Razer Extinde Limitele Gaming-ului Si Ale Modei Stradale Cu Noua Colectie Xanthus

Bazată pe inconfundabila estetică Razer, noua colecție Xanthus oferă funcționalitate și stil jucătorilor care vor să-și etaleze personalitatea.

BUCUREȘTI, 13 iulie 2023 –  Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, mânat de dorința de a oferi obiecte vestimentare personalizate exclusive, a dezvăluit noua colecție vestimentară Razer Xanthus. Echilibrând perfect funcționalitatea și stilul, colecția Xanthus este ideală atât pentru sesiunile extinse de gaming, cât și pentru activitățile în aer liber, oferindu-le jucătorilor libertatea de a avea la îndemână perifericele preferate oriunde și oricând.

Continuând șirul lansărilor de colecții vestimentare dezvoltate pe cont propriu, Genesis | Unleashed și Instinct, cea mai nouă gamă Razer combină designul curajos cu versatilitatea, fiind confecționată din materiale superioare, ce permit o bună circulație a aerului.  Cu opțiuni variate de stil și de personalizare, Razer Xanthus este colecția esențială pentru jucătorii care vor să-și etaleze stilul unic și personalitatea, dincolo de limitele setup-ului de gaming.

“Credem cu tărie că gamingul este un stil de viață care se extinde până la felul în care jucătorii își exprimă personalitatea,” a declarat Addie Tan, Associate Director of Business Development în cadrul Razer. “Suntem încântați să le oferim celor mai înflăcărați fani ai noștri cele mai bune obiecte vestimentare, care oferă noi moduri de a-și arăta pasiunea.”

Concepută pentru a oferi maximum de confort, funcționalitate și versatilitate, colecția Razer Xanthus este perfectă pentru pasionații de streetwear și de gaming. Având culorile și elementele vizuale bine-cunoscute ale Razer, noua gamă dispune de mai multe opțiuni de personalizare printre care și curele detașabile ce poartă mottoul brandului, “For Gamers. By Gamers.” și variate patch-uri cu sigla Razer.

Colecția Xanthus include:

Razer Xanthus – Oversized Tank:Decorat cu un vizual Razer în relief și confecționat din bumbac moale, ușor elastic, acest maiou supradimensionat oferă maximum de confort și libertate de mișcare, fiind alegerea ideală pentru jucătorii care caută stil și funcționalitate.
Razer Xanthus – Tee: Confecționat dintr-o țesătură de bumbac premium, ușor elastic, acest tricou cu un guler de tip crew neck dispune de același vizual Razer, ce iese în relief. Tricoul asigură confort fără egal pentru jucătorii care nu se mulțumesc decât cu cele mai bune produse.
Razer Xanthus – Double Pocket Oversized Tee:Având două buzunare frontale, o curea detașabilă cu mottoul “For Gamers. By Gamers.” și o etichetă metalică gravată cu Razer, acest tricou supradimensionat este de neratat pentru orice gamer care caută să fie în trend fără să sacrifice funcționalitatea.
Razer Xanthus – Short Sleeve Shirt:Cu buzunare încăpătoare și un guler de tip ”open spread” pentru un aer relaxat, această cămașă cu mâneci scurte afișează un design futurist perfect pentru a îmbunătăți stilul de viață de gamer.
Razer Xanthus – Cargo Shorts:Combinația perfectă dintre versatilitate și confort, acești pantaloni scurți dispun de nu mai puțin de șase buzunare, betelie elastică și un fermoar decorat cu mottoul “For Gamers. By Gamers.”.
Razer Xanthus – 6-Panel Cap:Concepută ca un simbol al exprimării sinelui, dar și ca o metodă de a-ți afișa personalitatea, această șapcă are cozorocul curbat, este decorată cu mottoul  brandului și dispune de un buzunar și de o bretea detașabilă în partea din spate.
Razer Xanthus – Bucket Hat:Celor care caută obiecte vestimentare practice cu un plus de stil le este recomandată această pălărie echipată cu un buzunar și o curelușă cu lozinca “For Gamers. By Gamers.”.

Razer Xanthus | Genți

Colecția Xanthus include și două genți: Crossbody Bag și Tote Bag. Rezistente la apă, cu greutate redusă și versatile, aceste genți le permit gamerilor să transporte fără grijă perifericele preferate.

Razer Xanthus – Crossbody Bag:Accesoriul perfect care poate găzdui aproape orice dispozitiv și controller mobil, cu finisaj rezistent la apă și un săculeț detașabil pentru căști, dispune de trei buzunare interioare și de o bretea detașabilă inscripționată cu lozinca “For Gamers. By Gamers.”.
Razer Xanthus – Tote Bag: Cu un buzunar căptușit ce poate găzdui laptopuri cu diagonala de până la 16”, această geantă poate fi purtată în două feluri distincte, are un strat exterior rezistent la apă, o bretea detașabilă și multiple buzunare în interior.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Xanthus – Oversized Tank: 109,99 Euro
Razer Xanthus – Tee: 119,99 Euro
Razer Xanthus – Double Pocket Oversized Tee: 119,99 Euro
Razer Xanthus – Short Sleeve Shirt: 129,99 Euro
Razer Xanthus – Cargo Shorts: 129,99 Euro
Razer Xanthus – 6-Panel Cap: 69,99 Euro
Razer Xanthus – Bucket Hat: 79,99 Euro

Disponibile acum pe Razer.com și în magazinele RazerStore.

Razer Xanthus – Crossbody Bag: 99,99 Euro
Razer Xanthus – Tote Bag: 109,99 Euro

Disponibile acum pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor parteneri.

Pentru mai multe detalii despre colecția Razer Xanthus vizitați această pagină.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *