Inovație și transformare digitală la Microsoft Envision Forum

 

Cea de-a VII-a ediție a evenimentului anual de business și tehnologie al Microsoft România va avea loc pe 19 noiembrie, la București. Acesta va reuni experți și lideri de success ai regiunii pentru o conversație despre transformarea digitală și impactul pe care aceasta o are asupra piețelor, organizațiilor și societății în general.

Cunoscut publicului larg drept Microsoft Business Summit, anul acesta, evenimentul preia o identitate nouă, emblematică pentru companie, stabilită în urma eforturilor de aliniere la o strategie comună la nivel global.

Construind pe standardele stabilite de edițiile precedente, Microsoft Envison Forum devine o oportunitate pentru liderii comunității de afaceri de a purta o conversație despre schimbările care redefinesc fundamental modul în care organizațiile se poziționează și se dezvoltă într-o lume definită de hiper-conectivitate, automatizare și progresul inteligenței artificiale. Evenimentul va aduce în fața participanților speakeri cu recunoaștere internațională, experiențe concrete de transformare digitală și modul în care acestea redefinesc procesele antreprenoriale.

Ne aflăm într-un punct de inflexiune al evoluției tehnologice – unul în care sunt definite bazele pe care societatea viitorului se va dezvolta. Transformarea digitală e modul în care companiile pot crește alături de ea, pentru a nu se regăsi, în deceniul ce urmează, incapabile de a înțelege și răspunde provocărilor unei lumi eterogene.  E un moment care cere organizațiilor pe lângă viziune, strategie și execuție, o notă de curaj, imaginație și apetit pentru o dezvoltare continuă a aptitudinilor.”, a declarat Violeta Luca, General Manager, Microsoft România.

Pe scena Microsoft Envision Forum va urca Gerd Leonhard, cunoscutul futurist, autor și speaker, a cărui activitate se concentrează pe tendințele și perspectivele despre viitorul tehnologiei și cel al umanității. Gerd Leonhard are un parcurs profesional remarcabil, fiind considerat unul dintre principalele voci la nivel mondial pe teme de evoluție prin tehnologie, tradusă în inteligență artificială, leadership în inovație sau economia conectată.

Succesul unei companii este alimentat de transformarea digitală și depinde de implementarea unor servicii și soluții inovatoare, astfel încât aceasta să răspundă așteptărilor clienților. 9 din 10 lideri de afaceri consideră transformarea digitală drept o modalitate de a genera inovație și eficiență, iar 85% sunt de părere că organizațiile trebuie să țină pasul cu era digitală, să se adapteze și să fie capabile să furnizeze servicii digitale pentru a-și păstra relevanța pe piață.

Evenimentul va adresa industrii diverse precum comerț, servicii financiare, sănătate sau telecomunicații, în care adopția tehnologiei redefinește atât produsul sau serviciul, cât și relația cu piețele respective. Pe lângă viziune, vor fi prezentate soluții concrete pentru cele mai întâlnite provocări din aria transformării digitale, numitorul comun fiind digitalizarea și nevoia de a îmbrățișa inovația tehnologică în dinamica mediului de afaceri.

Microsoft Envision Forum va avea loc în incinta Face Club, Piața Presei Libere 3-5. Agenda completă a evenimentului precum și formularul de înregistrare sunt disponibile la adresa https://www.microsoft.com/ro-ro/envisionforum.

Locul 1 din nou, pentru prima masina electrica de curse din Romania

La Craiova, cea de-a 3-a etapa de Super Rally, organizata de Mihai Leu si echipa sa de la AMC Racing pe 13 si 14 septembrie, a oferit publicului un spectacol de neuitat, emotii si adrenalina din plin.

Prezenta la cea de-a 9-a competitie de viteza in acest an, Kaufland e-Rally Team a prezentat audientei prima masina electrica de curse din Romania fiind, din nou, una dintre principalele atractii ale publicului adunat pe strazile din Banie.

Sorin Ghisoi, pilotul echipei Kaufland E-Rally Team, a reusit sa scoata un timp de 3:55, situandu-se astfel pe Locul 1 la Clasa Electrica si pe 22 in clasamentul general, adica exact la mijloc.

Trofeul Super Rally Craiova a mers insa la Costel Casuneanu, care i-a surclasat in ultimele doua manse pe Dani Otil si Titi Aur.

Pe langa masina electrica de curse, transformata de echipa inginerului francez Marc Areny, echipa Kaufland e-Rally Team participa, in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2019, cu inca o masina electrica, cea condusa de pilotul si vloggerul Mihai Beldie, el deschizand drumul pilotilor inscrisi in competitie.

Cele doua masini electrice vor face din nou spectacol in fata publicului iubitor de sporturi de viteza pe 21 si 22 septembrie, la Campulung Muscel.

PC Garage Arkay garantează performanțe optime, în cele mai populare jocuri

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de hardware si gaming, a lansat PC-ul pentru jocuri Arkay. Acesta este proiectat special și testat riguros să ruleze în condiții optime cele mai populare jocuri ale momentului.

Piața IT din România este caracterizată de preferința utilizatorilor pentru PC-urile de gaming asamblate în regim propriu. Printre explicații se numără nivelul ridicat de cunoștințe al românilor în materie de hardware, prin comparație cu alte țări, dar și dorința unui mai bun control asupra componentelor care alcătuiesc configurația. În realitate însă, fenomenul a fost generat cel mai probabil de absența unor produse pe măsura așteptărilor, în zone de preț acceptabile, mai ales în condițiile în care documentarea pentru selectarea componentelor potrivite și asamblarea lor nu reprezintă sarcini simple și pot fi uneori chiar frustrante.

Observând această situație și încercând să vină în ajutorul pasionaților de jocuri din România, PC Garage a încercat întotdeauna să configureze și să ofere PC-uri cu un raport performanță/preț cât mai avantajos în fiecare segment de preț, luând astfel naștere deja celebrele Viking și Raptor. Acestora li se adaugă acum un nou model, conceput să poată rula în condiții foarte bune toate jocurile în vogă.

Sub numele de Arkay, nouă creație marca PC Garage vine echipat cu un procesor de generație nouă – AMD Ryzen 5 3600 – prevăzut cu 6 nuclee și capabil să ruleze până la 12 fire de execuție simultan, cu o frecvență de până la 4.2GHz. El este acompaniat de o placă video GeForce RTX 2060, responsabilă de menținerea unui framerate bun în toate titlurile nou apărute. Totodată, cei 16GB memorie RAM sunt mai mult decât suficienți, atât pentru nevoile actuale, cât și pentru cele viitoare, în timp ce SSD-ul în format M.2 pe interfață PCI-Express 3.0 x4 cu capacitatea de 1TB asigură deopotrivă o viteză de reacție excelentă în orice situație și spațiu de stocare generos.

Întregul ansamblu este alimentat de o sursă de alimentare de 550W, certificată 80+ Silver și este montat într-o carcasă SilentiumPC Armis AR7X TG RGB. Pe lângă spațiul generos pentru asamblare, designul optimizat pentru managementul cablurilor și ventilarea eficientă cu 4 ventilatoare de 120mm, această incintă asigură și un aspect estetic modern PC-ului, fiind prevăzută cu panoul lateral din sticlă și iluminare RGB. Importanța răcirii procesorului în vederea obținerii unor performanțe consistente nu a fost nici ea neglijată, astfel că acesta este prevăzut cu o soluție de răcire cu apă Deepcool GAMMAXX L240.

Dincolo de utilizarea unor componente special alese pentru a oferi performanțe optime în orice fel de activitate, Arkay include serviciul de asamblare Gold oferit de PC Garage. Astfel, aspecte precum managementul corect al cablurilor, compatibilitatea componentelor și funcționarea sistemului per ansamblu sunt garantate încă de la livrare. Mai mult decât atât, PC Garage garantează rularea în condiții foarte bune a tuturor jocurilor în vogă și face acest lucru nu pe baza unei analize plastice, ci bazându-se pe teste efectuate în condiții reale de utilizare și prezentate publicului pentru ca acesta să știe la ce să se aștepte încă dinainte de plasarea comenzii. Astfel, jocuri precum Playerunknown’s Battlegrounds, Tom Clancy’s The Division 2, Battlefield V, Far Cry 5, Metro Exodus sau Wolfenstein: Youngblood nu reprezintă o problemă pentru Arkay, care menține un framerate ridicat chiar și atunci când acestea sunt rulate la setări foarte înalte de calitate. Iar pentru utilizatorii mai tehnici, PC Garage a rulat și câteva teste sintetice, ce pot completa imaginea în materie de performanță.

Noul sistem de gaming Arkay este disponibil în oferta PC Garage cu un preț de 5999.99 Lei. Mai multe informații despre configurație, rezultate în teste și chiar un video review detaliat sunt prezentate pe pagina oficială a produsului.

Procesoarele AMD EPYC de generație a doua extind ecosistemul și oferă noi borne de performanță

În cadrul unui eveniment care a avut loc în Italia, la Roma, AMD a prezentat noi platforme de la Dell, precum și soluții de cloud pentru clienți, toate având la bază noile procesoare AMD EPYC de generație a doua.

Managerul General AMD pentru Centre de Date, Forrest Norrod, împreună cu CTO-ul Mark Papermaster, au urcat pe scenă alături de reprezentanți ai companiilor Dell, IBM, Nokia, ATOS, OVHCloud și TSMC, pentru a discuta despre adopția rapidă în industrie a soluțiilor AMD EPYC de generație a doua și despre doborârea a peste 100 de recorduri mondiale odată cu lansarea acestora.

  • Dell EMC  a prezentat cinci noi sisteme de server PowerEdge, echipate cu procesoare AMD EPYC 2, disponibile pentru livrare.
  • IBM Cloud a prezentat avantajele pe care SEV-ES și PCIe 4.0, împreună cu AMD EPYC 2, le propun clienților companiei, în mod special funcțiile de memorie superioară ale noilor procesoare pentru Big Data și workload-uri analitice
  • Nokia a împărtășit metodele prin care procesoarele AMD EPYC  de generație a doua accelerează sistemele Nokia Cloud Packet Core, mai ales în ceea ce privește implementarea noilor tehnologii 5G. În testele efectuate, sistemele AMD EPYC oferă performanțe cu 80% mai mari decât soluțiile folosite în trecut.
  • ATOS, unul dintre liderii globali în ceea ce privește transformarea digitală, a anunțat cum unul dintre clienții săi folosește AMD EPYC 2 penbtru a ajuta comunitatea științifică franceză. În plus, AMD și ATOS au prezentat procesorul AMD EPYC 7H12, cu 64 de nuclee și 128 de thread-uri, a cărui răcire se realizează pe bază de lichid.
  • OVHCloud a prezentat o nouă instanță de hosting high-end bazată pe procesorul AMD EPYC 7402P, cu memorie flash, disponibilă la finalul anului.
  • TSMC a anunțat adoptarea soluțiilor AMD EPYC de generație a doua pentru sistemele de cercetare din viitor.

Pentru a afla mai multe despre modurile în care procesoarele AMD EPYC de generație a doua continuă să performeze pe piață și să depășească recorduri mondiale te invit să citești articolul lui Forrest Norrod aici.

Cerere in crestere pentru pompa de caldura ca alternativa la vechiul sistem de incalzire

Daikin Altherma 3 ECH2O ip 01 (1)

In 2020, segmentul inlocuirilor va reprezenta aproape 60% din totalul vanzarilor de pompe de caldura de pe piata locala 

Conform rezultatelor studiului „The European Heating Product Markets”, publicat de BRG Building Solutions in 2019

Piata locala a pompelor de caldura se afla pe un trend ascendent si evolutia sa pozitiva continua si in decursul urmatorilor ani, conform estimarilor facute de compania de cercetare si consultanta BRG Building Solutions specializata pe piata de constructii, produse pentru cladiri si industrii utilitare. Conform celui mai recent raport, motorul principal de crestere a pietei l-a reprezentat programul „Casa Verde”, atragand echipamente si solutii de incalzire eficiente energetic si cu impact redus asupra mediului. Pana in anul 2020, se estimeaza ca pompele de caldura utilizate pentru inlocuirea vechiului sistem de incalzire vor reprezenta aproximativ 58% din vanzarile totale de pompe de caldura de pe piata locala.

In Romania, sectorul cu cel mai ridicat consum de energie este cel rezidential, reprezentand 34% din totalul consumului in conditiile in care, la nivelul Uniunii Europene, segmentul rezidential reprezinta 25,4% din total consum, dupa cum arata EUROSTAT pe baza studiului „The European Heating Product Markets”. In acest context, tehnologia pompelor de caldura reprezinta solutia ideala pentru o eficienta energetica.

Previziunile pentru piata locala de pompe de caldura sunt optimiste. Cererea pentru acest tip de echipamente a fost stimulata in ultimii ani in principal de lansarea in 2010 a programului „Casa Verde”, care a incurajat inlocuirea vechiului sistem cu unul care utilizeaza surse regenerabile de energie. Programul a fost relansat in acest an, insa doar pentru panouri fotovoltaice. Speram ca in viitor sa fie reincluse si pompele de caldura si tot mai multi consumatori sa se indrepte spre aceasta solutie eficienta in reducerea emisiilor de CO2, economisirea costurilor si sporirea confortului. Un alt driver important se face simtit in sectorul renovarilor si il constituie impunerea normelor nZEB pentru cladiri cu consum de energie aproape egal cu zero, atragand mai multa strictete din partea autoritatilor publice. Astfel, orice renovare majora trebuie sa fie facuta cu solutii de incalzire mai eficiente energetic. Pentru ca sunt usor de instalat, pompele de caldura sunt ideale pentru inlocuiri si renovari. Utilizatorii beneficiaza astfel de un singur sistem care raspunde tuturor nevoilor: incalzire, racire si apa calda menajera ”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Manager Daikin Romania.

Un alt sector in care cererea pentru pompe de caldura poate cunoaste o evolutie ascendenta este cea a constructiilor noi.  

Consumul de energie reprezinta la ora actuala o preocupare dominanta. Si o putem vedea si in sectorul de noi locuinte si proiecte rezidentiale care, conform ultimelor prevederi legislative, trebuie sa fie echipate cu solutii de incalzire eficiente energetic si cu impact redus asupra mediului. In aceste conditii, pompa de caldura este solutia viabila pentru un consum redus deoarece poate fi de pana la patru ori mai eficienta decat solutiile traditionale de incalzire.”, a adaugat Alexandru Rusu, Residential Manager.

Alexandru Rusu, Residential Sales Manager Daikin Romania

Tot din studiul publicat de BRG Building Solutions reiese faptul ca, pana in 2030, Romania si-a propus ca obiectiv reabilitarea termica anuala a cel putin 3% din numarul total de cladiri publice. Acest lucru reprezinta inca un motor de crestere a vanzarilor de sisteme de incalzire sustenabile si eficiente energetic.

Cu o experienta de peste 50 de ani in dezvoltarea pompelor de caldura cu cea mai ridicata eficienta energetica, Daikin si-a completat portofoliul cu o gama extinsa de solutii de incalzire care poate raspunde tuturor nevoilor.

Liderul pietei HVAC din Romania acorda o atentie absoluta reducerii impactului asupra mediului si pompele de caldura se remarca atat prin utilizarea agentului frigorific al viitorului R-32, cat si prin designul unic. Din aceasta categorie face parte si pompa de caldura Daikin Altherma 3H care se remarca prin functionalitate avansata, eficienta sezoniera optima, economii de energie si costuri de functionare reduse. Altherma 3H este compatibila atat pentru incalzirea prin pardoseala, cat si prin radiatoare.

In urma cu un an, compania a facut un pas important si pe piata centralelor si a lansat in Romania prima centrala termica murala in condensare Daikin. Conceputa si proiectata in totalitate de Daikin, aceasta imbina tehnologia moderna de condensare, controlul inteligent si designul contemporan, asigurand incalzire si apa calda menajera in cel mai eficient si fiabil mod. Centrala termica murala in condensare Daikin reprezinta cea mai buna optiune pentru inlocuirea centralei existente furnizand o tehnologie moderna si mai eficienta din punct de vedere energetic care se reflecta in economii semnificative la facturile de utilitati.

FA 2019: Philips prezintă căștile wireless mid-range cu noise-cancelling

TP Vision lansează căștile Philips PH805 cu specificații high-end și noise-cancelling.

  • Modelul PH805 oferă un sunet, o constructie și caracteristici premium
  • Tehnologia Advanced Digital Active Noise Cancelling permite căștilor PH805 să anuleze zgomotul de fundal cu până la – 27db în 95% din cazuri.
  • Ușor de utilizat datorită butoanelor fizice și a controlului vocal
  • În ciuda posibilității de a fi pliate, căștile PH805 sunt cele mai ușoare modele din sectorul wireless over-ear cu ANC, cu o greutate de doar 235 grame,
  • Driverele de înaltă calitate de 40 mm oferă performanțe de înaltă rezoluție, acreditate HRA

Audiție fără zgomot de fundal

Tehnologia Advanced Digital ANC integrate căștilor PH805 folosește patru microfoane ECM – două microfoane de feedback în interiorul căștilor și două feed-forward în afara căștilor – pentru a anula zgomotul cu până la 27dB sau 95% din zgomotul de fundal.

Zgomotul străzii, sunetele de fundal, zgomotul de mașini sau vocile umane sunt reduse sau reduse sau anulate. Cupele sunt dotate cu perne ergonomice din spumă moale cu memorie, care oferă, de asemenea, o anulare pasivă zgomotului.

Această combinație de reducere a zgomotului activ și pasiv duce la eliminarea sunetului ambiental nedorit pentru a lăsa utilizatorului o experiență de ascultare neîntreruptă.

Control total

De asemenea, earcup-urile oferă atât butoane fizice ușor de utilizat, cât și controale tactile – glisarea în sus sau în jos pe partea dreaptă controlează volumul și funcțiile de asistent vocal de bază, în timp ce o singură atingere activează sau dezactivează ANC sau permite activarea Awareness Mode pentru a auzi mai mult în jur.

Cu ajutorul butoanelor fizice, pot fi selectate următoarele comenzi: redare, pauză,skip înainte sau înapoi sau pot fi efectuate funcții simple de apel.

Sunet de calitate

Sunetul audio pe care îl reproduce Philips PH805 este excelent datorită difuzoarelor mari de 40 mm din neodim de înaltă calitate, capabile să ofere un sunet excelent – cu o lățime de bandă largă acreditată de HRA de la 5Hz la 40 KHZ. Acest lucru permite utilizatorilor să se bucure de muzică exact cum a conceput-o artistul.

Ușoare și pliabile

În ciuda nivelurilor ridicate de performanță și caracteristici, PH805 este unul dintre cele mai ușoare modele din sectorul ANC wireless over-ear, cu o greutate de doar 235 grame, în timp ce un design pliabil unic și inteligent permite căștilor să fie pliate sau compacte, ceea ce face PH805 alegerea perfectă pentru călătorii, fiind foarte ușor de depozitat.

