Festivalul Vara Magica continua in vibratii de vioara cu Croitoru String Virtuosi Orchestra

Bucuresti, 6 august 2021 – Croitoru String Virtuosi Orchestra, avand ca solişti pe violonistii Simina şi Gabriel Croitoru, vor sustine un concert la Ateneul Roman miercuri, pe data de 11 august, de la ora 19:30, in cadrul celei de-a X-a editii a Festivalului “Vara magica” organizat de Lanto Communications.

Ansamblul Croitoru String Virtuosi Orchestra s-a nascut din dorinta de a forma un nucleu de oameni tineri, entuziasti, valorosi, prin care sa se continue, la un nou nivel, relatia profesionala cu fostii studenti ai violonistilor Ioana si Gabriel Croitoru, profesori la Universitatea de Muzica Bucuresti, cei doi dascali considerand mereu cariera didactica ca fiind complementara celei de interpret.

In 2016, la initiativa fiicei lor, violonista Simina Croitoru, se pun bazele ansamblului. “Succesul inregistrat in cei doi ani de activitate, ne-a facut sa pornim intr-o noua experienta muzicala, cu lucrari romanesti de mare popularitate. Aceasta reprezinta o premiera in domeniu, neexistand inca o imprimare a celor mai cunoscute piese din repertoriul traditional romanesc, in versiunea vioara solo – orchestra”, declara, la sfarsitul anului 2018, Gabriel Croitoru.

Declaratia a fost prilejuita de lansarea unui CD intitulat “Un secol de muzica traditionala romaneasca” si dedicata sarbatoririi Centenarului Marii Uniri. In viziunea autorilor sai, CD-ul propune ascultatorilor o imbinare armonioasa intre traditie si noutate, intre muzica populara romaneasca si muzica culta. Este, cu alte cuvinte, o reintoarcere auditiva la origini, la portul popular romanesc, la atmosfera de sarbatoare din zilele de sezatoare, la familie si la istoria nescrisa a poporului, pe umerii si truda caruia s-a cladit din temelii Romania de astazi.

Maestrul Gabriel Croitoru, cu peste 1.000 de aparitii scenice, are  privilegiul  de a canta pe vioara Guarneri del Gesu ce i-a apartinut marelui George Enescu – „Am marea bucurie de a fi castigat in urma cu mai mulţi ani dreptul de utilizare a viorii „Catedrala”, construita de Giuseppe Guarneri, supranumit „del Gesu” care i-a aparţinut Maestrului, aflata astazi in custodia Muzeului National „George Enescu”. Nu cred ca exista bucurie mai mare decat aceea de a fi parte din viata unui instrument de o asemenea valoare, care a trecut in cele trei secole de existenta prin mainile foarte multor violonisti de exceptie. Spun de exceptie, prin prisma felului in care s-a pastrat acest instrument, stiut fiind faptul ca orice instrument cu corzi trebuie cantat pentru a-si pastra si chiar imbunatati calitatile sonore…. Aceasta vibratie inca se transmite catre cei care vin sa ne asculte in sala de concert sau in turnee.”

Asta seara Festivalul Vara Magica va gazdui pe scena Ateneului Orchestra Camerata Regala condusa de dirijorul Constantin Grigore, avand ca solist pe violoncelistul Octavian Lup cu o selectie din creatiile compozitorilor Edward Grieg, Joseph Haydn si Wolfgang Amadeus Mozart. Saptamana viitoare concertul Ansamblului Croitoru va fi urmat de recitalul pianistei Madalina Palos – joi, 12 august, incepand cu ora 19:30.

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magica sunt disponibile pe www.lanto.ro, www.bilete.ro şi la casa de bilete a festivalului deschisa la Ateneul Roman, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni pana joi, intre orele 14:00 şi 19:00.

Despre Lanto Communicatios

Lanto Communication a aparut acum aproape un deceniu. Inca de la inceput, initiatorul sau, Dorin Ionita, şi-a propus ca unic scop sa arate lumii ca Romania, prin tinerii ei, a pastrat intacta sclipirea diamantina a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri stravechi. Festivalul Vara Magica este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a editie si 100 de concerte oferite publicului roman in sezonul estival.

Aparitia Asociatiei Lanto Magia Muzicii a adus un spor substantial de calitate si a inlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii nationale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entitati institutionale – fie ele locale sau guvernamentale, in cele din urma cu oameni care au acelasi scop al promovarii binelui si frumosului, au adus tuturor celor implicati notorietate si respect.

Proiectele artistice ale Lanto Communication si Lanto Magia Muzicii constituie, in egala masura, garantia unui act artistic de calitate, dar si a unei vizibilitati social-culturale si comunitare ridicate. Mai multe detalii si datele urmatoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magica le puteti consulta la: https://lanto.ro/ precum si pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FestivalulVaraMagica/

 

 *Mentionam ca numarul de locuri in sala este limitat pentru a respecta masurile de prevenire a pandemiei, iar la pauza toti spectatorii vor ramane in sala. Va multumim!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *