Raportul pietei de e-commerce 2017: Romanii au cumparat online de 2,8 miliarde de euro

Potrivit cifrelor si estimarilor principalilor jucatori din comertul electronic romanesc impreuna cu GPeC, valoarea cumparaturilor online a ajuns la 2,8 miliarde de euro in 2017, cu peste 40% mai mult decat in 2016, cand s-au inregistrat 1,8 – 2 miliarde de euro. Acest lucru ar insemna ca romanii au cheltuit, in medie, 7,67 milioane de euro in fiecare zi din an pentru cumparaturi prin internet.
Valoarea de 2,8 miliarde de euro face referire strict la e-tail, adica la produsele fizice (tangibile) care au fost comandate online. Nu sunt incluse serviciile, platile de facturi la utilitati, biletele de avion, vacantele, rezervarile hoteliere, biletele la spectacole sau la diferite evenimente, continutul download-abil etc. Daca le-am adauga si pe acestea, valoarea totala a achizitiilor online ar creste considerabil.
E-Commerce Share din total Retail: 5,6%
Cresterea de aprox. 40% de la un an la altul inregistrata de piata romaneasca de e-commerce este una din cele mai mari cresteri la nivelul Uniunii Europene. Valoarea pietei de e-commerce din totalul pietei de retail se situeaza la aprox. 5,6%, in crestere fata de 4%, cat se inregistra in 2016. Cu toate acestea, procentul este inca mic comparativ cu tarile dezvoltate, dar arata potentialul urias de crestere al pietei romanesti de comert electronic.
GPeC este, de 13 ani, cel mai important eveniment de e-commerce din Romania care, printre altele, centralizeaza datele si publica in fiecare an raportul oficial al pietei romanesti de comert electronic. Iata care sunt principalele cifre si statistici pentru anul recent incheiat.
Peste 11 milioane de internauti si o rata de penetrare a internetului mobil de 85%
Potrivit ultimului raport ONU (UN Department of Economic and Social Affairs), populatia Romaniei a scazut de la 19,4 milioane de locuitori in 2016 la 19,1 milioane de locuitori in 2017. Dintre acestia, peste 11 milioane sunt utilizatori de internet, conform ultimului raport al Institutului National de Statistica pentru primul semestru al anului 2017.
Rata de penetrare a internetului a crescut usor comparativ cu 2016, statisticile ANCOM aratand ca sunt 4,6 milioane de conexiuni internet fix in banda larga (+6% fata de 2016) si 16,6 milioane de conexiuni internet mobil in banda larga (+13% fata de 2016). Astfel, rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodarii este de aprox. 55%, iar rata de penetrare a internetului mobil la 100 de locuitori este de 85%.
44% din utilizatorii de internet din mediul urban au facut cumparaturi online cel putin lunar
In aprilie 2017, GPeC impreuna cu compania de cercetare de piata iSense Solutions au derulat un studiu in randul utilizatorilor de internet pe un esantion de 1012 repondenti – esantion reprezentativ la nivel urban in functie de varsta, sex, marimea localitatii si regiune.
Potrivit studiului, 44% din utilizatorii de internet din mediul urban au facut cumparaturi online cel putin lunar, iar 62% dintre acestia au varste cuprinse intre 18 si 34 de ani.
Cumparatorii online viziteaza 9 magazine pe an cu o frecventa de 3-4 ori pe saptamana, in timp ce non-cumparatorii viziteaza 5 magazine online in decursul a 12 luni, cu o frecventa mai mica (1 data pe saptamana). Cu alte cuvinte, magazinele online sunt vizitate destul de des chiar si de cei care nu au facut inca pasul spre cumparare.
Principalele motive invocate de cei care nu au cumparat online sunt, in ordine: neincrederea ca produsele prezentate pe site corespund realitatii, imposibilitatea de a vedea, testa si proba produsele inainte de achizitie, neincrederea in calitatea serviciilor magazinelor online si plata taxelor de transport suplimentar fata de pretul produsului atunci cand acesta este achizitionat online.
De cealalta parte, cumparatorii online prefera shopping-ul prin internet pentru ca: economisesc timp, oferta de produse este mai bogata, pot compara produsele usor, este mai ieftin si mai comod online.
Peste 7.000 de magazine online in Romania
Din punct de vedere al numarului de magazine online, acesta a crescut semnificativ de la aprox. 5.000 de magazine in 2016, la peste 7.000 de magazine online in 2017. Potrivit oficialilor eMAG tendinta de crestere se va accentua in 2018, estimandu-se dublarea numarului de comercianti online la aprox. 14.000 – 15.000.
Potrivit ultimelor cercetari, exista deja aprox. 25.000 de website-uri pe domenii .RO care au functie de “adauga in cos”, asadar pot fi considerate magazine online – dar traficul mic inregistrat de acestea le face nesemnificative in peisajul e-commerce autohton. Astfel, doar cele 7.000 de magazine sunt suficient de relevante din punct de vedere trafic si comenzi pentru a putea fi luate in calcul.
Principalele categorii de produse vandute in 2017 si valorile medii ale comenzilor
Topul principalelor categorii de produse vandute online in 2017 (exclusiv e-tail) este, in ordine: produsele din gama Electro-IT&C (ex.: PC si componente PC, notebooks, tablete, telefoane mobile, electronice si electrocasnice etc.), produsele de tip Fashion & Beauty (imbracaminte, incaltaminte, accesorii, cosmetice, parfumuri, ceasuri etc.), produsele pentru casa si decoratiuni, cartile precum si produsele destinate copiilor (de la jucarii pana la articole pentru copii de tip: carucioare, vestimentatie, consumabile etc.).
Clasamentul este similar cu anul 2016, dar potrivit estimarilor principalilor jucatori, verticala de Fashion creste acelerat si va devansa produsele din gama Electro-IT&C in aprox. 5 ani, devenind principala categorie de produse comercializate online din punct de vedere volum generat. De asemenea, categoria de produse Home & Deco are un potential urias de crestere.
O particularitate importanta a anului 2017 consta in cresterea valorii produselor achizitionate online, explicata prin cresterea salariilor si, deci, orientarea consumatorilor catre produse de calitate mai buna. De asemenea, a crescut si numarul de produse achizitionate la o cumparatura si, implicit, valoarea medie a tranzactiilor.
Pe segmentul Electro-IT&C, valoarea cosului mediu a crescut de la 669 lei in 2016 la peste 800 de lei in 2017, cu anumite momente din an (ex.: Black Friday) cand valoarea s-a apropiat sau chiar a depasit pragul de 1.000 de lei.
De asemenea, cresteri semnificative ale cosului mediu s-au inregistrat si in segmentul Fashion, de la 161 de lei in 2016 la 250–300 de lei in 2017, in functie de anumite momente din an si de tipul de produse comercializate (brand – unde valorile sunt mai mari vs. non-brand – produse cu valoare mai mica).
Pe categoria Home & Deco valoarea medie a tranzactiei este similara cu cea din 2016, respectiv aprox. 480 de lei.
In cazul librariilor online, valoarea medie a cosului variaza intre 80 si 100 de lei, fiind intr-o usoara crestere comparativ cu 2016. Doar in cazul articolelor pentru copii (puericultura), valoarea medie a tranzactiei este pe un trend descendent de cel putin 3 ani, continuand sa scada usor si in 2017 de la 203 lei la 195-200 lei.
70% din traficul magazinelor online este generat de telefoanele mobile
“Mobile” a continuat sa fie principalul trend al anului 2017, iar tendinta se va pastra si in 2018. Principalele magazine online romanesti au inregistrat cresteri semnificative de trafic generat de dispozitivele mobile: aprox. 70% din vizitele pe site-uri se fac de pe mobil in detrimentul desktop-ului, cifra fiind cu 20% mai mare decat in 2016.
Generatia Millennials este cea care impinge procentele tot mai sus, majoritatea tinerilor facand cunostinta cu internetul direct pe telefonul mobil si rareori pe desktop.
In cazul magazinelor online care au aplicatii de mobil dedicate, rata de conversie generata de dispozitivele mobile a depasit deja desktop-ul. In schimb, in cazul magazinelor online “mobile friendly”, unde vizitele se fac din browser, rata de conversie de pe mobil este inca la jumatate fata de desktop.
Tot mai multe magazine online romanesti au inteles trend-ul si si-au optimizat site-urile pentru dispozitivele mobile, dar slaba optimizare a temei de mobil care genereaza timpi mari de incarcare ramane inca principala provocare a majoritatii magazinelor online autohtone.
Pretul mic, notorietatea magazinului si timpul de livrare cat mai scurt – principalii factori in luarea deciziei de cumparare
Potrivit studiului GPeC si iSense Solutions, principalii factori in luarea deciziei de cumparare sunt, in ordine: pretul cat mai mic, increderea pe care o confera magazinul (brand reputation), timpul de livrare cat mai scurt, claritatea si calitatea informatiilor de pe site, ergonomia site-ului (usurinta in navigare si in procesul de cumparare si estetica site-ului), politica de fidelizare a magazinului online.
Un cumparator online a facut, in medie, 8,7 achizitii in decursul anului trecut – in crestere fata de 2016 cand media era de 8,4 achizitii, dar si fata de 2015 cand cifra se situa la 8,2 achizitii/an.

Procentul de plati prin card a crescut, dar rambursul ramane la putere

Metoda de plata preferata a romanilor ramane rambursul intr-o proportie covarsitoare de aprox. 85%. Totusi, potrivit informatiilor furnizate de principalii procesatori de plati PayU si mobilPay, procentul platilor online prin card a crescut semnificativ de la aprox. 8% in 2016 la 12-14% in 2017. Diferenta de 1-2 procente pana la 100% este data de alte metode de plata precum online banking, micro-plati prin sms etc.

Potrivit estimarilor principalilor procesatori, volumul total al platilor online prin card a depasit pragul de 1,1 miliarde de euro in 2017, in crestere comparativ cu 2016, cand s-au inregistrat 745 de milioane de euro (sursa: RomCard).

Vanzari de peste 200 de milioane de euro doar de Black Friday 2017

Potrivit ARMO (Asociatia Romana a Magazinelor Online), in weekend-ul de Black Friday (17-19 noiembrie 2017), romanii au cumparat produse de peste 200 de milioane de euro, cu 35% mai mult fata de valoarea de 130 de milioane de euro inregistrata in 2016. Cresterile de Black Friday sunt semnificative de la an la an: 75 mil. EUR Black Friday 2014 – 100 mil. EUR Black Friday 2015 – 130 mil. EUR Black Friday 2016 – 200+ mil. EUR Black Friday 2017.

Tot mai multe magazinele online aleg sa desfasoare campanii de tip Black Friday (de multe ori, sub alte denumiri) pe tot parcursul anului. Potrivit acestora, indiferent de titulatura sub care se desfasoara campaniile de discount-uri, acestea aduc cresteri in vanzari de aprox. 25-30%.

“Anul 2017 a fost un an spectaculos pentru comertul online romanesc, inregistrandu-se o crestere semnificativa de aprox. 40% comparativ cu 2016 si atingand, astfel, pragul de 2,8 miliarde de euro doar e-tail, fara servicii. Este un salt urias care ne arata apetitul tot mai mare al romanilor pentru cumparaturile online si, mai ales, potentialul de crestere accelerata a e-commerce-ului autohton”, spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC. “Chiar daca Romania nu se ridica inca la nivelul altor piete mature din Uniunea Europeana, nu trebuie neglijat deloc ritmul si potentialul de crestere care ne poate duce pana in 2020 la o piata de peste 5 miliarde de euro”, adauga el.

Sursele cifrelor si estimarilor de piata publicate in acest raport sunt (in ordine alfabetica): ANCOM, ARMO, Breeze Mobile, eMAG, GPeC, Institutul National de Statistica, iSense Solutions, mobilPay, PayU, RomCard, United Nations Department of Economic and Social Affairs.

Raportul poate fi preluat si publicat cu conditia mentionarii sursei: GPeC si link catre www.gpec.ro

GPeC este cel mai important eveniment de E-Commerce si reprezinta cea mai mare comunitate a magazinelor online din Romania. Cu o traditie de 13 ani, GPeC este mixul perfect de Conferinte, Workshopuri, Expo, Cursuri intensive, Statistici, Comunitate si, mai ales, Competitia Magazinelor Online, cu rolul precis de a contribui la dezvoltarea pietei de e-commerce.

Inscrierile in Competitia Magazinelor Online GPeC 2017 incep in luna Martie 2018, iar GPeC SUMMIT, editia de primavara (3 zile de Conferinta, Workshopuri, Expo), se va desfasura in luna Aprilie 2018. Toate detaliile vor fi publicate in curand pe website-ul www.gpec.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *