Industria muzicală din România este defavorizată de modificările aduse Legii drepturilor de autor și conexe

București, 23.11.2021 

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru drepturi conexe (UPFR) își exprimă îngrijorarea cu privire la modificările aduse Legii drepturilor de autor și conexe. UPFR atrage atenția asupra faptului că, în forma actuală promovată la nivel parlamentar, proiectul ar urma să lase producătorii de muzică, artiștii și autorii fără sumele nerevendicate provenite din drepturile de autor și conexe, acestea urmând să ajungă la bugetul de stat, mai exact la Fondul Național Cultural, un mecanism greu accesibil acestora. Dincolo de faptul că vine în contradicție cu principiile Directivelor europene pe acest subiect, această măsură ar descuraja industria muzicală din România, deja greu încercată din cauza contextului pandemic.

UPFR înțelege pe deplin necesitatea transpunerii, în regim de urgență, în legislația națională a celor două Directive europene (Directiva UE 2019/790, respectiv Directiva UE 2019/789), care au ca obiect principal modernizarea reglementărilor UE cu privire la drepturile de autor și crearea unui cadru legislativ care să permită consumatorilor și creatorilor de conținut să profite la maximum de beneficiile erei digitale. Cu toate acestea, mai multe amendamente aduse legii în Senatul României vin în contradicție cu scopul acestor directive și a practicii internaționale. Mai exact, se propune diminuarea rolului Organismelor de Gestiune Colectivă – structuri private, create conform legii, care au scopul de a reprezenta în mod transparent și corect interesele titularilor de drepturi, fie că sunt producători, autori sau artiști.

Ținând cont de faptul că artiștii și casele de producție au depus și continuă să depună eforturi considerabile pentru continuarea activității în contextul pandemic național, o astfel de măsură ar duce la descurajarea procesului creativ. UPFR consideră că statul român ar trebui să găsească soluții pentru a ajuta domeniul creației muzicale și nu de a pune piedici în activitatea celor care lucrează în acest sector, așa cum se întâmplă în acest moment prin propunerile promovate în Parlamentul României.

UPFR aduce în continuare o serie de clarificări, în condițiile în care argumentele în baza cărora au fost promovate amendamentele la Legea drepturilor de autor și conexe includ o serie de informații incorecte cu privire la statutul și activitatea Organismelor de Gestiune Colectivă (OGC).

Organismele de Gestiune Colectivă (OGC) funcționează conform Legii 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, afișând sumele colectate și repartizate trimestrial pe website-ul lor. De asemenea, OGC-urile publică anual prin documente extrem de detaliate toate informațiile necesare cu privire la activitatea lor, inclusiv sumele care nu au fost repartizate din lipsă de informații. Aceste sume nerevendicate provin, de cele mai multe ori, de la radiodifuzori (radio și TV) din țară, care, chiar dacă difuzează muzica, nu transmit toate informațiile necesare organismelor care îi reprezintă pe titulari, deși utilizează conținutul acestora, iar atunci când o fac, în cele mai multe dintre cazuri, aceste informații sunt incomplete și nu pot fi identificate corect.

Înainte de luarea unor astfel de măsuri, ar fi trebuit ca părțile implicate să fi fost consultate pentru găsirea unor soluții care deja se aplică în multe state europene, precum Anglia, Franța, Germania, Spania, Austria, Suedia, Grecia și alte țări, și anume implementarea unor sisteme de monitorizare performante și transparente.

UPFR are deja experiență în acest domeniu, investind în astfel de servicii pentru 31 de posturi radio și TV. Totuși, pentru ca numărul acestora să crească și pentru a avea o acoperire la nivel național și mai ales pentru ca sumele nerevendicate să fie corect repartizate către cei a căror muzică a fost folosită, ar fi nevoie ca și radiodifuzorii să se alăture acestor demersuri, la fel ca în țările amintite mai sus. Dacă după o perioadă de trei ani, prin eforturi proprii și prin investiții în serviciile de monitorizare, mai rămân bani din sumele nerevendicate, acestea se repartizează titularilor de drepturi, conform deciziei Adunării Generale a membrilor UPFR, în mod proporțional cu remunerațiile din anul generării sumelor provenite din utilizarea conținutului. Astfel, toți cei reprezentați de către Organismul de Gestiune Colectivă, inclusiv titularii din afara țării a căror muzică a fost difuzată, au acces la aceste sume într-un mod cât mai apropiat de realitatea dată de utilizare.

 

Nu în cele din urmă, ne exprimăm încrederea că orice modificare legislativă adusă de Parlamentul României va fi făcută în urma unui dialog constructiv cu toate părțile interesate, inclusiv cu Organismele de Gestiune Colectivă. În acest context, UPFR a fost și va continua să fie un partener deschis pentru crearea unui cadru legislativ care să vină în sprijinul întregii industrii muzicale”, a declarat Mihaela Alexandrina Scrioșteanu, Director Executiv UPFR.

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru Drepturi Conexe (UPFR) este prima asociație profesională nonprofit din România a producătorilor de muzică, înfiinƫată în anul 1996, cu scopul de a apăra şi promova interesele profesionale, culturale şi morale ale membrilor săi. UPFR reprezintă în România interesele a 181 de producători de fonograme și videograme, dintre care 161 sunt producători români. UPFR este membru afiliat IFPI – Federația Internațională a industriei fonografice din întreaga lume, al cărei președinte este maestrul Placido Domingo. Mai multe detalii aici: https://upfr.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *