Noua gamă G2 de la AOC: monitoare de gaming IPS, cu rată de refresh de până la 144 Hz și timp de răspuns de 1 ms

Amsterdam, 18 septembrie 2019 –  AOC anunță noua gamă de monitoare G2 Series. Gama conține patru modele Full HD (1920×1080 pixeli): modelele cu diagonală de 27 inchi (68.6cm), 27G2U și 27G2U5, și modelele cu diagonală mai mică 23.8 inchi (60.4 cm), 24G2U și 24G2U5.

Fanii jocurilor competitive pot alege modelele 27G2U sau 24G2U cu rată de refresh de 144 Hz, în timp ce fanii jocurilor mai puțin competitive pot opta pentru 27G2U5 sau 24G2U5 cu rată de refresh de 75 Hz. Toate modelele sunt disponibile cu tehnologia AMD FreeSync care oferă un timp de raspuns MPRT de 1 ms pentru a asigura o experiență de joc fluidă, fără a reduce claritatea imaginii.

Cu ajutorul panelurilor IPS, imaginile oferite de monitoarele G2 sunt vii, chiar și din unghiuri de până la 178°/178°. Toate modelele dispun de un design modern, cu accente roșii pe rama și spatele monitorului, precum și cu un suport reglabil pe înălțime de 130 mm pentru o experiență de joc mai plăcută.

Gameplay fluid și imagini vii

Modelul de 27 inchi, 27G2U, și cel de 23,8 inchi, 24G2U, dispun de panel-uri IPS cu o acoperire a gamei de culori de 120% și respectiv 126% sRGB, asigurând reproducerea naturală a culorilor. Datorită ratei de refresh de 144 Hz și a timpului de răspuns de doar 1ms MPRT, aceste monitoare vor asigura un gameplay fluid și vor răspunde la nevoile oricărui gamer.

AOC 27G2U

Fanii jocurilor de strategie și cele de aventură, care nu necesită rate de refresh foarte mari, pot opta pentru modelele 27G2U5 și 24G2U5, ce dispun de o rată de refresh de 75 Hz. Ambele reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de monitoarele clasice de 60 Hz și oferă un gameplay mai fluent. Aceste monitoare sunt echipate cu panel-uri IPS, oferind unghiuri largi de vizualizare de 178°/178°, culori vii și un timp de răspuns de 1 ms MPRT cu suport FreeSync pentru o experiență gaming fără sacadări. Toate modelele au o luminozitate de 250 cd/m², prin urmare, pot fi utilizate în diverse medii.

AOC 24G2U

Caracteristici specifice pentru gaming

Seria G2 încorporează o serie de caracteristici specifice pentru gaming. Timpul de răspuns rapid asigură faptul că utilizatorii vor primi feedback

vizual al acțiunilor lor fără nicio întârziere. Prin ajustarea AOC Game Color, jucătorii pot crește sau micşora saturația culorii pentru a-și vedea mai bine adversarii și pentru a obține un avantaj asupra lorFolosind caracteristicile Dial Point, jucătorii pot plasa un crosshair în mijlocul ecranului pentru a-i ajuta să țintească cu precizie și acuratețe. Tehnologia FlickerFree și modul Low Blue Light ajută la o mai bună acomodare a sesiunilor mai lungi de joc.

În cele din urmă, un software de jocuri, elegant și personalizat pentru ajustarea acestor (și a mai multor) setări este, de asemenea, inclus în pachet.

Conectivitatea

Toate cele patru modele oferă două porturi HDMI, un DisplayPort pentru a conecta o varietate de surse și o intrare VGA pentru o varietate mare de electronice. Utilizatorii pot alege să conecteze căștile direct la monitor sau să folosească difuzoarele integrate 2W. Un hub USB încorporat oferă jucătorilor posibilitatea de a conecta periferice, cum ar fi tastatura și mouse-ul, care ajută la creearea unui birou mai ordonat.

Modelele de 144Hz, AOC 27G2U și AOC 24G2U vor fi disponibile în magazine din luna septembrie, iar cele de 75Hz, 27G2U5 și 24G2U5, începând cu luna octombrie 2019.

Preturile recomandate:

24G2U  989 Lei

24G2U5         849 Lei

27G2U  1279 Lei

27G2U5  1039 Lei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *