Ericsson și UNICEF lansează un parteneriat global pentru conectarea școlilor la internet

© UNICEF_UNI232306_Noorani

  • Proiectul, cu o durată de trei ani, va ajuta la identificarea școlilor fără acces la internet, din 35 de țări;
  • Această inițiativă este un pas esențial în conectarea fiecărei școli la internet.

Ericsson și UNICEF au anunțat miercuri, 26 august, un parteneriat strategic la nivel global prin care vor susține maparea conectivității la internet în școli, în 35 de țări, până la sfârșitul anului 2023. Punerea pe hartă a conectivității din școli și comunitățile din jur este un prim pas esențial pentru a asigura fiecărui copil accesul la oportunitățile oferite de învățarea digitală.

Acest efort comun face parte din inițiativa Giga. Lansată anul trecut și condusă de UNICEF și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), Giga își propune să conecteze fiecare școală la internet. Ericsson este primul partener din sectorul privat care și-a luat angajamentul să investească mai multe milioane de dolari în proiect, în calitate de Partener Global UNICEF pentru Maparea Conectivității Școlare (School Connectivity Mapping).

Potrivit UIT, 360 de milioane de tineri nu au în prezent acces la internet. Acest lucru poate duce la riscul de excluziune socială, la accesul limitat la resursele educaționale și la oportunități de atingere a potențialului pentru cei mai vulnerabili dintre copii și tineri. Îmbunătățirea conectivității va spori accesul la informație și la mai multe opțiuni în formarea lor, oferindu-le elevilor șansa de a lua parte la modelarea propriului viitor.

„Adâncirea decalajului digital este unul dintre numeroasele dezechilibre care s-au adâncit odată cu pandemia COVID-19”, a declarat Charlotte Petri Gornitzka, Director Executiv Adjunct Parteneriate UNICEF. „Închiderea școlilor împreună cu inexistența sau accesul limitat la posibilitățile pentru învățarea la distanță au afectat puternic modalitatea de educare a copiilor la nivel mondial. Parteneriatul nostru cu Ericsson ne va ajuta să putem să oferim fiecărui copil sau tânăr acces la oportunități de învățare online.”

În acest prim pas esențial, pe lângă finanțare, Ericsson va aloca resurse de inginerie a datelor și capacitatea sa de știință a datelor pentru a accelera maparea conectivității școlare. În mod specific, Ericsson își va oferi întregul suport pentru colectarea, validarea, analizarea, monitorizarea și vizualizarea datelor de conectivitate în timp real. Datele generate prin acest proces ajută guvernele și sectorul privat să proiecteze și să implementeze soluții digitale pentru a sprijini copiii și tinerii să continue să învețe. Compania va implica de asemenea rețeaua sa extinsă de clienți astfel încât inițiativa Giga să poată avansa și mai mult înspre atingerea obiectivelor.

„Ericsson are o poziție unică în calitatea sa de partener de bază pentru abordarea acestei probleme, datorită expertizei tehnologice, prezenței globale, deceniilor de experiență în parteneriatele public-private și a rezultatelor dovedite în conectarea digitală a studenților și profesorilor”, a declarat Heather Johnson, Vicepreședinte Ericsson pentru Sustenabilitate și Responsabilitate Corporativă. „Colaborarea cu parteneri precum UNICEF și UIT va contribui la amplificarea impactului conectivității școlare și reprezintă un pas concret în reducerea decalajului digital.”

„UIT contribuie cu experiența și expertiza sa în reglementare și politici în domeniul tehnologiei la această misiune vitală pentru conectarea fiecărei școli din lume”, a declarat Doreen Bogdan-Martin, Director al Biroului pentru Dezvoltarea Telecomunicațiilor, ITU. „Suntem încântați că Ericsson se va alătura Giga și va ajuta la construirea instrumentelor de mapare, necesare pentru a transforma în realitate conectarea fiecărei școli la internet.”

Parteneriatul Ericsson-UNICEF sprijină, de asemenea, proiectul Generation Unlimited Global Breakthrough on Digital Connectivity, care are ca scop să le ofere tinerilor competențe digitale, astfel încât aceștia să poată participa în mod semnificativ la economia digitală. Generation Unlimited este un parteneriat global multisectorial creat pentru a răspunde nevoii urgente pentru învățare extinsă, formare și oportunități de angajare pentru tineri. În plus, parteneriatul sprijină agenda de acțiune împotriva COVID-19, lansată recent de UNICEF, prin care organizația a solicitat acțiuni globale pentru continuarea educației copiilor, ceea ce face necesară prioritizarea conectivității la internet în zonele rurale și izolate.

Vedeți școlile care sunt mapate în prezent și urmăriți întregul progres la www.projectconnect.world. În plus, pentru mai multe informații despre această inițiatvă importantă și pentru a afla cum vă puteți implica, vă rugăm să vizitați gigaconnect.org.

PODCAST cu informații suplimentare:

Ascultați acest podcast cu un interviu în care Heather Johnson, Vicepreședinte Ericsson pentru Sustenabilitate și Responsabilitate Corporativă, și Charlotte Petri Gornitzka, Director Executiv Adjunct Parteneriate UNICEF, vorbesc despre cum aceste parteneriate accelerează conectivitatea în școli: https://soundcloud.com/ericsson-news-podcast/ericsson-and-unicef-to-accelerate-school-connectivity

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *