Legrand lansează pe plan local Tabloul Electric Inteligent

22 noiembrie, București – Noile echipamente lansate de Legrand România se integrează în tabloul electric și facilitează controlul consumatorilor alimentați prin circuitele electrice asociate.

”Tabloul electric inteligent Legrand oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și personaliza confortul de zi cu zi, prin programarea funcționării aparatelor electrice din locuință și prin urmărirea detaliată a consumului de energie, prin care își pot asigura liniștea pe care cu toții și-o doresc acasă.”, declară Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

Tabloul Electric Inteligent Legrand oferă soluții pentru controlul instalației electrice în orice tip de spațiu, fie privat sau în ansambluri de locuințe. Tabloul electric are un rol important în instalația electrică protejând, prin intermediul întreruptoarelor automate, circuitele electrice interioare.

Ușor de instalat și configurat, interfața se integrează ușor în tabloul electric cu ajutorul modulului Netatmo Gateway. Printre caracteristicile sale, acest modul este compatibil cu toate produsele Legrand conectate with Netatmo, făcând posibil controlul pentru întreaga locuință.

Prin intermediul teleruptorului conectat, utilizatorul are posibilitatea să controleze circuitele de iluminat acționate cu butoane la nivel local sau de la distanță, să integreze circuitele de iluminat în programe sau scenarii personalizate și să gestioneze consumul circuitului de iluminare prin intermediul aplicației Home+Control. O altă funcționalitate a aplicației este măsoararea și afișarea în timp real a consumului de electricitate al utilizatorilor alimentați din circuitul electric asociat.

Mai mult, contactorul conectat permite utilizatorilor să controleze funcționarea aparatelor ce au un consum ridicat de energie (boiler electric, pompă pentru piscină, încălzire electrică, priză pentru încărcarea vehicului electric etc.) de oriunde s-ar afla.

 

Despre Netatmo

Pentru a-și consolida prezența în sectorul IoT, Grupul Legrand a achiziționat în noiembrie 2018 compania franceză Netatmo, lider în domeniul soluțiilor de casă inteligentă.

Fondată în 2011, Netatmo dezvoltă produse electronice de ultimă generație, intuitive și cu un design contemporan, produse premiate la nivel internațional atât pentru design, cât și pentru tehnologiile utilizate. Cu adevărat inteligente, produsele inovatoare Netatmo oferă o experiență perfectă care îi ajută pe utilizatori să creeze o casă mai sigură, mai sănătoasă și mai confortabilă.

Netatmo proiectează cu atenție mecanica, electronica și software-ul încorporat al tuturor produselor la cele mai înalte standarde. Aplicațiile mobile și web sunt concepute pentru a fi simplu de folosit, oferind totuși o experiență bogată pentru utilizatori.

Despre Legrand

Legrand este specialistul global în infrastructuri electrice și digitale. Soluțiile sale complete pentru toate tipurile de clădiri – rezidențiale, comerciale, de birouri, învățământ, centre de date, spitale și alte centre de sănătate, hoteluri și construcții industriale, îl fac un etalon în domeniu pentru utilizatorii din întreaga lume.

Bazându-se pe un program în care sunt implicați toți angajații şi partenerii cheie, strategia Legrand pentru o creştere sustenabilă include lansarea constantă de produse și servicii de înaltă tehnologie adaptate la nevoile și cerințele pieței.

Legrand a raportat vânzări de aproximativ 6,1 miliarde de euro în 2020. Compania este listată la Euronext Paris și este o componentă notabilă a indicilor bursieri CAC 40 (cod ISIN FR0010307819).

În România și Republica Moldova, Grupul Legrand este prezent de peste 20 de ani şi comercializează, prin intermediul distribuitorilor săi, cele mai variate și inovatoare produse din domeniul electric sub umbrela a 15 mărci de top, dintre care cele mai reprezentative sunt: Legrand, BTicino, Zucchini, Cablofil, Netatmo.

www.legrand.ro

HORNBACH a inaugurat Târgul de Crăciun cu peste 1.000 de produse specifice Sărbătorilor de Iarnă

București, 22 noiembrie 2021 Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii și grădinărit, păstrează tradiția și, pentru al 14-lea an consecutiv, anunță deschiderea Târgului de Crăciun în cele opt magazine pe care le deține în România. Acesta aduce, cu ocazia ediției 2021, peste 1.000 de produse diferite, special dedicate Sărbătorilor de Iarnă.

HB_Craciun_5

Târgul este deschis clienților începând cu data de 8 noiembrie 2021, până la începutul lunii ianuarie 2022, și este amplasat pe o suprafață de aproximativ 150 mp în zona de grădină a fiecărui magazin.

„Sortimentul din acest an cuprinde circa 1.000 de articole dedicate Crăciunului. Printre acestea se numără 30 de modele de brazi artificiali,  mai mult de 100 de modele de globuri de Crăciun simple sau cu LED, din materiale precum sticlă, plastic, catifea și lemn, globuri pictate manual și peste 40 de tipuri de lumânări de Crăciun. Pe lângă acestea, aducem și în acest an un sortiment bogat de brazi naturali importați din Danemarca, Belgia și Germania“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

HB_Craciun_4

Reprezentantul companiei a mai afirmat că, în acest an, în interiorul Târgului de Crăciun, au fost amenajate suprafețe tematice ce marchează principalele direcții în decorare cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Trei teme distincte oferă inspirație clienților să-și împodobească locuințele în funcție de preferințele cromatice. Tema Familie/Tradițional are la bază culori clasice, precum verde, roșu și auriu. În același timp, gama de decorațiuni Elegant/Modern pune accent pe culori calde, precum roz, lila și auriu, iar cea Natur/Tendințe include culori puternice și contrastante, ca de exemplu auriu, argintiu, albastru în nuanțe închise și deschise. De asemenea, sortimentul premium de produse de iluminat dedicat Crăciunului este expus sub o formă specială, de tipul shop-in-shop, pentru a fi mai prietenoasă pentru clienți și mai ușor de accesat.

HB_Craciun_3

Pe lângă produsele destinate amenajării interioare, Hornbach propune, și în acest an, o gamă variată de articole speciale pentru decorarea grădinilor și a spațiilor exterioare, precum instalații, figurine de mari dimensiuni și decorațiuni în ton cu atmosfera de sărbătoare.

„O altă categorie de produse care va avea succes în acest an este cea a globurilor de sticlă pictate manual, produse în România. Acestea sunt inspirate din poveștile și tradițiile locale și suntem siguri că vor fi apreciate de clienții noștri. De asemenea, instalațiile de brad SMART, ce pot fi programate de la distanță, se vor afla în preferințele clienților“, a mai spus Mugurel-Horia Rusu.

HB_Craciun_2

Acesta a subliniat, de asemenea, că topul celor mai vândute produse va fi condus, și în acest an, de suporții de brad cu rezervor de apă, clopoțeii de Crăciun personalizați și decorațiunile de brad agățătoare, de diverse forme sau dimensiuni.

HB_Craciun_1

„Ca în fiecare an, mizăm pe impactul pozitiv pe care îl va avea Târgul de Crăciun asupra cifrei de afaceri a companiei“, a completat Mugurel-Horia Rusu.

Potrivit afirmațiilor sale, 90% dintre produsele destinate Crăciunului provin de la furnizori externi, în timp ce 10% sunt de la cei locali.

Despre grupul Hornbach

Prin pionierat, cum ar fi deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și produse de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), Hornbach își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, Hornbach este considerat un angajator de top, în acest moment având aproximativ 24.200 de angajați care contribuie la succesul companiei.

Beciul Domnesc lansează gama de vinuri SCEPTRUS, sub conceptul intitulat Modernobilitate

Bucuresti, 22 noiembrie 2021

Beciul Domnesc, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România, anunţă lansarea Sceptrus, un nou brand de vinuri premium, care, începând din această toamnă, intră oficial în portofoliul companiei. Gama Sceptrus aduce în atenția consumatorilor trei noi tipuri de vin, sub un concept inedit de campanie: Modernobilitate.

Modernobilitatea Sceptrus prezintă frumusețea surprinzătoare a tradiției, nobilității și regalității transpuse prin filtrul lumii moderne în care trăim.

Având în spate o tradiție a calității și istoria moștenirii tronului Moldovei, Sceptrus surprinde prin selecția sa de vinuri moderne. Adresat celor ce privesc viața în acord cu filtrele și viteza lumii online, gama Sceptrus prezintă trei sortimente de vinuri cu personalitate efervescentă, surprinzătoare, nelipsită de umor și sarcasm delicios.

Nobilitatea nu mai e intangibilă, iar distanța dintre lumea noastră și lumea nobililor poate dispărea acum cu un singur click. Preluând esența nobilității și adaptând-o la actualitate, Sceptrus reușește să creioneze un nou univers în care, cu un singur pahar de vin, poți gusta din ambele lumi.

Sceptrus_KV

Lansarea Sceptrus, noul brand premium din portofoliul Beciul Domnesc, duce mai departe moștenirea companiei și întărește promisiunea acesteia de a continua să ofere consumatorilor o diversitate de produse cu cel mai bun raport calitate preț.

„Tradiția vinurilor românești e moștenirea noastră, iar misiunea pe care ne-am asumat-o este aceea de a oferi românilor produse de cea mai bună calitate, produse medaliate și premiate de-a lungul timpului. Sceptrus este un proiect de suflet, care vine ca o completare firească a dorinței noastre de a dezvolta segmentul premium al portofoliului companiei Beciul Domnesc, prin trei tipuri de vin complet diferite, surprinzătoare, unice.”, menţionează Luchi Georgescu, Preşedinte Beciul Domnesc.

Trei vinuri elegante, modern

Gama Sceptrus include trei tipuri de vin cu atribute distincte, puternice, create pentru a deservi și completa diverse momente de consum și asocieri atent gândite.

Sceptrus fumé este un produs vinificat în sec, care îmbină cu succes soiurile Chardonnay și Sauvignon Blanc. Soiul Chardonnay este maturat în barique-uri pentru a dobândi notele dulci și vanilate de tanin, care, odată contopite cu notele florale și de citrice ale soiului Sauvignon Blanc completează paleta gustativă și fac ca vinul să devină catifelat, rotund, cu accente surprinzătoare de portocală confiată.

Sceptrus rosé este conceput prin cupajarea vinurilor obținute din soiurile Pinot Noir și Cabernet Sauvignon, fiind un produs vinificat în sec. Aromele fructate de cireșe albe, amărui și piersici specifice soiului Pinot Noir, împreună cu notele calde de căpșuni și fragi specifice Cabernetului, dau naștere unui vin cu o personalitate unică. Notele sale fructate se echilibrează perfect cu aromele secundare cu accente de fructul pasiunii și pepene verde.

Sceptrus roșu este creat din soiurile Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot, vinificate în sec, având forța și amplitudinea aromelor individuale ale celor trei soiuri de struguri negri. Acest vin poartă savoarea fructelor de pădure supracoapte și a notelor calde, puternice ale toamnei subcarpatice. Prin culegerea târzie a strugurilor s-au obținut note aromatice complexe, specifice unui vin corpolent și echilibrat.

Gama Sceptrus va fi disponibilă pe piața din România și va putea fi savurată de către consumatori începând din această toamnă.

* * *

Despre BECIUL DOMNESC

 

Înfiinţată în anul 1949, Beciul Domnesc este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România. Compania exploatează peste 1.400 de hectare cultivate cu viţă de vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Mândria companiei este Monumentul Beciul Domnesc, care datează din vremea lui Ştefan cel Mare şi găzduieşte peste 100 000 sticle de vin. Datorită importanţei sale istorice, Monumentul Beciul Domnesc a fost inclus în patrimoniul cultural al României.

Portofoliul Beciul Domnesc cuprinde produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oţet. Printre brandurile de vin din portofoliul companiei se numără Mirabilis Machina, Sempre Rose, Vinoteca, Comoara Pivniţei, Egregio, Rosé Vérité, Beciul Domnesc, Beciul Domnesc Grand Reserve, Sigillum Moldaviae și altele, iar portofoliul de vinarsuri este format din brandurile Mioriţa și Jad.

Calitatea produselor a fost recunoscută de către specialiştii din întreaga lume, astfel vinurile și vinarsurile din portofoliul Beciul Domnesc au câștigat numeroase medalii la competițiile naționale și internaționale.

 

Este necesară crearea unui context de criză înainte de accesarea transformării digitale, îndeamnă președintele ales prin rotație al Huawei, Guo Ping

[București, 18 noiembrie 2021] Un context de criză ar trebui încurajat și intensificat pentru a contribui la impulsionarea transformării digitale, a declarat  președintele ales prin rotație al Huawei, Guo Ping, la o întâlnire de profesioniști în management la cel de-al 13-lea Forum global Peter Drucker.

Președintele ales prin rotație al Huawei, Guo Ping, susține un discurs la cel de-al 13-lea forum global Peter Drucker

Angajații motivați „în misiune” și aliniați din punct de vedere al planificării strategice la obiectivele companiei au fost cheia creării climatului pentru o schimbare de succes, a spus Guo Ping.

Picture1

El a prezis că toate companiile vor „deveni digitale” în viitor, dar s-a temut că unele, aflate în stadiile incipiente, nu au obiective strategice clare și „doar urmăresc industria”.

Guo Ping  le-a comunicat miercuri delegaților  în cadrul Forumului anual Peter Drucker de la Viena, că nu există „o alternativă reală” la schimbare, dar că toate companiile trebuie să răspundă la o întrebare cheie înainte de a se lansa cu succes în transformarea digitală:

„Devenind digitale, cum își pot îmbunătăți competitivitatea organizațională și cum își pot atinge obiectivele strategice?”

Guo Ping a declarat că planificarea de înaltă calitate a fost punctul de plecare pentru digitalizarea de succes. O transformare fundamentală a dezvoltării produselor Huawei, prin cercetare și dezvoltare și lanțuri de aprovizionare durabile, a început cu douăzeci de ani mai devreme demarată de IT Strategy & Planning.

„Privind în urmă, ne simțim destul de norocoși, interconectarea obiectivului digitalizării cu obiectivele strategice generale ale companiei a fost cu siguranță mișcarea potrivită. Ca rezultat, capacitățile noastre organizaționale s-au îmbunătățit considerabil. Aceste programe de transformare ne-au făcut o companie de talie mondială”.

Guo Ping a mărturisit că schimbarea mentalității angajaților a fost „cea mai mare provocare”, dar s-a dovedit a fi cheia unei transformări de succes, generând „un sentiment de misiune” și impuls pentru schimbare.

„Sentimentul unei crize este important. Faceți vizibil contextul iminent pentru a-i face pe angajați să înțeleagă cu adevărat necesitatea unei schimbări”, a sfătuit el, adăugând că situația actuală „a fost oportunitatea perfectă de a crea un climat pentru schimbare” în cadrul companiei.

Acesta a declarat că Huawei s-a asigurat că angajații au înțeles nevoia de schimbare, a promovat o cultură a dorinței de transformare și s-a asigurat că lucrătorii afectați s-au simțit protejați.

