Fashion Days încheie BLACK FRIDAY cu o creștere de 66% a produselor vândute față de anul precedent și locul 1 în topul celor mai descărcate aplicații

  • Fashion Days a înregistrat o valoare a comenzilor de 90 de milioane de lei, în creștere cu 50% față de Black Friday 2020
  • Peste 600.000 de produse comandate, 70% predate curierilor până vineri dimineață
  • Peste 200.000 de clienți au ales Fashion Days pe parcursul evenimentului

 

București, 15 noiembrie 2021

 

Fashion Days, cel mai mare retailer online de fashion, a încheiat Black Friday 2021 cu o creștere de aproximativ 50% a valorii comenzilor, comparativ cu anul precedent. Pe parcursul celor trei zile de eveniment au fost plasate peste 250.000 de comenzi, în valoare totală de peste 90 de milioane de lei (fără TVA inclus). În plus, în zilele de 9 și 10 noiembrie, aplicația Fashion Days a fost pe primul loc în topul celor mai descărcate aplicații, atât în App Store, cât și în Google Play.

Robert Berza, General Manager Fashion Days

„Black Friday e de ani de zile o ocazie unică pentru zeci și sute de mii de clienți să descopere produse la cel mai bun preț din an și branduri noi, fie internaționale sau din Romanian Corner. În această ediție au fost comandate cu 66% mai multe produse comparativ cu anul trecut, 80% plasate din aplicațiile iOS sau Android și aproape 50% plătite cu cardul. Aplicația Fashion Days a fost pe 9 și 10 noiembrie pe primul loc în topul celor mai descărcate aplicații din România, lucru care ne-a reconfirmat așteptările clienților pe de o parte, dar ne-a și obligat în aceeași măsură să livrăm rapid comenzile.

Fashion Days_BLACK FRIDAY_15 noiembrie

Este, de altfel, prima ediție Black Friday în care, în București și Ilfov, clienții au optat pentru easyBox în același procent precum livrările acasă, respectiv 49.5%, alegere care ne ajută atât pe noi, cât și pe ei să creștem viteza de la comandă la bucuria primirii produselor”, a declarat Robert Berza, General Manager Fashion Days.

Fashion Days a încheiat Black Friday 2021 cu vânzări în valoare de 90 de milioane de lei, 80% din oferta comercială având cele mai bune prețuri din an. Până vineri dimineață, 12 noiembrie, 70% dintre produsele comandate în această ediție erau predate deja curierilor.

Anul acesta clienții au fost foarte dornici să achiziționeze produse cu discounturi semnificative și, din dorința de a se asigura că stocurile nu se epuizează până la finalizarea unei comenzi complete, aceștia au plasat mai multe comenzi, cu un număr mai mic de produse. Astfel că, valoarea medie a coșului de cumpărături a fost cu 4% mai mică decât în anul anterior, iar prețul mediu al produselor vândute de Black Friday a fost de 177 Ron (valoare TVA inclusă), cu 10% mai mic de la an la an, totul datorită reducerilor foarte mari. Aproape 40% dintre comenzi au fost livrate în easyBox la nivel național, iar peste 60% au fost livrate de curieri, în timp ce în București și Ilfov, ponderea comenzilor plasate în easybox versus curier a fost similară, 49.5%.

Top 3 categorii vândute:

  • Cizme femei
  • Geci femei
  • Pantofi sport bărbați

 

Selecția celor mai bine vândute produse: 

  • Cizme scurte UGG
  • Pantofi sport Karl Lagerfeld
  • Hanorac Under Armour
  • Pantofi sport Puma
  • Pantofi sport Nike

 

Cele mai achizițonate branduri:

  • Nike
  • Puma
  • Karl Lagerfeld
  • Columbia
  • Under Armour
  • Guess

;

Orașele unde s-au plasat cele mai multe comenzi:

  • București&Ilfov
  • Constanța
  • Cluj-Napoca
  • Timișoara
  • Iași

 

ABOVE. Un nou proiect rezidențial își pregătește lansarea, cu o investiție totală de peste 120 mil. Eur

Construcția fazei I va fi demarată în S2 2022

 

București, 15 noiembrie 2021

Organizat în jurul conceptului de grădină urbană, ansamblul de imobile cu funcțiuni mixte, compus din locuințe colective, spații comerciale și servicii, va cuprinde cinci corpuri de clădiri, dezvoltat în două faze de execuție. Construcția fazei I va fi demarată în S2 2022, pe terenul aflat în proprietatea Metav SA,  situat în zona Floreasca – Barbu Văcărescu, cu termen de finalizare de 24 de luni.

„ABOVE își propune să reprezinte un ansamblu urban iconic in cea mai vibrantă zonă de dezvoltare, ce se va remarca prin rafinamentul formei arhitecturale. Cu vederi panoramice spectaculoase, apartamentele ABOVE sunt completate de facilități exclusive, precum: Spa & Fitness, cu piscină interioară și saune, Hub & Spoke Lounge, un spațiu de unde poți lucra oricând sau te poți bucura de timpul liber, Piațeta Urbană ce cuprinde o întreagă zonă de promenadă și galerii comerciale, atent împletite cu peisajul urban de grădini și terase de peste 8600 mp.”, au declarat reprezentanții ABOVE.

Proiect ABOVE_aerial view

Amplasat într-una dintre cele mai efervescente și cosmopolite zone din Capitală, Floreasca-Barbu-Vacarescu (Șos. Fabrica de Glucoză),  ABOVE va fi un reper urban impunător. Prima fază a proiectului va cuprinde două turnuri 3S+D+P+18 etaje, cu zone de lobby spectaculoase la care se adaugă spații pentru restaurant, coffee shop și alte servicii comerciale. Tot în această fază se va dezvolta și un corp de clădire cu regim de înălțime 3S+D+P+10 etaje duplex, cu facilități de recreere la nivelul parterului și demisolului, respectiv sală de fitness, piscină, spa și un spațiu multifuncțional de tip hub & spoke.

Începerea construcției primei faze a proiectului este estimată pentru semestrul al II-lea din 2022, cu termen de finalizare de 24 de luni. 

 Proiect ABOVE- towers

A doua fază a proiectului cuprinde două corpuri de clădire 3S+P+9 etaje, amplasate complementar, cu scopul de a crea o grădină urbană generoasă, cu alei și spații de recreere. Ansamblul are un regim de înălțime variabil, conceput special pentru a oferi vizibilitate panoramică asupra împrejurimilor din toate corpurile de clădire, pentru a asigura locatarilor un nivel ridicat de confort și calitate a vieții.

100 mil. Eur, venituri realizate în ulimii 4 ani (din proiectele rezidentiale realizate la nivelul grupului)

Cele mai recente dezvoltări rezidențiale din portofoliul grupului sunt Belvedere Residences Faza 1 si Faza 2, (Fabrica de Glucoză 6-8), Zenville (Mircea Eliade nr.10), iar în stadiu avansat de proiectare se află un nou ansamblu de case în Pipera, pe un teren de 32.000 mp.

Pe lângă proiectele aflate în desfășurare, compania urmărește și noi oportunități de dezvoltare în zona de Nord a Bucureștiului. Potrivit reprezentanților săi, pe piața imobiliară există o cerere

crescută și susținută, mai ales pe segmentul propus de companie. Cererea constă în concepte de ansambluri cu funcțiuni mixte, compuse din locuințe colective, proiectate atent, dotate cu cele mai noi tehnologii, alături de zone de servicii, completate de facilități exclusiviste și spații verzi mari.

 

OnePlus lansează OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition: un smartphone rapid, fluid și mult mai distractiv 

Un smartphone de zi cu zi excelent, complet customizat

15 noiembrie 2021: În iulie, brandul global de tehnologie OnePlus a lansat OnePlus Nord 2 5G – cel mai nou mmebru al gamei de smartphone-uri accesibile a companiei. Astăzi, OnePlus lansează o ediție specială a OnePlus Nord 2 în colaborare cu BANDAI NAMCO Europe S.A.S: OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition. Acesta le oferă utilizatorilor o experiență complet personalizată, cu jocuri distractive, provocări și conținut exclusiv PAC-MAN.

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition - box 04

“OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition reafirmă angajamentul OnePlus de a oferi experiențe noi și de impact comunității noastre în continuă creștere. OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition vine cu toate caracteristicile incredibile pe care comunitatea noastră le-a îndrăgit la clasicul Nord 2, dar le oferă într-un pachet complet personalizat, care sărbătorește legendarul joc video PAC-MAN”, a declarat Pete Lau, fondatorul OnePlus. 

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition - 06

“Încă din 1980, PAC-MAN le-a adus bucurie jucătorilor din întreaga lume cu un gameplay foarte intuitiv, stilul artistic distinct și personalitatea plină de culoare. Suntem încântați să vedem cum OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition surprinde jovialitatea personajului legendar, prin intermediul hardware-ului și software-ului personalizat”, a declarat Aâdil Tayouga, EMEA Head of Licensing & Strategic Partnerships în cadrul  BANDAI NAMCO Europe S.A.S. 

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition - 05

Yutaka Fuse, Head of PAC-MAN & Global Business Section în cadrul BANDAI NAMCO Entertainment, a adăugat: “Suntem foarte încântați să vedem această colaborare cu OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition, unde designul și caracteristicile care reprezintă PAC-MAN sunt atât de bine integrate în lumea OnePlus Nord 2.” 

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition - 04

Un design de tip PAC-MAN

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition reimaginează designul OnePlus Nord 2 cu un capac cu strat dublu pe partea din spate, care evidențiază estetica de design a ambelor branduri. Prin stratul exterior, designul OnePlus bazat pe simplitate și eleganță este combinat cu elemente PAC-MAN, precum clasicele PAC-DOTS și personajul PAC-MAN. Stratul interior prezintă un design fosforescent lucios care strălucește în întuneric și dezvăluie un labirint neon, inspirat din jocul PAC-MAN. De asemenea, elementele OnePlus și Nord sunt integrate în labirint.

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition - 03

Slider-ul pentru alerte al OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition are aceeași culoare albastră ca fantomele vulnerabile din PAC-MAN, vizibile atunci când jucătorul mănâncă un POWER PELLET.

OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition vine cu un suport pentru telefon PAC-MAN DIY, cu personaje populare din clasicul joc arcade. Designul suportului este inspirat de celebrele scări Penrose și simbolizează bucla de joc emblematică a lui PAC-MAN.

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition - 02

OxygenOS devine gamified

OxygenOS primește o schimbare retro pentru OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition, începând cu icoanele care au fost redesenate cu o estetică pixelată, inspirată de jocurile video lo-fi.

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition vine și cu imagini de fundal statice și dinamice personalizate, care ilustrează diferite etape ale călătoriei lui PAC-MAN în universul OnePlus. Ca un tribut adus jocului PAC-MAN, utilizatorii vor trebui să completeze o serie de provocări pe smartphone pentru a debloca mai multe imagini de fundal ascunse.

Alte tipuri de conținut PAC-MAN de pe dispozitiv includ un filtru personalizat pentru cameră, animații personalizate și jocul PAC-MAN 256 preinstalat, astfel că utilizatorii pot începe imediat să țintească scoruri mari, să ronțăie peleți în joc și să se ferească de fantome.

Nu în ultimul rând, dispozitivul mai beneficiază de o mulțime de conținut PAC-MAN care poate fi deblocat, cum ar fi tonuri de apel, stickere foto și multe altele. Toate acestea pot fi deblocate completând provocările pe OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition.

Tot ceea ce utilizatorii iubesc la Nord 2

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition vine cu același hardware puternic al camerei, baterie de 4.500 mAh cu Warp Charge 65 și oferă aceeași performanță rapidă și fluidă precum versiunea standard a OnePlus Nord 2.

Pe partea din spate a dispozitivului se află o cameră triplă AI de 50 MP, cu stabilizare optică a imaginii (OIS) și un senzor Sony IMX766 capabil să capteze cu 56% mai multă lumină decât primul model OnePlus Nord. Sistemul camerei funcționează în tandem cu software-ul asistat de AI, alimentat de chipsetul MediaTek Dimensity 1200-AI al smartphone-ului OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition. Combinația de hardware puternic și software inteligent permite implementarea unor funcții precum Nightscape Ultra, o versiune îmbunătățită a modului Nightscape de la OnePlus, care le permite utilizatorilor să facă fotografii mai bune și mai luminoase în condiții de slabă intensitate, de 1 lux.

Pe lângă funcțiile avansate ale camerei, chipsetul MediaTek Dimensity 1200-AI din interiorul OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition oferă o performanță CPU cu 65% mai bună și performanță GPU îmbunătățită cu 125% față de primul OnePlus Nord.

La fel ca seria flagship OnePlus 9, OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition are o baterie mare de 4500 mAh cu două celule, care poate fi încărcată de la 0 la 100% în doar 30 de minute datorită tehnologiei Warp Charge 65.

De asemenea, OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition areun display Fluid AMOLED de 90 Hz, două sloturi pentru carduri SIM 5G și vine cu OxygenOS 11.3 preinstalat.

Preț și disponibilitate 

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition va fi disponibil începând de marți, 17 noiembrie, ora 13:00, la prețul de 529€. O singură variantă a dispozitivului va fi vândută pe  oneplus.com – cea cu 12GB RAM și 256GB spațiu de stocare.

Despre OnePlus

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com.

Despre BANDAI NAMCO Europe S.A.S. 

BANDAI NAMCO Europe S.A.S. este un publisher și dezvoltator global de conținut de divertisment pentru platforme, inclusiv, dar fără a se limita la, toate consolele majore de jocuri video și PC.

BANDAI NAMCO Europe produce proprietate intelectuală pentru un public global și își construiește reputația cu francize precum LITTLE NIGHTMARES™, PARK BEYOND™ și viitorul UNKNOWN 9™ Awakening – dezvoltat de compania recent achiziționată Reflector Entertainment cu sediul în Montreal, QC.

BANDAI NAMCO Europe servește drept sediu central al BANDAI NAMCO Holdings Inc. pentru Europa continentală. Este cunoscută pentru crearea și publicarea multor francize de top din industria jucăriilor și divertismentului, inclusiv PAC-MAN™, TAMAGOTCHI™, GUNDAM™, TEKKEN™ și DARK SOULS™.

Mai multe informații sunt disponibile la www.bandainamcoent.eu

Despre PAC-MAN

PAC-MAN a luat naștre la 22 mai 1980 și a ajuns să se bucure în foarte scurt timp de o popularitate fulgerătoare, mai întâi prin jocurile video, apoi pe scena culturii pop și printr-o serie de apariții de branding și divertisment de-a lungul anilor 1980 și 1990.

Mai multe detalii despre PAC-MAN sunt disponibile la:  https://www.pacman.com/en/.

De asemenea, puteți urmări PAC-MAN:

pe Facebook la: https://www.facebook.com/pacman/

pe Twitter la: https://twitter.com/officialpacman?lang=en

pe Instagram la: https://www.instagram.com/officialpacman/?hl=en.

PAC-MAN™&©BANDAI NAMCO Entertainment Inc.

Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi.

Creează, inspiră și câștigă premii cool în cea de-a șasea ediție a concursului #Digitaliada

București, 15 noiembrie 2021. Fundația Orange dă startul înscrierilor pentru cea de-a 6-a ediție a concursului online #Digitaliada în care profesorii și elevii au ocazia de a crea resurse educaționale în format digital. Implicarea lor va fi răsplătită cu șansa de a câștiga premii ce constă în echipamente electronice și IT în valoare de aproximativ 8.900 de euro. Concursul se adresează profesorilor și elevilor în vârstă de peste 14 ani din România, precum și tuturor celor care își doresc să creeze resurse educaționale deschise în format digital pentru elevii din clasele I-VIII.

Prin această inițiativă, Fundația Orange își dorește să încurajeze elevii și profesorii să contribuie la îmbunătățirea procesului de învățare, prin dezvoltarea de materiale autentice pentru o educație digitală mai accesibilă. Înscrierile se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2021 – 21 ianuarie 2022, pe www.digitaliada.ro. Participanții trebuie să își creeze un cont de utilizator în cazul în care nu au, să completeze formularul dedicat și să încarce pe platformă materialul/materialele create. Resursele înscrise în concurs vor fi evaluate de o comisie de experți în educație și conținut digital, iar câștigătorii vor fi anunțați până în data de 31 martie 2022.

Foto3_#Digitaliada_6

„Anul trecut cele peste 200 de materiale digitale educaționale înscrise în concursul #Digitaliada ne-au arătat că profesorii și elevii sunt dornici să creeze și să-și dezvolte constant abilitățile digitale. Există în continuare o nevoie acută de acces la resurse originale, bine structurate și interactive, cu atât mai utile în contextul în care școala online rămâne o provocare. De aceea, ne dorim ca în această ediție a concursului să găsim cei mai buni creatori de materiale educaționale pe care atât elevii, cât și profesorii să le utilizeze în procesul de predare și învățare la clasă, dar și în școala online.” – Ana Elefterescu, Manager de program, Fundația Orange.

Foto2_#Digitaliada_6

Ca de fiecare dată, concursul include patru categorii: AplicațiiConținut videoProiectare didactică și Alte materiale educaționale. Și pentru că aceste materiale vor fi folosite la clasă, o comisie formată din elevi va acorda și un Premiu de Popularitate. Concursul #Digitaliada include și anul acesta o categorie distinctă dedicată elevilor cu vârste între 14 și 17 ani. Regulamentul concursului poate fi consultat integral aici.

Ce fel de proiecte poți înscrie în concursul #Digitaliada?

Proiectul care a obținut locul I la categoria Aplicații pentru învățământul primar în ediția precedentă a concursului este platforma Învață Română, dezvoltată de Vlad Udrescu. Student la University College din Londra, departamentul Computer Science, Vlad le-a pregătit elevilor din clasele l-lV un loc în care își pot exersa și îmbunătăți cunoștințele de limba română într-un mod mult mai plăcut și mai interactiv.

Foto1_#Digitaliada_6

Mi-am dorit să particip la concursul #Digitaliada din două motive foarte importante pentru mine. În primul rând, am creat această aplicație pentru că este foarte important să cunoaștem lucrurile esențiale care țin de gramatica limbii noastre, iar elevii din clasele I-IV sunt cei care pot fi învățați de mici cum să comunice corect gramatical. Al doilea este faptul că îmi propun să fac lumea un loc puțin mai bun și încerc să mă implic cât mai mult în comunitate, prin proiectele pe care le dezvolt. Pentru mine, concursul #Digitaliada reprezintă competiția dedicată celor care vor să facă diferența, iar premiul a fost binevenit și m-a ajutat în cariera mea de software engineer și în proiectele personale.” – Vlad Udrescu, câștigător la Categoria Aplicații pentru învățământul primar.

Găsiți mai multe informații pe pagina de înregistrare în concursul #Digitaliada 6.0.

Despre Digitaliada

Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și care își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum în cele șase ediții Digitaliada, 3,2 milioane euro și a sprijinit peste 16.000 de elevi din școli rurale să aibă acces egal la educație de calitate.

Despre Fundația Orange

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială.

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.

Poziția eMAG privind amenda ANPC

București, 15 noiembrie 2021.

Aspectele sesizate de ANPC privind afișarea perioadei campaniei au fost rezolvate prompt, iar clienții nu au fost afectați. Am pus la dispoziția autorităților în mod transparent informațiile necesare privind organizarea campaniilor promoționale la eMAG.

De asemenea, ANPC a verificat zeci de prețuri din cadrul campaniei Black Friday dar și din alte promoții și nu a constatat nicio abatere privind aplicarea reducerii conform legii, la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile.

În plus, ca o dovadă suplimentară de transparență, am construit un ghid de marcaje și caracteristici ale produselor, care este public și poate fi accesat de oricine pe pagina noastră de informații, sau printr-o simplă căutare pe eMAG: https://www.emag.ro/info/ghid-de-marcaje-produse-si-preturi

Considerăm că eforturile autorităților de a susține transparența informațiilor sunt în interesul clienților și au rolul de a crește încrederea acestora în comercianți.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 19 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

 

eMAG Black Friday 2021: tendințe în comerțul online pentru anii următori

  • Diversificarea mare a coșului de cumpărături, comenzile din aplicația de mobil, serviciul Genius, plata cu cardul și creșterea spectaculoasă a livrărilor în easybox sunt tendințele ediției din 2021.

București, 13 noiembrie 2021 – Black Friday 2021 marchează cele mai importante tendințe privind dezvoltarea comerțului online în România. Diversificarea mare a coșului de cumpărături, comenzile din aplicația de mobil, serviciul Genius, plata cu cardul și creșterea spectaculoasă a livrărilor în easybox sunt tendințele ediției din 2021.

Clienții au comandat peste 2,2 milioane de produse din toate categoriile, din ofertele eMAG și ale 8.300 de selleri din Marketplace, în creștere cu aproape 27% comparativ cu anul precedent. Valoarea comenzilor a urcat cu 24 milioane lei față de anul trecut, pană la 609 milioane lei.

Rezultatele confirmă principala tendință din ecommerce – diversificarea coșului de cumpărături și integrarea comenzilor online în rutina zilnică de cumpărături. În ediția din acest an, clienții au adăugat în coș, în medie, 4 produse din categorii diferite, iar clienții Genius au avut, în medie, 6 produse pe comandă, beneficiind în plus de transport gratuit la easybox și prin curier.

„Ediția de anul acesta a Black Friday a scos în evidență ceea ce observasem pe parcursul anului – cumpărăturile online au devenit o constantă în viața de zi cu zi a clienților, iar Genius este noul mod de a face cumpărături. Clienții au comandat din toate categoriile, foarte multe produse pentru casă și gradină, gadget-uri, cosmetice și produse de întreținere personală, dar și haine și cadouri pentru sărbătorile de iarnă. Pe lângă tendința de a comanda orice online, în ceea ce privește modul în care folosesc ecommerce, clienții comandă în primul rând din aplicația mobilă, plătesc cu cardul online pentru că este mai simplu și sigur și aleg livrările predictibile la easybox,” a declarat Tudor Manea CEO eMAG.

Tendințele evidențiate de Black Friday 2021 la eMAG

  • Clienții Genius au economisit 4,5 milioane de lei din costurile de transport, fiecare client scutind în medie 30 lei pentru comenzile făcute în ziua de Black Friday. Cea mai complexă comandă a unui client Genius a fost plasată din aplicația de mobil, plătită cu cardul online și a conținut 73 produse distincte, din 48 de categorii, cu livrare în Constanța.
  • Comenzile de pe dispozitive mobile au fost la cel mai înalt nivel, cu peste 80% din total. Numărul de produse comandate în aplicația eMAG a crescut cu 46% comparativ cu anul trecut, cea mai mare creștere din ultimii 5 ani.
  • Diversificarea coșului de cumpărături: peste 2,2 de milioane de produse comandate din toate categoriile, cu 27% mai mult față de anul trecut.
  • Plata cu cardul: 56,7% dintre comenzi au fost plătite cu cardul online, cel mai mare procent de până acum, pentru că mulți clienți preferă să folosească o metodă simplă și sigură de plată, care le scutește și timp.
  • Creșterea spectaculoasă a livrărilor la easybox: 54,2% dintre produsealocate la easybox în localitățile în care serviciul este disponibil.

 

O diversitate de oferte construită de peste 8.300 de comercianți online

Clienții s-au obișnuit să comande online atunci când au nevoie de ceva și se așteaptă să descopere oferte bune de la comercianți. Diversitatea oferită anul acesta de Black Friday și rezultatele obținute nu ar fi fost posibile fără efortul celor peste 8.300 de parteneri, IMM-uri de comerț din Marketplace care au primit comenzi pentru ofertele pregătite. Anul acesta sellerii din Marketplace au vândut 554.000  de produse, ceea ce arată potențialul acestui canal.

Top categorii de produse comandate

  • Televizoare și sisteme audio – 42.500
  • Produse pentru casă și îngrijirea case – 230.000
  • Electrocasnice mici – 114.000
  • Fashion – 110.300
  • Băuturi alcoolice și cafea – 187.000
  • Smartphone-uri și smartwatch-uri – 66.000
  • Beauty și îngrijire personală – 287.000
  • Jucării – 92.000
  • Produse de protecție și echipamente medicale – 43.000
  • Frigidere și mașini de spălat – 33.000

Produse speciale de Black Friday 2021

  • Automobile – 11
  • Ceasuri și bijuterii – 126
  • Aur și monede – 4.588 grame
  • Imobiliare – 27 comenzi
  • Servicii telefonie – 821
  • Servicii medicale – 1.059
  • Pachete turistice – 1.370 nopți de cazare
  • Transport – 934 comenzi
  • Carburant – 80.000 litri

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 19 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

eMAG Black Friday: clienții au comandat cu 34% mai multe produse decât anul trecut, după primele 7 ore

  • Plățile online cu cardul au ajuns la aproape 60%, cea mai mare creștere din ultimii ani
  • Aproape 60% dintre comenzile de Black Friday merg la easybox în localitățile în care este disponibil
  • Comenzi importante la produsele din zona lifestyle, produse pentru casă, televizoare și electrocasnice, cosmetice și jucării

 

București, 12 noiembrie 2021. În primele 7 ore de Black Friday au fost plasate comenzi pentru 1.450.000 de produse din oferta eMAG, cu 34% mai mult decât în 2020 în același interval. În prezent mai sunt 3 milioane de produse în stoc, iar promoțiile vor fi disponibile până noaptea târziu.

“Am remarcat trei tendințe pe parcursul zilei pe care le anticipam în schimbarea comportamentului de consum: în primul rând, clienții s-au obișnuit că online pot comanda orice și pun în coș produse din mai multe categorii de produse, iar în al doilea rând, folosesc cardul pentru a plăti ce au comandat. Plata cu cardul a atins nivelul record de 60% și arată, pe de o parte, încrederea în comerțul online și, în al doilea rând, simplitatea de a comanda. A treia tendință este comanda prin intermediul aplicației ca principală metodă de achiziție. Peste 80% dintre comenzi au venit de pe dispozitive mobile. Credem că aceste tendințe se vor accentua în anii următori și comenzile online vor intra în obiceiurile zilnice de cumpărare ale clienților,” a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

 

Curiozități de Black Friday

  • Cea mai mare comandă a fost pentru un ceas Raymond Weil, automatic, 46.4 x 35 mm, Don Giovanni Cosi Grande in valoare de 38.185.91 lei, cel mai mic preț din an
  • Pachetul Jameson Hot Tub Ciubăr cu 12 sticle de whiskey și un ciubăr de 8 persoane s-a vândut în primele 15 minute, la prețul de 4.999,99 lei
  • Prima casă vândută online de Black Friday
  • În primele 7 ore s-a vândut întreaga cantitate de 60.000 litri de carburant disponibilă în ofertă

Număr produse vândute după șapte ore de la startul Black Friday

Din totalul de 1,45 milioane vândute, categoriile cu cele mai mari vânzări sunt:

  • Beauty și îngrijire personală – 123.000
  • Produse pentru casă și îngrijirea casei – 156.000
  • Băuturi și cafea – 48.000
  • Electrocasnice mici – 73.000
  • Fashion – 41.000
  • Jucării – 54.000
  • Smartphone-uri și smartwatch-uri – 53.000
  • Televizoare și siteme audio – 49.000
  • Poduse de protecție și echipamente medicale – 37.000
  • Frigidere și mașini de spălat – 27.000

Vânzări de produse speciale de Black Friday 2021

  • Automobile – 9 comenzi
  • Aur și monede – 2.4kg
  • Ceasuri și bijuterii – 75 comenzi
  • Servicii medicale – 658 de comenzi
  • Servicii telefonice – 632 de comenzi
  • Imobiliare – 23 cereri
  • Pachete turistice – 935 nopți de cazare

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 19 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

Sondaj de opinie INSCOP Research: Percepția publică asupra vaccinării – populația vaccinată vs. populația nevaccinată

47,9% dintre români declară că s-au vaccinat.

36,9% din populația nevaccinată este de acord să se vaccineze.

Aproape 80% dintre respondenții nevaccinați apreciază că nu au încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul.

Dintre cei care vorbesc despre COVID19 și vaccinare, persoanele vaccinate au cea mai mare încredere în medici, iar persoanele nevaccinate au cea mai mare încredere în oamenii care au avut COVID19.

Sondajul de opinie realizat în perioada 17 – 25 octombrie 2021 de către INSCOP Research  la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group – Asociația Grupul de Gândire Strategică a fost realizat pe un eșantion de 2830 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Cercetarea prezintă date privind intenția de vaccinare a populației nevaccinate, motivele ezitării față de imunizarea prin vaccinare anti COVID-19 și testează mesaje de încurajare a vaccinării pornind de la un chestionar dezvoltat pe modelul Health Belief Model, un instrument consacrat folosit la nivel internațional pentru studierea comportamentelor legate de sănătate. Potrivit acestui model, credințele personale privind sănătatea și starea personală de sănătate joacă un rol determinat în ceea ce privește formarea comportamentelor legate de sănătate.

Studiul sociologic a fost realizat în contextul lansării Caravanei Naționale a Vaccinării #OAMENICAMINE, prima caravană dedicată educației despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată și susținută de mediul privat din România.

Prezentarea grafică a cercetării poate fi descărcată accesând link-ul: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2021/11/12.11.2021-Prezentare-grafica-INSCOP-STG-Vaccinare.pdf

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”Datele sugerează că între 30% și 40% din populația nevaccinată poate fi convinsă să se vaccineze cu eforturi rezonabile. Prin acțiuni suplimentare, administrative, logistice și de comunicare ar mai putea fi convinse să se vaccineze și alte categorii mai sceptice de populația nevaccinată. Cu excepția unui segment radical anti-vaccinist de aproximativ 20%-25% din populația nevaccinată, restul de trei pătrimi dintre românii care nu s-au vaccinat nu au o atitudine ostilă dogmatică față de vaccinare. Explicația atitudinii circumspecte a acestora are însă legătură cu o evaluare personală, fie obiectivă, fie influențată de dezinformări, a riscurilor proprii pentru sănătate ori se datorează impresiei că nu au suficiente informații credibile despre vaccin.  Percepția vulnerabilității în fața Covid-19 se situează totuși la un nivel ridicat, aceasta fiind mai puternică atunci când este vorba despre evaluarea riscului asupra propriei persoane decât despre impactul epidemiei la nivelul societății”.

ANALIZA EXTINSĂ A DATELOR

Vaccinare anti-Covid

Sub jumătate din totalul eșantionului (47,9%) declară că s-a vaccinat anti-Covid, dintre care 9,2% cu o singură doză, iar 38,7% cu schema completă. 51,9% din totalul respondenților declară că nu s-au vaccinat, iar 0,2% nu știu sau nu răspund.

Acord vaccinare

36,9% dintre persoanele nevaccinate declară că ar fi de acord să se vaccineze anti-Covid (13,7% – total de acord, 23,2% – oarecum de acord), în timp ce 60,3% se poziționează împotrivă (12,3% -oarecum împotrivă, 48% – total împotrivă). Nu știu sau nu răspund 2,7%.

Sursele de informare

Întrebați de unde obișnuiesc să se informeze cel mai des, 50,2% dintre persoanele nevaccinate și 53,7% dintre persoanele vaccinate menționează posturile TV. 24,4% dintre cei nevaccinați și 14,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des de pe rețelele sociale, iar  15,8% dintre persoanele nevaccinate și 22,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des din ziare, revistele și publicațiile online. Posturile radio sunt indicate drept cea mai folosită sursă de informare de 4,9% dintre persoanele nevaccinate și de 6,1% dintre cele vaccinate, în timp ce 4,7% dintre persoanele nevaccinate și 3,7% dintre cele vaccinate indică o altă sursă de informare.

Încredere multă și foarte multă în categorii profesionale/ categorii de populație

Întrebați ”Câtă încredere aveți în următoarele categorii de populație atunci când vorbesc despre COVID19 și vaccinare?”, 83% dintre românii vaccinați au încredere multă și foarte multă în medici, 77,5% în persoanele care s-au vaccinat, 71,7% în persoanele care au avut COVID – 19, 54,1% în profesori/ educatori, 32,4% în jurnaliști, 31,8% în preoți, 22,4% în oameni de afaceri și 7,5% în politicieni.

Dintre persoanele nevaccinate, 52,5% au încredere multă și foarte multă în persoanele care au avut COVID, 49% în medici, 35,9% în preoți, 35,7% în persoane care s-au vaccinat, 33,8% în profesori/educatori, 18,3% în jurnaliști, 12,7% în oameni de afaceri și 3,2% în politicieni.

Vulnerabilitate percepută (Percieved Suceptibility)

Rugați să-și exprime acordul sau dezacordul față de afirmația ”Sunt îngrijorat de faptul că numărul morților de Covid crește necontrolat”, 47% dintre cei nevaccinați declară că sunt total de acord, iar 18,5% sunt oarecum de acord. De cealaltă parte, 7,3% sunt oarecum împotrivă, iar 24,9% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 2,3%.

36,2% dintre respondenții nevaccinați sunt total de acord cu afirmația ”Valul 4 al pandemiei este mult mai agresiv decât valurile precedente”, 22,6% oarecum de acord, 9,8% oarecum împotrivă, iar 26,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 5,1% din total subeșantion.

Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Sunt îngrijorat că mă pot îmbolnăvi de Covid19 în următoarea perioadă”, 28,5% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 23,3% că sunt oarecum de acord, 10,1% sunt oarecum împotrivă, iar 37,2% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 1%.

Severitate percepută (Percieved Severity)

Aproximativ două treimi (67,7%) dintre respondenții nevaccinați recunosc că boala Covid-19 poate conduce la deces. Astfel, 42,2% dintre aceștia declară că sunt total de acord cu afirmația ”Boala Covid-19 poate fi mortală”, iar 25,5% sunt oarecum de acord. 7,4% sunt oarecum împotrivă, iar 21,8% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 3,2% din total subeșantion.

34% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmația ”Noile forme de coronavirus sunt mult mai periculoase și agresive”, 24,6% oarecum de acord, 9,9% oarecum împotrivă, iar 23,4% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 8% din total subeșantion.

Peste jumătate dintre persoanele nevaccinate (57,3%) nu neagă existența virusului, în timp ce aproximativ 40% cred că totul este doar propagandă. Astfel, 25,1% sunt total de acord cu afirmația ”Virusul nu există, este doar propagandă”, 15% sunt oarecum de acord, 13% oarecum împotrivă, iar 44,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 2,5% din total subeșantion.

Beneficii percepute (Percieved Benefits)

Aproape 80% dintre respondenții nevaccinați apreciază că nu au încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul. Astfel, 62,4% sunt total de acord cu afirmația ”Nu am încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul”, 16.8% sunt oarecum de acord, 4,5% oarecum împotrivă, iar 15,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,9% din total subeșantion.

Chestionați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Nu suport acele și vaccinurile, aș prefera o pastilă sau un tratament cu spray nazal”, 37,3% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 18,8% sunt oarecum de acord, 6,7% oarecum împotrivă, iar 34,8% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 2,4% din total subeșantion.

 

Motive de acțiune (Cues to action)

Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Vreau sa aflu mai multe date medicale despre vaccin”, 67,1% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 12,8% sunt oarecum de acord, 2,9% sunt oarecum împotrivă și 16,6% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,6%.

Chestionați dacă sunt de acord cu afirmația ”Aș merge la un consult solicitat de medicul de familie pentru a-mi evalua riscurile unei infectări”, 61,2% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 16,9% sunt oarecum de acord, 3,2% sunt oarecum împotrivă și 18,2% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,3%.

49,6% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Mă voi vaccina atunci când voi avea mai multe informații despre vaccin”, în timp ce 22,3% sunt oarecum de acord, 4% oarecum împotrivă și 23,7% total împotrivă. 0,5% este procentul non-răspunsurilor.

56,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmația ”Dacă ar exista posibilitatea de a face testul COVID19 în mod gratuit la supermarket, aș face acest lucru”, în timp ce 13,3% sunt oarecum de acord, 3,1% oarecum împotrivă și 26,2% total împotrivă. 0,6% este procentul non-răspunsurilor.

49,1% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmația ”M-aș vaccina dacă aș vedea mai mulți medici care să explice detaliat efectele vaccinului”. Sunt oarecum de acord cu această afirmație 19,4%, în timp ce 4,5% sunt oarecum împotrivă și 25,5% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 1,4%.

Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Dacă aș fi sigur că efortul meu ajută medicii din spitale și ATI, m-aș vaccina și eu ”, 42,5% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 19,7% sunt oarecum de acord, 6,9% sunt oarecum împotrivă și 29,1% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 1,8%.

32,2% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Românii care lucrează în străinătate au făcut bine că s-au vaccinat”, în timp ce 27,2% sunt oarecum de acord, 9% oarecum împotrivă și 21,8% total împotrivă. 9,7% este procentul non-răspunsurilor.

26,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmația ”Statele dezvoltate au făcut bine că și-au vaccinat populația în proporție majoritară”, în timp ce 31,4% sunt oarecum de acord, 10,8% oarecum împotrivă și 23,3% total împotrivă. 7,6% este procentul non-răspunsurilor.

Chestionați dacă sunt de acord cu afirmația ”Cei din jurul meu sunt împotriva vaccinării și nu aș vrea să fiu eu cel care îi contrazice”, 37,3% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 19,5% sunt oarecum de acord, 9,8% sunt oarecum împotrivă și 29,2% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 4,2%.

31,4% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Mă voi vaccina dacă doctorul de familie îmi va spune că este sigur pentru mine”, în timp ce 18,2% sunt oarecum de acord, 9,2% oarecum împotrivă și 39,4% total împotrivă. 1,8% este procentul non-răspunsurilor.

 

Studiul sociologic a fost realizat în contextul lansării Caravanei Naționale a Vaccinării #OAMENICAMINE.

Prima caravană dedicată educației despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată și susținută de mediul privat din România, a plecat din București, joi, 11 noiembrie, de la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. Craiova, Slatina și Pitești vor găzdui timp de câte două zile caravana #OAMENICAMINE. Locuitorii din Dolj, Olt și Argeș au ocazia de a participa la sesiuni informaționale, cu caracter educativ, despre importanța, necesitatea și beneficiile vaccinării împotriva virusului COVID -19.

Persoanele care doresc să se vaccineze vor putea face acest lucru în centrele din proximitate, deschise special pe timpul caravanei de către Direcțiile de Sănătate Publice județene. Orice persoană care are nelămuriri, întrebări despre vaccinare și dorește să se informeze, este invitată să ia parte la caravana #OAMENICAMINE, care vine special în Craiova (13, 14 noiembrie), Slatina (16,17 noiembrie) si Pitești (20, 21 noiembrie). Publicul va putea astfel interacționa cu reprezentanți ai lumii medicale, profesioniști, medici din comunitățile locale.

Acest demers face parte dintr-o amplă campanie de comunicare intitulată sugestiv, Oameni ca Mine, care este inițiată de mediul de business din România. Inițiativa vine în completarea tuturor eforturilor depuse de către autoritățile naționale și locale, cu scopul de a responsabiliza și conștientiza asupra vaccinării împotriva virusului COVID – 19.

 

DATE METODOLOGICE

Sondajul de opinie ”Percepția publică asupra vaccinării: populația vaccinată vs. populația nevaccinată” a fost realizat de către INSCOP Research (www.inscop.ro) la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group – Asociația Grupul de Gândire Strategică (www.strategicthinking.ro).

Datele au fost culese  în perioada 17–25 octombrie 2021 prin metoda CATI (interviuri telefonice).  Volumul eșantionului simplu stratificat a fost de 2830 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1,84% la un grad de încredere de 95%. Pentru analiza percepției populației nevaccinate împotriva COVID19 a fost determinat un subeșantion de 900 de persoane care au declarat că nu s-au vaccinat. Eroarea maximă admisă a datelor pentru acest subeșantion este de ± 3.27 %, la un grad de încredere de 95%.

 

Consumer Technology Association premiază Samsung cu 43 de distincții CES 2022 Innovation Awards pentru performanța în design și inginerie

Toate aceste premii demonstrează concentrarea Samsung pe durabilitate, experiențe personalizate și conectate și inovație centrată pe om

București, România – 12 Noiembrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider global în tehnologie, a anunțat că 43 dintre noile sale inovații de produse și servicii au fost premiate cu CES® 2022 Innovation Awards, inclusiv patru premii Best of Innovations acordate de către Consumer Technology Association (CTA)™. Programul anual de premii pune în evidență remarcabilele inovații în ceea ce privește designul și ingineria în cadrul mai multor categorii de produse tehnologice de consum.

CES 2022 Innovation Awards

Prezența Samsung în mai multe categorii demonstrează experiența sa aprofundată, dezvoltând inovații de-a lungul mai multor categorii de produse, care propulsează înainte industria și societatea. Anul acesta, CTA a premiat Samsung la o gamă largă de categorii, precum Periferice și Accesorii pentru Computer, Hardware și Componente pentru Computer, Imagistică Digitală/Fotografie, Tehnologii Încorporate, Gaming, Headphones & Personal Audio, Sănătate și Wellness, Electrocasnice, Componente AV pentru acasă și Accesorii, Dispozitive Mobile și Accesorii, Smart Home, Software și Aplicații Mobile, Sustenabilitate, Tehnologii Wearable și Video Displays.

Premiile CES Innovation sunt sponsorizate de CTA, proprietarul și organizatorul CES – cel mai mare și mai influent eveniment tehnologic din lume. CES 2022 revine la Las Vegas anul viitor, după o ediție exclusiv digitală a evenimentului din 2021. Jong-Hee (JH) Han, President and Head of Visual Display Business la Samsung Electronics, va susține marți discursul de deschidere pe 4 ianuarie la 18:30 PST în sala Venetian’s Palazzo Ballroom din Las Vegas, NV.

Samsung Galaxy A Series

Unele dintre produsele Samsung premiate în acest an sunt următoarele:

Câștigător Best of Innovation Award:

Ediția Bespoke Samsung Galaxy Z Flip3 – Galaxy Z Flip3 Bespoke Edition le oferă putere oamenilor să se exprime așa cum își doresc prin crearea unui dispozitiv cu adevărat al lor. Utilizatorii pot alege între opțiunile de cadru ale lui Galaxy Z Flip3 în nuanțele Negru sau Argintiu și culorile de carcase față și spate în Albastru, Galben, Roz, Alb sau Negru pentru a construi un telefon potrivit stilului lor. Cu peste 49 de stiluri posibile, Samsung aduce cea mai bună caracteristică de personalizare. De asemenea, aceasta vine la pachet și cu îmbunătățirile revoluționare în ceea ce privește durabilitatea, precum rezistența la apă IPX8 – cel mai înalt standard de rezistență la apă pentru orice telefon pliabil – și noua sa carcasă Armor Aluminium, cel mai puternic aluminiu folosit vreodată pe un smartphone Galaxy.

Samsung SmartTag+

Galaxy Z Flip3 5G a obținut, de asemenea, premii laureate în categoriile Imagini digitale/Fotografie și Dispozitive Mobile și Accesorii.

Laureați pentru inovație:

Samsung Galaxy Z Fold3 5G – Galaxy Z Fold3 aduce tehnologia premium a camerei smartphone-urilor Samsung pe un desing pliabil revoluționar – câștigând recunoaștere atât în ​​categoriile Imagini Digitale/Fotografie, cât și în categoria Dispozitive Mobile și Accesorii. Galaxy Z Fold3 continuă moștenirea de pionierat a Samsung în domeniul smartphone-urilor pliabile. Reunește inovații, precum rezistența la apă IPX8 și prima cameră sub display și suport S Pen pe un ecran pliabil, totul pe un ecran de 7,6 inchi care se pliază pentru a încăpea perfect în buzunar. Cu măiestria impecabilă și design-ul revoluționar, Z Fold3 creează experiențe cu adevărat unice — combinația ideală de productivitate, performanță și portabilitate.

Samsung Galaxy Watch4

Samsung Galaxy Watch4 – Recunoscută în categoriile de Sănătate & Fitness și Tehnologii Wearable, seria Galaxy Watch4 este cea mai inovatoare de până acum în ceea ce privește ceasurile inteligente Samsung, cu un sistem de operare și UX reimaginat, design sofisticat și funcții de fitness de ultimă generație. Noul Senzor BioActive – cel mai avansat senzor Samsung până în prezent – ​​le permite utilizatorilor să-și calculeze nivelul de oxigen din sânge sau pentru a-și monitoriza ritmul cardiac. În cincisprezece secunde, noul instrument al compoziției corporale oferă informații despre măsurători cheie precum procentul de masă musculară și procentul de grăsime corporală. În plus, un sistem complet nou de operare și UX fac ca Watch4 să ofere cea mai intuitivă experiență de până acum. Seria Watch4 marchează o nouă eră a inovației smartwatch-urilor.

Samsung Galaxy Buds2

Seria Samsung Galaxy A – De asemenea, câștigătoare în categoria Dispozitive Mobile și Accesorii este și seria Galaxy A, o familie de cinci dispozitive smartphone dotate cu funcții impresionante la un preț accesibil tuturor. Utilizatorii pot realiza fotografii uluitoare cu sisteme puternice de camere multiple, pot vedea conținut captivant pe ecrane care furnizează culori vii și se pot bucura de baterii de lungă durată și încărcare rapidă. Dispozitivele din seria Galaxy A sunt versatile și accesibile cu funcții de vârf, de la rata de refresh de 120Hz a lui A52 5G și rezistența la praf și apă IP67, până la primul dispozitiv 5G al Samsung sub 300 USD: A32 5G. Indiferent de ceea ce-și pot dori utilizatorii, seria Galaxy A pune la dispoziție pentru toți unele dintre cele mai populare inovații Galaxy.

Samsung Galaxy Book Pro 360

Samsung Galaxy Buds2 – În categoria Headphones & Personal Audio, Galaxy Buds2 au fost premiate, pentru că acestea continuă moștenirea audio a Samsung cu o caracteristică de potrivire inovatoare, ultra-confortabilă și specificații esențiale pe care consumatorii le îndrăgesc – la cel mai accesibil preț din gama Samsung Buds. Cu un design actualizat, care prezintă cele mai mici dimensiuni și greutate de până acum, Galaxy Buds2 oferă confort pe tot parcursul zilei. În plus, oferă un sunet uimitor și captivant cu anulare activă a zgomotului, difuzoare dinamice în două căi și un mod de sunet ambiental îmbunătățit. Buds2 sunt căști premium, dar accesibile — oferind o experiență de sunet avansată, oriunde și oricând, cu un aspect elegant.

Samsung Galaxy Book Pro 360 – Galaxy Book Pro 360 de la Samsung redefinește computerul clasic pentru a satisface nevoile de telefonie mobilă ale utilizatorilor, obținând un câștig în categoria Hardware și Componente pentru Computer. Încorporat cu ADN-ul mobil al unui smartphone Galaxy, acesta a fost conceput pentru a face experiența de zi cu zi mai intuitivă ca niciodată. Utilizatorii se pot bucura de o performanță puternică și de o conectivitate asemănătoare unui smartphone – deoarece Book Pro 360 este primul computer 5G Samsung disponibil în S.U.A. Book Pro 360 vine și cu un S Pen îmbunătățit. Cu un display Super AMOLED și o baterie cu încărcare rapidă pentru întreaga zi, acest computer ajută utilizatorii să-și ducă lucrurile la bun sfârșit, acasă și în deplasare.

Samsung SmartTag+ – Un alt câștigător în categoria Dispozitive Mobile și Accesorii, SmartTag+ ajută utilizatorii să-și monitorizeze cu ușurință lucrurile importante din viața lor. Echipat cu o tehnologie de bandă ultra-largă (UWB), SmartTag+ identifică locația exactă a articolelor pierdute cu cea mai bună precizie și rază de acțiune. Pur și simplu se atașează dispozitivul Galaxy SmartTag+ la chei, la poșete sau chiar la zgarda unui animal de companie, iar totul este în perfectă siguranță. Indiferent dacă articolul respectiv se află acasă sau în cartier, camera smartphone-ului Galaxy compatibil și săgețile AR din serviciul SmartThings Find vor indica exact unde se află acesta.

Plita Samsung Smart Induction Built-in de 30 inchi – Plita Samsung Smart Induction este recunoscută în categoria de Electrocasnice. Plita de gătit este prima din industrie care a fost recunoscută pentru capacitatea sa de a reduce consumul de energie și emisiile pe durata gătitului – în timp ce  se menține o performanță remarcabilă de utilizare. A primit premiul ENERGY STAR® Emerging Technology 2021-2022 la categoria Plite de Gătit cu Inducție Rezidențiale. Plita are patru arzătoare și moduri de gătit inovatoare, care oferă un control precis al temperaturii, la fel ca un arzător pe gaz.

Mașina de spălat Samsung cu încărcare superioară (WA7700A) – Mașina de spălat Samsung cu încărcare superioară și distribuire automată câștigă, de asemenea, un premiu în categoria Electrocasnice. Samsung aduce caracteristica sa populară Auto Dispense în categoria de încărcare superioară, făcând spălarea rufelor mai intuitivă cu ajutorul funcțiilor și design-ului premium. Mașina de spălat include și alte caracteristici esențiale pentru a oferi o curățare eficientă și puternică, de la un robinet de apă încorporat pentru a pretrata petele dure, până la ciclul său de spălare Super Speed ​​care termină o încărcare completă în doar 28 de minute.

Samsung 512 GB DDR5 RDIMM ― Primul modul de memorie dual in-line (RDIMM) înregistrat de 512 GB DDR5 din industrie pentru aplicații de electronice de ultimă generație, care acoperă inteligența artificială în servere de calcul de înaltă performanță, cloud și centre de date. Modulul de 512 GB are 40 de pachete DRAM integrate, fiecare constând în opt dispozitive DDR5 de 16 Gb. Cipurile de mare capacitate și viteză îmbrățișează un proces de joasă tensiune extrem de avansat și folosesc tehnologia prin siliciu (TSV) pentru a depăși pe deplin degradarea substanțială a performanței în conectivitatea legăturii firelor. Este recunoscut în categoria Computer Hardware & Components.

Samsung U.2 ZNS NVMe SSD PM1731a (2/4TB) ― PM1731a este o unitate SSD (Solid State Drive) de ultimă generație pentru întreprinderi și centre de date mari, care acceptă tehnologia mult așteptată Zoned Namespace (ZNS) pentru prima dată în industrie, obținând un alt premiu în categoria Computer Hardware & Components. Prelungind durata de viață a unui SSD de trei până la patru ori în comparație cu SSD-urile existente și mărind în mod substanțial spațiul de stocare al utilizatorului, PM1731a va contribui în mare măsură la eficiența sistemelor mari de server/stocare, deoarece utilizarea datelor mari și AI în aplicațiile de date ale electronicelor de consum continuă să explodeze în întreaga lume.

Samsung PCIe Gen5 NVMe SSD PM1743 (2/4/8/16TB) ― Un alt câștigător în categoria Hardware și Componente pentru Computer, PM1743 este cel mai rapid, cu cea mai mare capacitate și cel mai fiabil SSD U.2 din industrie. Bazat pe interfața PCIe Gen5, are scopul de a susține cerințele de server de întreprindere ale sistemelor de procesare multicore pentru a accesa, manipula și salva date în cea mai largă gamă de medii de întreprindere destinate consumatorilor, cu o eficiență incredibilă.

Samsung ISOCELL HP1 ― ISOCELL HP1 obține o victorie în categoria Tehnologii Încorporate, fiind primul senzor de imagine mobil de 200MP 0,64μm din industrie. HP1 oferă 16.384 x 12.288 pixeli efectivi care se potrivesc cu un format optic de 1/1,22”. Cu o tehnologie de separare a pixelilor 4×4, senzorul poate îmbina 16 pixeli într-un pixel mare de 2,56 μm pentru a produce imagini luminoase de 12,5 MP cu mai puțin zgomot în medii cu lumină scăzută. Senzorul poate realiza, de asemenea, videoclipuri perfecte la o definiție ultra-înaltă de până la 8K 30fps.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Black Friday 2021 la eMAG peste 1 milion de produse comandate din toate categoriile, cu 40% mai mult decât anul trecut, și prima casă vândută online, în primele 3 ore de la start

  • Comportamentul de cumpărături s-a schimbat față de anul trecut – clienții pun în coș un număr aproape dublu de produse din toate categoriile
  • Clienții Genius au comandat în medie 9 produse pe client și beneficiază de transport gratuit la easybox și prin curier

 

București, 12 noiembrie 2021. După primele trei ore de la startul campaniei de Black Friday, clienții eMAG au plasat comenzi pentru 1 milion de produse. În premieră de Black Friday, a fost vândută online prima casă din România în ansamblul rezidențial Liziera de Lac, la 15 minute de metrou Anghel Saligny – o casă P+1 de 81,5m² utili cu trei camere decomandate.

Valoare comenzilor plasate în primele 3 ore de la startul evenimentului depășește 340 milioane  de lei. În medie, fiecare client comandă de 1.200 de lei la eMAG și pune în coș 3,7 produse, un număr aproape dublu comparativ cu anul trecut. Clienții Genius au avut, în medie, 9 produse pe comandă și beneficiază de transport gratuit la easybox și prin curierat. Ei au economisit până acum 2,7 milioane de lei din costul de livrare. Printre cele mai populare categorii sunt produsele pentru casă și îngrijirea casei, electronicele și produsele pentru îngrijire personală.

„Spre deosebire de anul trecut, acum clienții comandă din toate categoriile, foarte multe produse pentru casă, televizoare, mașini de spălat și frigidere, dar și haine și cadouri pentru sărbătorile de iarnă. În primele trei ore, clienții au adăugat în coș peste 1 milion de produse din toate categoriile de produse, iar interesul continuă să rămână ridicat. Clienții Genius au pus în coș, în medie, 9 produse din categorii diferite și vor beneficia de transport gratuit”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Anul acesta clienții au optat preponderent pentru livrarea la easybox și peste 60% dintre cei care au opțiunea disponibilă au ales această modalitate de a primi cumpărăturile. Aproape 60% dintre comenzi au fost plătite cu cardul și peste 80% din vizite au fost realizate de pe dispozitive mobile.

Recorduri la start de Black Friday la eMAG

  • Secunda de aur 09:30:26 – 454 de produse vândute pe secundă
  • Minutul de aur 7:29 – 13.556 de produse comandate în valoare de 6,2 milioane lei
  • 027 de produse în valoare de 8,15 milioane lei au fost comandate în primul minut de la start

 

Produse speciale vândute:

  • Prima casă vândută online, de Black Friday, imediat după start
  • 600 litri de carburant
  • 615 nopți cazare
  • 458 servicii medicale

Topul localităților din care românii au comandat cel mai mult

  • București
  • Cluj-Napoca
  • Iași
  • Brașov
  • Slatina
  • Constanța
  • Zalău
  • Alba Iulia
  • Timișoara

 

 

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 19 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.