Conectivitatea wireless Bluetooth 5.0 permite utilizatorilor să se bucure de toată muzica disponibilă pe telefon, tabletă sau laptop la cea mai înaltă calitate și fără fire. Durata de viață a bateriei este de 30 de ore, mai mult decât suficientă pentru cea mai lungă călătorie, în timp ce încărcarea rapidă oferă două ore de autonomie în doar cinci minute de încărcare.

Caștile PH805 au, de asemenea, opțiunea unei conexiuni prin cablu și dispun de un cablu audio suplimentar pentru a permite utilizarea căștilor fără alimentarea bateriei și pot fi conetctate cu sistemele de divertisment ale companiilor aeriene.

Noi update-uri de BIOS pentru sporirea performanței la procesoarele AMD Ryzen 3000

 

AMD a anunțat disponibilitatea celui mai nou update BIOS pentru stabilitatea și performanța procesoarelor Ryzen 3000. Printre problemele rezolvate se numără: comportamentul în procesul de boost, comportamentul în stare idle desktop, precum și un nou SDK de monitorizare.

Update-urile de BIOS au fost lansate împreună cu partenerii producători de plăci de bază, iar acestea vor putea fi descărcate și instalate în aproximativ două săptămâni, în funcție de programul de testare și implementare al producătorilor.

Feedback-ul utilizatorilor despre modul de operare al produselor noastre în viața de zi cu zi este foarte important pentru AMD, iar compania înțelege că unii dintre aceștia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la frecvențele maxime de boost ale produselor achiziționate. Noua versiune de BIOS va rezolva această problemă prin implementarea unei optimizări de performanță care va spori frecvența cu aproximativ 25-50 de MHz față de rezultatele actuale în boost.

De asemenea, acest update corectează și comportamentul procesorului în timp ce sistemul se află idle în desktop, punând la dispoziție un filtru de activitate care reglează algoritmul CPU-ului în boost pentru a putea ignora „zgomotul de fundal” produs de sistemul de operare și de aplicațiile care rulează în background.

În plus, pe 30 septembrie, AMD va lansa o nouă aplicație de monitorizare a procesoarelor Ryzen, AMD Monitoring SDK, care va pune la dispoziția utilizatorilor o unealtă performantă cu care aceștia vor putea urmări metricele de procesare care sunt de interes.

Pentru mai multe detalii, poți accesa postarea de pe blog-ul AMD aici.

Noua gamă G2 de la AOC: monitoare de gaming IPS, cu rată de refresh de până la 144 Hz și timp de răspuns de 1 ms

Amsterdam, 18 septembrie 2019 –  AOC anunță noua gamă de monitoare G2 Series. Gama conține patru modele Full HD (1920×1080 pixeli): modelele cu diagonală de 27 inchi (68.6cm), 27G2U și 27G2U5, și modelele cu diagonală mai mică 23.8 inchi (60.4 cm), 24G2U și 24G2U5.

Fanii jocurilor competitive pot alege modelele 27G2U sau 24G2U cu rată de refresh de 144 Hz, în timp ce fanii jocurilor mai puțin competitive pot opta pentru 27G2U5 sau 24G2U5 cu rată de refresh de 75 Hz. Toate modelele sunt disponibile cu tehnologia AMD FreeSync care oferă un timp de raspuns MPRT de 1 ms pentru a asigura o experiență de joc fluidă, fără a reduce claritatea imaginii.

Cu ajutorul panelurilor IPS, imaginile oferite de monitoarele G2 sunt vii, chiar și din unghiuri de până la 178°/178°. Toate modelele dispun de un design modern, cu accente roșii pe rama și spatele monitorului, precum și cu un suport reglabil pe înălțime de 130 mm pentru o experiență de joc mai plăcută.

Gameplay fluid și imagini vii

Modelul de 27 inchi, 27G2U, și cel de 23,8 inchi, 24G2U, dispun de panel-uri IPS cu o acoperire a gamei de culori de 120% și respectiv 126% sRGB, asigurând reproducerea naturală a culorilor. Datorită ratei de refresh de 144 Hz și a timpului de răspuns de doar 1ms MPRT, aceste monitoare vor asigura un gameplay fluid și vor răspunde la nevoile oricărui gamer.

AOC 27G2U

Fanii jocurilor de strategie și cele de aventură, care nu necesită rate de refresh foarte mari, pot opta pentru modelele 27G2U5 și 24G2U5, ce dispun de o rată de refresh de 75 Hz. Ambele reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de monitoarele clasice de 60 Hz și oferă un gameplay mai fluent. Aceste monitoare sunt echipate cu panel-uri IPS, oferind unghiuri largi de vizualizare de 178°/178°, culori vii și un timp de răspuns de 1 ms MPRT cu suport FreeSync pentru o experiență gaming fără sacadări. Toate modelele au o luminozitate de 250 cd/m², prin urmare, pot fi utilizate în diverse medii.

AOC 24G2U

Caracteristici specifice pentru gaming

Seria G2 încorporează o serie de caracteristici specifice pentru gaming. Timpul de răspuns rapid asigură faptul că utilizatorii vor primi feedback

vizual al acțiunilor lor fără nicio întârziere. Prin ajustarea AOC Game Color, jucătorii pot crește sau micşora saturația culorii pentru a-și vedea mai bine adversarii și pentru a obține un avantaj asupra lorFolosind caracteristicile Dial Point, jucătorii pot plasa un crosshair în mijlocul ecranului pentru a-i ajuta să țintească cu precizie și acuratețe. Tehnologia FlickerFree și modul Low Blue Light ajută la o mai bună acomodare a sesiunilor mai lungi de joc.

În cele din urmă, un software de jocuri, elegant și personalizat pentru ajustarea acestor (și a mai multor) setări este, de asemenea, inclus în pachet.

Conectivitatea

Toate cele patru modele oferă două porturi HDMI, un DisplayPort pentru a conecta o varietate de surse și o intrare VGA pentru o varietate mare de electronice. Utilizatorii pot alege să conecteze căștile direct la monitor sau să folosească difuzoarele integrate 2W. Un hub USB încorporat oferă jucătorilor posibilitatea de a conecta periferice, cum ar fi tastatura și mouse-ul, care ajută la creearea unui birou mai ordonat.

Modelele de 144Hz, AOC 27G2U și AOC 24G2U vor fi disponibile în magazine din luna septembrie, iar cele de 75Hz, 27G2U5 și 24G2U5, începând cu luna octombrie 2019.

Preturile recomandate:

24G2U  989 Lei

24G2U5         849 Lei

27G2U  1279 Lei

27G2U5  1039 Lei

Coca-Cola HBC România și Mobexpert sunt noii chiriași ai P3 Bucharest A1

P3, investitorul și dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice, a semnat noi contracte de închiriere cu două companii de renume: Coca-Cola HBC România și Mobexpert. Suprafața totală închiriată de cele 2 companii în parcul P3 Bucharest A1 este de 5.000 m2.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: „Ne bucură faptul că aceste companii au ales să-și dezvolte afacerile în parcul nostru logistic. Acest lucru ne demonstrează încă o dată că P3 Bucharest A1, cu locația lui excelentă și accesul facil de pe autostrada A1 la km 13, este un parc logistic preferat de brandurile renumite. Ne străduim să le oferim clienților noștri experiențe de clasa A, atât prin spațiile pe care le închiriem, cât și prin serviciile oferite. Prin construcția proiectului multifunctional pe care îl vom finaliza în Q4 2019 dorim să venim în întâmpinarea provocărilor cu forța de muncă ale chiriașilor din parc, cât și a nevoilor angajaților lor. Astfel parcul nostru va deveni cel mai complex parc logistic din București cu terminal de cale ferată, stație de înaltă tensiune, hostel și cantină”.

Coca-Cola HBC România este una dintre companiile care va ocupa un spațiu în depozitul 11 din cadrul parcului logistic P3 din București, spațiu în care va depozita vitrine frigorifice. Compania este prezentă în România de peste 27 de ani, are 1.500 de angajați și 3 fabrici, fiind lider în industria locală de băuturi și în sustenabilitate, precum și cel mai mare exportator de băuturi de pe plan local. Coca-Cola HBC România face parte din Coca-Cola HBC Group, unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai The Coca-Cola Company, cu operațiuni în 28 de tari.

Jevgeni Rudkovski, Country Supply Chain Manager, Coca-Cola HBC România, declară: “Creștem alături de partenerii noștri și vrem să generăm mai multă valoare adăugată în relația cu aceștia, facem eforturi să optimizăm lanțul nostru de aprovizionare și distribuție prin integrarea și promovarea celor mai bune soluții pe acest segment. Pentru a fi mereu alături de clienții și consumatorii noștri, căutăm parteneri de încredere, iar P3 Logistic Parks este în prezent unul dintre aceștia. Am ales acest parc logistic pentru că am apreciat facilitățile oferite ce crează un mediu plăcut pentru echipa noastră. Am apreciat totodată echipamentele de ultimă generație ale spațiului de stocare și, bineînțeles, locația, întrucât accesul ușor și rapid este esențial pentru a asigura cele mai bune servicii clienților noștri în ceea ce privește livrarea vitrinelor frigorifice și reacția rapidă în situații în care este nevoie de suport tehnic. Dincolo de aceste avantaje logistice, ne-am bucurat să întâlnim o echipă de profesioniști, deschiși și flexibili, comunicarea fiind un alt plus al colaborării dintre cele două companii”.

Depozitul 11 este una dintre cele mai noi clădiri din parc, finalizată în anul 2017 și dispune de peste 40.000 m2 de spații de depozitare. Clădirea a fost construită la cele mai înalte standarde internationale de calitate și oferă reduceri ale costurilor operaționale prin soluții tehnologice sustenabile.

Mobexpert, compania românească cu reputație în Europa pentru producția de mobilă de cea mai înaltă calitate, a închiriat un spațiu în depozitul 2. Acest spațiu va deservi ca depozit externalizat al magazinului Mobexpert din Militari, iar clienții vor putea să își ridice mobila comandată din acest magazin sau online, direct din parcul P3 Bucharest A1. Mobexpert deține 26 de hipermagazine și magazine de mobilă, 8 fabrici și două platforme logistice moderne și este între primele douăsprezece întreprinderi europene din industria mobilei.

Parcul P3 Bucharest A1 este cel mai mare parc multifuncțional din București, având 380.000 m2 dezvoltaţi, care cuprind 14 depozite, și teren care permite construirea a încă 100.000 m2 de spații, cu livrare potențială în decurs de 8-12 luni, acces direct la A1, centură și conexiune directă spre coridorul paneuropean 4. P3 Logistic Parks a achiziționat un teren de 16 hectare în Dragomireşti Vale, o locație logistică excelentă la periferia nord-vestică a Bucureștiului. P3 Logistic Parks a achiziționat un teren de 16 hectare în Dragomireşti Vale, o locație logistică excelentă la periferia nord-vestică a Bucureștiului. Un nou parc logistic de 80.000 m2 – care va fi cunoscut sub denumirea de P3 Bucharest NW Ring Road – va fi dezvoltat pe acest teren. P3 Bucharest NW Ring Road are acces direct la noua centură extinsă a Bucureştiului și oferă acces rapid către toate părțile capitalei, precum și către autostrăzile A1 și A3.