- Prețul mediul al unui calculator urcă la 1.600 de lei
- Românii își doresc calculatoare de ultimă generație, cu tehnologie nouă și putere de procesare mare
București, 4 septembrie 2018 – Începerea noului an școlar aduce o majorare a vânzărilor de calculatoare cu aproximativ 25%, pe fondul creșterii cererii de astfel de echipamente. Evoluția este cu atât mai importantă, cu cât se aliniază tendinței de creștere la nivel național și mondial și arată clar un interes mai mare din partea consumatorilor către sistemele desktop clasice, față de anii anteriori.
În același timp, bugetul alocat de clienți pentru pregătirile necesare începerii anului școlar este în creștere, consumatorii fiind dispuși să cheltuiască circa 2.000 de lei pentru achiziția unui calculator, a unei imprimante, a unui monitor și a accesoriilor necesare: tastatură, mouse, boxe, consumabile etc. Bugetul este cu aproximativ 10% mai mare față de anul trecut, ca urmare a creșterii consumului la nivel general, al disponibilității consumatorilor de a cheltui mai mult, dar și a promoțiilor oferite de retailerii specializați.
Pentru a veni în sprijinul clienților, evoMAG desfășoară, până pe 9 septembrie, campania „Back to School” şi oferă reduceri de până la 60% la peste 3.500 de produse. În această perioadă, în care consumatorii se pregătesc pentru începerea noului an școlar, cele mai căutate echipamente electronice sunt calculatoarele / sistemele PC, laptopurile, monitoarele, imprimantele și multifuncționalele.
Ce calculatoare își cumpără românii
Românii își doresc calculatoare de ultimă generație, cu tehnologie nouă și putere de procesare mare. Pentru un astfel de sistem, sunt dispuși să plătească un preț mediu de 1.600 de lei, mai mare cu aproximativ 10% decât anii trecuți. Pentru a îmbina atât dorința de tehnologie nouă, dar și un preț bun, românii urmăresc cu atenție campaniile de reduceri din retail și sunt atenți la fiecare detaliu care le poate oferi avantaje în plus la achiziție, precum: licența Windows gratuită, livrare gratuită, garanție extinsă sau achiziții în rate direct de la retailer.
Astfel, până pe 9 septembrie, consumatorii pot achiziționa de la evoMAG.ro calculatoare ASUS la prețuri începând de la 799 lei, calculatoare DELL, la prețuri reduse cu 37%. Oferta este completată de multifuncționale la prețuri începând de la 169 de lei, tablete de la 249 de lei, laptopuri la prețuri de 799 lei și monitoare la costuri reduse cu până la 50%.
De asemenea, în oferta „Back to School” de anul acesta sunt incluse, la preţuri reduse, ghiozdane, genţi de umăr, pahare şi cutii pentru gustare dedicate elevilor.
Pentru a vedea în detaliu produsele aflate la reducere în oferta „Back to School” puteți accesa link-ul: https://www.evomag.ro/frontendCampaign/index/123