Specialiștii români trag semnalul de alarmă: un sfert din populația României suferă de o formă de alergie!

  • 1 din 4 adulți și fiecare al treilea copil suferă de rinita alergică;
  • 1 din 5 copii suferă de astm alergic;
  • 25% dintre copiii români suferă de dermatită atopică;
  • 2% dintre adulți și 10% dintre copii sunt diagnosticați cu alergii alimentare;
  • 120.000 de români adulți au o alergie medicamentoasă;

 

Prof. Dr. Carmen Panaitescu, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică trage un semnal de alarmă legat de incidența bolilor alergice în România: Se estimează că incidența bolilor alergice este în creștere, ca și în toate țările UE, aproximativ 8 milioane de români (adulți și copii) suferă de o formă de alergie. Este important de menționat că cele mai multe afecțiuni alergice sunt boli cronice care induc un impact negativ asupra calității vieții pacientului, atât din perspectiva vieții sociale cât și profesionale, generând costuri semnificative la nivelul sistemului de sănătate publică și al societății. Sistemele de îngrijire a sănătății se confruntă cu costuri ridicate pentru managementul pacienților alergici, inclusiv cele legate de vizitele frecvente de îngrijire a sănătății, farmacoterapie, absențe de la locul de muncă și pierderea productivității”.

Prevalența, dar și complexitatea și severitatea bolilor alergice este în continuă creștere la nivel mondial, afectând în special copiii și tinerii. În Europa, se estimează că unul din 4 europeni suferă de o afecțiune alergică și se preconizează că în viitorii 5 ani unul din doi europeni va fi alergic. În cifre, povara acestor boli este uriașă: 300 de milioane de pacienți cu astm, 400 de milioane cu rinită alergică, 200-250 de milioane cu alergii alimentare și peste 10% din populație cu reacții alergice la medicamente. Mai mult, afecțiunile alergice pot evolua spre forme severe, amenințătoare de viață, așa cum este anafilaxia.

În aceste condiții, Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică este angrenată în elaborarea strategiei naționale de management al bolilor alergice, promovând o abordare multidisciplinară, în concordanță cu recomandările internaționale. În această perioadă pandemică, ne aducem contribuția la rezolvarea problemelor legate de asigurarea serviciilor de sănătate pentru pacienții alergici dar și pentru soluționarea potențialelor aspecte alergologice legate de vaccinarea anti COVID-19, conform recomandărilor internaționale. Având în vedere importanța cercetării, susținem dezvoltarea rețelei naționale de centre de cercetare în alergologie, în paralel cu întărirea legăturilor cu societățile profesionale internaționale”, Prof. Dr. Carmen Panaitescu, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică.

În perioada 10-11 decembrie 2021 este organizată Școala de iarnă a Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, în format hibrid, unul dintre evenimentele importante ale SRAIC, aflat la a doua ediție, ce va fi axat pe Aplicarea ghidurilor de tratament în practica alergologică. Tematica abordată se adresează medicilor și cercetătorilor care practică în domeniul alergologiei și imunologiei clinice, dar și celor din specialitățile conexe, interesați în managementul optim al pacienților cu afecțiuni alergice și, implicit, în ameliorarea calității vieții acestora. În vederea prezentării dimensiunii academice a alergologiei românești, va avea loc în 10 decembrie 2021 prima masă rotundă a SRAIC sub egida Academiei de Științe Medicale, cu focus pe promovarea progreselor în direcția inovativă a medicinei personalizate, sub titlul Medicina de precizie în alergologia și imunologia românească.

 

Prevalența alergiilor în România – analiză

  • Rinita alergicăare o prevalență estimată în rândul adulților de 20%-25%, deci afectează tot al patrulea adult iar la copii de 30%-35%, deci unul din trei copii suferă de această formă de afecțiune, considerată cea mai frecventă afecțiune cronică a copiilor, cu exacerbare la expunerea la alergenele față de care exista sensibilizare (de tip indoor – ca de exemplu acarienii din praful de casă, sporii de fungi, scuamele de animal sau outdoor – ca de exemplu polenurile de copaci timpurii) sau la intercurente;
  • Astmul alergicare o prevalență în populația adultă de 5% și mult mai mare la copii, de 20%, deci unul din cinci copii este suferind de astm alergic. Studiile actuale publicate în România evidențiază ca până la 40% dintre pacienții cu astm sever sunt cu forme necontrolate, cu simptomatologie debilitantă, cu simptome nocturne, afectarea activităților zilnice uzuale, exacerbări frecvente – dintre care unele necesită intervenție medicală specializată în serviciile de urgență sau spitalizare și au risc de deces.
  • Dermatita atopicăare o prevalență în populația adultă de 3%-5% și mult mai mare la copii, de 20%-25%, deci tot al patrulea copil suferă de această afecțiune cutanată, uneori cu forme severe, greu de tratat;
  • Alergiile alimentareafectează aproximativ 2% dintre adulți, și 8-10% dintre copii, fiind mai frecvente la sugari și copii mici, la care reacțiile alergice apar majoritar la câteva alergene – lapte, soia, grâu și ou (care se remit în timp) și la nuci și fructe de mare (care pot dura toată viața). Manifestările pot fi ușoare, dar și severe, amenințătoare de viață, atunci când evoluează spre anafilaxie.
  • Alergiile medicamentoaseafectează tot mai multe persoane, datele sunt greu de sistematizat, dar se apreciază că afectează între 5%-7% dintre adulți și 3%-4% dintre copii. Și în acest caz, manifestările pot fi ușoare, dar și severe, amenințătoare de viață, atunci când evoluează spre anafilaxie;
  • Urticaria cronicăafectează tot mai multe persoane, respectiv 3-4% dintre adulți și 2% dintre copii. Deoarece nu sunt date de prevalență în România, ne raportăm la literatura de specialitate, care indică faptul că în orice moment între 0,5-1% din populație suferă de urticarie cronică spontană, dintre care au un răspuns favorabil la terapia antihistaminică într-un procent variabil, între 20 și 50%, restul necesitând terapii inovative.

Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică este în momentul de față o organizație profesională cunoscută, respectată și într-o continuă dezvoltare. Grupurile de lucru ale SRAIC, focusate pe principalele tipuri de afecțiuni și terapii din domeniu, sunt active și promovează cele mai noi date legate de diagnosticul și tratamentul bolilor alergice, inclusiv prin organizarea de conferințe și simpozioane și prin articolele publicate în revista noastră, Alergologia.

Eveniment organizat de Media Med Publicis – una dintre cele mai dinamice și reputate agenții de comunicare integrată și organizare de evenimente, specializată în găsirea soluțiilor personalizate pentru domeniul medical. În cei peste 16 ani de activitate, Media Med Publicis a rescris standardele în comunicare și organizare de evenimente. Fiecare eveniment este unic și conceptualizat în funcție de nevoile clientului. https://www.mediamed.ro/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *