantul de securitate, vizualizand totodata raza de acoperire a acestora, precum si zonele si modul in care trebuie instalate. Ulterior montarii camerelor, ele pot fi integrate in sistem si configurate, folosind interfata de control intuitiva. Din aceeasi interfata, se pot configura simultan mai multe camere, sau se pot asocia camere fixe pentru detectie cu camere PTZ pentru urmarirea subiectului. Solutia se integreaza perfect cu toate functiile de gestionare a evenimentelor oferite de camerele Axis, astfel ca utilizatorul are libertate deplina in alegerea modului de actiune la detectia unor evenimente precum: intruziune sau comportament suspicios.

Pentru securizarea eficienta a unui obiectiv, utilizatorii trebuie sa aiba in vedere si diversitatea solutiilor de detectie si modalitatile de declansare a alarmelor. Una dintre cele mai utilizate abordari este detectia miscarii, care, contrar parerii generale, nu presupune neaparat costuri suplimentare pe langa sistemul de supraveghere video. AXIS Video Motion Detection 4 este o aplicatie de analiza video oferita in mod gratuit pe echipamentele Axis. Cu ajutorul acesteia se pot detecta in mod inteligent obiectele aflate in miscare, declansand alarme si inregistrand evenimentele asociate acestora, in acelasi timp transmitand notificari video personalului de securitate, care poate stabili cu acuratete daca este vorba despre o bresa de securitate sau nu. Datorita faptului ca ruleaza direct la nivelul echipamentelor cu suport AXIS Camera Application, solutia nu presupune niciun fel de costuri suplimentare pentru utilizator, reprezentand practic o valoare adaugata sistemului de supraveghere video.

Desigur, exista si alte metode prin care utilizatorii pot imbunatati eficienta sistemelor de securitate video. Acestea pot fi extinse, de exemplu, prin adaugarea de camere cu termoviziune, precum seria AXIS Q19-E, care pe baza diferentelor de temperatura din cadru pot detecta prezenta oamenilor sau a obiectelor, indiferent de conditiile de iluminare.

Pentru solutiile in care se doreste folosirea camerelor cu termoviziune in mediul rezidential sau intreprinderi de mici dimensiuni, Axis pune la dispozitie o solutie accesibila cu AXIS P1280-E/P1290-E. Echipamentele beneficiaza de analiza video la miscare si de AXIS Guard Suite, ce include un modul avansat de detectie a miscarii, detectia comportamentul suspicios, precum si un modul de configurare a unei linii virtuale in vedere delimitarii si protejarii perimetrului.

Securizarea perimetrelor este, asadar, un proces complex, care necesita cunostinte si experienta in domeniu. Procesul poate fi insa mult simplificat prin alegerea unor instrumente moderne, dezvoltate in mod inteligent pentru un maximum de eficienta, iar sistemelor de securitate video li se poate adauga valoare, fara cheltuieli suplimentare sau cu investitii minime.

UPS lansează un nou serviciu internațional de transport pentru a susține creșterea pieței transfrontaliere de e-commerce

  • Vânzările online transfrontaliere vor reprezenta 20% din comerțul electronic global în 2022 – noul serviciu permite IMM-urilor să profite de această oportunitate.
  • Serviciu de transport transfrontalier eficient din punct de vedere al costurilor, conceput să ofere IMM-urilor flexibilitate, vizibilitate și accesibilitate.
  • Serviciul este disponibil pentru clienții din Canada, China, Hong Kong, Marea Britane și SUA pentru principalele destinații de e-commerce din întreaga lume – alte piețe vor urma.

București, 31 iulie 2019 – În condițiile în care vânzările e-commerce transfrontaliere la nivel global sunt estimate să ajungă la 1 trilion de dolari până în 2020, UPS (NYSE:UPS) lansează UPS® Economy, un nou serviciu care răspunde nevoilor comercianților mici și mijlocii de servicii de transport internațional fiabile, accesibile și eficiente. Noul serviciu conectează destinații e-commerce cheie din întreaga lume și va fi inițial disponibil pentru clienții din SUA, Canada, China, Hong Kong și Marea Britanie. Serviciul va fi extins și pe alte piețe cheie globale în viitorul apropiat.

„Clienții noștri caută oportunități de dezvoltare, folosind aceeași abordare ca a UPS acum câteva decenii – se extind la nivel global”, a declarat Nando Cesarone, președinte UPS International. „Oportunitățile sunt mai mari în mediul dinamic al comerțului internațional din prezent, piața de comerț electronic transfrontalier fiind estimată să crească de două ori mai repede decât cea domestică. Vânzările online transfrontaliere vor reprezenta 20% din comerțul electronic global în 2022.”

„Acest nou serviciu le oferă clienților noștri opțiuni prin care pot valorifica oportunitățile de dezvoltare internațională”, a adăugat Cesarone. „Serviciile de livrare către clientul final beneficiază de foarte multă atenție în industria noastră, dar știm că afacerile de mici dimensiuni se uită cu atenție la serviciile de transport de la retailer la firmele de curierat. Același șofer, același serviciu de colectare și prețuri competitive – datorită acestor elemente, serviciile sunt mai simple și mai economice, chiar și pentru cei mai mici dintre clienții noștri. Acest serviciu permite IMM-urilor să concureze la nivelul unor micro-multinaționale.”

Serviciul UPS Economy oferă beneficii companiilor din SUA din segmentul B2C și B2B care doresc să exporte către destinații e-commerce cheie, dar care au așteptat o modalitate mai accesibilă de a face livrări internaționale. Exportul reprezintă o modalitate de a accesa noi clienți și ajută companiile să-și diversifice veniturile pentru a contrabalansa schimbările economice.

Acest nou serviciu oferă clienților mai multă flexibilitate, permițându-le să aleagă între servicii de livrare cu taxele vamale plătite sau neplătite, vizibilitate îmbunătățită și urmărirea livrărilor prin intermediul UPS.com, precum și confortul și fiabilitatea accesului la rețeaua logistică globală a UPS.

„Comerțul transfrontalier B2C și B2B continuă să se extindă, iar clienții noștri IMM au nevoie de servicii care oferă flexibilitate, vizibilitate și accesibilitate – oferindu-le o șansă mai bună de a concura cu companiile mari”, a spus Cesarone. „Alături de celelalte servicii e-commerce din suita noastră de produse, cum ar fi UPS eFulfillment și Ware2Go, rețeaua noastră logistică la nivel global oferă clienților opțiunile, confortul și gradul de control de care au nevoie pentru a-și dezvolta afacerile.”

UPS eFulfillment, lansat în februarie 2019, oferă IMM-urilor din întreaga lume servicii de fulfillment și de transport către clienții din SUA și Canada. Această platformă online permite achiziții și comenzi din 21 de marketplace-uri diferite și magazine online, cum ar fi eBay, Walmart, Etsy și Amazon, inclusiv Prime.

Ware2Go, lansată în august 2018, este o companie de tehnologie și o platformă digitală care corelează spațiile de depozitare disponibile și serviciile de fulfillment la nevoile comercianților, folosind atât spații de depozitare UPS, cât și non-UPS. Soluția este deosebit de atractivă pentru companiile mici și mijlocii care au nevoie să transmită inventarul stocurilor și comenzile de fulfillment în comerțul electronic B2B.

 

Mai multe informații despre UPS Economy sunt disponibile aici.

NVIDIA RTX ajunge pe aplicații de top, oferind ray tracing și inteligență artificială pentru milioane de creatori de conținut

NVIDIA Studio

RTX On: Companiile Adobe, Autodesk, Blender, Foundry, Luxion, și altele anunță la SIGGRAPH că vor oferi suport pentru RTX

La un an după ce tehnologia NVIDIA RTX™ a fost anunțată la SIGGRAPH 2018, ray tracing-ul a evoluat și a devenit noul standard în industrii precum cea a a designului de produse, arhitecturii, gamingului, efectelor video și vizualizării științifice.

Creatori de software de top au prezentat peste 40 de aplicații care oferă suport pentru tehnologia RTX, care permite zecilor de milioane de utilizatori să folosească ray tracing și inteligența artificială. În trecut, tehnologia ray tracing solicita prea multe resurse pentru a putea fi exploatată. Dintre cele 40 de aplicații, tehnologia a fost integrată inclusiv în 7 aplicații create de distribuitori independenți de servicii software.

Ray tracing-ul este folosit de companii precum Pixar, Renault, New Balance, Woods Bagot sau Siemens Healthineers, dar și de motoarele grafice de jocuri Unity și Unreal Engine. Tehnologia RTX este inclusă și în rândul giganților care lucrează cu calcule vizuale, precum Adobe, Autodesk, Blackmagic Design și Dassault Systèmes.

“Designeri, artiști, dezvoltatori și OEM-uri din toată lumea au adoptat ray tracing-ul în timp real și accelerarea inteligenței artificiale ca pe un nou standard în industriile designului de produse și al creării de conținut,” declară Greg Estes, vice president of corporate marketing and developer programs la NVIDIA. ”De la laptop-urile RTX Studio, care sunt folosite de milioane de utilizatori din întreaga lume, la centrele de date gestionate de companii multinaționale, puterea NVIDIA RTX poate fi accesată oriunde pentru a crea produse mai bune și pentru a produce un conținut mai bogat ca niciodată.”

Ray tracing-ul calculează fiecare foton de lumină din fiecare scenă care interacționează cu materialele și suprafețele din jocuri. Acest fapt se traduce în imagini mai realiste în comparație cu grafica obișnuită. Platforma NVIDIA RTX include tool-uri pentru accelerarea hardware și software a ray tracing-ului și a inteligenței artificiale generând în premieră ray tracing interactiv.

RTX On: Concursul de creare de conținut ajunge la noi înălțimi

RTX permite dezvoltatorilor crearea unui produs sau model folosind lumină, umbriri și reflexii adecvate. Artiștii online din industria de divertisment pot aplica aceleași principii animațiilor și efectelor vizuale.

Tehnologia RTX poate fi folosită și în servere pentru randarea scenelor care sunt prea complexe pentru a fi vizualizate în timp real, sau pentru “light baking” – calcularea în prealabil a aspectului texturilor în diferite medii ale jocurilor și alte vizualizări interactive. Accelerarea inteligenței artificiale facilitează denoising-ul, estimarea poziției și alte caracteristici care oferă noi posibilități pentru animatori și artiștii grafici.

Cele 7 aplicații cu suport RTX create de companii independente de top, distribuitoare de servicii software sunt:

  • Adobe Substance Painter
  • Autodesk Flame
  • Blender Cycles
  • Dimension 5 D5 Fusion
  • Daz 3D Daz Studio
  • Foundry MODO
  • Luxion KeyShot

Aplicații cunoscute precum Adobe Dimension CC și Chaos Group V-Ray oferă utilizatorilor opțiunea de a simplifica procesul de creație, realismul fiind în același timp asigurat de nucleele RT ale plăcilor grafice RTX. Adobe Substance designer poate oferi creșteri de viteză cu până la 800% mai mari în comparație cu tehnologia anterioară bazată pe procesoare, prin integrarea tehnologiei RTX pentru DXR light baking.

Ultima versiune de BlackMagic Design’s DaVinci Resolve, care folosește DaVinci Neural Engine transformă producția video folosind inteligența artificială și nucleele Tensor cu ajutorul plăcilor grafice NVIDIA RTX, pentru a genera creșteri de viteză.

Disponibilitatea RTX

În mai puțin de 12 luni, tehnologia RTX a devenit disponibilă la nivel mondial. Cele mai cunoscute aplicații de design 3D vor dispune de suport pentru RTX până la sfârșitul anului. Întreaga industrie de gaming este deschisă către un ecosistem vast, care include suport din partea API-urilor standard din industrie, precum DirectX 12 și Vulkan. Tehnologia RTX se bucură de suport inclusiv din partea motoarelor grafice de top, Unity și Unreal Engine.

Toate marile OEM-uri au dezvăluit sisteme care au la bază tehnologia RTX. 27 laptopuri Studio și stații de lucru mobile au fost construite special pentru procese de lucru creativ, asigurând cele mai bune performanțe. Un nou tip de stații de lucru RTX a revoluționat însă industria de creare de conținut pentru milioane de designeri, artiști, cercetători și oameni de știință, permițându-le să randeze scene foto-realiste în timp real, integrând inclusiv inteligența artificială în procesele lor de lucru.

Noutățile NVIDIA

Mai multe informații sunt disponibile pe blogul NVIDIA și Facebook, TwitterLinkedIn și Instagram în timp ce clipurile video se găsesc pe YouTube și imaginile pe Flickr.

AMD extinde capacitatea de lucru creativ cu noile actualizări și integrări pentru Radeon ProRender

680e29122f144815f2df3cdf01d324d4_XL

AMD a anunțat în cadrul evenimentului SIGGRAPH 2019 integrări noi, update-uri de plugin-uri și funcționalitate de rendering open-standard pentru Radeon ProRender, motorul de randare al companiei, care permite designerilor CAD și dezvoltatorilor 3D să producă într-un mod facil imagini fotorealiste.

În plus, MAXON a anunțat următorul update major pentru Cinema 4D™, Release 21, care va fi fi disponibil din această toamnă. Acesta vine cu funcții noi compatibile cu Radeon ProRender, precum suport sporit pentru randare, precum și opțiuni actualizate de motion blue.

Radeon ProRender este de acum integrat nativ în următoarele aplicații:

  • ACCA® Edificius, un software de Building Information Modeling, care suportă cele mai noi tehnologii de inteligență artificială pentru a transforma în realitate diverse proiecte arhitecturale.
  • InstaLOD® Studio XL, care permite vizualizări fotorealiste în Studio X cu scopul de a simplifica volumul de muncă.
  • Z-Emotion Z-Weave, un motor de ultimă generație care ajută la vizualizarea proiectelor de articole vestimentare transformând modelele 2D în mostre 3D care pot fi experimentate în realitate virtuală.

Pentru dezvoltatorii din domeniu, Radeon ProRender prezintă tehnologia Full Spectrum Rendering, anunțată în prima parte a anului 2019 la NAB. Aceasta include funcții noi de randare și este disponibilă pe bază de preview în platforma Radeon ProRender SDK, care face parte din Radeon ProRender Developer Suite.

În plus, librăria de imagini și filtre a Radeon ProRender a fost actualizată cu cele mai noi filtre de upscaling și denoising de la Microsoft® DirectML. De asemenea, noile update-uri ale plugin-urilor Radeon ProRenderinclud versiunea de producător a noului plugin integrat pentru Blender 2.80, cu îmbunătățiri aduse la randarea părului, denoising accelerat pe bază de AI și adaptive sampling.

Pentru a citi mai multe, poți accesa acest website sau poți urmări cel mai nou video Radeon ProRender aici.

Kaufland primește titlul de Cea mai sustenabilă companie din România pentru al doilea an la rând

București, 24 iulie 2019 – Astăzi, Kaufland România a fost desemnată Cea mai sustenabilă companie din România, în urma publicării rezultatelor singurului și celui mai complex studiu care analizează nivelul de implicare a companiilor în sustenabilitate și din punct de vedere economic, de mediu și social.

Organizat anual, studiul Romania CSR Index reprezintă o analiză independentă complexă cu 10 categorii și care evaluează conform unor parametri internaționali companiile din România, după implicarea acestora în domeniul sustenabilității și responsabilității sociale.

Astfel, pentru al doilea an la rând, Kaufland România a obținut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară, cu 98 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores și prezentate în cadrul celei de-a patra ediții Romania CSR Index 2019, ce a inclus peste 700 de companii. Kaufland România a fost recompensată cu distincția Gold Level, în cadrul conferinței ,,Best Practices in Romanian CSR”, care a avut loc miercuri, 24 iulie 2019.

Categoriile care stau la baza distincției sunt: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.

Premiul Gold Level reprezintă o recunoaștere a eforturilor Kaufland România de a reuni, într-un raport de sustenabilitate aliniat standardelor internaționale de raportare Global Reporting Initiative (GRI) – toate informațiile non-financiare relevante, într-un exercițiu deplin de transparență, cooperare și asumare a unor obiective de investiții și performanță.

Suplimentar, raportul are Indexul de Conținut validat GRI, iar acuratețea informațiilor a fost auditată conform standardului internațional AA1000AS, din dorința de a oferi partenerilor încredere că datele prezentate sunt exacte.

,,Cu această ocazie, lansez o invitație deschisă întregului mediu de afaceri de a se alătura acestui efort al raportării de sustenabilitate conform standardelor internaționale. Este nevoie de implicarea tuturor companiilor pentru a putea face diferența: problemele și obiectivele de mediu, de dezvoltare socială și economică ne privesc pe toți. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. Companiile au un rol esențial în generarea schimbării”, declară Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

 

Raportul de sustenabilitate Kaufland România, publicat anual, analizează activitatea companiei în ceea ce privește dezvoltarea angajaților, a unui mediu de lucru corect, strategia de sustenabilitate, contribuția în cadrul comunităților, investițiile în lanțul de aprovizionare, etică sau protecția mediului – și oferă informații privind performanța companiei din perspectiva dezvoltării sustenabile, alături de obiectivele asumate pentru următorul an financiar.

În realizarea raportului, compania derulează o cercetare de piață în care implică toți partenerii săi: angajați, furnizori, clienți, parteneri de afaceri, autorități, media și ONG-uri, cu scopul de a determina temele care influențează relația acestora cu Kaufland România.

Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Kaufland România este o organizație deschisă, al cărei obiectiv este să depășească cerințele legislative minime obligatorii și să atingă sau să depășească bunele practici existente în prezent la nivel internațional.

Kaufland își asumă misiunea de a fi partener implicat și susținător activ al comunității și al economiei locale, prin încurajarea achizițiilor de la producători români, prin promovarea de practici transparente și responsabile în relațiile cu partenerii de afaceri, prin susținerea și grija acordată angajaților, dar și prin contribuția pe care o aduce la creșterea gradului de conștientizare a temelor precum consumul responsabil, grija față de mediu și susținerea comunităților locale.