A fost trasată axa București-New York a competențelor digitale, pentru finala Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist 2019

Trei elevi de liceu vor reprezenta România la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist (Microsoft Office World Championship – MOSWC), care va avea loc în perioada la New York, în perioada 28-31 iulie. Mihaela Florea, de la Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Brăila s-a calificat pentru a doua oară în finala mondială din America. Anul trecut Mihaela a ocupat locul 4 mondial la Power Point. Adrian Boier și Adrian Muntean, de la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Cluj-Napoca vor reprezenta România la secțiunile Word și respectiv Power Point. Toți se vor pregăti în următoarea perioadă de timp atât pentru bacalaureat, cât și pentru competiția din America.

An de an tinerii care se califică pentru Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist inspiră alți colegi să se certifice în utilizarea aplicațiilor Microsoft Office, apoi să se înscrie în competiția mondială.

Mă bucur că merg la New-York pentru că voi cunoaște noi tineri din diferite zone ale globului, care provin din diferite culturi. Doresc să urmez o cariera în domeniul IT și toate certificările MOS dobândite mi-au ajutat în aplicațiile pe care le-am făcut la universitățile din Anglia. La nivel personal lucrul cu aplicațiile Microsoft Office îmi dezvoltă foarte mult capacitatea de a face lucruri repede, adică time management”, a spus Mihaela Florea, reprezentanta României la secțiunea Excel.

Competiția Microsoft Office Specialist este singura competiție din lume acreditată de către Microsoft care oferă o platformă unică de testare, astfel încât elevii și studenții din întreaga lume să își poată demonstra experiența cu instrumentele Microsoft Office.

Soluțiile Microsoft Office 365 s-au dezvoltat enorm în ultimii ani și încorporează capabilități din ce în ce mai complexe care să ne facă viața mai ușoară și să ne ajute să evoluăm. La Microsoft, susținem evoluția prin tehnologie, mai ales în ceea ce privește amplificarea capacităților noastre și sunt foarte bucuroasă să văd ca această competiție capătă amploare de la un an la altul”, a spus Violeta Luca, General Manager, Microsoft România.

Campionii Naționali Microsoft Office Specialist 2019 sunt:

Word

  1. Adrian Boier, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Cluj-Napoca
  2. Alexandra Popescu, Școala Gimnazială Nr. 1, Hârtiești
  3. Silviu Bălan, Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Braila

Excel

  1. Mihaela Florea, Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Braila
  2. Cristina Ciocaru, Liceul Teoretic Dante Alighieri, București
  3. Dominique Ogreanu, Colegiul Național Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea

PowerPoint

  1. Adrian Muntean, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Cluj-Napoca
  2. Tiberiu Danciu, student, a susținut Colegiul Național Ion Creanga, București
  3. Sebastian Vântu, Colegiul Național de Informatică, Piatra Neamț

In topul celor mai interesate județe să califice elevi pentru campionatul de anul acesta s-au aflat Brăila și Vrancea, pe lângă București. Cea mai dificilă secțiune a fost considerată Excel, iar preferata candidaților a fost Word.

Naționala Campionatului Microsoft Office Specialist a fost organizată la București de Fundația EOS în parteneriat cu Certipro Education și Microsoft România, ca parte a celui mai prestigios eveniment de validare a competențelor de utilizare a aplicațiilor de productivitate Microsoft Office din lume.

Mai multe detalii despre Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019 pot fi accesate pe site-ul www.moschampionship.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *