IMMER în România ; începând cu luna aprilie 2005, liderul mondial în domeniul implanturilor şi produselor ortopedice, Corporaţia Americană ZIMMER se lansează şi în ţara noastră


Vineri 15 aprilie, Corporaţia Americană Zimmer a organizat prima lansare de produse pe piaţa românească, printr-un eveniment medical-ştiinţific de prezentare, desfăşurat la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti. Manifestarea s-a desfăşurat în prezenţa a numeroase cadre de specialitate din Romania precum şi a unor personalităţi marcante ale ortopediei internaţionale. Au participat nume ca Prof. Nikolaus Boehler, şi Prof. Laszlo Hangody, Vice-Preşedintele Zimmer Europa, dnul Luis Torrella, numeroase persoane din conducerea Zimmer Europa cât şi reprezentanţi ai Companiei Medical Technologies International SRL (MTI), partenerul Zimmer din Romania.
ZIMMER în România ; începând cu luna aprilie 2005, liderul mondial în domeniul implanturilor şi produselor ortopedice, Corporaţia Americană ZIMMER se lansează şi în ţara noastră

Companie 100 % românească, MTI a atras colaborarea Zimmer, liderul mondial al ortopediei în Romania, datorită entuziasmului, experienţei şi spiritului de convingere al echipei medicale MTI cât şi datorită ecoului favorabil pe plan european al activităţii Societăţii Române de Ortopedie şi Traumatologie. În acest context, poate fi menţionat Programul Naţional de Endoprotezare, model pentru alte ţări şi Registrul Naţional de Endoproteze – evidenţiat de către forurile europene de specialitate.

Datele statistice vorbesc de la sine despre calitatea de lider mondial a Zimmer: companie leader în domeniul ortopediei, un număr impresionant de 6600 de angajaţi, cifra de afaceri se ridică la 2.98 miliarde de dolari. Zimmer este prezentă prin filialele sale în 24 de ţări şi deţine o reţea de distribuţie, astăzi în 101 ţări. Astfel, odată cu lansarea în Romania, Compania Zimmer este prezentă în absolut toate ţările europene.

În 2003, Compania Zimmer a achiziţionat compania Centerpulse (ex-Sulzer) devenind liderul incontestat al ortopediei mondiale, numărul 1 în Europa şi în lume.

Produsele Zimmer includ implanturi de şold, spinale, de genunchi, de cot, de umăr, dentare, produse pentru medicina sportivă, produse pentru traumatologie, accesorii pentru procedurile chirurgicale ortopedice, produse de succes ce sunt utilizate de către cei mai mari chirurgi şi cele mai reputate spitale / clinici pe plan mondial.

Succesul Zimmer constă nu numai în produsele excepţionale lansate pe piaţa produselor ortopedice, ci şi în colaborarea medical-ştiinţifică cu cei mai reputaţi specialişti ortopezi pe plan mondial. Colaborarea fructuoasă dintre Zimmer şi specialişti are ca rezultat dezvoltarea inovativă a MIS (Minimal Invasive Surgery), sau chirurgie minim invazivă, a instrumentelor Mini-Incision (mini-incizii) al cărei promotor şi lider pe plan mondial este Zimmer.

Avantajele acestor produse excepţionale se traduc prin proceduri chirurgicale mai sigure, ce durează mai puţin, cu o precizie mărită, mai puţin traumatizante pentru corpul pacientului. Practic prin intermediul lor, chirurgul îndeplineşte cu succes mărit intervenţia chirurgicală, lucru dorit de altfel şi de către fiecare din pacienţii supuşi unor astfel de intervenţii.

Prezenţa unor înalţi reprezentanţi ai ortopediei europene şi a liderului mondial al ortopediei la Bucureşti, ne confirmă faptul că specialiştii români şi succesele lor se bucură de o audienţă importantă pe plan internaţional.

Despre Momentum EMC

Compania Zimmer, susţinător important al perfecţionării profesionale şi schimburilor de experienţă între medicii de specialitate pe plan european şi mondial, este de acum prezentă prin produsele sale în ţara noastră, astfel că atât medicii de specialitate, spitalele cât şi pacienţii, vor beneficia de aceste produse şi tehnici chirurgicale de succes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *