Lansarea numarului pe 2015 din „Caietele restaurării”

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, la Muzeul Național al Țăranului Român, Art Conservation Support (ACS) a lansat numărul pe 2015 al publicației ”Caietele restaurării”. Lansarea celui de-al 4-lea număr a fost însoțită de prezentarea lucrărilor de restaurare a picturii murale de la Mănăstirea Tismana și evocarea inginerului chimist Ioan Istudor, unul din fondatorii școlii moderne de restaurare si conservare.
Acest eveniment este primul din cele dedicate noilor apariții editoriale pe care Asociația Art Conservation Support, prin Editura ACS, le desfășoară în această toamnă. Celelalte două titluri, ce vor fi lansate în luna noiembrie, sunt: ”Piatra în patrimoniul cultural. Degradări specifice și tratamente adecvate”, autor Iulian Olteanu, prefață Dan Mohanu, cuvânt înainte Marin Șăclăman și ”Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice”, autor Anca Bratu, ediția a doua îngrijită și adnotată de Ana Bârcă, fotografii Dan Dinescu.
Caietele Restaurării 2015
Caietele Restaurării 2015
Prin ”Caietele restaurării” ACS dorește să stabilească o mai bună comunicare între specialiști; încurajează formarea echipelor interdisciplinare pentru intervenții bine documentate și atent realizate; contribuie la informarea tinerilor, viitori specialiști, dar și a beneficiarilor, și, prin acestea, la o soartă mai bună pentru patrimoniul cultural din România. Atât prin intermediul publicațiilor sale cât și prin toate proiectele desfășurate, Asociația Art Conservation Support încearcă să creeze o deschidere a domeniului către publicul larg și un dialog cu autoritățile și administratorii monumentelor.

În cele 304 de pagini color ale numărului din 2015, structurate în peste 20 de articole, ACS și-a propus să pună accentul pe problema extragerilor și a repictărilor. Cele două intervenții care afectează profund atât materia cât și imaginea originală a unei opere de patrimoniu presupun o abordare complexă și documentată din partea specialiștilor. Tocmai din acest motiv se dorește ca informațiile culese din experiența colegilor să fie împărtășite tuturor celor care își doresc să afle mai multe despre acest subiect.

Evenimentul de sâmbătă a strâns împreună, în jurul aceleiași idei, circa 100 de persoane preocupate de soarta patrimoniului românesc: restauratori, arhitecți, istorici și istorici de artă, biologi, chimiști, cercetători, studenți, publicul larg. În cadrul evenimentului dr. Maria Dumbrăvician – specialist restaurator, a prezentat un studiu de caz, restaurarea de curând finalizată, realizată de echipa Faber Studio S.R.L. asupra picturilor murale de la biserica Manăstirii Tismana.

”Restaurarea de la Tismana este un reper profesional la care ar fi bine sa adere o mare parte dintre tinerii noștri, ca sa nu spun și dintre unii ”restauratori” care știm prea bine cum se manifestă în cadrul unui alt tip de ”viziune”. Din păcate biserica nu este conștientă de valorile pe care le deține. Sunt valori însumate de secole și care sunt adesea în pericol de a se pierde”. – a apreciat prof. univ. dr. Oliviu Boldura la finalul prezentării

”A fost un efort extraordinar tot ce au facut restauratorii acolo (la Tismana) și cred că intr-un fel oarecare ceea ce se întamplă aici este și el un mod de a ne solidariza, un mod de a înțelege restaurarea, un mod care nu e, cum s-ar crede, conflictual în legatură cu ecclesia vazută în perspectiva ei pur istorică. Dimpotrivă. Vor trebui convinși cei care propăvăduiesc contrariul că de fapt gestul făcut de restauratori este unul extrem de respectuos nu unul al lenei, al ignoranței, asa cum din păcate s-a spus în nenumarate cazuri. Maria Dumbrăvician și echipa sa au dat dovadă de un mare respect pentru cei care au lucrat anterior”. – a menționat prof. univ. dr. Dan Mohanu

Alte studii de caz incluse în acest număr abordează patrimoniu mobil și imobil din București, Tismana, Sighișoara, Câmpina, Curtea de Argeș, Câmpulung Muscel, Voroneț, Iași, Hațeg și Zarand, Pompei.

Parteneri:

Ordinul Arhitecților din România, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, Universitatea de Arte George Enescu din Iași, Muzeul Țăranului Român, DUCT S.R.L., CERECS Art S.R.L., DANART S.R.L., IORUX TRADE S.R.L. (IORUX RESTORATIONS)

Cartea a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul Arhitecturii.

Proiect editorial co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

Citeste mai mult: Lansarea numarului pe 2015 din „Caietele restaurării”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *