HP a lansat HP Reverb G2 Omnicept Edition și a anunțat noi soluții IT personalizate ZCentral

Pandemia COVID-19 a accelerat digitalizarea interacțiunilor cu clienții cu mai bine de 3 ani și tot mai mulți oameni folosesc tehnologia pentru a se conecta, pentru a colabora și pentru a crea, potrivit McKinsey& Co. În acest context, HP a anunțat noi capabilități HP Omnicept Solution, dar și instrumente esențiale – cum sunt noile alerte hardware – pentru ca departamentele IT să poată monitoriza și gestiona conexiunile ZCentral Remote Boost prin intermediul ZCentral Connect.

 HP Omnicept – VR personalizat

 HP Reverb G2 Omnicept Edition oferă caracteristicile de ultimă generație ale HP Reverb G2 și ceva în plus –  lentile și difuzoare concepute de Valve, alături de un sistem de top de senzori care măsoară mișcările mușchilor, privirea, dimensiunea pupilei și pulsul. Pentru a duce experiența la un nivel superior, HP Omnicept SDK oferă HP VR Spatial Audio și ML-powered spatial audio pentru VR.

 Screenshot 2021-05-25 105922

HP Omnicept Solution oferă programatorilor o tehnologie puternică, inteligentă, pentru ca aceștia să creeze pentru companii noi experiențe VR mai personalizate, interactive și care să poată fi adaptate. HP VR Spatial Audio are funcții care oferă o experiență cât mai fidelă și sunet personalizat, sistemul audio adaptându-se utilizatorului în VR.

HP Omnicept Solution SDK va putea fi descărcată, cu modele flexibile business, de pe developers.hp.com/xr, iar  VR headset-ul HP Reverb G2 Omnicept Edition va fi disponibil la un preț începând de la 1.249 dolari pe HP.com/reverb.

 

HP ZCentral – soluții IT personalizate

 Soluția ZCentral a fost esențială pentru susținerea companiilor în timpul pandemiei. ZCentral a fost instrumentul cheie pentru munca la distanță – în studiourile de la Hollywood, în companii de inginerie și dezvoltare de produse, în instituții de arhitectură și în universități – oferind utilizatorilor posibilitatea să acceseze remote, de oriunde, sisteme și rețele.

În ultimul an, echipa Z by HP a interacționat cu clienții, companii și instituții de învățământ care și-au pregătit infrastructura IT pentru modul de lucru hibrid, pentru a înțelege cum îi poate asista și mai bine. Potrivit unui studiu recent, 42% dintre companiile din SUA au anunțat că vor să introducă un program de lucru hibrid pentru a limita prezența simultană a tuturor angajaților la birou, iar 66% dintre profesori au declarat că se așteaptă la un sistem de învățare mixt, online și offline.

Screenshot 2021-05-25 105939

Pentru a reduce încărcarea departamentelor IT în această perioadă de muncă și școală în sistem mixt, HP oferă noi instrumente esențiale pentru gestionarea și monitorizarea conexiunilor realizate prin intermediul ZCentral Remote Boost. Specialiștii IT pot primi alerte hardware pentru stațiile grafice Z prin consola admin și astfel pot monitoriza buna funcționare a flotei hardware. ZCentral Connect oferă mai mult control, prin opțiunea de a dezactiva conexiunile inactive, eliberând spațiul pe hardware, de la distanță. Noua opțiune de planificare a ZCentral Connect este perfectă pentru ingineri sau pentru cei care se ocupă de efecte vizuale, pentru că le permite optimizarea alocării de resurse. Pentru instituțiile de învățământ superior, această opțiune oferă studenților și profesorilor posibilitatea să gestioneze folosirea stațiilor grafice, ceea ce reduce gradul de încărcare a departamentului IT.

Pentru clienții din domeniul artei digitale, al animației și dezvoltării de produs, tabletele și monitoarele Wacom® sunt esențiale în procesul creativ. Pentru diverse aplicații creative accesate prin ZCentral Remote Boost, aceștia pot beneficia acum de compatibilitate totală cu monitoarele și tabletele Wacom și pot crea de oriunde în 2D și 3D.

Mai multe detalii despre HP Omnicept Solution pot fi accesate pe HP.com/Omnicept, iar pentru HP ZCentral Remote Boost și ZCentral Connect, clienții pot accesa HP.com/ZCentral.

 

 Despre HP

HP Inc. (NYSE: HPQ) creează tehnologii pentru o viață mai bună pentru oricine, oriunde pe glob. Prin portofoliul nostru de produse și servicii – PC-uri, imprimante, soluții de imprimare 3D – facilităm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *