România este țară invitată la Moldavian Design Week

Lucrări din cadrul expoziției centrale Romanian Design Week 2018 sunt prezente până în data de 10 iunie 2018, la Chișinău, în cadrul festivalului industriilor creative de peste Prut, Moldavian Design Week (MDW). România are statut de țară invitată la eveniment.   

Aflat la prima ediție, MDW își propune să ofere un spațiu de manifestare pentru reprezentanții tuturor industriilor creative din Republica Moldova. Evenimentul se desfășoară în perioada 4-10 iunie 2018, în trei locații din Chisinau: Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Turnul de Apă. Inspirat din practicile internaționale, MDW creează o comunitate în care se regăsesc specialiști din arii diverse, cu obiectivul de a dezvolta şi promova industriile creative.

MDW înseamnă o săptămână dedicată frumosului, cu accente pe designul de produs și industrial, fashion design, arte plastice, mobilier, grafică, arhitectură și design interior.

O serie de lucrări de design prezentate la București, cu ocazia ediției de anul acesta a Romanian Design Week, sunt integrate în cadrul MDW, unde pot fi admirate de publicul vizitator. Este vorba despre peste 30 de proiecte ale designerilor români din categorii precum fashion, arhitectură, design de produs sau grafică. Astfel, expun proiecte:

201 Design Studio // Co Laboratory // Ubikubi // De Ceramică – Mădălina Teler // Spoonfool // Agnes Lucaks // Prototip Studio // Atelier Mass // Ceramic Sparrow // Mesteshukar Butiq // Andreea Tincu // Andra Handaric // Andreea Matei // Lana Dumitru // Laurențiu Cosmin Matei // Ioana Ciolacu // Sandra Chira // Sabina Pop // Smaranda Almășan // Liana Bădălau // Alexandru Floarea // Murmur // Radu Manelici // Paul Dersidan // GraphoMat // SADDO // Alice Stoicescu // ADNBA // Filofi și Trandafir Arhitectură // Someș Delivery

?

Pe  lângă expoziția principală, MDW cuprinde Noaptea Studiourilor de Creație și Design Talks, alături de o serie de evenimente conexe.

Seară dedicată socializării și schimbului de experiență între reprezentanții sectorului creativ, Design Talks aduce în atenția participanților nume notorii în domeniu, din țări precum Moldova, România și  Ucraina. Printre ei se numără Attila Kim – Fondator Attila Kim Architects, Bogdan Ciocodeică – CEO Bogdan Ciocodeică Studio și Andrei Borțun, CEO The Institute. Aceștia vor susține prezentări despre evoluția Romanian Design Week de-a lungul celor 6 ediții și vor dezbate ce înseamnă să fii freelancer în domeniul creativ.

?

Moldavian Design Week este prezentat și organizat de Design Café & Club, hub moldovean dedicat creativității și designului.

Mai multe detalii despre MDW se găsesc pe site-ul designcafeclub.md și pagina de Facebook.

Romanian Design Week s-a impus în cele șașe ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România – o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative locale: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare.

?

Un proiect dezvoltat de The Institute, festivalul promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. Este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor, trasând anual o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Amber, cel mai important nume al gaming-ului independent românesc, se dezvoltă într-o rețea de studiouri de jocuri

Doi veterani ai industriei locale de game development, Mihai Sfrijan, fost GM King România, și Viorel Marinescu, fost Head of Operations al Electronic Arts România, se alătură echipei de management a Amber

București, 07 iunie 2018 – Continuând strategia de creștere pe plan internațional demarată prin deschiderea a două birouri în Statele Unite în 2017, Amber pune bazele unei rețele de studiouri dezvoltatoare de jocuri, strategie prin care își propune să concureze cu cele mai reputate companii de gaming din lume.

Pentru a susține această creștere, doi veterani ai industriei de jocuri din România, Mihai Sfrijan, fost GM al King România, și Viorel Marinescu, fost Head of Operations al Electronic Arts România, s-au alăturat echipei de management a Amber. Cei doi vor coordona crearea și dezvoltarea rețelei, maximizând potențialul creativ și comercial al studiourilor interne pe plan local și internațional.

“De doi ani, Amber s-a angajat într-un proces de transformare dintr-o firmă de servicii într-o agenție creativă. Astazi, studioul aduce sub umbrela sa echipe creative cu obiective precise și proiecte extrem de diverse. Rețeaua Amber este alcătuită în acest moment din Lorraine, Avalon și Amber Live Ops și cred că talentul și viziunea acestor studiouri vor genera succes internațional, a declarat Mihai Sfrijan, Head of Studios în cadrul Amber.

Lorraine este un studio bucureștean specializat în jocuri midcore multiplayer, precum Rumble Heroes, titlu care va fi lansat oficial în iulie 2018. Primul proiect realizat de Lorraine a fost jocul Link Twin, premiat cu medalia de argint la conferința Pocket Gamer Connects din Londra. Avalon este un studio specializat în jocurile pentru mobil de tip casual puzzle, care a realizat în parteneriat cu Disney jocul Cinderella Free Fall. Amber Live Ops este un studio ce operează multiple jocuri pentru clienți externi, precum Gameloft sau Outfit 7.

În prezent, studioul Avalon lucrează la Funko Pop, un proiect realizat împreună cu NBCUniversal, în timp ce Amber Live Ops se concentrează în această perioadă pe titlurile My Talking Hank și City Mania.

Amber continuă să se extindă și caută noi oameni pentru toate studiourile, având disponibile poziții pentru producători, manageri de proiect, manageri de produs, developers sau artiști ”, a adăugat Viorel Marinescu, Head of Research & Development în cadrul Amber.

Cei mai noi membri ai echipei manageriale, Viorel Marinescu și Mihai Sfrijan, completează suita executivă compusă din Mihai Pohonțu (CEO Amber, fost VP pe platforme emergente la Samsung Electronics, VP Product Operations in cadrul Disney Interactive și fondator al Electronic Arts în România), Dragoș Hâncu (GM Amber, fost Senior Development Director la Electronic Arts România), Scott Humphries (Head of Product Development, fost Executive Producer la Disney si Electronic Arts), Tudor Postolache (Head of Operations, fost Director Global Test Organization în cadrul EA), Iulian Anton (Executive Producer), Raluca Iorga (Finance Controller) și Ana Pohrib (People Ops).

Amber are în prezent 220 de angajați în biroul central din București și deține două birouri satelit în San Francisco și Los Angeles. În 2018 estimează că va realiza o cifră de afaceri de $7.5M, fiind compania de software cu cea mai rapidă creștere din România conform clasamentului Inc. 5000 Europe și #463 dintre toate companiile europene. În afara creației de jocuri originale, Amber oferă soluții de live ops, co-dezvoltare și servicii pentru o gamă largă de clienți internaționali precum Disney, Epic Games, NBC Universal, Scopely, Glu, Kixeye, That Game Company și alții.

Mio lansează sistemul de navigație Spirit 7700 LM, cu hărți TomTom actualizate gratuit pe viață

Mio Spirit 7700 LM încorporează un sistem de asistență la parcare

Sistemul de navigație se fixează pe un suport magnetic activ, la care se poate încărca

București, 07 iunie 2018 – Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, parte a companiei MiTAC International Corp., anunță disponibilitatea pe piața locală a sistemului de navigație Mio Spirit 7700 LM, ce beneficiază de hărți TomTom cu actualizări gratuite pe viață și are un ecran panoramic de 12,7 cm. În plus, acesta oferă informații despre limitele de viteză, cele mai bune rute, precum și asistență la parcare.

Călătorii relaxate, cu actualizări gratuite ale hărților TomTom

Datorită funcției Lifetime Map Updates, schimbările apărute pe traseu sau drumurile închise nu vor mai reprezenta o problemă pentru șoferi. Sistemul de navigație Mio Spirit 7700 LM poate fi conectat cu ușurință la un calculator, iar prin intermediul software-ului MioMore Desktop, utilizatorii vor fi mereu înștiințați atunci când va apărea o nouă actualizare.

Suport magnetic ușor de folosit

Sistemul de navigație Mio Spirit 7700 LM este conceput să fie eficient și ușor de utilizat, în special în timpul conducerii. Astfel, dispozitivul se fixează pe parbriz printr-un suport magnetic activ, astfel încât montarea și demontarea acestuia se realizează rapid și ușor. În plus, sistemul de navigație se poate încărca atât prin suportul magnetic, cât și prin portul micro USB.

Vizualizări 3D ale intersecțiilor și ghidare vocală

Mio Spirit 7700 LM încorporează sistemul Mio de ghidare pe banda de rulare, precum și funcții de vizualizare 3D ale intersecțiilor, pentru o experiență cât mai plăcută la volan. Prin intermediul acestui dispozitiv, șoferii vor fi informați din timp cu privire la aspectul traseului și vor fi ghidați la momentul potrivit pe banda corespunzătoare de deplasare. În plus, Mio Spirit 7700 LM încorporează funcția de anunțare vocală a străzilor pentru a nu distrage atenția utilizatorilor de la drum și a evita astfel situații periculoase.

Parking assistance

Sistemul de navigație oferă asistență atât pe drum, cât și la parcare, informând utilizatorul cu 1 km înainte de a ajunge la destinație despre locurile de parcare disponibile. De asemenea, ulterior, dispozitivul indică utilizatorului locul în care a fost lăsat autovehicului. În acest mod, găsirea unui loc de parcare în destinații noi sau necunoscute nu mai reprezintă o problemă pentru utilizatorii care sunt plecați în vacanțe, spre exemplu.

LearnMe Pro și IQ Routes

Pe măsură ce este utilizat, sistemul de navigație Mio Spirit 7700 LM, prin funcția LearnMe Pro, reține caracteristicile stilului de conducere ale șoferului și recomandă pe viitor trasee personalizate în funcție de acestea. În plus, cu ajutorul IQ Routes, sistemul de navigație colectează în timp real informații din trafic de la alți șoferi și optimizează traseul în baza acestora.

Camera este disponibilă în România la un preț recomandat de 649 lei.

Despre Mio Technology

Mio Technology este liderul pieței autohtone de dispozitive GPS și parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfășoară operațiuni pe piețele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări. http://eu.mio.com/ro_ro/

Produsele Mio sunt distribuite în România prin AROBS Transilvania Software, companie specializată în furnizarea de soluții IT, înființată la Cluj-Napoca în 1998. http://www.arobs.com/

QNAP a lansat serverele NAS TS-x63XU cu procesoare AMD Quad-core și conectivitate 10GBASE-T

QNAP a lansat noua serie NAS TS-x63XU, pregătită pentru conexiunile 10GbE (modele cu 4, 8 și 12 sertare și cu alimentare redundantă opțională). Seria expandabilă utilizează procesorul quad-core AMD GX-420MC tactat la 2,0 GHz, 4GB memorie DDR3L (cu posibilitatea de upgrade până la 16 GB), oferind soluții de stocare ideale pentru virtualizare și pentru aplicațiile centrelor de date care necesită lățime mare de bandă.

Seria TS-x63XU are preinstalat un adaptor de rețea cu un port 10GbE 10GBASE-T (care suportă totodată transfer de date de 10G/5G/2.5G/1G/100M), putând atinge viteze de citire de până la 1038 MB/s și de până la 985 MB/s în cazul criptării AES-NI cu accelerare hardware. Oferind suport pentru cache-ul pe SSD, pentru alocarea pe niveluri a spațiului de stocare și extinderea ulterioară prin cuplarea unor unități QNAP cu 12 sertare, TS-x63XU este o serie ideală pentru organizațiile care caută un cloud privat securizat și o infrastructură IT eficientă pentru rețelele 10GbE.

“Pe lângă arhitectura performantă și expandabilă, seria NAS TS-x63XU cu conectivitate de 10GbE este dotată cu numeroase aplicații business și funcții fiabile pentru a îndeplini toate nevoile companiilor în stocarea datelor, recuperarea lor în caz de dezastru și virtualizare”, a declarat Jason Hsu, Manager de Produs la QNAP.

Optimizat pentru mediile virtualizate, TS-x63XU suportă soluțiile VMware, Citrix, Microsoft Hyper-V și Windows Server 2016 și poate găzdui în mod nativ mașini virtuale (Windows, Linux, UNIX și Android) și containere LXC și Docker. Sistemul inteligent de operare QTS oferă o soluție completă pentru stocare, back-up, partajare și management centralizat. Grație suportului pentru imagini instantanee de tip snapshot (bazate pe blocuri), utilizatorii pot să restaureze rapid NAS-ul într-o stare anterioară, aceasta fiind o soluție ideală pentru minimizarea impactului unor probleme tehnice nedorite sau al atacurilor de tip ransomware.

Capacitatea de stocare a seriei TS-x63XU poate fi mărită la nevoie prin atașarea unei unități de expansiune QNAP (UX-1200U-RP și UX-800U-RP). Totodată, soluția VJBOD (Virtual JBOD) de la QNAP le permite utilizatorilor să extindă capacitatea modelelor TS-x63XU prin utilizarea spațiului liber de pe alte dispozitive QNAP NAS.

Utilizatorii pot fructifica potențialul NAS-ului prin instalarea aplicațiilor disponibile în QTS App Center. Qsync permite sincronizarea fișierelor între dispozitive pentru a îmbunătăți colaborarea echipei; QRM+ simplifică gestionarea centralizată a dispozitivelor Windows, Linux și IPMI și facilitează depanarea ușoară; Qfiling automatizează organizarea fișierelor fără a mai fi nevoie de efort sau timp suplimentar; QIoT Suite Lite facilitează operarea unei platforme private IoT, combinând stocarea și rularea aplicațiilor IoT.

Folosind NAS-ul TS-x63XU, utilizatorii pot construi inclusiv un sistem de supraveghere profesională cu ajutorul soluției QVR Pro.

Principalele specificații:
Modele cu sursă de alimentare redundantă:
TS-463XU-RP: 4 sertare, 1U, montabil în rack
TS-863XU-RP: 8 sertare, 2U, montabil în rack
TS-1263XU-RP: 12 sertare, 2U, montabil în rack

Modele cu o singură sursă de alimentare:
TS-463XU: 4 sertare, 1U, montabil în rack
TS-863XU: 8 sertare, 2U, montabil în rack
TS-1263XU: 12sertare, 2U, montabil în rack

Procesor quad-core AMD GX-420MC 2.0 GHz, cu motor de criptare AES-NI; memorie dual channel 4GB DDR3LSO-DIMM RAM (expandabilă la 16GB); hot-swappable 2.5″/3.5″ SATA 6Gbps HDD/SSD; 1 port 10GBASE-T RJ-45 LAN, 4 porturi Gigabit LAN; 2 porturi USB 3.0; 2 porturi USB 2.0 (TS-463XU-RP/TS-463XU oferă 3 porturi USB 2.0).

Sony lansează camera compactă RX100 VI, ce combină zoom-ul mare de 24-200mm, diafragma luminoasă și cel mai rapid sistem autofocus din lume într-un corp compact

  • Obiectiv ZEISS® Vario-Sonnar T* F2.8 – F4.5 de 24-200mm[i] cu deschidere mare a diafragmei
  • Corpul compact al seriei RX100
  • Cel mai rapid sistem de focalizare automată din lume[ii] de doar 0.03 secunde[iii]
  • 315 puncte de detecție a fazei în plan focal, acoperind aproximativ 65% din cadru
  • Senzor de imagine Exmor RS™ CMOS de 20.1 MP[iv], de tip 1.0 cu cip DRAM, procesor de imagine BIONZ X™ și circuit primar LSIîmbunătățite
  • Fotografiere continuă la viteze de până la 24 de cadre pe secundă[v] cu urmărire integrală AF/AE
  • Stabilizare optică a imaginii echivalentă cu o viteză de declanșare mai mare cu 4.0-trepte de expunere[vi]
  • Filmare de înaltă rezoluție 4K[vii] cu citire a pixelilor pe întreaga suprafață a senzorului, fără combinarea mai multor pixeli într-unul singur și 4K HDR[viii] pentru fluxuri de lucru HDR instantanee

Sony lansează camera foto RX100 VI (model DSC-RX100M6), un nou model din populara serie de camere foto compacte Cyber-shot RX100.

 

Camera inovatoare RX100 VI este primul dintre modelele RX100 care include un obiectiv cu factor de mărire ridicat, fiind dotată cu un obiectiv impresionant și portabil ZEISS® Vario-Sonnar T* F2.8 – F4.5 de 24-200mmi, care asigură reacții rapide și o calitate superioară a imaginii și care a devenit marca distinctă a gamei RX100 de la Sony fără a sacrifica portabilitatea. Zoom-ul mare, calitatea remarcabilă a imaginilor și versatilitatea, atât pentru capturile statice, cât și pentru cele video, fac din acest model alegerea ideală pentru instantanee din viața de zi cu zi, peisaje urbane, portrete, scene din sport și viața sălbatică etc.

Noul model este echipat cu un senzor de imagine Exmor RS™ CMOS de 20.1 MP, de tip 1.0, cu cip DRAM și un procesor de imagine îmbunătățitBIONZ X™ cu un circuit primar LSI care maximizează viteza de procesare și optimizează calitatea imaginii, indiferent de condițiile de fotografiere. În plus, modelul RX100 VI dispune de un sistem de focalizare automată extrem de eficient și rapid, cu 315 puncte focale de detecție a fazei integrate în senzorul care poate obține focalizare în mai puțin de 0.03 secundeiii, cel mai rapid timp de focalizare automată din lumeii pentru camerele cu senzori de tip 1.0. De asemenea, poate fotografia cu până la 24 de cadre pe secundăv la rezoluție maximă și cu urmărire integrală continuă AF/AE, producând conținut video la calitate 4Kvii, cu citirea pixelilor pe toată lățimea cadrului, fără să combine mai mulți pixeli într-unul singur.

 

Final 5 licee 5 muzee 2018 la Muzeul Satului

ECDL va invita vineri, 8 iunie 2018, ora 11:00, la Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, pentru a afla impreuna premiantii editiei a 11-a a proiectului 5 licee 5 muzee . Incepand cu luna februarie, elevi din alte cinci licee din capitala au vizitat gratuit cinci muzee din Bucuresti , fiind provocati la un concurs online de cultura generala.

5 licee 5 muzee este un program educational dedicat elevilor de liceu, prin care se incurajeaza participarea tinerilor la manifestari culturale. Vineri, vom sarbatori in aer liber finalul acestei editii a proiectului, in atmosfera autentica din gradina Muzeului Satului. Vom fi impreuna cu toti participantii – elevi si profesori, reprezentanti ai muzeelor partenere (Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa, Muzeul de Arta Veche Apuseana Ing. Dumitru Furnica – Minovici, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti si Muzeul Militar National Regele Ferdinand I) si organizatori ( ECDL ROMANIA alaturi de Primaria Municipiului Bucuresti si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti).
Xby Counterflix

5 licee 5 muzee, liceeni, licee, muzee, cultura, ECDL, ECDL ROMANIA, Bucuresti
5 licee 5 muzee, liceeni, licee, muzee, cultura, ECDL, ECDL ROMANIA, Bucuresti

La editia de anul acesta 5 licee 5 muzee , ce s-a desfasurat in perioada februarie – iunie 2018, au fost implicati alti 250 de elevi din alte 5 noi licee din Bucuresti: Colegiul National Emil Racovita, Liceul Teoretic Decebal, Colegiul National Octav Onicescu, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi si Colegiul Tehnic de Arhitectura si Lucrari Publice I.N. Socolescu.

Cele 5 muzee partenere si aceastei editii, care i-au provocat pe liceeni la concursul online de cultura generala sunt: Muzeul de Arta Veche Apuseana Ing. Dumitru Furnica – Minovici, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti si Muzeul Militar National Regele Ferdinand I.

Tinerii au fost incurajati sa contribuie la o pagina a proiectului cat mai activa pe site-ul web al unei retele de socializare, astfel incat fiecare liceu sa reuseasca sa promoveze unul dintre muzeele partenere si sa promoveze activitatile la care au luat parte in randul cat mai multor colegi, profesori sau prieteni, trezindu-le si acestora apetitul pentru a merge la muzee. Astfel, prin tragere la sorti la inceputul acestei editii, s-a stabilit ca Antipa sa fie promovat de elevii de la Socolescu, liceenii de la Colegiul National Emil Racovita sa povesteasca despre experienta la Muzeul de Arta Veche Apuseana, Liceul Decebal sa promoveze Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul Militar sa fie promovat de liceenii de la Colegiul National Octav Onicescu, iar cei de la Asachi sa promoveze online Muzeul Satului.

Saptamana aceasta, in cadrul evenimentului final de la Muzeul Satului, vom afla care au fost cei mai buni elevi la testul de cultura generala, dar vom premia si cea mai de impact prezenta online pe pagina Facebook/5licee5muzee .

Atmosfera va fi inveselita ca de obicei de Grupul Fantezia de la Clubul Copiilor Sector 5.

Totusi, scopul 5 licee 5 muzee nu este competitia, ci motivarea elevilor in a accesa institutii de cultura, mai ales ca educatia alternativa are o importanta esentiala pentru dezvoltarea lor. Acum, cand lumea digitala ne acapareaza aproape total interesul si devenim din ce in ce mai dependenti de computer si smartphone, tinerii trebuie sa fie in continuare indreptati catre valori reale, inclusiv catre valori culturale.

5 licee 5 muzee si-a propus sa declanseze mai intai in randul tinerilor o epidemie sociala de vizitare a muzeelor, sub forma unui concurs intre cinci licee din capitala. Lansat in anul 2008, proiectul a avut succes si astfel, organizatorii impreuna cu partenerii au fost incurajati sa continue. Acum, la a 11-a editie, peste 2 500 de liceeni, din peste 50 de scoli bucurestene, deja s-au bucurat de oportunitatile oferite de acest proiect.

5 licee 5 muzee este o initiativa a ECDL ROMANIA, care organizeaza 5 licee 5 muze cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti prin Directia Cultura, Invatamant, Turism si al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, promovand educatia completa si echilibrata a tinerilor din Romania.

ECDL – European Computer Driving Licence este cel mai raspandit standard global de certificare a competentelor digitale, cu recunoastere internationala in peste 100 de tari de pe toate continentele lumii.

Va asteptam cu mult interes, vineri, 8 iunie 2018, incepand cu ora 11:00, la Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti (Sos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucuresti).

Pentru detalii suplimentare, va rugam contactati: Elena Chiru, Coordonator Proiect, Tel.: 0213169922 / E-mail: elena.chiru@ecdl.ro / Web: www.ecdl.ro

Victor Negrescu: „Vom crea în continuare oportunități prin care voluntari și stagiari pot sprijini Președinția României la Consiliul Uniunii Europene“

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, miercuri, 4 iulie 2018, la ceremonia de închidere a programului-pilot „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene“ și le-a mulțumit personal celor 38 de voluntari care și-au desfășurat activitatea, în perioada aprilie – iunie 2018, în cadrul direcțiilor Unității pentru Pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene din Ministerul Afacerilor Externe.
.
.

În afara activităților curente din cadrul instituției, voluntarii s-au implicat activ la organizarea și desfășurarea evenimentelor din cadrul ciclul de „Consultări cetățenești privind viitorul Uniunii Europene“, precum și a altor acțiuni de informare dedicate Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, organizate sub egida campaniei „Dialoguri Europene“.

„Președinția României la Consiliul Uniunii Europene își propune să pună în prim-plan cetățeanul, astfel încât fiecare român să simtă că acest proiect îi aparține. În acest sens, mă bucur să constat că programul-pilot de voluntariat a reprezentat un succes, iar entuziasmul manifestat de participanți a fost pe măsură. Voi rămâne fidel, în continuare, principiului de a le oferi tuturor celor interesați șansa de a participa și de a contribui cu ideile lor la pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, iar în săptămânile ce urmează vom da startul înscrierilor pentru a coopta o nouă serie de voluntari, urmând ca ulterior să demarăm și programul oficial de internship al mandatului pe care îl vom prelua la 1 ianuarie 2019“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Xby Counterflix

Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a lansat la 1 aprilie 2018 programul-pilot „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene“, urmând ca activitatea de voluntariat dedicată mandatului pe care România îl va exercita în primul semestru al anului viitor să fie extinsă, ulterior, și în cadrul altor ministere.

Informații suplimentare

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre

Switch-urile mecanice de la Razer disponibile în curând și pe tastaturile producătorilor terți

Deosebit de popularele switch-uri mecanice dezvoltate de Razer devin disponibile pentru și mai mulți gameri din întreaga lume

București, 5 iunie 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, anunțat că Razer Mechanical Switches, premiate în multiple rânduri, vor fi disponibile la sfârșitul anului și pe tastaturi produse de terți.

Dezvoltate în mod special pentru a răspunde la nevoile gamerilor, switch-urile mecanice de la Razer sunt recunoscute pentru viteza și acuratețea lor. Concepute să aibă o durată de viață extinsă cu cel puțin 60% față de switch-urile mecanice standard, acestea sunt alegerea mai multor milioane de gameri și de jucători profesioniști din întreaga lume.

Disponibile până acum doar pe produsele vedetă precum seria Razer BlackWidow, switch-urile vor debuta spre sfârșitul anului și pe tastaturi produse de parteneri. Lista exactă de producători terți care vor adopta această tehnologie va fi anunțată la sfârșitul anului.

“Multe dintre tastaturile disponibile pe piață se laudă că au fost concepute pentru gameri, dar folosesc switch-uri concepute pentru orice altceva, dar nu gaming,” a declarat co-fondatorul și CEO-ul Razer, Min-Liang Tan. “Pe de altă parte, switch-urile noastre au fost dezvoltate special pentru gaming și suntem încântați să vedem din ce în ce mai mulți parteneri dornici să profite de acest avantaj, extinzând astfel beneficiile pentru și mai mulți jucători.”

Toate cele trei tipuri de switch-uri mecanice Razer se vor regăsi pe tastaturile produse de parteneri:

  • Switch-ul Razer Verde: oferă un răspuns tactil și un sunet distinct, împreună cu puncte de acționare și de resetare optimizate pentru cea mai bună performanță atât în folosirea în cadrul jocurilor, cât și în cazul redactării de text.
  • Switch-ul Razer Portocaliu: oferă un răspuns tactil, fără acel sunet distinct. Oferă aceeași performanță optimizată, iar forța necesară pentru acționare este redusă față de Switch-ul Razer Verde, oferind o experiență de gaming silențioasă.
  • Switch-ul Razer Galben: oferă acționare ultra-rapidă la o distanță de doar 1.2mm și silențiozitate maximă, pentru gaming într-un ritm alert, unde fiecare milisecundă contează.

Entuziaștii care preferă tastaturile DIY, construite personal, se vor bucura să afle că Switch-urile mecanice Razer vor putea fi achiziționate și individual (componentă separată) de la sfârșitul anului.

Mai multe informații despre Switch-urile mecanice Razer sunt oferite la standul L0003 din cadrul Computex 2018.

Aparate de aer conditionat Daikin Stylish Bluevolution

Daikin este unul dintre cele mai mari nume din industria de sisteme de climatizare. Cu o experienta de peste 90 de ani in aceasta arie si cu numeroase modele de succes, cei de aici su reusit sa fie recunoscuti in toata lumea pentru calitatea produselor. Astfe, putem spune ca un aparat de aer conditionat Daikin este un produs de climatizare premium.

Cele mai elegante si mai fiabile sunt aparatele din gama Stylish Bluevolution, capabile sa ofere rezultate bune in orice perioada a anului. Aceste aparate au incorporate diverse tehnologii care le ajuta sa functioneze in orice fel de conditii, pentru multi ani, sa ne ofere un aer curat si benefic pentru noi, sa nu afecteze cu nimic mediul inconjurator si sa consume cat mai putina energie electrica.

Utilizarea unuia astfel de aparat de aer conditionat este si foarte confortabila, avand un nivel de zgomot extrem de scazut, de mai putind e 20 de decibeli. Totodata, unitatile Stylish sunt printre cele mai subtiri unitati de perete e pe piata. Chiar si unitatile split de perete. La interior, aparatul prezinta mai multe filtre care curata aerul dar si un filtru de dezodorizare, care impiedica mirosurile neplacute sa intre in camera. Iar in ceea ce priveste fluxul de aer, aparatul dispune de clapete speciale care distribuie aerul in mod uniform intr-o camera.

Un senzor foarte util atunci cand vine vorba despre optimizarea temperaturii este senzorul Grid Eye care are capacitatea de a masura temperaturile de pe toata suprafata camerei. Iar in combinatie cu programatorul pentru 24 de ore cu ajutorul caruia putem seta in ce interval sa functioneze aparatul, atmosfera din camera va fi perfecta.
Puteti achizitiona un aparat de aer conditionat Daikin din magazinul Climatico unde puteti beneficia de garantie de pana la 2 ani precum doua optiuni de montaj aer conditionat, standard sau lux.

Razer Chroma disponibil în curând și pe dispozitivele celor mai importanți parteneri

Cel mai mare ecosistem de iluminare pentru dispozitivele de gaming se va extinde dincolo de produsele Razer, datorită unui parteneriat strategic, ce are ca scop oferirea unei experiențe de gaming unificate

BUCUREȘTI, 5 iunie 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat că sistemul său de iluminare, Razer Chroma, va deveni disponibil și pe dispozitivele anumitor parteneri, permițându-le și mai multor gameri să se bucure de cea mai completă experiență de personalizare.

Razer Chroma, cea mai avansată platformă de iluminare, include suport nativ pentru sute de jocuri video populare precum Overwatch™, Fortnite, Quake Champions™ sau Diablo™.

Mai mult, Razer Chroma poate fi integrat și cu iluminarea inteligentă Philips Hue, oferind jucătorilor posibilitatea creării unui ambient în care fiecare bec din cameră contribuie la crearea unei experiențe de gaming nemaivăzute până acum.

În prezent, majoritatea gamerilor au parte de o experiență în care efectele de iluminare oferite de carcasa PC-ului și diferitele componente din ea, precum placa de baza, memoriile sau ventilatoarele nu sunt sincronizate cu perifericele Razer.

Programul Razer Chroma Connected Devices le va permite unor parteneri precum MSI, NZXT, AMD, Thermaltake, Lian Li, Vertagear, Gigabyte și Ducky să se folosească de protocolul de iluminare al Razer prin intermediul unui API care permite sincronizarea componentelor cu sistemul de iluminare Chroma prin apăsarea unui singur buton.

“Jucătorii din zilele noastre dispun de mai multe dispozitive cu iluminare RGB, dar nu se pot bucura complet de experiență, pentru că acestea nu comunică între ele,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondatorul și CEO-ul Razer. “Pentru prima dată în istorie, le permitem partenerilor noștri să intre în ecosistemul Chroma, creând astfel punți care să rezolve aceste situații, pentru beneficiul tuturor.”

Adăugarea tehnologiei Razer Chroma în dispozitivele și componentele produse de cei opt parteneri majori, le permite jucătorilor să sincronizeze efectele de iluminare Chroma pentru întregul lor sistem, chiar dacă dețin dispozitive provenite de la brandurile partenere.

Primele produse de la producători terți cu suport pentru Razer Chroma vor fi lansate în cel de-al patrulea trimestru din 2018.

Mai multe informații despre Chroma Connected Devices Program vor fi prezentate de Razer în cadrul Computex 2018 la standul L0003.