NOTA DE PRESA l SUA a anulat integral si cu efect imediat restrictiile Xiaomi

Atât “Bursa din Hong Kong” cât și “Bursa de Schimburi și Compensări din Hong Kong” nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestui anunț, nu își exprimă poziția în legătură cu acuratețea acestui anunț și își declină astfel răspunderea pentru orice pierdere suferită de oricine s-ar baza pe o parte sau pe întregul anunț în sine.

XIAOMI CORPORATION

小米集

 (O companie condusă prin drept de vot ponderat și înregistrată în Insulele Cayman, cu răspundere limitată)

(Cod bursier: 1810)

ANUNȚ VOLUNTAR – LITIGIU

 Acest anunț este făcut de Xiaomi Corporation (numită „Compania”, împreună cu subsidiarele sale, denumite în continuare „Grupul”) în mod voluntar.

 Se face referire la anunțurile date de Companie pe data de 15 ianuarie 2021, respectiv 31 ianuarie 2021 și 14 martie 2021.

“Pentru Xiaomi (Compania) este îmbucurător să anunțe că pe 25 mai 2021, ora 4.09 pm (Eastern Standard Time), Tribunalul Statelor Unite pentru Districtul Columbia a luat decizia finală de impunere către Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii să înlăture aplicarea desemnării Xiaomi ca o Companie Chineză Militară Comunistă (CCMC). În urma prescrierii ordinului, instanța a anulat integral și cu efect imediat restricțiile impuse cetățenilor SUA de a achiziționa titluri de valoare  Xiaomi și cerința ca aceștia să își cedeze acțiunile.

Compania este recunoscătoare pentru încrederea și sprijinul utilizatorilor, partenerilor, angaților și acționarilor din întreaga lume. Compania reiterează faptul că este o corporație publică, pe acțiuni, condusă independent, care le oferă consumatorilor produse electronice doar pentru scopuri civile și pentru uz comercial. Compania va continua să ofere utilizatorilor produse și servicii electronice de consum fiabile și să dezvolte în permanență produse uimitoare cu prețuri accesibile, pentru a permite tuturor utilizatorilor din lume să se bucure de o viață mai bună prin tehnologii inovatoare”, au declarat reprezentanții Xiaomi.

Acționarii și potențialii investitori sunt sfătuiți să fie precauți în gestionarea titlurilor de valoare ale Companiei.

Documentul oficial: https://www1.hkexnews.hk/listedco/listconews/sehk/2021/0526/2021052600029.pdf

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, din punct de vedere al livrărilor din primul trimestru din 2021. De asemenea, compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) din lume pentru utilizatorii săi, cu 324.8 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de 2019. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

BLACKWIDOW V3 MINI HYPERSPEED, URMĂTORUL PAS ÎN EVOLUȚIA LEGENDAREI GAME DE TASTATURI

Noua tastatură de tip 65% se bazează pe tehnologia ultra-rapidă Razer HyperSpeed Wireless, combinând răspunsul low-latency cu o formă compactă

BUCUREȘTI, 26 mai 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat tastatura BlackWidow V3 Mini HyperSpeed, care oferă amestecul perfect dintre libertatea oferită de funcționalitatea wireless și ergonomia garantată de forma compactă.

Proiectată pentru utilizatorii care caută un design elegant și minimalist, în condițiile unui spațiu limitat pe birou, BlackWidow V3 Mini HyperSpeed este o tastatură de gaming de tip 65%, cu multiple caracteristici avansate. Fără să facă vreun compromis când vine vorba de înălțimea tastelor sau prezența celor de navigație, noul dispozitiv combină funcționalitatea cu avantajele oferite de tehnologia Razer HyperSpeed Wireless. Astfel, BlackWidow V3 Mini HyperSpeed este tastatura de gaming ideală, ce oferă conectivitate wireless cu timpi de răspuns ultra-rapizi, fără să facă compromisuri de funcționalitate, păstrând totodată dimensiunile reduse.

Screenshot 2021-05-26 120127

“De la lansarea sa în 2010, gama BlackWidow reprezintă etalonul tastaturilor de gaming, iar această gamă a continuat să evolueze pe baza feedback-ului venit din partea comunității de utilizatori,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “De la debutul lui Razer Huntsman Mini, am primit nenumărate cereri din partea fanilor pentru o tastatură wireless compactă. Astfel a luat naștere Razer BlackWidow V3 Mini HyperSpeed, o tastatură compactă, care beneficiază de avantajele tehnologiei fără fir, păstrând tastele esențiale atât pentru gaming, cât și pentru utilizarea cotidiană.”

Libertate prin formă

Cu o formă compactă care contribuie la economisirea spațiului de pe birou, noul BlackWidow V3 Mini HyperSpeed păstrează tastele cele mai des folosite, și nu doar pe cele din secțiunea alfanumerică. Design-ul ingenios permite încorporarea fără cusur a tastelor direcționale, dar și a celor mai utilizate taste din blocul de navigație, acestea din urmă fiind poziționate la marginea tastaturii. Astfel, utilizatorii au în continuare acces facil la cele mai des utilizate funcții ale unei tastaturi de dimensiuni complete, restul funcțiilor fiind accesibile prin folosirea unor taste secundare.

Screenshot 2021-05-26 120144

Pentru a răspunde la nevoile generate de un set-up minimalist, fără cabluri, noul BlackWidow V3 Mini HyperSpeed folosește dispozitivul HyperSpeed Multi-Device Dongle dezvoltat de Razer. Astfel, utilizatorii pot folosi o combinație de tastaură și mouse Razer HyperSpeed, conectându-le la PC folosind un singur dongle. O gamă largă de produse HyperSpeed Wireless au deja încorporat suportul pentru tehnologia HyperSpeed Multi-Device Dongle, folosirea lor reducând nu doar dezordinea de pe birou, dar și numărul de porturi USB folosite de periferice.

Tastatura BlackWidow V3 Mini HyperSpeed încorporează și suport pentru  tehnologia Bluetooth, permițând o tranziție lină între maximum trei dispozitive conectate. Cablul USB-C completează lista de opțiuni de conectare, asigurând funcționarea tastaturii și în timp ce aceasta se alimentează. O încărcare completă asigură funcționarea dispozitivului până la 200 de ore.

Screenshot 2021-05-26 120200

Tehnologie de gaming din plin

Proiectată ca o tastatură compactă, noua BlackWidow V3 Mini HyperSpeed nu face compromisuri nici când vine vorba de cele mai bune switch-uri dezvoltate de Razer. Astfel noua tastatură este disponibilă fie cu switch-uri liniare Yellow, ce sunt și mai silențioase ca până acum, datorită amortizoarelor de sunet îmbunătățite,  fie cu switch-uri Green, care oferă o experiență tactilă mai pronunțată.

Tastele sunt iluminate individual prin tehnologia Razer Chroma RGB, și sunt realizate printr-un proces Doubleshot, din material ABS, cu pereți laterali groși. Toate aceste lucruri asigură o durabilitate superioară a tastelor și un maximum de rezistență a simbolurilor de pe acestea, pentru o experiență de tastare de cea mai înaltă calitate.

Oferind o experiență HyperSpeed Wireless lipsită de lag într-un format compact de tip 65%, noua Razer BlackWidow V3 Mini HyperSpeed este tastatura wireless de gaming perfectă pentru orice spațiu, fiind și destul de versatilă pentru orice scenariu de utilizare.

DESPRE RAZER BLACKWIDOW V3 MINI HYPERSPEED

  • Tehnologie Razer™ HyperSpeed Wireless
  • Suport Razer™ HyperSpeed Multi-device
  • Conexiune prin Razer™ HyperSpeed Wireless (2.4 Ghz), Bluetooth sau USB-C
  • Switch-uri Razer™ Mechanical Switches concepute pentru gaming
  • Taste ABS Doubleshot
  • Durată de viață de până la 80 de milioane de acționări
  • Iluminare Razer Chroma™ RGB cu peste 16,8 milioane de opțiuni de culoare
  • Sistem de stocare hibrid On-Board +  Cloud pentru până la 5 profiluri
  • Compatibil cu Razer Synapse 3
  • N-key roll-over
  • Taste complet programabile și posibilitate de înregistrare macro în timp real
  • Mod de gaming
  • 1000 Hz Ultrapolling
  • Construcție din aluminiu

Pentru mai multe detalii vizitați acest link.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

189,99 Euro

Disponibil acum pe Razer.com și în oferta partenerilor retail autorizați.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Succesul 5 to go cucerește și Europa: locul 12 la nivel european pentru brandul românesc!

București, 26 mai 2021: 5 to go, brandul 100% românesc lansat în 2015 devenit cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză de profil din România, marchează un nou succes european: locul 12 în topul celor mai importanți jucători din industria cafelei în Europa, în 2020. După ce în 2019 se mândrea cu poziția 23 în acest top, deciziile de business și parteneriatul cu fondul de investiții Mozaik Investments, încheiat la final de 2019, au influențat pozitiv evoluția 5 to go, aducând o creștere cu 11 poziții în acest top anual dezvoltat de Food Service, Europe & Middle East. Creșterea procentuală cu 60% față de anul precedent este a doua cea mai mare din Europa, în timp ce ca dezvoltare a numărului de locații, cu 90 de locații noi deschise în 2020, 5 to go se situează pe locul 3 în Europa.

Rezultatul european se reflectă și în stabilitatea pe care 5 to go o demonstrează pe piața locală, cu o cotă de piață de 39.9% în 2020 în ceea ce privește numărul de unități din totalul lanțurilor de cafenele, față de o cotă de 28.1% în anul precedent.

„Suntem o companie agilă, iar deciziile curajoase de business luate în ultimul an au fost răsplătite prin aceste rezultate. Ne onorează să fim pe locul 12 în Europa, dezvoltarea 5 to go este rezultatul unei munci de echipă susținute și a implicării și determinării francizaților, cei  care au decis să investească în acest business. Credem însă că dezvoltarea de abia acum începe. Există potențial mare pentru acest segment, iar planurile noastre sunt ambițioase: 1,000 de cafenele deschise în 5 ani și acces pe noi piețe internaționale. Avem un plan solid ce vizează toate tipurile de localități, acum am intrat pe un trend de dezvoltare accelerată în orașele mici și medii, unde modelul nostru de business se bucură de un real succes”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

Recunoașterea internațională a 5 to go a început încă de acum 2 ani, prin câștigarea argintului în cadrul galei The European Coffee Award la categoria Best Coffee Chain din Europa Centrală și de Est, în competiție directă cu mari lanțuri internaționale cu tradiție. Totodată, la finalul anului 2020 a primit Premiul Special al Juriului IREF pentru ”European Concept Award”. În total, peste 30 de premii naționale și internaționale se află în palmaresul 5 to go și stau dovadă a implicării, pasiunii și efortului susținut al întregii echipe.

În continuare, inovația va rămâne o prioritate pentru 5 to go, la nivel de produse, servicii și campanii. O direcție importantă de dezvoltare pe care grupul o vizează este cea a unei divizii de retail, ca urmare a feedback-ului constant transmis de comunitatea 5 to go în ultimul an. În perioada următoare, pe lângă deschiderea de noi locații la nivel național, grupul lucrează la dezvoltarea conceptului de 5 to go Green, o cafenea cu un sortiment variat de produse bio, vegane și raw, precum și la primele parteneriate internaționale pentru lansarea pe piețele din UK și Franța.

Despre 5 to go 

5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent a depășit pragul de 250 de locații și este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză de profil din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.

ELKO si AXIS Communications propun solutii de supraveghere pentru afacerile mici

Supravegherea video a devenit o necesitate pentru companiile mici, pentru filiale de birouri si, in special, pentru micile magazine sau afaceri din retail, fie ele individuale sau din cadrul unei retele. Avand ca prim obiectiv securitatea si integritatea angajatilor si a clientilor, precum si a bunurilor aflate in perimetrele vizate, sistemele de supraveghere pot juca un rol important si in ceea ce priveste activitatile comerciale desfasurate.

Siguranta si experienta mai placuta pentru clienti

Tehnologiile inteligente sunt concepute pentru a sprijini si a oferi consumatorului o experienta mai placuta, mai rapida si mai sigura la cumparaturi. Monitorizarea fluxului de persoane in spatiile destinate interactiunii cu clientii, dar si in spatiile in care accesul este interzis, reprezinta un motiv solid pentru care managerii se pot baza pe un sistem de supraveghere. Prevenirea unor infractiuni prin descurajarea persoanelor rau intentionate sau furnizarea de inregistrari organelor de ordine pentru investigarea unor fapte de natura penala sunt doar doua exemple in care un sistem de supraveghere isi dovedeste utilitatea. Prevenirea intrarii prin efractie in spatii cu acces restrictionat, a furtului sau a agresarii angajatilor asigura atat echipei de management, cat si personalului, un grad sporit de siguranta.

In plus, sistemul ofera oportunitati de a creste veniturile pentru spatiile comerciale: se poate redimensiona serviciul de paza, se poate aloca personalul comercial in zone in care este necesara interactiunea cu clientii sau se poate urmari nivelul stocului de marfuri la raft pentru o aprovizionare constanta. Monitorizarea numarului de clienti si distributia lor pe zonele din cadrul magazinului poate furniza, in acelasi timp, informatii si statistici utile pentru punerea in practica a unor strategii de marketing menite sa impulsioneze vanzarile in functie de interesul clientilor pentru anumite categorii de produse sau in functie de perioada din zi sau din saptamana in care se inregistreaza varfuri de incarcare.

Flexibilitate si scalabilitate

Utilitatea unui astfel de sistem este, prin urmare, dovedita. Ramane la latitudinea echipei de management alegerea momentului de adoptare a acestuia. Care ar fi principalele obstacole in calea adoptiei? In primul rand, dimensiunea financiara a investitiei ar putea duce la amanari, apoi temerile legate de complexitatea implementarii si exploatarii sistemului.

Cu o experienta solida in furnizarea solutiilor si produselor companiei Axis Communications, ELKO asigura prin partenerii sai consultanta, proiectare si suport tehnic pentru construirea unor sisteme de supraveghere scalabile, flexibile si adaptate nevoilor specifice micilor companii. Portofoliul larg al producatorului suedez permite dezvoltarea de solutii cu grad variabil de complexitate, pornind de la cele mai simple, cu o camera de supraveghere si un mic sistem de stocare a imaginilor, pana la solutii complexe ce acopera intregi cladiri de birouri, spatii comerciale sau depozite.

Elementul principal: camera video de retea

Bineinteles, elementul principal al unui astfel de sistem este camera video de retea. De-a lungul celor peste 25 de ani de cand a lansat prima camera video de retea, Axis Communications si-a dezvoltat permanent portofoliul pentru aceasta categorie de produse si pune la dispozitia clientilor si partenerilor sai o varietate de modele. Astfel, pentru acoperirea zonelor exterioare – cai de acces, perimetre, depozite si alte cladiri din perimetrul monitorizat – pot fi folosite camerele de exterior.

De exemplu, AXIS M2025-LE este o camera de mici dimensiuni de tip bullet cu iluminare IR incorporata si calitate video HDTV 1080p (1920×1080 @30fps) ce ofera supraveghere de inalta rezolutie si utilitate a imaginii, chiar si in conditii de iluminare foarte redusa, la 0,2 lucsi. O singura camera de acest tip acopera un camp vizual orizontal de 115°, ceea ce ajuta la mentinerea costurilor reduse datorita suprafetei acoperite. WDR – Forensic Capture optimizeaza inregistrarile scenelor in conditii de iluminare complexe, iar pentru monitorizarea zonelor lungi si inguste, Axis Corridor Format ofera un flux video de tip „portret” care maximizeaza calitatea si utilitatea imaginii. In plus, tehnologia Axis Zipstream optimizeaza semnificativ stocarea si latimea de banda, asigurandu-se in acelasi timp ca detaliile importante sunt capturate la calitatea completa a imaginii. Capabila sa opereze intr-o plaja de valori de temperatura cuprinse intre -30°C si 50°C, camera are un rating IP66, ceea ce inseamna ca are protectie completa impotriva prafului, uleiului si a altor materiale necorozive, chiar si impotriva jeturilor puternice de apa.

In cazul in care situatia impune utilizarea unei camere cu caracteristici superioare, specialistii ELKO recomanda modelul AXIS M2026-LE Mk II, care este echipat cu un senzor CMOS de 4 MP ce asigura o calitate a imaginii Quad HD 1440p (2688×1520 @30fps), iar campul vizual orizontal este de 130°.

Pentru conditii mai restrictive de iluminare, specialistii ELKO propun modelele AXIS M3115-LVE si AXIS M3116-LVE de format „dome”, care asigura inregistrari clare chiar in conditii de intuneric. Cu ajutorul tehnologiei Axis Lightfinder, aceste camere fac vizibile zonele intunecate dintr-o scena si capteaza detalii deosebite in conditii de lumina foarte scazuta. Rezultatul este o calitate excelenta a imaginii fara a fi nevoie de surse de lumina externe. Pentru inregistrari video color la rezolutii de 2MP, AXIS M3115-LVE are nevoie de o iluminare de 0,17 lucsi, iar pentru cele alb-negru de doar 0,03 lucsi, in timp ce AXIS M3116-LVE inregistreaza color la rezolutii de 4MP in conditii de iluminare de 0,19 lucsi si alb-negru la o iluminare de 0,04 lucsi. Aceste modele au un rating IP67 si, in plus, sunt protejate anti-vandalism, fiind certificate la Impact conform IK08, echivalentul unei forte de impact de 5J a unei mase de 1,7 kg lansata de la 300 mm deasupra suprafetei camerei.

Pentru spatiile interioare, se recomanda seria M30 de camere format „mini-dome”, modelele M3064-V, M3065-V, M3066-V, M3067-P si M3068-P fiind dotate cu senzori video ce variaza de la 1MP pana la 12MP si cu camp vizual orizontal ce incepe de la 83° pentru primul model pana la 360° pentru ultimele doua modele cu vedere panoramica.

In cazul in care este nevoie de o camera de interior accesibila si discreta, care sa ofere supraveghere video de inalta calitate in orice conditii de lumina, ELKO propune modelul AXIS M4206-LV. Camera de retea ultra-compacta si fiabila, cu lentile varifocale motorizate, ce ofera imagini clare si detaliate, astfel incat sa puteti urmari intotdeauna ceea ce se intampla in incinta, AXIS M4206-LV poate fi instalata discret, astfel incat sa nu fie usor de observat. Aceasta camera format „mini-dome” poate fi revopsita pentru a se integra perfect cu orice interior. Carcase clare si fumurii sunt, de asemenea, disponibile ca accesorii, astfel incat sa puteti ascunde directia in care este indreptata camera. In plus, poate fi folosita ca un factor de descurajare vizibil pentru a preveni comportamentul antisocial prin utilizarea portului HDMI pentru afisarea fluxului video digital pe monitoarele de vizionare publice.

Transmiteti mesaje audio

La fel ca si camerele video de retea alimentate PoE, corespunzator cu noile trenduri pe partea de audio, acolo unde se doreste poate fi inclus in sistem un difuzor pentru emiterea de alerte sau chiar pentru comunicarea bidirectionala cu persoanele din incinta sau din afara ei. Astfel, cu difuzorul de retea AXIS C1410 puteti emite mesaje vocale pentru a furniza instructiuni atunci cand este necesar sau sa opriti o activitate nedorita si sa avertizati persoanele rau intentionate detectate. AXIS C1410 este o unitate all-in-one. Nu este nevoie de amplificator separat si procesor de semnal. Procesarea semnalului digital preconfigurat produce o voce clara de fiecare data. Memoria incorporata accepta mesaje preinregistrate, insa personalul poate raspunde in timp real la notificari. Datorita microfonului cu care este echipat, AXIS C1410 accepta, de asemenea, comunicarea bidirectionala, permitandu-va sa primiti un raspuns imediat de la persoanele implicate, cum ar fi confirmarea instructiunilor transmise sau furnizarea de informatii suplimentare atunci cand este necesar. AXIS C1410 se conecteaza la reteaua IP standard, deci nu este nevoie de cabluri audio speciale. Bazat pe standarde deschise, este usor de integrat cu software-ul de gestionare video (VMS) si telefonie Voice over IP (VoIP) utilizand protocolul SIP. Prin intermediul aplicatiei preinstalate AXIS Audio Manager Edge puteti sa gestionati si sa controlati eficient sistemul audio cu functionalitati precum gestionarea zonelor si programarea continutului. Pentru spatiile exterioare sau pentru cele interioare de mari dimensiuni de genul halelor sau depozitelor, specialistii ELKO recomanda modelul AXIS C1310-E.

Controlati accesul

Controlul cailor de acces se poate face prin intermediul interfoanelor sau al cardurilor de acces. Pentru birouri sau pentru usile folosite de angajatii micilor magazine este utilizat interfonul AXIS A8105-E, un echipament care este in acelasi timp o camera de securitate completa, un instrument de comunicatie bidirectionala si un dispozitiv de deschidere a usilor. Interfonul este un element ce se integreaza natural cu solutia de supraveghere. Puteti vedea, vorbi, identifica si deschide usa vizitatorilor atat local, cat si de la distanta, folosind telefonul mobil, telefonul IP sau software-ul de management video, deoarece interfonul se conecteaza la sistemul dvs. la fel ca orice alta camera de supraveghere si inregistreaza ceea ce se intampla in afara usii. Analiza video integrata, cum este AXIS Video Motion Detection, va avertizeaza cu privire la amenintari sau acte de vandalism, astfel incat sa puteti apela la ajutor si, in acelasi timp, veti avea o inregistrare audio-video a incidentelor.

Controller-ul de usi AXIS A1001 asigura gestionarea accesului de baza in sistemele de dimensiuni mici si mijlocii. Livrat cu software-ul AXIS Entry Manager incorporat, AXIS A1001 se bazeaza pe o platforma deschisa si poate fi utilizat cu software de la alti producatori, astfel incat sa puteti beneficia de cel mai bun pachet software si hardware. Integrabil cu usurinta, controller-ul face pereche buna cu AXIS A4010, un cititor de carduri fara contact ce va permite sa folositi majoritatea formatelor de carduri si prin intermediul acestora sa puneti in aplicare politici de acces, sa alocati angajatii unor grupuri cu permisiuni specifice sau sa permiteti/ restrictionati accesul in anumite intervale orare.

O varianta simpla de gestionarea accesului temporar recomandata de specialistii ELKO este integrarea unui interfon AXIS A8105-E impreuna cu controllerul AXIS A1001 cu aplicatiile incorporate AXIS Visitor Access si Axis Entry Manager. Astfel, persoanele carora li se permite accesul intr-un anumit interval de timp primesc pe e-mail un cod QR generat de AXIS Visitor Access si prin intermediul acestuia camera video a interfonului va valida cererea de acces doar in intervalul stabilit.

Gestionarea informatiilor

Un sistem de supraveghere se bazeaza pe un dispozitiv de inregistrare de incredere. Nevoile unei firme mici sunt acoperite cu succes de AXIS S3008 Recorder, un dispozitiv de inregistrare compact dotat cu un switch PoE integrat ce permite conectarea a pana la 8 dispozitive. Impreuna cu AXIS Companion VMS, AXIS S3008 conecteaza si alimenteaza pana la opt camere, interfoane si difuzoare ce pot fi puse in functiune cu doar cateva clicuri. Solutia poate fi extinsa cu usurinta de la furnizarea de supraveghere pentru un singur site, la supravegherea mai multor locatii, acoperind chiar si lanturi intregi de magazine.

AXIS S3008 gestioneaza inregistrarile in siguranta datorita hard disk-urilor cu caracteristici speciale, destinate sistemelor de supraveghere. Echipamentul asigura comunicatii pe conexiune Gigabit pentru transmiterea de inregistrari video criptate in definitie UHD. In plus, pentru o securitate avansata, puteti accesa cu usurinta filmarile de oriunde cu ajutorul serviciului Axis Secure Remote Access.

O solutie de supraveghere usor de utilizat

Centrul de control al intregului sistem il constituie software-ul de gestionare video (Video Management Software – VMS) prin intermediul caruia se realizeaza o supraveghere usoara si intuitiva. AXIS Companion este un VMS ce vine in intampinarea utilizatorului, fiind simplu de configurat si chiar mai simplu de folosit! In plus, accesul securizat la imaginile in timp real sau cele inregistrate se poate face si de la distanta, chiar si prin intermediul unei aplicatii mobile. Puteti avea in orice moment un control fara efort asupra sistemului de supraveghere. Notificarile de alerta in timp real va informeaza cu privire la orice activitate suspecta si pot fi personalizate pentru a se potrivi nevoilor dumneavoastra. Prin intermediul tehnologiei Axis Secure Remote Access, puteti sa va controlati camerele de oriunde si sa vizualizati si exportati inregistrarile, iar datorita gestionarii flexibile a utilizatorilor, este, de asemenea, usor de controlat tipul de acces al diferitilor utilizatori.

Software-ul de gestionare video AXIS Companion este proiectat si validat pentru a se potrivi perfect produselor din portofoliul Axis Communications. Integrarea camerelor de retea, a difuzoarelor si a video interfoanelor va asigura ca veti beneficia din plin de sistemul de supraveghere.

De la simplu la complex cu un simplu clic

Sistemele de supraveghere proiectate de specialistii ELKO si bazate pe solutiile Axis Communications se adapteaza cu usurinta si se extind perfect in functie de nevoile dumneavoastra. Atunci cand afacerea creste, cresc si cerintele de securitate, iar solutia bazata pe elemente modulare si usor integrabile, bazate pe standarde deschise, face ca procesul de extindere sa fie o experienta simpla si intuitiva. Solutiile pot fi comandate prin canalul de parteneri ELKO, iar mai multe detalii puteti solicita prin email catre: solutii@elko.ro.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovatoare, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces, interfoane si sisteme audio complete. Axis are peste 3.800 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Compania Axis a fost fondata in 1984 si are sediul central in Lund, Suedia.

Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul www.axis.com.

Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Despre ELKO Group si ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, reprezentand peste 400 de producatori. Distribuitorul ofera o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 10.000 de companii, producatori de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme in 11 tari din Europa.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicatii, solutii smart building si smart city – precum si electronice de consum. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sisteme de comunicatii si supraveghere video), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom. Mai multe informatii: www.elko.ro

 

OLX România crește gradul de siguranță al tranzacțiilor și lansează un nou flux al serviciului de Livrare prin OLX

Poșta Română devine partener de livrare al platformei OLX

Comunicat de presă

București, 26 mai 2021

OLX, lider al pieței locale de anunțuri generaliste și unul dintre cele mai vizitate site-uri din România, întărește interesul de a veni în întâmpinarea utilizatorilor săi cu cea mai bună experiență de consum, perfect adaptată contextului actual, anunțând lansarea unui nou flux în cadrul serviciului de Livrare prin OLX.

Serviciul de Livrare prin OLX permite tuturor utilizatorilor să primească și să expedieze colete pe teritoriul României, în condiții de siguranță, să câștige timp, evitând diversele deplasări și traficul, să economisească bani cu ajutorul costurilor preferențiale.

“OLX face permanent demersuri pentru a crește nivelul de siguranță al tranzacțiilor online și a îmbunătăți experiența de cumpărare/vânzare pentru toți consumatorii care accesează platforma noastră. Datele OLX arată că numărul tranzacțiilor a crescut cu 75% în ultimele 6 luni, iar printre cele mai puternice categorii din punct de vedere al livrărilor se numără Electronice & Electrocasnice (40% din totalul livrărilor), Sport (15%), Modă și frumusețe (15%), Piese auto (12%). Prin urmare, suntem încântați să extindem parteneriatele strategice ale companiei – de data aceasta privind componenta de livrări, alături de Poșta Română – și să continuăm angajamentul de a oferi clienților noștri servicii la standarde ridicate.”, a declarat Theodor Filoș, Business Manager OLX.

Pentru a facilita o mai bună conectare a utilizatorilor de pretutindeni și pentru a imprima o dinamică accelerată a tranzacțiilor la nivel național, OLX include Poșta Română pe lista parteneriatelor de încredere, iar beneficiile acestui parteneriat vor putea fi descoperite de consumatori odată cu inaugurarea noului flux al serviciului de Livrare prin OLX.

Suntem încântaţi că OLX a identificat în Poşta Română un partener de încredere şi s-a îndreptat către noi, prin încheierea acestui contract, în urma analizei din care a reieşit că 26% din trimiteri se livrau prin intermediul companiei noastre. Prin parteneriatul încheiat cu OLX România, venim în sprijinul utilizatorilor acestei platforme, cu un tarif preferenţial de până la 44% mai avantajos, spre deosebire de costurile standard. Avem convingerea că va fi un parteneriat de succes şi estimăm un trafic anual de peste 600.000 de colete.”, a afirmat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Cum funcționează noul flux al serviciului de Livrare prin OLX cu Poșta Română:

  • Cumpărătorii,după selecționarea anunțului dorit, vor avea posibilitatea de a alege oficiul poștal la care pachetul să le fie livrat, din cadrul secțiunii “Metodele de livrare”, urmând ca apoi să își completeze toate datele de contact. Plata coletului se va face direct la oficiul poștal, prin card bancar ori cash.
  • Vânzătorii pot confirma comenzile direct din cont, pentru toate anunțurile la care au bifat în prealabil opțiunea de “Livrare cu verificare”. Pasul următor este acela de a completa datele de expeditor și de a alege metoda de primire a banilor (cash).

Livrarea prin OLX, alături de Poșta Română, oferă o vastă acoperire a teritoriului național, în  aceeași măsură în mediul urban și cel rural.

Noul flux de livrare aduce o serie de beneficii exclusive pentru userii OLX: livrare cu verificare la destinatar, posibilitatea de a refuza coletul, avizarea destinatarului prin SMS, tarif preferențial cu până la 44% mai avantajos, spre deosebire de costurile standard.

Atât cumpăratorii, cât și vânzătorii, vor putea vizualiza în secțiunea Livrare prin OLX tot istoricul comenzilor începute sau confirmate, dar și statusul aferent acestora, indiferent dacă livrarea se va face prin Poșta Română sau Fan Courier.

Serviciul de Livrare prin OLX, alături de Fan Courier, va oferi în continuare posibilitatea de a plasa comenzi, direct din pagina anunțului, sau de a da curs unei solicitări de livrare, într-un mod accesibil și sigur pentru toți consumatorii.

Mai mult, OLX va oferi tuturor userilor, pe tot parcursul lunii iunie, retururi gratuite la toate comenzile efectuate prin intermediul platformei.

Mai multe informații: https://bit.ly/3hWzJlN

Despre OLX:

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOS, Android și Huawei AppStore.

 

Epson colaborează cu National Geographic pentru a susține lupta companiilor împotriva încălzirii globale

Epson și National Geographic încurajează companiile să protejeze pământul înghețat de sub regiunile polare ale planetei

Epson și-a unit forțele cu National Geographic pentru a promova protejarea permafrostului – pământul înghețat de sub regiunile polare ale planetei – în noua sa campanie, denumită „Turn Down the Heat”. Campania a fost inițiată după ce oamenii de știință au prognozat că, până în anul 2100, permafrostul terestru se va dezgheța complet, ceea ce va determina schimbarea drastică a ecosistemelor, creșterea nivelului mării la nivel planetar și eliberarea în atmosferă a peste 950 de miliarde de tone de metan. Împreună, Epson și National Geographic își propun să determine companiile să devină mai conștiente de modul în care își pot reduce impactul asupra încălzirii globale.

Campania „Turn Down the Heat” este desfășurată în colaborare cu exploratoarea Societății National Geographic, dr. Katey Walter Anthony, care supraveghează observatoarele arctice din Alaska și Rusia, și monitorizează impactul schimbărilor climatice pe termen lung. Rezultatele cercetărilor sale de pionierat în protejarea permafrostului sunt prezentate într-o serie de materiale video, infografice și conținut online, în colaborare cu Epson și National Geographic. Le puteți consulta accesând heatfree.epson.com.

„Arctica se topește literalmente în fața ochilor noștri. Estimăm că până la 10% din încălzirea globală preconizată pentru acest secol poate proveni din dezghețarea permafrostului, afectând întreaga planetă,” a declarat Dr. Anthony. „Alegerile noastre contează, atât cele pe care le facem la serviciu, cât și cele din viața personală. Atunci când companiile și oamenii iau decizii inteligente privind tehnologia pe care o folosesc, ei pot contribui și la protejarea mediului înconjurător.”

Economisirea energiei este esențială în lupta împotriva încălzirii globale, dar numeroase tehnologii consumă energie electrică în cantități semnificative, fiind folosite în companii în mod constant. Prin noua gamă de imprimante cu tehnologie Heat-Free (fără încălzire) dezvoltată de Epson, compania își propune să se opună acestei tendințe, echipamentele necesitând mai puțină energie, mai puține piese de schimb și având un impact mai redus asupra mediului înconjurător.

„Sustenabilitatea stă la baza a tot ceea ce facem la Epson, iar noi ne-am propus nu doar să ne reducem propria amprentă asupra mediului înconjurător, ci să îi ajutăm și pe clienții noștri să facă același lucru,” a declarat președintele grupului Epson, Yasunori Ogawa. „Sperăm ca, prin tehnologiile noastre, să contribuim semnificativ la depășirea problemelor globale de mediu, alături de clienții și partenerii noștri.”

În eforturile pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător, companiile pot urma următorii cinci pași:

  1. Reducerea căldurii emanate în spațiile de lucru: Aparatele electrocasnice, imprimantele și toate dispozitivele electronice din birouri pot emite cantități considerabile de căldură. Când acestea ar urma să fie înlocuite, companiile ar trebui să ia în considerare achiziționarea unora care nu emit căldură. Fiecare dispozitiv poate contribui la reducerea încălzirii globale și la îndeplinirea criteriilor ESG (de mediu, sociale și de guvernanță).
  2. Trecerea la o economie circulară: Procesul de fabricație al mobilierului, al ambalajelor sau dispozitivelor electronice poate genera multă căldură, la fel și gestionarea deșeurilor. Ori de câte ori este posibil, companiile ar trebui să țină cont de felul în care noile produse achiziționate sau cele care se doresc a fi înlăturate pot fi reintegrate în economia circulară.
  3. Economisirea apei și utilizarea surselor regenerabile de energie: Pentru consumul de energie din spațiile de lucru, companiile ar trebui să recurgă la surse regenerabile, ecologice, precum cele solare și eoliene, deoarece combustibilii fosili contribuie semnificativ la încălzirea atmosferei terestre. Același lucru este valabil și pentru încălzirea și tratarea apei. Așadar, companiile ar putea încerca să reducă pe cât posibil consumul de apă, inclusiv prin implementarea tehnologiilor pe bază de senzori.
  4. Alinierea principiilor de sustenabilitate la întregul lanț de aprovizionare: Sustenabilitatea a devenit un aspect important pentru toate organizațiile, iar cele care își iau în serios angajamentul pentru un mediu mai prietenos sunt transparente în privința măsurilor pe care le adoptă în acest sens. Companiile care au un obiectiv de a contribui, prin acțiuni de sustenabilitate, la un mediu mai bun aceasta ar trebui, de asemenea, să fie atenți și la felul în care furnizorii și partenerii lor de afaceri respectă aceleași valori ale sustenabilității.
  5. Atitudine vizionară: În lupta contra cronometru pentru salvarea planetei, companiile trebuie să facă mai mult decât să reducă folosirea hârtiei și să recicleze cât de mult posibil. Companiile au nevoie de un plan clar și complet pentru neutralizarea emisiilor de carbon, de la trecerea către energie regenerabilă, până la sisteme de economisire a apei. Stabilirea unor criterii stricte și a unei strategii clare pentru îndeplinirea acestora este esențială în lupta împotriva schimbărilor climatice. De asemenea, companiile ar trebui să devină mai transparente în această privință, deoarece clienții nu au fost niciodată mai atenți la sustenabilitate sau mai influențați de acest aspect ca până acum.
Despre Epson
Epson este un lider global în tehnologie, dedicat să devină indispensabil societății prin conectarea oamenilor, lucrurilor și informației cu ajutorul tehnologiilor sale precise și de impact. Compania are ca scop inovația și depășirea așteptărilor clienților în materie de inkjet, comunicare vizuală, accesorii și robotică. Epson se mândrește cu contribuțiile aduse unei societăți sustenabile și cu eforturile continue pentru realizarea țelurilor pentru dezvoltare sustenabilă ale Uniunii Europene.Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson generează anual vânzări de peste 10 miliarde USD
global.epson.com

Noua campanie Huawei „Piese de schimb la prețuri speciale” permite repararea telefonului sau a tabletei la un cost redus

Un aspect nou, o nouă experiență!

 

București, 25 mai 2021 – Uneori este nevoie doar de un moment de neatenție pentru ca ecranul telefonului să se spargă sau să se zgârie carcasa. În loc să readucă dispozitivele la viață cu un nou aspect, utilizatorii au tendința să renunțe la ele și să le înlocuiască cu altele noi, din cauza costurilor mari de reparații. Oferta specială a centrelor de service Huawei vine în întâmpinarea acestor situații, astfel că utilizatorul poate beneficia de prețuri avantajoase și de reduceri pentru display, capac spate sau placă de bază deteriorată. Oferta specială este valabilă până pe 30 iunie în centrele de service autorizate, mai multe detalii fiind disponibile aici.

 Reparații care dau roade

O mare parte dintre utilizatori renunță la repararea dispozitivelor atunci când ajung la un service și află prețul. Huawei Consumer BG oferă ajutor utilizatorilor și salvează dispozitivele, fără eforturi financiare mari. Până pe 30 iunie, display-ul, capacul spate și placa de bază defecte pot fi înlocuite la prețuri speciale, fără costuri suplimentare și fără a ține cont de garanția expirată sau defectele provocate.

Telefonul preferat readus la viață pentru protejarea mediului înconjurător

Repararea dispozitivului este oportună, nu doar datorită costurilor, ci și din punct de vedere ecologic, contribuind astfel la un viitor mai sustenabil. Cu ajutorul acestei oferte speciale Huawei, elementele deteriorate pot fi înlocuite cu piese de schimb originale, la un cost mult mai mic.

Campania se aplică modelelor selectate, la prețuri speciale. Prețurile afișate includ atât piesa de schimb, cât și manopera. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul oficial Huawei, prin selectarea modelului dispozitivului, obținând astfel informații despre piesele de schimb și costul reparației. În plus, piesele de schimb înlocuite beneficiază de o garanție de 90 de zile începând cu data reparației (în conformitate cu legile și reglementările locale).

 

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Escorte Constanta ca niciun barbat sa nu fie singur la mare

E trist sa mearga cineva in concediu la mare singur! Nicaieri nu este mai multa concentratie de romantism pe centimetru patrat ca la Constanta.

Marea nu poate fi admirata de o singura persoana, seara nimeni nu se plimba stingher pe plaja. Barbatii simt nevoia sa ia de mana o femeie frumoasa sau sa o tina protector pe dupa umeri sau de mijloc.

Este asa de bine ca frumusetea sa se imparta la doi sau sa se inmulteasca la doi!

Barbatul care a venit singur la mare, nu trebuie sa fie suparat, fiindca exista Escorte Constanta, o adevarata pepiniera de fete frumoase si disponibile.

Maya este o bruneta focoasa, cu un posterior de nota 10, Daiana este o blonda care seamana cu o printesa si are sani pe care si-ar dori sa ii mangaie orice barbat.

Andreea este noua in oras si este o escorta de lux de mare clasa. Ce barbat nu ar fi mandru sa o aiba la bratul sau pe faleza sau sa ia masa cu ea la o terasa si sa simta briza marii?

Pescarusii, vapoarele, valurile, femeile frumoase imbracate in rochii vaporoase sau in costume de baie amplifica amaraciunea barbatului singur.

E frustrant sa fie atata frumusete la un loc si un barbat sa fie singur!

Escorte Constanta, raiul care amplifica iubirea pentru mare

 

Constanta este un oras al tuturor posibilitatilor si al celor mai frumoase amintiri. Senzatia de racoare oferita de apa sarata, cantecul pescarusilor, mirosurile preparatelor de pe tarm atrag si se intiparesc in minte. Si escorta de lux de pe site-ul prezentat de mine este acolo, frumoasa, eleganta, curata, inteligenta si pregatita sa toarne cupe de fericire celui care ii solicita compania.

In orasul plin de atata frumusete nimeni nu are voie sa fie singur vara, de aceea barbatii singuri trebuie sa apeleze la escortele de lux si sa se bucure de sederea lor in acest port.

In zilele si noptile de vara, Constanta palpita de viata si marea devine iubita, dorita, curtata de toti cei care au venit sa o vada.

In orasul romantic, cei care vin singuri isi pot gasi fete ireal de frumoase cu care sa isi petreaca interesant si util timpul.

 

OPPO, printre primele companii care se alătură clasificării Eco Rating, creată de cei mai importanți operatori din Europa

25 mai 2021, București – OPPO, lider global în domeniul tehnologiei, se alătură clasificarii Eco Rating care susține crearea unui viitor sustenabil, susținând astfel  misiunea “Tehnologie pentru urmanitate. Bunătate pentru lume”.

Astfel, începând cu luna iunie a acestui an, clasificarea va fi aplicată la nivel european pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a identifica și compara gradul de sustenabilitate al smartphone-urilor disponibile pe piață, dar și pentru a crește nivelul de conștientizare asupra importanței protejării mediului și a sustenabilității.

Inițiativa Eco Rating a fost lansată de către cinci dintre operatorii de top din Europa, respectiv: Deutsche Telekom, Orange, Telefónica, Telia Company și Vodafone, având la bază dorința de a prezenta utilizatorilor informații reale despre impactul producției, folosirii, transportului și aruncarii smartphone-urilor.

Pentru a contribui la o evaluare obiectivă a celor 19 criterii incluse în clasificarea Eco Scheme, OPPO a oferit date și informații referitoare la procesul de producție pentru a obține un calificativ real pentru fiecare produs în parte. După o evaluare detaliată, fiecare smartphone primește un calificativ Eco Rating care se încadrează între 0 și 100, reprezintând nivelul/gradul de sustenabilitate al device-ului pe întreaga durată de viață. Clasificarea Eco Rating pentru smartphone-uri ține cont de 5 aspecte: Durabilitate, Reparabilitate, Reciclabilitate, Eficiența energetică, Utilizarea eficientă a resurselor.

OPPO x Eco Rating_2 (1)

OPPO s-a dedicat creării unei lumi mai sustenabile și, pe lângă parteneriatele cu operatorii de top, lansează și propriile sale inițiative care vor contribui la un viitor mai bun. Compania a adaptat întregul proces de producție, de la design-ul produselor și până la ambalarea lor, introducând materiale reciclate. Astfel, OPPO a înregistrat o creștere de 13 ori a cantității de materiale reciclate în 2020, comparativ cu 2019. Mai mult, OPPO a realizat importanța folosirii materialelor regenerabile, motiv pentru care 45% din ambalajele OPPO sunt produse din materiale reciclate. Nu în ultimul rând, compania a reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, rezultate în urma activităților sale cu 42,7%.

Aceste inițiative contribuie atât la crearea unui mediu mai sănătos cât și la asocierea companiei de către parteneri și utilizatori cu un brand sustenabil. OPPO a înregistrat deja o creștere considerabilă a cotei de piață de la lansarea sa vest-europeană de acum 3 ani. Conform studiilor realizate de IDC și Canalys, vânzările de smartphone-uri OPPO în Europa au crescut anual cu 153% ceea ce poziționează compania în Top 4 distribuitori de smartphone-uri din regiune.

OPPO x Eco Rating_1

OPPO este conștient că realizarea unui impact de durată asupra sustenabilității mediului înconjurător este un proces de lungă durată care necesită o planificare și perseverență riguroasă. Tocmai din acest motiv, în următoarea perioadă, OPPO își propune continuarea colaborărilor cu parteneri din industrie pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător și crearea unui viitor mai bun la nivel global.

Despre OPPO

OPPO este unul din liderii mondiali în domeniul dispozitivelor inteligente. Încă de la lansarea primului telefon în 2008, OPPO și-a urmărit obiectivul de a crea tehnologii cu trup și suflet/personalitate. Dispozitivele OPPO reprezintă sinergia perfectă între tehnologiile de top cu funcții intuitive și un design uimitor. Astăzi, OPPO este prezent în peste 40 de țări și regiuni, având 6 institute de cercetare, 5 centre R&D la nivel global și un centru internațional de design la Londra. OPPO este dedicat dezvoltării standardelor globale 5G fiind totodată și prima companie care a comercializat smartphone-uri 5G pe piata din Europa. Compania colaborează cu peste 50 de operatori de telefonie mobilă din toata lumea pentru a accelera dezvoltarea tehnologiilor 5G la nivel internațional.

Descoperă mai multe despre realizările OPPO și viziunea 5G:

https://www.oppo.com/en/discover/technology/  

 

HP a lansat HP Reverb G2 Omnicept Edition și a anunțat noi soluții IT personalizate ZCentral

Pandemia COVID-19 a accelerat digitalizarea interacțiunilor cu clienții cu mai bine de 3 ani și tot mai mulți oameni folosesc tehnologia pentru a se conecta, pentru a colabora și pentru a crea, potrivit McKinsey& Co. În acest context, HP a anunțat noi capabilități HP Omnicept Solution, dar și instrumente esențiale – cum sunt noile alerte hardware – pentru ca departamentele IT să poată monitoriza și gestiona conexiunile ZCentral Remote Boost prin intermediul ZCentral Connect.

 HP Omnicept – VR personalizat

 HP Reverb G2 Omnicept Edition oferă caracteristicile de ultimă generație ale HP Reverb G2 și ceva în plus –  lentile și difuzoare concepute de Valve, alături de un sistem de top de senzori care măsoară mișcările mușchilor, privirea, dimensiunea pupilei și pulsul. Pentru a duce experiența la un nivel superior, HP Omnicept SDK oferă HP VR Spatial Audio și ML-powered spatial audio pentru VR.

 Screenshot 2021-05-25 105922

HP Omnicept Solution oferă programatorilor o tehnologie puternică, inteligentă, pentru ca aceștia să creeze pentru companii noi experiențe VR mai personalizate, interactive și care să poată fi adaptate. HP VR Spatial Audio are funcții care oferă o experiență cât mai fidelă și sunet personalizat, sistemul audio adaptându-se utilizatorului în VR.

HP Omnicept Solution SDK va putea fi descărcată, cu modele flexibile business, de pe developers.hp.com/xr, iar  VR headset-ul HP Reverb G2 Omnicept Edition va fi disponibil la un preț începând de la 1.249 dolari pe HP.com/reverb.

 

HP ZCentral – soluții IT personalizate

 Soluția ZCentral a fost esențială pentru susținerea companiilor în timpul pandemiei. ZCentral a fost instrumentul cheie pentru munca la distanță – în studiourile de la Hollywood, în companii de inginerie și dezvoltare de produse, în instituții de arhitectură și în universități – oferind utilizatorilor posibilitatea să acceseze remote, de oriunde, sisteme și rețele.

În ultimul an, echipa Z by HP a interacționat cu clienții, companii și instituții de învățământ care și-au pregătit infrastructura IT pentru modul de lucru hibrid, pentru a înțelege cum îi poate asista și mai bine. Potrivit unui studiu recent, 42% dintre companiile din SUA au anunțat că vor să introducă un program de lucru hibrid pentru a limita prezența simultană a tuturor angajaților la birou, iar 66% dintre profesori au declarat că se așteaptă la un sistem de învățare mixt, online și offline.

Screenshot 2021-05-25 105939

Pentru a reduce încărcarea departamentelor IT în această perioadă de muncă și școală în sistem mixt, HP oferă noi instrumente esențiale pentru gestionarea și monitorizarea conexiunilor realizate prin intermediul ZCentral Remote Boost. Specialiștii IT pot primi alerte hardware pentru stațiile grafice Z prin consola admin și astfel pot monitoriza buna funcționare a flotei hardware. ZCentral Connect oferă mai mult control, prin opțiunea de a dezactiva conexiunile inactive, eliberând spațiul pe hardware, de la distanță. Noua opțiune de planificare a ZCentral Connect este perfectă pentru ingineri sau pentru cei care se ocupă de efecte vizuale, pentru că le permite optimizarea alocării de resurse. Pentru instituțiile de învățământ superior, această opțiune oferă studenților și profesorilor posibilitatea să gestioneze folosirea stațiilor grafice, ceea ce reduce gradul de încărcare a departamentului IT.

Pentru clienții din domeniul artei digitale, al animației și dezvoltării de produs, tabletele și monitoarele Wacom® sunt esențiale în procesul creativ. Pentru diverse aplicații creative accesate prin ZCentral Remote Boost, aceștia pot beneficia acum de compatibilitate totală cu monitoarele și tabletele Wacom și pot crea de oriunde în 2D și 3D.

Mai multe detalii despre HP Omnicept Solution pot fi accesate pe HP.com/Omnicept, iar pentru HP ZCentral Remote Boost și ZCentral Connect, clienții pot accesa HP.com/ZCentral.

 

 Despre HP

HP Inc. (NYSE: HPQ) creează tehnologii pentru o viață mai bună pentru oricine, oriunde pe glob. Prin portofoliul nostru de produse și servicii – PC-uri, imprimante, soluții de imprimare 3D – facilităm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.