Gamerii AMD Radeon luptă pentru Washington DC în Tom Clancy’s The Division 2

Începând de astăzi, gamerii vor putea lupta pentru recucerirea străzilor din Washington DC în Tom Clancy’s The Division 2. Aceștia vor avea parte de o experiență imersivă și incitantă, realizată cu ajutorul graficii Radeon, în parteneriat cu producătorul jocului, Ubisoft.

Oferind suport pentru jocul The Division 2, soluția AMD Radeon Software Adrenalin 2019 Edition oferă cea mai bună performanță pentry gameri, împreună cu un framerate ridicat și funcții deosebite, precum:

  • Performanță ieșită din comun – Plăcile video AMD Radeon oferă perfomanțe excepționale, la rezoluții de 1080p, 1440p sau 4K, împreună cu DirectX 12. Experiența de gaming este una de cea mai înaltă calitate, iar procesoarele grafice Radeon sunt mai puternice decât cele ale competitorilor atunci când este pus la treabă DX12. În plus, plăcile video Radeon RX 570 și Radeon RX 590 sunt mai performante la o rezoluție de 1080p cu setările pe „Ultra” decât competitorii direcți de pe acest segment, care oferă soluții grafice mai scumpe.
  • Cel mai mare ecosistem de display-uri de gaming – Un gameplay cursiv, fluid, este mult mai ușor de experimentat cu ajutorul celor peste 550 de monitoare compatibile cu Radeon FreeSync. Tehnologia dezvoltată de AMD sincronizează timpul de răspuns al monitorului direct cu jocul, ceea ce înseamnă că este eliminată posibilitatea unui framerate mai scăzut.
  • Asynchronous Compute, Shader Intrinsics și Utilizarea de Multi-Core – Plăcile video AMD Radeon vin cu o utilizare mai inteligentă a procesorului grafic, un timp de răspuns mai bun și o perofrmanță sporită, datorită tehnologiilor Shader Intrinsics și Asynchronous Compute, permițând jocului The Division 2 să atingă framerate-uri mai ridicate și o fidelitate vizuală mai bună împreună cu GPU-urile compatibile.

Cu bundle-ul de jocuri de la AMD, Raise the Game: Fully Loaded, fanii Radeon vor primi gratuit trei dintre cele mai populare jocuri ale anului 2019 – Resident Evil 2, The Division 2 și Devil May Cry 5 – odată cu achiziționarea unei plăci video AMD Radeon VII, RX Vega sau RX 590, sau a unui PC eligibil care funcționează pe platforma AMD Radeon VII, RX Vega sau RX 590.

Pentru mai multe informații poți accesa articolul de pe blogul AMD, aici, și poți descărca cel mai recent driver AMD de aici. Dă-mi de veste dacă ai întrebări.

RAZER EXTINDE PORTOFOLIUL CELOR MAI BINE VÂNDUTE PERIFERICE CU O NOUĂ GAMĂ ADRESATĂ JUCĂTORILOR CARE ACORDĂ ATENȚIE DEOSEBITĂ VALORII PRODUSELOR

BUCUREȘTI, 15 martie 2019 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat trei noi periferice de gaming care vor completa portofoliul celor mai bine vândute produse. Tastatura BlackWidow, căștile Kraken și mouse-ul Basilisk Essential se numără printre produsele cu cel mai bun raport preț-calitate semnate de Razer, oferind tot ceea ce are nevoie un jucător pretențios.

RAZER BLACKWIDOW

Tastatura Razer BlackWidow este cel mai nou membru al celei mai bine vândute familii de tastaturi Razer. Împrumutând mai multe caracteristici ale vârfului de gamă Blackwidow Elite, noua tastatură BlackWidow folosește switch-urile mecanice Razer Green.

Proiectat de Razer pentru jucători, Green Mechanical Switch oferă un răspuns tactil și un sunet distinct, cu puncte de acționare și resetare optimizate pentru cea mai bună experiență de gaming și redactare de text. Prin utilizarea design-ului superior bazat pe switch-uri cu doi pereți laterali, senzația de clătinare a tastei este cu mult redusă, în același timp acuratețea și responsivitatea fiind îmbunătățite. Fiecare tastă are o durată de viață de până la 80 de milioane de acționări.

Noul BlackWidow încorporează și tehnologia Razer Chroma, fiecare tastă fiind iluminată individual, utilizatorii putând să aleagă dintre 16,8 milioane de culori prin intermediul aplicației  Razer Synapse 3. Cu ajutorul Razer Hypershift, fiecărei taste i se poate asocia o comandă de tip macro, iar cu Razer Synapse 3 orice tastă poate primi și o funcție secundară. Tastatura are încorporată și o memorie hibrid, care împreună cu tehnologia cloud, garantează stocarea preferințelor utilizatorilor (precum profilurile de iluminare, funcțiile tastelor și comenzile macro) atunci când ea este folosită pe diferite calculatoare.

Caracteristici produs

  • Razer™ Green Mechanical Switches proiectate pentru gaming
  • Durată de viață a tastelor de până la 80 de milioane de acționări
  • Tehnologie de iluminare Razer Chroma™ cu 16,8 milioane de nuanțe personalizabile
  • Memorie hibrid încorporată, cu tehnologie de stocare în cloud – până la cinci profiluri
  • Compatibil Razer Synapse 3
  • Opțiuni de administrare a cablurilor
  • N-key roll-over cu anti-ghosting integrat
  • Taste complet programabile cu înregistrare de comenzi macro în timp real
  • Mod de gaming
  • 1000 Hz Ultrapolling
  • Tehnologie Instant Trigger

Preț și disponibilitate

De la 129.99 Euro

Razer.com – 15 martie 2019
La nivel global  – 15 martie 2019

Pentru mai multe informații vizitați pagina http://www.razer.com/gaming-keyboards-keypads/razer-blackwidow

IMAGINI

Imagini de produs: http://rzr.to/BlackWidow-RR

RAZER KRAKEN

Noile căști Razer Kraken sunt succesorul deosebit de popularului model Kraken Pro V2. Împrumutând design-ul și componentele care stau la baza modelului vârf de gamă, Kraken Tournament Edition, noile Kraken încorporează difuzoare de 50 mm, pentru a oferi un sunet curat și puternic. Microfonul retractabil a fost îmbunătățit pentru a filtra și mai bine zgomotul de fundal, asigurând astfel cea mai bună comunicare între membrii echipei.

 

Confortul este garantat chiar și în cazul sesiunilor de joc extinse, grație bandei capitonate și gelului cu efect răcoritor. Mai mult, cupele sunt confecționate dintr-un material textil care asigură disiparea eficientă a transpirației și permite pielii să respire, în timp ce stratul de gel cu efect răcoritor găzduiește canale ascunse pentru a le oferi maximum de confort și celor care poartă ochelari.

Controlul volumului și butonul de mute au fost amplasate pe cablul căștilor, pentru un acces rapid și ușor, a treia generație de Razer Kraken devenind astfel cele mai versatile căști din oferta Razer, fiind compatibile cu mai multe platforme.

Noile căști Kraken sunt disponibile și în ediția Quartz Pink, în timp ce versiunea Razer Kraken for Console, aduce accente și iluminare albastră design-ului negru, clasic.

Razer Kraken Razer Kraken Pro V2
De la 79.99 Euro De la 89.99 Euro
Cupe din material textil cu gel cu efect răcoritor Cupe din imitație de piele
Bandă capitonată extra lată Bandă capitonată extra lată
Microfon retractabil cu o mai bună filtrare a zgomotului de fundal Microfon retractabil
Cadru de aluminiu ranforsat

Difuzoare de 50 mm

Compatibil cu PC, PS4, Xbox One, Nintendo Switch și dispozitivele mobile echipate cu intrare jack de  3.5mm

 

Caracteristici produs

La prima vedere

  • Difuzoare de 50 mm
  • Cupe cu gel cu efect răcoritor
  • Microfon unidirecțional retractabil
  • Cadru de aluminiu ranforsat
  • Bandă capitonată extra lată
  • Compatibilitate cu mai multe platforme

Căști

  • Frecvență de răspuns: 12 Hz – 28 kHz
  • Impedanță: 32 Ω @ 1 kHz
  • Senzitivitate (@1 kHz): 109 dB
  • Putere nominală: 30 mW (Max)
  • Difuzoare: 50 mm, cu magneți Neodymium
  • Diametrul cupelor: 54 mm x 65 mm
  • Tip conexiune: Analog 3.5 mm
  • Lungimea cablului: 1.3 m
  • Greutate aproximativă: 322 g
  • Cupe care acoperă în întregime urechea, cu inserție de gel cu efect de răcire pentru un confort prelungit

Microfon

  • Frecvență de răspuns: 100 Hz – 10 kHz
  • Rată semnal/zgomot: > 60 dB
  • Senzitivitate (@1 kHz): -45 ± 3 dB
  • Model direcțional: Boom unidirecțional ECM

Control pe cablu

  • Rotiță analog de control al volumului
  • Buton de mute pentru microfon

Utilizare audio

  • Utilizare audio: Cu dispozitive echipate cu mufă jack de 3.5 mm
  • Utilizare audio + microfon: Cu dispozitive echipate cu mufă jack combinată de 3.5 mm pentru căști și microfon
  • Utilizare audio + microfon cu adaptorul splitter: Cu dispozitive echipate cu mufe jack 3.5 mm separate, una pentru căști și una pentru microfon

Preț și disponibilitate

De la 79.99 Euro

Razer.com – 15 martie 2019
La nivel global – martie 2019

Pentru mai multe informații vizitați pagina https://www.razer.com/gaming-audio/razer-kraken

Imagini de produs

Imagini de produs: http://rzr.to/Kraken-RR

RAZER BASILISK ESSENTIAL

Noul Razer Basilisk Essential rămâne fidel design-ului ergonomic adaptat folosirii cu mâna dreaptă, abordat și de modelul original Razer Basilisk. Mouse-ul include șapte butoane programabile bazate pe switch-urile mecanice dezvoltate de Razer pentru mouse-uri, ce au o durată de viață de până la 20 de milioane de acționări.

Butonul multifuncțional dispus în zona degetului mare, o caracteristică aparte și premiată a mouse-ului Basilisk, poate lua orice funcție dorită de gamer: o schimbare temporară de DPI în momentele de sniping, o scurtătură către o armă sau vrajă, facilitarea conversațiilor push-to-talk, sau funcții Press and Hold pentru sprint, healing sau crouching.

Noul mouse Razer Basilisk Essential are la bază un senzor optic cu o rezoluție de 6400 DPI și încorporează și tehnologia Razer Chroma care le permite utilizatorilor să aleagă din 16,8 milioane de culori, personalizabile prin intermediul aplicației Razer Synapse 3.

Caracteristici produs

  • Senzor optic cu rezoluție nativă de 6.400 DPI
  • Accelerație de până la 220 țoli pe secundă (IPS) / 30 G
  • 7 butoane Hyperesponse, programabile în mod individual
  • Razer™ Mechanical Mouse Switches
  • Rotiță scroll tactilă, proiectată pentru gaming
  • Design ergonomic pentru dreptaci, cu zone laterale cauciucate pentru aderență superioară
  • Ultrapolling 1.000 Hz
  • Iluminare Razer Chroma™ cu 16,8 milioane de culori disponibile
  • Compatibil Razer Synapse 3
  • Dimensiuni aproximative: 124 mm (Lungime) X 75 mm (Lățime) X 43 mm (Înălțime)
  • Greutate aproximativă: 95 g (fără cablu)

Preț și disponibilitate

De la 49,99 Euro

Razer.com – 15 martie 2019
La nivel global – martie 2019

Pentru mai multe informații vizitați pagina https://razer.com/gaming-mice/razer-basilisk-essential

Imagini produs

Imagini produs  http://rzr.to/BasiliskEssential-RR

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate. Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptopurile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone. Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 50 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video). Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video. Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are cincisprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong .

VIVEPORT INFINITY OFERĂ GAMING NELIMITAT PENTRU 60,99 LEI PE LUNĂ, ÎNCEPÂND CU 2 APRILIE

București, 14 martie 2019 – VIVEPORTTM a anunțat astăzi faptul că Viveport Infinity, primul serviciu de abonament VR nelimitat, lansat pe 2 aprilie, va fi disponibil pentru 60,99 lei pe lună sau 459 lei pe an. În urma celui mai mare upgrade la platformă de până acum, membrii Viveport Infinity vor beneficia de acces nelimitat la biblioteca de servicii cu peste 600 de aplicații și jocuri, alături de avantaje exclusive cum ar fi aplicația Viveport Video reînnoită. Membrii actuali, inclusiv cei cu abonamente preplătite, și noii membri care se înscriu înainte de 2 aprilie, vor beneficia de prețul curent până la sfârșitul anului 2019.

Viveport Infinity oferă o bibliotecă diversă de titluri VR renumite și indie. La doar 60,99 lei pe lună sau mai puțin în cazul abonamentelor anuale plătite în avans, membrii pot economisi mii de dolari pe conținut de cea mai bună calitate, având posibilitatea să descopere comori ascunse pe tot parcursul serviciului. Titluri populare, precum Angry Birds VR: Isle of Pigs, și-au programat disponibilitatea în serviciul de abonament Viveport pentru lansarea globală, oferind membrilor opțiuni și accesibilitate optime atunci când vine vorba de testarea și descoperirea de conținut nou în serviciul de abonamente Viveport. Clienții noi ai Viveport se pot înscrie oricând pentru a obține calitatea de membru gratuit timp de 2 săptămâni, pentru a experimenta gaming nelimitat cu Viveport Infinity.

„Am construit un nou model pentru VR care scoate la iveală vasta bibliotecă de conținut VR pe care această industrie a dezvoltat-o ​​și le oferă utilizatorilor un motiv să-și petreacă mai mult timp cu headset-ul.”, a declarat Rikard Steiber, președintele Viveport. „În același timp, creștem gradul de acces al dezvoltatorilor și veniturile potențiale, deoarece mai mulți dezvoltatori se pot implica financiar în cazul unui singur utilizator Infinity. Credem că acest model se potrivește cu modul în care consumatorii doresc să experimenteze VR.”.

Viveport Infinity va fi disponibil pentru deținătorii de VIVE și Oculus Rift. Pentru titlurile compatibile, Viveport Infinity va călători pe orice headset autonom construit pe platforma VIVE, WAVE. Această abordare de hardware agnostică și cross-platform aduce serviciul într-o nouă categorie de dispozitive VR, lărgind în același timp accesul dezvoltatorilor și publicul țintă.

„Prin serviciul de abonamente Viveport am reușit să ne mărim numărul de clienți și să construim o comunitate mai mare pentru jocul The Wizards.”, a declarat Paweł Gajda, Director Marketing and Publishing la Carbon Studios. “Abonamentul Viveport a devenit o parte semnificativă din veniturile noastre și abia așteptăm să ne conectăm cu mai mulți jucători prin Infinity.”.

Pentru a sprijini în continuare dezvoltatorii Viveport Infinity, Viveport crește cota de venituri obținute de dezvoltatori la 80/20 de la 70/30. De la 1 aprilie și până la sfârșitul anului 2019, această creștere a profiturilor se aplică tuturor titlurilor din Viveport Infinity. În plus, datorită accesului nelimitat al consumatorului la conținut, mai mulți dezvoltatori pot da valoare financiară unui singur membru cu Viveport Infinity, sporind veniturile potențiale pentru un dezvoltator.

Promoții pentru membrii Viveport Infinty

Toți membrii Viveport Infinity se vor bucura de avantaje exclusive, cum ar fi oferte de weekend pe titluri selectate, titluri gratuite și cupoane lunare. Începând cu data de 2 aprilie, membrii vor primi automat un cupon de 10% reducere, la începutul fiecărei luni, pentru orice achiziție din magazinul Viveport. În perioada 2 – 7 aprilie, Viveport va organiza și reduceri la nivel de magazin pentru peste 100 de titluri pentru a sărbători lansarea Infinity.

Noii membri pot începe astăzi perioada gratuită de testare pentru a bloca prețul actual de $8.99 înainte de lansarea Viveport Infinity pe 2 aprilie. În plus, toți cei cu abonamente Viveport lunare și cu pachete de abonament preplătite vor beneficia de prețul scăzut actual pe tot parcursul anului 2019.

Despre HTC VIVE

VIVE este o platformă inovatoare de realitate virtuală, creată și optimizată pentru VR de tip room-scale și interacțiuni realiste. Îndeplinind promisiunea realității virtuale cu o tehnologie ce schimbă standardul și conținut de cea mai bună calitate, VIVE a creat cel mai puternic ecosistem pentru hardware și software VR, aducând VR consumatorilor, dezvoltatorilor și companiilor. Ecosistemul VIVE a evoluat în jurul celui mai bun hardware VR de pe piață, susținut de VIVE X, un accelerator de 100 milioane de dolari pentru startup-uri dedicate VR /și tehnologiilor aferente, Viveport, o platformă globală și magazin de aplicații cu primul model de abonament VR din lume, care operează în peste 60 de țări, și VIVE Studios, inițiativa de dezvoltare și publicare de conținut VR.

Pentru mai multe informații despre Vive, vă rugăm să vizitați https://www.vive.com.

HTC și logo-ul HTC sunt mărci comerciale ale HTC Corporation. Toate celelalte denumiri de companii și produse menționate aici pot fi mărci comerciale ale deținătorilor lor.

După ani de dezvoltare și planificare, rețelele 5G devin realitate. În acest an, subiectul principal de discuții în domeniul tech este revoluția pe care o va produce instalarea și utilizarea rețelei 5G, împreună cu telefoanele de pe care poate fi accesată.

Așteptarea a luat sfârșit în SUA, unde Motorola susține lansarea primei rețele 5G pentru utilizare mobilă, iar moto z3 împreună cu moto mods 5G este primul dispozitiv de pe care accesarea rețelei mobile 5G va fi posibilă.

Astfel, începând de astăzi, Verizon și Motorola acceptă precomandă pentru 5G moto mod, urmând ca serviciul mobil 5G de la Verizon să fie disponibil de luna viitoare.

5G oferă o infrastructură care permite utilizatorului conexiuni mai rapide, astfel încât videoclipurile și trimiterea de fișiere se încarcă mult mai repede. În plus, permite conectarea mai multor dispozitive la internet, cu mai puține întârzieri.

Motorola este prima companie cu care Verizon colaborează pentru lansarea rețelei 5G în SUA.

NVIDIA lansează placa grafică GeForce GTX 1660

NVIDIA lansează astăzi placa grafică GeForce GTX 1660, care alături de GTX 1660 Ti va face parte din noua familie GTX Turing. GTX 1660 este disponibilă începând cu 14 martie, la prețul recomandat de 1.075 lei.

Având la bază arhitectura Turing de generație a 12-a, GTX 1660 se bucură de toate inovațiile Turing în materie de shadere pentru îmbunătățirea performanței și eficienței, inclusiv suport pentru Concurrent Floating Point și operațiunile integer, arhitectura cu un cache unificat L1 și Adaptive Shading.

Performanțe de gaming

Acest nou design permite plăcii grafice GTX 1660 să performeze în jocurile moderne cu shadere complexe și este în medie cu 30% mai rapid decât GeForce GTX 1060 3GB și cu 15% mai rapid decât GeForce GTX 1060 6GB la o rezoluție de 1080p.

GeForce GTX 1660 dispune de 1.408 nuclee CUDA și 6GB de memorie GDDR5 pentru o memorie cu lățime de bandă totală de 192GB/sec, cu un boost clock de aproape 1.8GHz, care poate fi ușor overclockat pentru mai multă performanță.

Un upgrade ideal

Mai mult de două treimi din gameri folosesc plăci grafice care oferă performanța echivalentă – sau mai scăzută – a unei plăci grafice din clasa GTX 960 lansată în 2014. În acest context, GTX 1660 oferă în medie o performanță cu 110% mai mare decât GTX 960.

Performanța, design-ul și eficiența plăcii grafice GTX 1660, în combinație cu un monitor cu G-SYNC – pentru un lag scăzut – formează un setup ideal pentru o experiență de gaming spectaculoasă, pentru oricine dorește să încerce jocurile de tip Battle Royale pe PC.

GTX 1660 include și GeForce Experience, o aplicație care face gaming-ul pe PC mai ușor de accesat, oferind caracteristici “in game” precum NVIDIA Highlights, NVIDIA Ansel și NVIDIA Freestyle.

Disponibilitate și preț

Plăci customizate GTX 1660 sunt disponibile începând de astăzi de la producătorii de top precum ASUS, Gigabyte, MSI și nu numai. Prețul recomandat este de 1.075 lei și va varia în funcție de parteneri.

Studiu Cat® phones: unul din trei consumatori europeni a avut ecranul telefonului spart

 86% dintre companiile intervievate au declarant că telefoanele din companie au suferit pagube care au necesitat reparații sau înlocuiri ale dispozitivelor

București, 13 martie 2019 – Companiile din întreaga Europă cheltuiesc mai mult decât oricând pe telefoanele mobile pentru forța de muncă. Creșterea costurilor și scăderea productivității datorate faptului că telefoanele sunt prea fragile pentru mediul de lucru, reparațiile costisitoare și înlocuirile conduc la o cerere tot mai mare pentru dispozitivele rezistente, potrivit noilor cercetări lansate astăzi de Cat® phones.

Un sondaj al cumpărătorilor de telefoane mobile efectuat în 497 de companii europene1 arată că 69% dintre telefoanele mobile sunt ușor deteriorate. 69% semnalează, de asemenea, cheltuieli mai mari ca oricând pentru telefoanele de companie. Mai mult de jumătate dintre respondenți spun că repararea și înlocuirea dispozitivelor stricate reprezintă o problemă tot mai mare pentru afacerea lor.

Durabilitatea dispozitivelor mobile a devenit unul dintre principalele considerente pentru factorii de decizie IT și pentru cumpărătorii de telefoane din cadrul companiilor – pe același palier cu securitatea, conectivitatea și gestionarea dispozitivelor2.

44% dintre companiile europene intenționează să-și înlocuiască flota de companie cu dispozitive robuste, în timp ce 8% din companii deja le-au înlocuit. Dispozitivele rigide fac parte din zonele de investiții pentru mobilitatea companiilor cu cel mai rapid ritm de creștere, iar 21% dintre factorii de decizie IT indică faptul că iau în considerare cheltuielile în acest domeniu în următoarele 12 luni3.

 

Reparațiile și înlocuirile frecvente și costisitoare înseamnă cheltuieli mult mai mari pentru clienți pe întreaga durată de viață a dispozitivului decât prețul inițial de achiziție. În plus, așteptările de la un telefon mobil sunt ridicate și ciclurile de viață ale dispozitivelor se prelungesc. O treime dintre respondenții europeni la un studiu recent CCS privind achiziționarea de telefoane mobile au declarat că intenționează să își păstreze telefoanele mai mult timp.

În Europa de Vest, cercetarea CCS sugerează că, în medie, oamenii folosesc telefoanele timp de 40 de luni. Cu probabilitatea ca un dispozitiv să trebuiască să fie reparat la un moment dat, costul total al proprietății pe parcursul duratei vieții sale poate fi semnificativ.

Frauport (Aeroportul din Frankfurt) este un client care folosește telefoanele Cat din 2012, beneficiind de o fiabilitate robustă pe telefoane și costuri reduse de reparare: „După șapte ani, 83% dintr-un total de 1000 de bucăți sunt încă folosite zi de zi. Doar 4% au fost gestionate de Centrul nostru de Service și Reparații”.

Clienții telefoanelor mobile trăiesc și lucrează în medii dificile, care împing telefoanele la limite. Cu toate acestea, încrederea în telefoanele inteligente robuste de top din industrie include o garanție de vârf în ceea ce privește deteriorarea ecranului. În cazul în care un utilizator deteriorează accidental sau sparge ecranul de protecție Corning® Gorilla® pe un smartpone Cat aflat în perioada de garanție, Cat phones va repara sau înlocui ecranul* gratuit.

Această încredere este susținută de testarea riguroasă a fiecărui produs înainte de lansare. De exemplu, modelul Cat S61 are un echipament militar (Mil-Spec 810G). Este rezistent la praf și impermeabil la adâncimi de până la 3 m timp de 1 oră (certificat IP68 și IP69K), iar ecranul său este protejat de o sticlă groasă tip Gorilla® Glass 5 și este înconjurat de o strat protector integrat în designul industrial. Este, de asemenea, construit pentru a supraviețui testului unic de căderi repetate al telefoanelor Cat de la 1,8 m înălțime pe o suprafață de oțel, de 30 de ori în orientări diferite.

~Sfârșit~

1 Sursă: Studiu efectuat de Bullitt Group cu Research Now, European Business survey 2019 (497 respondenți)

2 Sursă: CCS Insight Digital Workplace IT Decision Maker Survey 2018

3 Sursă: Bullitt Group Research, Rugged Smartphone User Survey 2018 (24,585 respondenți, + adițional 2,890 răspunsuri parțiale)

*Pentru mai multe informații, vizitați www.catphones.com sau descărcați Declarația de Garanție Limitată disponibilă în toate limbile

Despre dispozitive și accesorii Cat

Brandul Cat reprezintă încredere, durabilitate, fiabilitate și calitate. AND-ul Cat se regăsește în fiecare telefon mobil și accesoriu oferit de Bullitt Mobile Ltd. și oferă o experiență fără limite cu mobilitate robustă. Produsele noastre sunt create pentru comunicarea fără fir utilizând cea mai recentă tehnologie pentru a satisface diversele nevoi ale unui stil de viață exigent și care nu vă vor dezamăgi. Pentru a afla mai multe despre cum sunt fabricate telefoanele Cat și accesorii, vizitați www.catphones.com

Despre Grupul Bullitt

Bullitt Group ajută mărcile globale să-și extindă portofoliile de produse în categorii noi, în special pe piața dispozitivelor conectate. Noi proiectăm, fabricăm, comercializăm și vindem produsele sub licență pentru partenerii noștri de marcă. De la înființarea sa în 2009, Bullitt Group a proiectat, fabricat și distribuit milioane de telefoane mobile, produse audio, alte dispozitive conectate și periferice conexe în peste 70 de țări din întreaga lume. Bullitt este licențiat global pentru Cat (Caterpillar Inc.) si Land Rover pentru telefoane mobile si periferice conexe. Sediul central al Bullitt Group se află în Reading, Anglia, cu sedii suplimentare de birouri în Taipei (Taiwan), Shenzhen (China), Charlotte (SUA) și Singapore.www.bullitt-group.com

Despre CCS Insight

CCS Insight este o firmă independentă de cercetare și consultanță care se concentrează pe tendințele actuale și viitoare în domeniul tehnologiei. Oferă servicii cuprinzătoare care sunt adaptate nevoilor clienților individuali, ajutându-le să înțeleagă lumea conectată. www.ccsinsight.com

Nokian WR Snowproof, anvelopele care te scapă de griji iarna

Noile anvelope de iarnă Nokian WR Snowproof, special dezvoltate pentru autovehiculele din Europa Centrală, sunt sigure și fiabile. Siguranța este caracteristica cea mai importantă a anvelopei, asigurând, pe timp de iarnă, un șofat fără griji în cazul căderilor bruște de zăpadă și al șoselelor acoperite cu mocirlă.

Schimbările meteorologice neașteptate din timpul iernii sunt deja bine cunoscute în toată Europa. Nokian WR Snowproof este o nouă anvelopă premium de iarnă creată pentru a oferi siguranță de top pentru condusul pe timp de iarnă. Indiferent dacă șofează în oraș, pe autostrăzi sau pe drumuri pitorești de munte, șoferii din Europa Centrală se bucură de o combinație excepțională de aderență de primă clasă și de o experiență de condus previzibilă și echilibrată.

Conform unui sondaj de opinie realizat de Nokian Tyres, aproape 60% dintre șoferii din Europa Centrală au considerat că anvelopele de iarnă specializate sunt cele mai importante echipamente de protecție a autovehiculelor în lunile de iarnă. Aproape 70% dintre respondenți au considerat aderența și manevrabilitatea pneurilor în condiții de iarnă ca fiind cele mai valoroase caracteristici, în timp ce siguranța în situații extreme, cum ar fi pe drumurile cu zăpadă, și aderența anvelopei pe drumuri cu mocirlă, s-au situat pe următoarele două locuri.*

Alpine Sense Grip – Aderență excelentă pe timp de iarnă, manevrabilitate echilibrată

Noua anvelopă Nokian WR Snowproof oferă o aderență excepțională pe drumuri înzăpezite, mocirloase și umede – o caracteristică dorită de șoferi și, de multe ori, chiar necesară. Aderența fermă se bazează pe noul concept Alpine Sense Grip, în timp ce compozitul unic din cauciuc Alpine Grip garantează performanțe excelente în condiții de iarnă dintre cele mai diverse, la temperaturi variate. În această anvelopă premium ecologică, fiecare bloc de rulare și striație are un rol specific, oferind siguranță și confort în timpul condusului. Manevrabilitatea este echilibrată și ușor de controlat, chiar și în condiții surprinzătoare. Nokian WR Snowproof vine cu o rezistență foarte redusă la rulare, ceea ce înseamnă un consum scăzut de carburant și emisii reduse.

„Virajele pe drumuri mocirloase și schimbările bruște de bandă pentru a evita diverse obstacole, de exemplu, reprezintă provocări pentru șoferi. Conform filosofiei noastre de dezvoltare a produselor, noua anvelopă Nokian WR Snowproof acționează ca o centură de siguranță, maximizând siguranța la extreme. Aceasta rămâne controlată și fiabilă chiar și la limita aderenței. Conceptul Alpine Sense Grip permite anvelopelor noastre de iarnă să se adapteze variațiilor meteorologice, oferind aderența și controlul necesare pentru cele mai extreme situații de șofat, chiar înainte ca sistemele electronice de siguranță ale mașinii să se activeze.”, declară Marko Rantonen, Product Development Manager al

Nokian Tyres.

Gamă de anvelope premium versatilă, disponibilă în toamna anului 2019

Noile anvelope sunt disponibile în categoriile de viteză Q (160km/h), T (190km/h), H (210 km/h), V (240 km/h) și W (270 km/h), iar dimensiunile acoperă 55 de produse, de la 14 la 20 de inci. Nokian WR Snowproof va fi disponibilă pentru consumatori în toamna anului 2019. Gama versatilă de

anvelope de iarnă Nokian Tyres pentru autoturisme include și Nokian WR D4 și Nokian WR A4. Gama extinsă pentru modelele de autoturisme moderne acoperă aproape 150 de dimensiuni.

Nokian WR Snowproof este dezvoltată de Nokian Tyres, cel mai nordic producător de anvelope din lume și inventatorul anvelopei de iarnă. Compania deține peste o sută de brevete de siguranță pe timp de iarnă și este lider mondial în domeniul siguranței și sustenabilității.

Nokian WR Snowproof – Șofat fără griji pe timp de iarnă

  • Aderenţă de top pe drumuri înzăpezite, mocirloase și ude
  • Experienţă de condus stabilă şi echilibrată
  • Rularea uşoară economiseşte combustibil şi protejează mediul

Citiți comunicatul de presă integral pe https://www.nokiantyres.com/company/news-article/new-nokian-wr-snowproof-peace-of-mind-for-wintry-ways/.

Descărcați fotografii și videoclipuri cu produsul

*Sondaj din 2019 privind anvelopele de iarnă. Datele se bazează pe un sondaj online efectuat în perioada decembrie 2018-ianuarie 2019 de către Nokian Tyres în colaborare cu compania de cercetare YouGov. Sondajul a fost realizat în cinci țări (Germania, Franța, Italia, Polonia și Republica Cehă), cu un eșantion de 500-2.000 de respondenți din fiecare țară.

Informații suplimentare:

Nokian Tyres plc,
Communications Manager Teemu Sainio, tel. +358 10 401 7296

teemu.sainio@nokiantyres.com

Technical Customer Service Manager Matti Morri, tel. +358 10 401 7621
matti.morri@nokiantyres.com

Twitter I YouTube I Facebook I LinkedIn I Instagram

Nokian Tyres este cel mai nordic producător de anvelope din lume şi una dintre cele mai sustenabile companii din industrie. Anvelopele Nokian Tyres oferă siguranţă în orice tip de condiţii, fiind de înaltă calitate, sigure şi ecologice, pentru autovehicule, camioane şi maşini de mare tonaj. Suntem cunoscuţi, în special, pentru anvelopele noastre inovatoare de iarnă. Vianor este parte a grupului Nokian Tyres şi este compania specializată pe mentenanţă şi servicii pentru anvelope. În 2018, cifra de afaceri netă a Nokian Tyres a fost de aproximativ 1,6 miliarde euro, iar numărul angajaţilor a fost de 4.800. Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Pentru mai multe detalii, vizitaţi: www.nokiantyres.com

Fundația Comunitară București anunță proiectele câștigătoare la Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen

#SiEuReusesc – comunitatea învingătoarelor din București – și TRANScendent sunt proiectele selectate pentru finanțare de juriul Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen. Cele două proiecte vor fi susținute timp de trei ani cu un buget total de 630.450 de lei. Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, dezvoltat de IKEA România și Fundația Comunitară București, a fost lansat în decembrie 2018 și a primit 25 de proiecte eligibile din București și județul Ilfov.

Primul proiect, numit #SiEuReusesc – comunitatea învingătoarelor din București – își propune să crească pe termen lung autonomia și relațiile bazate pe solidaritate, pentru femeile și copiii supraviețuitori ai violenței domestice. Femeile care se eliberează de violență vor putea parcurge un traseu de dezvoltare personală ce poate culmina cu sprijinirea altor femei. Comunitatea învingătoarelor din București va fi dezvoltată pe baza lecțiilor învățate din proiectul pilot desfășurat deja în Sibiu. Proiectul va fi implementat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) în parteneriat cu Asociația ANAIS și va fi susținut cu 140.150 lei pentru primul an de implementare.

Al doilea proiect selectat este TRANScendent, implementat de Asociația MozaiQ. Proiectul își propune să îmbunătățească calitatea vieții și independența financiară a femeilor transgender din București, prin crearea unui program de organizare comunitară, informare și integrare în muncă cu sprijinul companiilor locale. Proiectul va fi susținut cu 70.000 lei pentru primul an de implementare.

Conform celui mai recent Indice al Egalității de Gen, România se află pe locul 25 din 28, în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce privește egalitatea de gen. Indicele analizează situația femeilor și bărbaților în ceea ce privește piața muncii, resursele financiare, nivelul de educație, sănătate, cum este folosit timpul, puterea de decizie.

În acest context, Fondul IKEA pentru Egalitate de gen susține financiar proiecte care contribuie la creșterea independenței economice a femeilor aflate în situații de vulnerabilitate, la educația pentru parteneriatul de gen, cu accent pe viața privată, precum și intervenții comunitare pentru transformarea rolurilor de gen tradiționale.

Proiectele câștigătoare au fost selectate cu ajutorul unui juriu independent format din persoane cu experiență în studii și politici de gen, dar și în implicare socială. Susținerea financiară pentru aceste proiecte se va face pe timp de trei ani, cu o reevaluare anuală.

“IKEA Romania este o companie construită pe valori umaniste și noi credem că egalitatea de gen este importantă pentru toți angajații și clienții noștri. Sperăm că proiecte ca acestea vor face o diferență pentru cei direct afectați și, împreună cu noul Grup de lucru pentru Egalitate de Gen la nivel de CEO, vor contribui la progres pentru societatea românească”, a declarat Ioana Ștefan, Ambasadoare a Diversității și Incluziunii în IKEA România. 

Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în lansarea Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen și în gestionarea procesului de selecție a proiectelor candidate.

”Începi să ai comunități puternice atunci când ”acasă” este bine. Iar acest lucru nu este posibil fără egalitatea de gen – o vulnerabilitate majoră în România. Ne dorim ca proiectele pe care le selectăm să schimbe vieți, dar mai ales să devină o inspirație pentru ca și alții să se implice în acest domeniu”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București.  

Pentru întrebări legate de program, vă rugăm contactați:

Cristina Văileanu, Grants Manager, Fundația Comunitară București

cristina@fundatiacomunitarabucuresti.ro

Despre IKEA România

IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. Detalii pe www.IKEA.ro.

Viziunea IKEA: Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni.

Misiunea IKEA: Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru casă – funcționale și cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite.

Despre Fundația Comunitară București

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 7 ani, a finanțat peste 320 de proiecte din București și Ilfov, cu mai mult de un milion de euro.

Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro

IKEA recheamă prăjiturile de bezea SÖTSAK SKUMTOPP, 180g, din cauza declarării neclare a laptelui ca produs alergen în lista de ingrediente

IKEA recheamă prăjiturile de bezea SÖTSAK SKUMTOPP, 180g, din cauza declarării neclare a laptelui ca produs alergen în lista de ingrediente.  Siguranța alimentară este o prioritate pentru IKEA și dorim să ne informăm clienții că prăjiturile SÖTSAK SKUMTOPP cu perioada de valabilitate cuprinsă între 12-03-2019 și 18-04-2019 sunt afectate de această rechemare. Clienții alergici sau cu intoleranță la lapte sau la constituenții din lapte sunt sfătuiți să aducă bezelele SÖTSAK SKUMTOPP la cel mai apropiat magazin IKEA pentru a primi înapoi suma integrală plătită pe produs.

Clienții trebuie să aibă întotdeauna încredere că produsele alimentare vândute și servite la IKEA sunt sigure și sănătoase pentru consum. IKEA recheamă produsul SÖTSAK SKUMTOPP, prăjituri de bezea, 180g, din cauza declarării neclare a laptelui ca alergen în lista de ingrediente.

Produsul conține pudră de zer, derivată din lapte, ceea ce face ca produsul să prezinte un posibil risc pentru sănătatea celor care au alergie sau intoleranță la lapte sau la constituenții din lapte. Deși pudra de zer este menționată în lista ingredientelor, laptele nu este, din nefericire.

Colourcheck Proof: Jenny Sšderstršm

Nu există motiv de îngrijorare cu privire la consumul produsului în cazul persoanelor care nu suferă de alergie sau intoleranță la lapte sau la constituenții din lapte. Clienții alergici sau cu intoleranță la lapte sau preocupați în altă privință, sunt sfătuiți să returneze produsul SÖTSAK SKUMTOPP la cel mai apropiat magazin IKEA pentru a-și primi înapoi suma integrală plătită pe produs. Nu este necesară dovada plății (bonul fiscal).

Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri create.

Pentru mai multe informații vă rugăm să contactați departamentul Relații cu Clienții din magazin sau să vizitați www.IKEA.ro.

Mai multe informații:

MSL The Practice, Oana Alexandru, Public Affairs Manager, 0757 023 227, oana.alexandru@thepractice.ro

Despre IKEA

INGKA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Suntem o companie bazată pe valori, cu oameni pasionați de viața acasă. Viziunea noastră este să creăm o viață de zi cu zi mai bună acasă pentru cei mai mulți oameni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări (31 August 2018).

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), magazinul IKEA din România a fost vizitat de peste 3,2 milioane de oameni și 18 milioane de vizitatori au accesat site-ul www.IKEA.ro

Viziunea IKEA

Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulţi oameni. 

Misiunea IKEA

Să oferim oferim o gamă largă de mobilier, accesorii şi soluţii funcţionale, cu un design de calitate, la preţuri cât mai accesibile celor mai mulţi oameni.

Tendințe ce vor influența comportamentul românilor în 2019: responsabilitatea față de mediu, interesul pentru gamificare, preferința pentru interactiunea cu brandurile prin intermediul tehnologiei

Printre cele mai importante tendințe ce vor influența comportamentul românilor în 2019 se numără responsabilitatea fața de mediu, interesul pentru gamificare și preferința pentru interactiunea cu brandurile prin intermediul tehnologiei, arată studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual de compania de cercetare de piață iSense Solutions. Datele au fost culese în luna ianuarie a acestui an și sunt reprezentative la nivel urban.

Responsabilitatea față de mediu

Românii încep să fie mai atenți nu doar la calitatea vieții lor, ci și la impactul pe care acțiunile lor le au asupra mediului înconjurător. Astfel, în 2019, 8 din 10 persoane refolosesc pungile de la magazin (față de 74% în 2018), iar procentul celor care au reciclat a crescut de la 51% în 2018, la 58% în 2019. Mai mult, 28% dintre consumatori au cumpărat produse de la companiile care se implică în protejarea mediului, tendința fiind semnificativ mai mare în cazul tinerilor de 18-23 ani (41%).

Gamificare și interactivitate

Consumatorii zilelor noastre s-au obișnuit să nu se mai plictisească. În 2019, ei își doresc ca brandurile să îi binedispună: 77% au declarat acest lucru anul acesta, față de 71% în 2018. Mai mult, în 2019, 84% dintre persoanele din mediul urban din România ar alege un brand care îi binedispune. Procentul a crescut semnificativ față de anul trecut (79%) și este chiar mai mare pentru tinerii între 18 și 23 de ani – în cazul lor, 88% ar alege un astfel de brand.

Branduri prietene cu tehnologia

Românii îmbrățisează folosirea tehnologiei în relație cu brandurile – 58% consideră utilă realitatea augmentată în interacțiunea cu un brand. Consumatorii ar folosi realitatea augmentată pentru: alegerea destinației de vacanță (60%), alegerea unei locuințe care este în stadiu de proiect (51%), alegerea unui spital/clinică înainte de contractare (45%), alegerea mobilei (45%), vizionarea locurilor din care vin produsele (43%), alegerea unei mașini (35%).

Procentul celor care au folosit aplicațiile de căutare vocală pe smartphone a crescut semnificativ în 2019 față de 2018 (51% versus 38%) iar dintre cei care le-au folosit, semnificativ mai mulți le consideră utile (88% în 2019 vs. 79% în 2018).

Consumatorii ar folosi o aplicație vocală pentru căutarea de informații (58%), activități în gospodărie precum aprinderea/stingerea luminii sau a televizorului (54%), pornirea anumitor aplicații (45%), pentru conversații (29%), pentru cumpărarea anumitor produse (17%).

“Comportamentul consumatorilor români se schimbă, iar brandurile trebuie să țină cont de acest lucru. Ele pot câștiga o bună parte dintre consumatori de partea lor făcând reciclarea mai facilă, ajutând la conștientizarea risipei alimentare și utilizând tehnologia pentru a-i ușura consumatorului viața. În 2019, brandurile pot atrage atenția asupra lor și își pot demonstra utilitatea interacționând și creând engagement în moduri interactive și distractive pentru consumator”, declară Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Datele sunt culese în ianuarie 2019, cercetarea fiind realizată online pe 1011 respondenți și este reprezentativă pentru mediul urban din România, cu un grad de eroare de +/- 3,1 % la un nivel de încredere de 95%. Datele sunt comparate cu cercetari similare realizate între anii 2014-2018 și fac parte din iSense Modern Consumer Trends Tracker, instrument care monitorizeaza peste 25 de trenduri comportamentale ale consumatorului din România.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.