Asociația P.A.V.E.L. (Primind Ajutor Viața Este Luminoasă) și Centrul Educational Sf. Faustina au organizat miercuri, 15 octombrie 2015, o masă rotundă în domeniul educației copiilor spitalizați, copii cu boli somatice grave.
Masă rotundă în domeniul educației copiilor spitalizați, copii cu boli somatice grave
La această întalnire s-au dezbătut următoarele probleme:
– propunerea unor schimbări /adaptări ale legii educației referitoare la educația continuă a copiilor și a adolescenților spitalizați (durata de spitalizare minimă, clase diferențiate, educația adolescenților din ciclul liceal și a celor care au abandonat școala);
– adoptarea unor modele de școală de spital, flexibile și adaptate la profilul copilului cu o boală somatică gravă (boli oncologice, boli autoimune, boli hepatice, alte boli rare);
– implicarea autorităților centrale și locale cu responsabilități în domeniul educației în structurarea și funcționarea școlilor de spital în care să fie încadrați copii și adolescenți de la 4 ani până la 19 ani în toate spitalele pediatrice mari din România;
– formarea de profesori și educatori calificați și motivați în domeniu, care să urmeze cursuri post-universitare după un curriculum specific;
– funcționarea unui grup de lucru care să propună schimbări și soluții la nivel legislativ, metodologic sau la nivelul politicilor publice în domeniul educației copiilor /adolescenților cu cerințe educaționale speciale.
La întalnire au participat reprezentați a două organizații europene active în domeniul educatiei – Organizația Europeană a Pedagogilor din Spitale (HOPE – Hospital Organization of Pedagogues in Europe) și NoNamechild (NONA), precum și invitați din partea instituțiilor responsabile în domeniul educației: specialiști din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Stiințifice, al Inspectoratului Școlar București, al Președinției României, manageri și cadre didactice din partea unor școli publice cu responsabilități în educația copiilor din spitale de copii din București, profesori și responsabili din partea ONG-urilor active în domeniul educației copiilor spitalizați, medici din cadrul secțiilor pediatrice.
Această masă rotundă a constituit o mare oportunitate de a face schimburi de idei și de viziune, de a construi parteneriate între practicieni la nivel național și internațional, un prilej de asculta și a viziona testimoniale despre două modele actuale de “școală de spital” și de a analiza legislația actuală în domeniul educației din Olanda și Belgia.
Agenda acestei mese rotunde a cuprins preocupări și planuri pentru teme relevante pentru educația și dezvoltarea copiilor și a adolescenților cu cerințe educaționale speciale, în spital sau la domiciliu, adoptarea unor modele flexibile și adaptate de învățare a copiilor cu cerințe educaționale speciale și care să promoveze și să respecte dreptul la educație. În finalul întâlnirii, participanții au fost de acord cu organizarea și funcționarea unui grup de lucru care să identifice problemele sau obstacolele din procesul educativ pentru copiii/adolescenții cu boli somatice grave și ulterior să propună soluții coerente și eficiente pentru educația și dezvoltarea acelor copii și tineri care sunt spitalizați pentru mai multe perioade de timp într-un an școlar.
Mihai Benchea
Coordonator Proiect Educațional
Citeste mai mult: Masă rotundă în domeniul educației copiilor spitalizați, copii cu boli somatice grave