Guo Ping a evidențiat faptul că propria cultură a inovației Huawei începe cu o toleranță la eșec, cercetătorii săi fiind încurajați să adopte o abordare variată, de tip trial-and-error.

Citând multiplele tehnologii 5G pe care Huawei le-a dezvoltat înainte ca o anumită tehnologie să fie selectată pentru a face parte din standardul industriei, el și-a amintit cuvintele fondatorului companiei, Ren Zhengfei: „Alegi o cale doar pentru a descoperi că nu duce decât la o fundătură. Împărtășești informația cu ceilalți, ca să nu o repete și să încerce o altă cale: și asta e un succes”.

Guo Ping a subliniat importanța managementului transformării și faptul că la Huawei „singurul lucru care nu se schimbă niciodată este schimbarea”.

„Pentru a avansa în timp, ne revizuim planificarea transformării în fiecare an, pentru a ne asigura că se aliniază cu strategia noastră de afaceri. Cred că gestionarea continuă a transformării va permite companiilor să-și îmbunătățească în mod constant capacitățile în era digitală”, a spus el. „Sper că toate companiile vor accepta cu îndrăzneală schimbarea. La urma urmei, nu există o alternativă reală.”

Forumul Peter Drucker are loc în fiecare an în orașul natal al expertului în management cu același nume, Viena, Austria. Eveniment anual, ajuns la a 13-a ediție în acest an, reunește profesioniști ai managementului modern din întreaga lume. Tema conferinței de această dată a fost imperativul uman de a naviga în incertitudinea erei digitale.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi.

Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.facebook.com/HuaweiRO

http://www.youtube.com/Huawei

Leroy Merlin organizează campania de vânzare sustenabilă a brazilor de Crăciun, pentru al șaptelea an consecutiv

București, 22 noiembrie 2021 – Începând cu 22 noiembrie, Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, organizează campania de vânzare sustenabilă și reutilizare a brazilor de Crăciun, pentru al șaptelea an consecutiv. Astfel, compania își încurajează clienții să se implice activ în campania cu rol în protejarea mediului, returnând brazii uscați după Sărbători pentru a fi transformați în produse prietenoase cu natura, precum peleți sau compost.

Cei care achiziționează un brad natural de Crăciun din rețeaua de magazine Leroy Merlin România sau din magazinul online www.leroymerlin.ro, începând cu 22 noiembrie 2021, au opțiunea să îl returneze în magazinele retailerului în perioada 3-31 ianuarie 2022, urmând a fi răsplătiți cu un voucher în valoare de 25 de lei. Voucher-ul poate fi emis după returnarea bradului în baza cardului digital de client și a documentelor care atestă cumpărarea produsului, fiind valabil pentru cumpărături în magazinele fizice, dar și pentru comenzile online, în perioada 3 ianuarie-14 februarie 2022.

Pentru anul acesta, compania estimează vânzarea sustenabilă a peste 140.000 de brazi. Clienții Leroy Merlin pot alege dintr-o gamă diversă de tipuri de brad natural, în funcție de preferințele acestora în ceea ce privește coroana, desimea, înălțimea sau soiul.

Grija pentru natură este una dintre prioritățile Leroy Merlin România, astfel toți brazii comercializați de retailer provin din pepiniere special create pentru plantarea și creșterea brazilor de Crăciun. Pepinierele sunt amplasate exclusiv pe terenuri agricole întinse pe zeci de hectare, contribuind astfel la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon prin însăși existența lor. Inițiativa de sustenabilitate a companiei se alătură seriei de acțiuni dedicate atingerii obiectivului Grupului ADEO, din care face parte retailerul, de a scădea cu 20% impactul emisiilor de dioxid de carbon până în 2025.

„Leroy Merlin organizează pentru al șaptelea an consecutiv cea mai cunoscută campanie de vânzare sustenabilă și reutilizare a brazilor de Crăciun din România, parte importantă a strategiei noastre de dezvoltare durabilă. Prin această inițiativă cheie derulată în comunitățile în care activăm, susținem diminuarea impactului asupra mediului înconjurător și oferim și clienților noștri posibilitatea de a contribui direct la această misiune. De aceea, ne încurajăm clienții să se alăture demersului nostru cu efect pozitiv asupra naturii și le mulțumim celor care au făcut deja o tradiție, returnând an de an bradul uscat pentru a fi reutilizat în scopuri sustenabile”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România.

În luna ianuarie a acestui an, circa 40.000 de brazi au fost colectați prin campania de reutilizare organizată de Leroy Merlin. Toți brazii colectați au fost mărunțiți și transformați în peleți (combustibil ecologic) și compost (îngrășământ pentru grădini sau terenuri agricole), devenind o alternativă importantă la combustibilii convenționali.

Despre Leroy Merlin

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 19 magazine LEROY MERLIN, cu peste 3000 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.

Sony lansează un update al SDK-ului pentru controlul de la distanță al camerelor foto, adăugând funcționalități îmbunătățite pentru aplicațiile de comerț electronic

  • Compatibilitate cu noua cameră Alpha 7 IV
  • O nouă notificare „Captură imagine statică realizată,
  • Noua funcționalitate de „Presetare Focalizare și Zoom’ipentru a stoca și încărca pozițiile de focalizare/zoom
  • Noul modiide „Transfer de conținut” de la distanță
  • „Viteza de Zoom” – viteză mare și suporti iii variabil, | Posibilitatea de a schimba viteza de zoom de la distanță
  • Funcționalitate de „Blocare a controalelor hardware de pe cameră” pentru maximizarea eficienței aplicațiilori,ivde fotografiere

 

Sony a lansat un update al SDK-ului (Software Development Kit) său pentru controlul de la distanță al camerelor foto, adăugând compatibilitatea cu noua cameră Alpha 7 IV și funcționalități cheie de pentru a-i ajuta pe parteneri să dezvolte aplicații personalizate ce utilizează performanța de top a camerelor Sony.

Yasuo Baba, Director, Digital Imaging, Sony Europe BV a declarat: „Extinderea ofertelor noastre B2B este o parte fundamentală a viziunii Sony pe termen lung în ceea ce privește piața imagisticii și, încă de la lansarea SDK-ului nostru original pentru controlul de la distanță al camerelor foto am colaborat cu niște clienți incredibili pentru proiectarea unor aplicații fascinante dedicate imagisticii. Suntem dedicați evoluției pe termen lung a acestui SDK și vom continua să adăugăm funcționalități bazate pe feedback-ul clienților noștri”.

Versiunea 1.05 a SDK-ului pentru controlul de la distanță al camerelor foto, este disponibilă pentru descărcare gratuită începând de astăzi și oferă noi funcții care sunt deosebit de importante în domeniul comerțului electronic, al sistemelor de camere radar și creării de conținut. O nouă notificare numită „Captură imagine statică realizată” oferă o eficiență mai mare în situații de fotografiere continuă, iar noua capacitate adăugată de „Presetare Focalizare și Zoom ”iii este o caracteristică ce a fost solicitată de mulți utilizatori.

Un nou mod de  „Transfer de conținut” de la distanță înseamnă că echipamentul poate rămâne în poziția sa inițială, în vreme ce rezultatele sunt analizate în timp real, aspect care contribuie la un flux de lucru eficient. Mai mult, modul nou adăugat numit „Viteza de Zoom” este capabil să schimbe viteza de realizare a zoom-ului de la distanță și oferă condițiile necesare pentru o captareiii mai rapidă a subiectului. Pentru a reduce la minimum posibilitatea de funcționare eronată, dezvoltatorii pot dezactiva tastele folosite pentru gestionarea hardware-ului direct de pe cameră prin funcția „Lock Operation Parts”.iv

Camere compatibile

Sony este lider de piață în ceea ce privește camerele mirrorless full-frame (35mm), echipamentele companiei fiind renumite pentru viteză, calitatea imaginii, rezoluție compactă, dar și pentru gama largă de obiective.

SDK-ul pentru controlul de la distanță al camerei poate fi utilizat pentru a controla mai multe camere din gama Sony, iar lista completă de camere compatibile este disponibilă aici.

Toate acestea beneficiază de renumiții senzori de imagine CMOS Exmor R™ și Exmor RS™ de la Sony, care oferă rezoluții de la 12 la 61 MP, de motoarele de procesare a imaginii BIONZTM de la Sony și pot fi folosite cu peste 60 de obiective cu montură E.

Despre camera SDK-ul pentru controlul de la distanță al camerei

SDK-ul pentru controlul de la distanță al camerei le permite utilizatorilor să controleze camerele Sony de la distanță, de pe un computer, de la schimbarea setărilor camerei, la eliberarea declanșatorului de la distanță și monitorizare cu vizualizare în timp real. Cu acest SDK, dezvoltatorii de software pot proiecta aplicații personalizate adaptate cerințelor de business, integrand echipamente profesionale Sony pentru sisteme radar și sisteme de drone cu dimensiuni reduse, precum și alte funcții utile în domeniul medical, educațional, guvernamental sau al comerțului electronic.

Detalii suplimentare pot fi găsite aici: www.sony.eu/businesssolutions.

Mărcile comerciale și mărcile comerciale înregistrate sunt proprietatea deținătorilor lor de drept.

Despre Sony Corporation:

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

 

Connections Consult își întărește echipa de management cu doi profesioniști cu experiență în funcții cheie

București, 19 noiembrie 2021. Connections Consult SA, lider pe piața de transformare digitală din România, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul CC, își întărește echipa de management, prin recrutarea lui Radu Marcu, care va ocupa funcția de Chief Operating Officer și a lui Decebal Dumitrescu, noul Chief Financial Officer. Atât Radu Marcu cât și Decebal Dumitrescu au făcut parte din organizații de anvergură cu expunere la proiecte de complexitate ridicată.

Radu Marcu vine cu o experiență vastă (peste 15 ani) în gestionarea activităților de software development, în cadrul TotalSoft, dar și în cadrul altor companii. Prin integrarea lui în cadrul echipei Connections, compania continuă dezvoltarea verticalei de custom software development. În activitatea sa de până acum, Radu Marcu a gestionat proiecte integrate pentru clienți din România și din alte piețe, produse complexe și echipe extinse de dezvoltare software și produse. El va conduce operațiunile de ofertare, delivery și post-implementare ale echipei de dezvoltare software și va face parte din Management Board-ul grupului Connections.

”Întotdeauna m-am ghidat după ideea că pentru a crea impact și inovație trebuie să renunț la metodele și comportamentele care în trecut m-au ajutat să reușesc și să le înlocuiesc cu idei și modele noi, adaptate la o lume într-o continuă schimbare.

M-am alăturat echipei Connections tocmai datorită faptului că am regăsit această viziune, atât în cadrul echipei, care este extraordinară, cât și în atitudinea pe care compania o are față de clienți, furnizori și parteneri. În viitor, pe lângă faptul că rămânem o echipă de profesioniști care urmărește excelența operațională și livrarea de produse și servicii cu valoare adăugată, întotdeauna vom contesta status quo-ul, ne vom adapta și vom dezvolta produse inovatoare”, declară Radu Marcu, COO Connections Consult.

 

Decebal Dumitrescu, noul  Chief Financial Officer, este absolvent al Northwood University SUA, și are o diplomă de MBA de la Sheffield University Marea Britanie. Decebal Dumitrescu are o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar și al consultanței financiare. A deținut funcții de management în companii multinaționale (PwC, General Electric, Philip Morris, Avis) și în cadrul fondului de investiții alternative SIF2. În cariera sa a lucrat, printre altele, în proiecte de implementare ERP, proiecte de restructurare financiară, de fundraising și de modificare a legislației fiscale.

”Sunt o persoană căreia îi plac provocările, iar preluarea rolului de CFO, în cadrul grupului de firme Connections România, este o provocare pentru mine. Grupul se află în plină expansiune, ceea ce înseamnă multe oportunități de business pe diferite piețe. Pe de altă parte,  expansiunea vine cu necesitatea de a lua decizii rapide și de a funcționa pe baza unor procese decizionale de tip „AGILE”. 

Sunt bucuros că m-am alăturat unei echipe de oameni energici și pasionați de ceea ce fac și sunt convins că împreună vom putea să creștem valoarea companiei, depășind chiar și așteptările pieței în privința randamentelor.”, declară Decebal Dumitrescu, CFO Connections Consult.

 

Connections Consult estimează pentru anul viitor o cifră de afaceri de 49 mil. Lei.

DESPRE CONNECTIONS CONSULT 

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de digital transformation din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail. Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Connections a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.

Din luna septembrie a.c., compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, fiind tranzactionata cu simbolul CC.

Huawei propune smartphone-ul de mărime optimă: HUAWEI nova 9

Te-ai săturat de telefoane uriașe? HUAWEI Nova 9 este unul dintre cele mai subțiri, ușoare și mai bune smartphone-uri de pe piață

 

București, 19 noiembrie 2021 –  Dimensiunile smarphone-urilor au crescut de la un an la altul, iar majoritatea telefoanelor lansate în acest an depășesc 220 de grame, sunt mai groase de 8 mm și au ecrane de 6,8 inci, sau poate chiar mai mult. Însă, este mai mare întotdeauna mai bine? În cazul HUAWEI nova 9 sau HUAWEI nova 8i  s-a acordat o atenție sporită confortului de ținere a telefonului în mână, păstrând în același timp, ecrane cu dimensiuni generoase de 6,57 inci și respectiv 6,67 inci.  

HUAWEI nova 9 (2)

Ambele telefoane sunt disponibile pe www.huaweistore.ro și în rețelele partenere de retail, la prețurile recomandate de vânzare de 1.499 lei în cazul HUAWEI nova 8i și 2.499 lei în cazul HUAWEI nova 9.

În timp ce un ecran de proporții foarte mari are beneficiile sale, de exemplu pentru a vizualiza videoclipuri, tot mai mulți consumatori încep să prefere telefoane de dimensiuni medii care devin mai confortabile pentru uzul cotidian.

HUAWEI nova 9

Având în vedere acest lucru, HUAWEI s-a străduit să proiecteze un smartphone care să acorde prioritate confortului ținerii în mână, dar care să nu afecteze dimensiunea ecranului. Rezultatul este HUAWEI nova 9, un telefon care vă oferă cele mai bune opțiuni.

În ciuda ecranului superb, încă relativ mare de 6,57 inci, nova 9 reușește să măsoare doar 73,7mm în lungime, 7,77mm în grosime, și cântărește doar 175g. Datorită ingineriei unice Huawei, panoul de afișare OLED se curbează subtil pentru a se conecta la șasiul din aluminiu fără probleme, creând un telefon care se simte ca o piatră prețioasă – netedă, elegantă și strălucitoare.

Modelele HUAWEI nova 9

S-a lucrat intens la spatele din sticlă al nova 9, care strălucește sub lumină, dar nu atrage amprente și se simte mai puțin alunecos în mână decât sticla mată. Acest lucru s-a realizat prin noul proces Starry Flash AG Glass, un proces detaliat care a necesitat sute de experimente înainte ca inginerii Huawei să-l execute corect. Astfel, HUAWEI nova 9 a primit două culori: Starry Blue, care îmbină subtilitatea albastrului cu strălucirea violetului pentru o culoare unică ce atrage privirile, și negrul clasic, ce poate fi asortat oricărei ținute.

Nu doar finisajul de sticlă este atrăgător, nova 9 este echipat și cu unul dintre cele mai deosebite module de cameră puse vreodată într-un smartphone. Două cercuri simetrice, aliniate perfect vertical de-a lungul părții superioare a camerei.

Mergând dincolo de aspectul chic, HUAWEI nova 9 oferă o experiență de cameră foto emblematică, ce combină hardware-ul puternic al aparatului foto cu calitățile software inovatoare Huawei pentru o performanță foto de neegalat la acest preț.

Sistemul HUAWEI nova 9 are o cameră video de 50 megapixeli. Shooter-ul puternic este însoțit de un obiectiv ultra-larg de 8 megapixeli, care ajută utilizatorul să surprindă foarte ușor peisaje minunate și fotografii de grup. În cele din urmă, o pereche de senzori pentru capturarea informațiilor de adâncime și macrofotografie completează acest sistem versatil.

Camera principală de 50-megapixeli are unul dintre cei mai mari senzori de imagine disponibili pe smartphone-uri, care nu numai că ajută la aportul luminii, dar redă imagini deosebite datorită unei adâncimi mai mici de câmp. Aceste atribute împreună cu motorul XD Fusion de top Huawei contribuie la realizarea de fotografii dinamice, bine echilibrate în toate condițiile de iluminare.

Cei interesați de selfie-uri vor găsi în nova 9 un partener de nădejde, cu o cameră frontală de 32 megapixeli care surprinde imagini luminoase și vii, iar prin procesarea software se pot produce chiar și efecte bokeh convingătoare sau de înfrumusețare pentru auto-portrete.

Seria de smartphones Huawei Nova excelează când este vorba de design șic, cameră de calitate, performanță sporită și durată lungă de viață a bateriei.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro .

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

Academia Novacolor – noua școală de aplicatori de vopsea decorativă a companiei Color Smart

În 2021, au participat la cursurile organizate de companie aproximativ 100 de aplicatori, iar anul viitor sunt așteptați la cursuri peste 200 de specialiști

 

București, 19 noiembrie 2021 –  Compania românească Color Smart Distribution, importator și distribuitor în România și Republica Moldova de vopsele lavabile și decorative premium pentru amenajări interioare și exterioare, anunță lansarea oficială a Academiei Novacolor, o școală proprie destinată specialiștilor care aplică vopsele decorative.

Academia Novacolor 5

”Mulți dintre cei ce trec pragul showroomului Color Smart își găsesc cu greutate echipe de specialiști care știu să aplice vopselele decorative atât pe pereți cât și pe uși, mobile sau suprafețe metalice. Pentru că ne-am propus să facem viața clientului cât mai simplă, să-l ajutăm să-și ducă la bun sfârșit proiectele în termen și la nivelul de calitate dorit, am decis să investim în formarea, evaluarea și dezvoltarea mai multor echipe de aplicatori. De aici a pornit ideea Academiei Novacolor, unde creștem specialiști care pot livra la cheie orice proiect de amenajare interioară sau exterioară.

Academia Novacolor 4

Am ales să inițiem acest tip de programe de pregătire pentru a  forma cât mai bine profesioniștii cu care vom colabora pe viitor”, detaliază Cătălina Trupșor, fondator și CEO Color Smart Distribution.

Cursurile din cadrul Academiei Novacolor România sunt structurate pe trei niveluri – începători (o zi), mediu (două zile), avansați (trei zile). La sfârșitul fiecărei etape absolvenții cursurilor sunt evaluați și li se certifică abilitățile și materialele cu care pot să lucreze la client.

Academia Novacolor 3

Cursurile pentru începători și cele de nivel mediu sunt susținute de maestrul Florin Negoiță, specialist Color Smart, cu o experiență de peste 30 de ani în proiecte de amenajare interioare și exterioare. Cursurile de avansați sunt susținute de el împreună cu ambasadorii Novacolor Italia, Marco Nanni și Davide Palma. Acești specialiștii italieni lucrează cu vopsele decorative Novacolor de peste 20 de ani și realizează cu ajutorul lor adevărate opere de artă.

Academia Novacolor 2

În 2021 compania a organizat trei cursuri în țară și din luna septembrie a început să organizeze frecvent workshopuri la sediul propriu din București. În 2021 au participat la cursurile organizate de Academia Novacolor aproximativ 100 de aplicatori, iar pentru anul 2022 sunt deja planificate 20 cursuri, la care sunt așteptați peste 200 de participanți.

Venitul unui aplicator depinde foarte mult de experiența lui, de nivelul de performanță pe care îl demonstrează, de cât de bine se organizează, de abilitățile de comunicare cu beneficiarul și de rapiditatea cu care finalizează proiectele. Plaja de venituri în această meserie începe de la 1000 euro/ lună și poate depăși 5000 euro/ lună.

Florin Negoita - Academia Novacolor

Prețul pe mp, strict pentru aplicare, respectiv fără îndreptarea pereților și pregătirea stratului suport, variază pentru o vopsea lavabilă premium între 3,5 euro/mp până la 6 euro/mp, iar pentru o vopsea decorativă, poate începe de la 15 euro/mp și poate depăși 150 euro/mp în cazuri excepționale.

”Lansarea cursurilor ne-a crescut imediat vânzările. Specialiștii care au absolvit măcar o etapă a Academiei au prins încredere și recomandă călduros produsele distribuite de Color Smart deoarece le-au testat în diverse ipostaze și sunt mai siguri pe tehnicile de aplicare. Majoritatea au obținut rezultate excepționale cu materialele noastre ecologice, sustenabile, de o frumusețe aparte, ceea ce i-a transformat în adevărați ambasadori ai brandului.

Toată lumea are de câștigat din această inițiativă, clientul care beneficiază de rezultate la cheie, aplicatorii care învață și se dezvoltă, și noi care ne îndeplinim misiunea de a transforma în realitate amenajările la care visează clienții”, declară Cătălina Trupșor, fondator și CEO Color Smart Distribution.

DESPRE ACADEMIA NOVACOLOR

Cursul de începători (o zi) se adresează aplicatorilor care lucrează de curând în domeniul amenajărilor interioare. Cursul durează o zi, iar participanții dobândesc cunoștințe noi în materie de produse și tehnice de aplicare, în special, pentru vopsele cu finisaj metalic – de exemplu: swahili, animamundi, dune, și oxidanți – ironic sau verderame. Învăța și o metodă de aplicare mai specială, pentru o vopsea minerală – cum ar fi Calcecruda. Preț – 50 euro (TVA inclus)

Cursul de nivel mediu (2 zile) se adresează celor care au finalizat nivelul de Începători în cadrul Academiei Novacolor sau aplicatorilor care au o experiență de câțiva ani în domeniul amenajărilor interioare și cunosc deja produsele decorative metalice.  Durata este de 2 zile, iar participanții dobândesc cunoștințe noi atât pentru vopsele metalice, cât și pentru cele minerale. Preț – 350 euro (se asigură cazare pentru participanții  din provincie)/ 300 euro – fără cazare (TVA inclus)

Cursul de avansați (3 zile) se adresează colaboratorilor noștri, cei care au o experiență de cel puțin trei ani în domeniul amenajărilor interioare și exterioare, care aplică în mod frecvent produse decorative. Durata este de 3 zile, iar participanții își perfecționează metodele de aplicare pentru cele mai aparte vopsele decorative de la Novacolor sau pentru combinații inedite de produse. Preț – 500 euro (se asigură cazare pentru participanții  din provincie)/ 425 euro – fără cazare (TVA inclus)

AMD și MediaTek dezvoltă module Wi-Fi 6E din seria AMD RZ600 pentru a îmbunătăți experiențele de conectivitate

MediaTek și AMD au anunțat colaborarea pentru a crea împreună cele mai performante soluții Wi-Fi® din industrie, începând cu modulele Wi-Fi 6E AMD RZ600 Series care conțin noul chipset Filogic 330P de la MediaTek. Chipsetul Filogic 330P va alimenta laptopurile și PC-urile desktop din seria AMD Ryzen de ultimă generație în 2022 și mai departe, oferind viteze Wi-Fi rapide cu latență scăzută și interferențe mai mici de la alte semnale.

Modulele din seria AMD RZ600 au fost optimizate pentru a oferi utilizatorilor conectivitate la cel mai înalt standard. Totodată, AMD și MediaTek au dezvoltat interfețele PCIe® și USB pentru performanțe maxime și eficiență energetică, elemente foarte importante pentru orice utilizator. În plus, procesul de optimizare a inclus testarea la sarcini de lucru solicitante și asigurarea standardelor de compatibilitate. Acest fapt poate reduce timpul de implementare și dezvoltare pentru partenerii OEM.

Filogic 330P acceptă cele mai recente standarde de conectivitate 2×2 Wi-Fi 6 (2,4/5GHz) și 6E (bandă 6GHz până la 7,125GHz), împreună cu Bluetooth® 5.2 (BT/BLE). Chipsetul de mare viteză este ultra-rapid, cu suport pentru conectivitate de până la 2,4 Gbps, inclusiv suport pentru noul spectru de 6 GHz la lățimea de bandă a canalului de 160 MHz. De asemenea, chipsetul integrează tehnologia amplificatorului de putere (PA) și a amplificatorului cu zgomot redus (LNA) MediaTek pentru a ajuta la optimizarea consumului de energie și la reducerea amprentei de design, ceea ce permite chipset-ului Filogic 330P să fie încorporat în laptopuri de toate dimensiunile.

Modulele Wi-Fi 6E din seria AMD RZ600 extind capacitățile Wi-Fi ale AMD, oferind soluții excelente de conectivitate pentru partenerii OEM și utilizatorii finali, fie că joacă cele mai recente titluri, fie lucrează de la distanță sau finalizează un proiect.

Pentru a afla mai multe despre seria Filogic de la MediaTek, vă rugăm să accesați link-ul.