Ce tipuri de pietre semipretioase pot fi purtate ca cercei

 

 

Pietrele semipretioase nu au doar culori si forme diferite, dar si proprietati diferite – unele sunt moi, altele sunt dure, unele sunt poroase iar altele compacte. Din acest motiv, nu toate tipurile de pietre semipretioase se preteaza la a fi folosite pentru a crea bijuterii, iar unele sunt potrivite doar pentru anumite tipuri de accesorii.

 

Daca esti pasionata de pietrele semipretioase si iti place sa le porti in fiecare zi, vei fi fericita sa afli ca cerceii sunt bijuteriile pe care poti fi montate toate tipurile de pietre deoarece nu sunt atat de expuse frecarii ca inelele sau bratarile, de exemplu.

 

Iata cateva dintre cele mai apreciate pietre semipretioase care arata foarte bine atunci cand sunt purtate ca cercei:

 

Safirele si rubinele sunt pietre tari, care rezista bine la frecare si socuri. Totusi, daca vrei ca ele sa isi pastreze culoarea si forma mai multa vreme, chiar si aceste doua pietre trebuie menajate cat de mult este posibil si ferite de interactiunea cu obiecte tari sau abrazive.

 

Si topazul este o piatra rezistenta, dar in unele cazuri acesta este tratat cu o substanta chimica ce ii da un efect “de curcubeu”. Acea substanta ramane la suprafata pietrei, deci o zgarietura oricat de mica o va indeparta si piatra ta nu va mai avea o culoare frumoasa.

 

Smaraldul este o piatra relativ moale si foarte sensibila la substantele chimice care se gasesc in produsele de curatare si chiar in sapunuri, deci purtarea acestei pietre pe post de cercei inseamna ca nu trebuie sa te ingrijorezi ca va putea intra in contact cu un astfel de produs.

 

Turcoazul, la fel ca si smaraldul, poate fi afectat de produse chimice, uleiuri si produse pentru machiaj. Poarta aceasta piatra pe cercei si nu va trebui sa iti schimbi rutina de ingrijire a corpului si tenului pentru a o proteja.

 

Coralul este foarte fragil deoarece este organic, iar asta inseamna ca este cea mai sensibila piatra si poate fi cu usurinta afectata de produsele chimice sau cosmetice. Din acelasi motiv, coralul este si foarte sensibil la socuri, riscul de a se sparge fiind mult mai mare. Poarta cercei cu coral pentru a scapa de aceste griji!