Canon a dezvaluit publicului proiectele fotografice realizate de adolescentii din Programul Canon dedicat Tinerilor

canon-symbol
București, 30 martie – Canon a prezentat ieri expoziția caritabilă ce sărbătorește absolvenții ediției 2022 a Programului Canon dedicat Tinerilor, printr-un vernisaj organizat la Muzeul de Artă Recentă din București.

În cadrul evenimentului au fost prezentate 20 de lucrări realizate de cei zece adolescenti aflați în grija organizației World Vision România. Aceștia au participat în ultimele luni ale anului 2022, la workshopurile de fotografie organizate de Canon, desfășurate sub îndrumarea Ioanei Moldovan, fotojurnalist și mentorul programului.

Programul Canon dedicat Tinerilor este un proiect de tradiție, desfășurat în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și are ca obiectiv să le prezinte tinerilor bazele artei fotografice, oferindu-le astfel competențele și instrumentele de care au nevoie pentru a-și spune poveștile prin intermediul imaginilor.

În țara noastră, zece tineri aflați în grija organizației World Vision România, au participat anul trecut la workshopuri intensive de fotografie, din cadrul programului Canon dedicat Tinerilor. Timp de șase săptămâni, sub atenta îndrumare a mentorului lor, fotografa Ioana Moldovan, și având la dispoziție echipamente Canon, cei zece adolescenți au ilustrat cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă (ODD), așa cum le-au vazut și perceput ei prin lentila aparatului de fotografiat.

”În copilărie sau adolescență, nu am avut pe cineva în familie care să mă îndrume către artele vizuale sau fotografie, în particular. Poate aș fi descoperit-o mai devreme. E un motiv în plus pentru care mă bucur că am avut șansa de a le arăta acestor adolescenți cum spunem povești prin imagini. În timpul workshopurilor i-am văzut devenind curioși de fotografie, încercând să facă și mai bine de la o săptămână la alta. Sper ca prin această experiență să se convingă de faptul că au povești de spus, iar fotografia este un limbaj pe care îl pot folosi pentru a o face. Entuziasmul lor de a se juca cu camerele foto, de a experimenta și de a învăța lucruri noi nu poate decât să mă convingă de faptul că e minunat să faci cunoscută lumea fotografiei cât mai multor tineri”, a spus fotografa Ioana Moldovan, mentorul tinerilor.

“Când Canon ne-a contactat pentru a demara acest parteneriat în România, am răspuns imediat afirmativ. Lucrăm zilnic cu tineri și știm cât de importante sunt astfel de proiecte pentru dezvoltarea lor. Vorbim despre o educație complementară celei pe care ei o primesc în școală, o educație care se bazează pe creativitate, imaginație și gândire liberă. Este greu de pus în cuvinte bucuria pe care am simțit-o și am văzut-o în ochii copiiilor atunci când si-au văzut lucrările expuse”, a declarat Luiza Manciu, representant World Vision, managerul programului “Vreau în clasa a 9-a”.

Lucrările pot fi admirate la Muzeul de Artă Recentă (Sala Auditorium), până pe 5 aprilie.

Toate fotografiile prezentate ieri pot fi achiziționate pe baza unei donații, iar întreaga sumă rezultată în urma expoziției este donată către World Vision România.

Detaliile despre procesul de donare sunt disponibile în sala Auditorium a Muzeului de Artă Recentă.

Despre Programul Canon pentru Tineri

Canon, împreună cu cei peste 50 de parteneri ai săi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, au reușit să sprijine, până în prezent, peste 4500 de tineri pentru a-și crea noi oportunităţi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru comunităţile lor. Programul Canon pentru Tineri face parte din campania globală “Inspiring a World of change” și deservește obiectivului “For the Future of the People”.

“Ne dorim ca Programul să se dezvolte în România împreună cu tinerii pe care îi cunoaștem. Este o mare bucurie pentru noi că putem fi alături de ei în această etapă atât de importantă a vieții lor și că avem ocazia să le prezentăm universul fascinat al fotografiei. Am convingerea că accesul la acest tip de cunoaștere este benefic pentru dezvoltarea lor, indiferent de profesia pe care o vor alege în viitor. Le ținem pumnii absolvenților ediției 2022 și sperăm să ținem legătura cu ei, pentru viitoare proiecte foto-video pe care vor dori să le dezvolte”, a declarat Petronius Secăreanu, Director General, Canon România.

Programul Canon pentru Tineri continuă și în 2023, de data aceasta în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Moisil” din București. Mai multe detalii vor fi disponibile în curând, pe paginile de Instagram și Facebook ale Canon România.

Mai multe detalii despre Programul Canon pentru Tineri sunt disponibile aici: Încurajarea dezvoltării următoarei generaţii – Canon Romania

Cum evoluează piața digitală din România și ce avantaje au magazinele online care folosesc anumite instrumente de promovare

📷 Miluta Flueras ↠ https://miluta.ro
București, 30 martie 2023. Creșterea semnificativă a utilizării internetului în ultimii ani și dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor digitale în diferite sectoare – cum ar fi comerț electronic, servicii financiare, publicitate online etc. – au avut ca efect direct o maturizare a pieței digitale din România. Studii de specialitate citate de Optimized, una dintre cele mai cunoscute agenții din plan local specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce, arată că 8 din 10 români descoperă un produs online în special în motoare de căutare, iar aproximativ 80% dintre români au făcut cel puțin o achiziție online în ultimul an. Cu alte cuvinte, în România, Google este motorul de căutare cel mai folosit, iar câteva exemple vin să confirme acest lucru: în fiecare lună sunt 50.000 de căutări pentru cuvantul ”laptop”, 75.000 pentru ”mobilă de bucătărie”, 110.000 pentru ”rochii de ocazie”.

”Referitor la comerțul electronic, există o creștere constantă a numărului de magazine online și a volumului de vânzări. În ceea ce privește publicitatea online, în ultimii ani am asistat la o schimbare semnificativă în preferințele consumatorilor, care tind să petreacă tot mai mult timp pe platforme digitale. Aceasta a dus la o creștere semnificativă a publicității digitale, cu investiții din ce în ce mai mari în acest domeniu”, spune Mădălina Stănescu, Managing Director-ul agenției de marketing online Optimized.

Foarte pe scurt, acesta punctează principalele avantaje ale folosirii instrumentelor Google Ads, între care îmbunătățirea vizibilității și a traficului și îmbunătățirea credibilității – un magazin online care apare în primele poziții ale rezultatelor de căutare Google are mai multe șanse să fie văzut și accesat de către potențiali clienți, fiind considerat totodată mai credibil și mai de încredere, ceea ce duce la o creștere a traficului pe site și, implicit, la o creștere a vânzărilor. Mai mult, Google oferă o varietate de instrumente de marketing digital, cum ar fi Google Ads și Google Shopping, care pot ajuta la promovarea magazinului online și la atragerea de clienți noi.

”În următorii trei ani, este de așteptat ca piața digitală din România să se dezvolte rapid, datorită mai multor factori. În primul rând, creșterea numărului de utilizatori de internet și a penetrării smartphone-urilor, ceea ce va duce la creșterea cererilor pentru servicii și soluții digitale. Ca o consecință, vor fi tot mai multe investiții în infrastructură și tehnologie. Totodată, vom asista la digitalizarea afacerilor, în contextul în care companiile românești vor să își eficientizeze operațiunile și să se adapteze la schimbările pieței. Acest proces va implica dezvoltarea aplicațiilor software, adoptarea tehnologiilor noi și investiții în marketing digital”, notează Mădălina Stănescu. În opinia sa, tehnologiile emergente – cum ar fi inteligența artificială, blockchain sau internetul lucrurilor – vor avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra pieței digitale din România, pe termen mediu și lung.

”Best Performance Max campaign for Retail”

În acest context al diversificării și adoptării noilor instrumente digitale, Agenția Optimized a câștigat premiul Google Romania ”Best Performance Max campaign for Retail” cu magazinul online EuroUnelte, al unei companii românești, deținută și condusă de către Domnul Alin Enuca, companie care oferă un portofoliu larg de produse pentru casă, grădină ori microferme, adresate utilizatorilor casnici, micilor fermieri și nu numai.

”Performance Max este cel mai nou și performant produs Google Ads, lansat in iulie 2022 ca fiind cel mai puternic tool de eCommerce din istoria marketingului digital, iar acest premiu certifică faptul că, în segmentul de retail, Agenția Optimized are rating excelent privind tot ceea ce reprezintă gestionarea unui cont în Google Ads pentru un magazin online. În competiție s-au luat în calcul datele ultimului trimestrului din 2022, agenția noastră beneficiind de o deschidere maximă din partea clientului în ceea ce privește utilizarea instrumentelor avangardiste ale Google Ads în campaniile sale, iar premiul obținut ne onorează și motivează pentru mai departe în susținerea adoptării noilor instrumente de marketing digital în rândul antreprenorilor români”, mai spune Managing Director-ul Agentiei Optimized.

Google Performance Max se orientează către o strategie centrată pe obiectivul de business și pe audiență, în loc să se axeze pe cuvinte cheie, la fel ca toate celelalte campanii Google Ads de până acum. Orice companie locală care își dorește să obțină rezultate optime în urma unor astfel de campanii trebuie să fie pregătită să facă față traficului crescut, să aibă o structură solidă de business și un site de foarte bună calitate. Performance Max scanează conținutul site-ului cu scopul de a avea cea mai bună audiență posibilă în întregul ecosistem Google, iar conținutul slab înseamnă și rezultate slabe.

În prezent, Performance Max este cel mai puternic tool de eCommerce din istoria marketingului digital, iar începând cu iulie 2022 a înlocuit Smart Shopping. Având avantajul întregului inventar Google, cu Performance Max este mai mult control decât cu Smart Shopping (cea mai bună campanie care putea fi utilizată pentru eCommerce, înainte de Performance Max). Altfel spus, anunțurile Performance Max pot lua forma oricărui tip de campanie (video, search, display etc.).

La modul general, sectorul românesc de comerț online s-a dezvoltat continuu în ultimii ani, în 2022 fiind evaluat la 6,3 miliarde de euro, puțin peste valoarea din 2021 (6,2 miliarde de euro), potrivit potrivit estimărilor GPeC, ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online) și ale principalilor jucători din domeniu, punctate într-un studiu de piață. În perioada analizată, traficul magazinelor online românești a fost generat în proporție de peste 80% de către dispozitivele mobile, în creștere de la 75,5% în 2021. De asemenea, din alte surse (Eurostat, Euromonitor), aflăm că 66% din utilizatorii de internet din România au făcut cel puțin o cumpărătură online în 2022, cu 8,7% mai mult față de 2021, țara noastră devansând astfel Bulgaria (41%), Turcia (42%) și Italia (49%), din unghiul acesta de abordare. Toate aceste cifre confirmă potențialul unui domeniu care nu și-a încetinit creșterea nici în perioadele dificile din punct de vedere economic.

***

Despre Optimized:

Înființată în 2016, Optimized este una dintre cele mai cunoscute agenții din România specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce. Portofoliul agenției cuprinde magazine online și companii din diferite domenii, pentru care sunt gestionate campanii de marketing și cărora li se oferă consultanță cu ajutorul unei echipe formate din specialiști PPC și traineri certificați Google. Printre clienții agenției pot fi enumerate nume precum: PC Garage, Marelbo, Pint.ro, Iveco.

Cea mai noua gama de laptopuri Lenovo Yoga care ofera creatorilor de continut posibilitatea de a trece de la inspiratie la expresivitate

AKA9374_5
Lenovo lansează noile modele premium Yoga Pro 9i și Yoga Pro 7i/7, Yoga 7i/7, precum și două laptopuri Yoga Slim – Yoga Slim 7 și îmbunătățitul Yoga Slim 6

Crearea, consumul și colaborarea într-o lume hibridă tocmai au devenit mai ușoare cu cea mai recentă generație de laptopuri Lenovo Yoga cu Windows 11, care oferă performanțe impresionante, versatilitate incredibilă și mobilitate, toate integrate într-un design elegant și portabil:

Flagship-ul Lenovo Yoga Pro 9i, disponibil în două versiuni de ecran1(14,5″ și 16″, gen 8), oferă o tehnologie inovatoare, cu caracteristici care includ Lenovo X Power2 îmbunătățit, ecran PureSight Pro3 optimizat și o gamă de caracteristici noi și actualizate.
Modelul slim, ușor și elegant Yoga Slim 7(14,5″, 8) oferă utilizatorilor mai multă putere, portabilitate și o durată de viață a bateriei mai mare decât până acum.
Ideale pentru creatorii de conținut cu activități multitasking, Yoga Pro 7(14,5″, 8) și Yoga Pro 7i (14,5″, 8) oferă performanțe puternice într-un design elegant.
Integrând designul curbat cu margini confortabile într-un laptop convertibil 2 în 1 versatil, Yoga 7(disponibil cu ecran de 14″ și 16″, gen 8)1 permite o flexibilitate extremă.
Noul Yoga Slim 6(14″, 8), este dotat cu cel mai nou procesor AMD Ryzen™ 7000, permițând performanțe și eficiență maximă într-un dispozitiv foarte subțire.
Echipată cu Windows 11, această generație de laptopuri Yoga este realiztă pentru a impresiona, fie că este vorba de noul Lenovo X Power2, de ecranul îmbunătățit PureSight sau de Premium Suite4 – o colecție de caracteristici actualizate, inclusiv noua tastatură Yoga concepută pentru confort și eficiență.

Concepută pentru a oferi o experiență premium, gama Yoga Pro este cea mai puternică din sub-brandul de laptopuri Yoga. Oferind performanțe de vârf cu portabilitate convenabilă, linia Yoga Pro le permite utilizatorilor să creeze de oriunde și oricând au nevoie. Această generație dispune de o versiune îmbunătățită a Lenovo X Power2 – un set de caracteristici hardware și software care lucrează împreună pentru o experiență creativă mai rapidă și mai fluidă. De exemplu, utilizatorii vor observa că editarea lor video se desfășoară mai rapid, cu previzualizare, redare și exporturi software drastic accelerate – ceea ce înseamnă mai mult timp pentru crearea de videoclipuri și mai puțin timp petrecut în așteptare. Creșterile semnificative ale capacității termice față de generația anterioară includ o creștere de 62.5%5 în cazul modelului Yoga Pro 9i de 16 inchi și o creștere de peste 25%5 în cazul modelului de 14,5 inchi – ambele permițând utilizatorilor să experimenteze o redare grafică, video sau 3D mai rapidă, menținând în același timp o performanță silențioasă. Lenovo X Power2, combinat cu GPU-urile NVIDIA® GeForce RTX™ 40 Series pentru îmbunătățirea performanței și stabilității, permite creatorilor să folosească cu încredere și ușurință aplicații creative high-end.

Noul Lenovo Premium Suite4, actualizat și disponibil pe modelele Yoga Pro 9i (14.5” and 16”, 8), the Yoga Pro 7 (14.5”, 8), the Yoga Pro 7i (14.5”, 8) și Yoga Slim 7 (14.5”, 8), este un set de caracteristici hardware noi și actualizate, concepute pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului Yoga. Elementul cel mai remarcabil este tastatura îmbunătățită cu un răspuns mai rapid la apăsare și taste acoperite cu un strat protector antigrăsime pentru o atingere mai fină, minimizând în același timp amprentele sau petele. În plus, laptopurile Lenovo Premium Suite4 vor include, de asemenea, patru microfoane îmbunătățite pentru apeluri video și audio, patru difuzoare cu reducere a zgomotului, ventilatoare mai silențioase și un trackpad mai mare pentru o manipulare mai ușoară a conținutului și o eficiență mai bună în general.

Aducând putere și performanță, Yoga Slim 7 (14.5”, 8) și Yoga Slim 6 (14”, 8) sunt echipate cu procesoare de ultimă generație din seria AMD Ryzen 7000, care oferă o performanță rapidă și puternică, având o baterie de peste 60Whr7 și opțiunea Rapid Charge8 pentru eficiență. Utilizatorii Yoga Slim pot experimenta, de asemenea, noua tehnologie grafică integrată RDNA™ 3 pentru a permite crearea de conținut vizual realist pe ecranul Yoga Slim. Motorul AMD Ryzen AI aduce noi funcții inteligente pentru această generație de Lenovo Yoga Slim, inclusiv AI Eye Gaze Correction, astfel încât utilizatorii să pară că privesc întotdeauna la cameră în timpul unui apel video, AI camera auto-frameing pentru a se asigura că întotdeauna capul utilizatorului este în imagine și AI depth-based background blur pentru a permite utilizatorilor să seteze imaginile de fundal la o anumită distanță de cameră.

Yoga Pro 9i: Putere uluitoare pentru oamenii creativi

Conceput special pentru creatorii de conținut, Yoga Pro 9i 8th Gen vine cu Windows 11 și cu procesoare mobile Intel® Core™ 13th Gen, o soluție de GPU pentru laptopuri NVIDIA RTX 4070, alături de o răcire eficientă pentru a le oferi utilizatorilor un laptop puternic. Fie că este vorba despre editarea sau redarea videoclipurilor, modelare 3D intensivă sau proiectare grafică, cei care creează se pot aștepta la o experiență fluidă și fără stres.

Disponibil în două culori, Tidal Teal și Storm Grey10, Yoga Pro 9i oferă, de asemenea, un ecran PureSight Pro3 atât în varianta de 14,5 inchi, cât și în cea de 16 inchi. Modelul de 16 inchi are o rezoluție de până la 3,2K, o luminozitate de 1200 nits, o rată de reîmprospătare de 165Hz, o gamă triplă de culori de 100% DCI-P3, 100% sRGB și 100% Adobe RGB, imagini clare, fluide și realiste care îi vor atrage pe cei care caută să realizeze lucrări de înaltă calitate.

Yoga Slim 7: Eleganță într-un dispozitiv subțire, dar puternic

Pentru cei care apreciază eleganța stilată într-un dispozitiv ultraușor, dar au nevoie de putere și portabilitate pentru a-și atinge ambițiile creative, noul Yoga Slim 7 8th gen le oferă ceea ce își doresc. Ecranul OLED PureSight de 14,5 inchi, de până la 3K, oferă imagini mai clare, mai fluide și mai realiste, care sunt alimentate de următoarea generație de procesoare AMD Ryzen din seria 7000, utilizatorii pot edita și încărca fotografii în timp ce sunt mișcare, pot lucra la o prezentare sau pot face videoconferințe dintr-o cafenea. Cu certificarea TÜV Rheinland Low Blue Light (soluție hardware) și certificare Eyesafe6, riscul de oboseală a ochilor este redus semnificativ.

O altă îmbunătățire semnificativă a modelului Yoga Slim 7 este bateria de capacitate mai mare, de 70Whr7 care le permite creatorilor să lucreze mai mult timp fără a conecta dispozitivul la priză. Funcția Rapid Charge permite o reîncărcare rapidă în 15 minute pentru încă 2 ore de utilizare8. Datorită ventilatoarelor duble și a sistemului Thermal Design Performance de 30 de wați din această generație, utilizatorii se pot bucura de o performanță și mai silențioasă.

Yoga Pro 7 și Yoga Pro 7i: Performanțe puternice într-un design elegant

Laptopurile Yoga Pro 7 și 7i conțin componente de hardware de ultimă generație alături de GPU-uri NVIDIA RTX 3050 sau 4050, toate acestea integrate într-un design confortabil, ceea ce le face să fie performante și ideale pentru creatorii de conținut. Cu o autonomie mai mare (până la 73Whr), acest laptop subțire de 15,6 mm (0,6 inch) din această generație oferă o experiență de utilizare mai silențioasă, indiferent de volumul de muncă solicitat. Noua soluție de software Unison de la Intel ajută la conectarea dispozitivelor IOS și Android™ cu Yoga Pro 7i pentru un tot unitar, cu un singur ecran și mai multe dispozitive. Disponibile în versiunea cu ecran PureSight Pro3 de 14,5 inchi cu rezoluție de până la 3K, luminozitate de 400 nits și rată de reîmprospătare de 120Hz, laptopurile Yoga Pro 7 și Yoga Pro 7i le oferă utilizatorilor o calitate vizuală clară și netedă, fie că este vorba de editare video, de design grafic sau de crearea unei prezentări

Yoga 7 și Yoga 7i: Versatilitate creativă

Cu margini rotunjite într-un design cu muchii elegante, Yoga 7 8th este creat pentru o utilizare eficientă și versatilitate. Fidel formei sale, laptopul convertibil Yoga 7 le permite utilizatorilor să creeze conținut practic de oriunde, cu funcții versatile care pot transforma dispozitivul dintr-un laptop de dimensiuni normale într-o tabletă portabilă.

Cea mai recentă generație de procesoare Intel 13th Gen și procesoarele AMD Ryzen din seria 7000, oferă creatorilor de conținut performanță, fie că este vorba de editare video, de retușare foto sau de streaming. Un ecran de înaltă calitate cu raport de aspect 16:10, panou OLED de până la 2,8K și acuratețe a culorilor 100% DCI-P3 le permite utilizatorilor să creeze și să împărtășească cele mai bune lucrări de până acum.

Yoga Slim 6: Ușor și durabil pentru oamenii creativi care se află încontinuă mișcare

Cu un design subțire, ușor și durabil, Yoga Slim 6 8th gen vine într-o carcasă de aluminiu practică, concepută pentru cei care se află în mișcare. Este acum disponibil cu procesoare de ultimă generație din seria AMD Ryzen 7000, pentru performanță de ultimă generație. Noul Yoga Slim 6 vine cu două opțiuni de culoare – Misty Grey și Storm Grey.10

Îmbunătățește și mai mult experiența cu laptopurile Yoga prin valorificarea puterii oferite de soluțiile software precum 9 și 9 pentru optimizarea dispozitivelor, monitorizarea performanțelor, verificarea stării de sănătate a PC-ului, îmbunătățirea securității și chiar rezolvarea și prevenirea problemelor. În cazul unei probleme tehnice întămpinată PC, serviciul avansat Premium Care Plus asigură acces prioritar la tehnicieni experți, reparații rapide, protecție suplimentară a dispozitivului și asistență pentru modul de utilizare a software-ului.

Vizitează Lenovo StoryHub newsroom pentru imagini și www.lenovo.com/yoga pentru mai multe detalii despre noul portofoliu Lenovo Yoga.

Prețuri și disponibilitate 11

Yoga Pro 9i (16”, 8) va avea un preț începând cu $1,799.99 și va fi disponibil în America de Nord începând cu luna mai 2023.11
Yoga Pro 9i (14.5”, 8) va avea un preț începând cu $1,699.99 și va fi disponibil în America de Nord începând cu luna mai 2023.11
Yoga Slim 7 (14.5”, 8) va avea un preț începând cu €1,499 cu TVA inclus și se preconizează că va fi disponibil pe anumite piețe din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) începând din iunie 2023.11
Yoga Pro 7i (14.5”, 8) va avea un preț începând cu €1,099 cu TVA inclus și se preconizează că va fi disponibil pe anumite piețe EMEA începând cu aprilie 2023.11
Yoga Pro 7 (14.5”, 8) va avea un preț începând cu $1,449.99 și se preconizează că va fi disponibil în America de Nord începând din iulie 2023.11
Yoga 7i (14”, 8) va avea un preț începând cu $849.99 și se preconizează că va fi disponibil în America de Nord începând cu aprilie 2023.11
Yoga 7i (16”, 8) va avea un preț începând cu $799.99 și se preconizează că va fi disponibil în America de Nord începând cu aprilie 2023.11
Yoga 7 (14”, 8) va avea un preț începând cu €899 cu TVA inclus și se așteaptă să fie disponibil pe anumite piețe EMEA începând cu luna mai 2023.11
Yoga 7 (16”, 8) va avea un preț începând cu $749.99 și se așteaptă să fie disponibil în America de Nord începând cu mai 2023.11
Yoga Slim 6 (14”, 8) va avea un preț începând cu €899 cu TVA inclus și se așteaptă să fie disponibil pe anumite piețe EMEA începând cu luna mai 2023.11
Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o putere tehnologică globală cu venituri de 70 de miliarde de dolari, clasată pe locul 171 în topul Fortune Global 500, cu 82.000 de angajați în întreaga lume și care deservește zilnic milioane de clienți pe 180 de piețe. Concentrată pe o viziune îndrăzneață de a oferi o tehnologie mai inteligentă pentru toți, Lenovo și-a consolidat succesul ca cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii cheie de creștere, inclusiv servere, stocare, dispozitive mobile, soluții și servicii. Această transformare, împreună cu inovația Lenovo care schimbă lumea, construiește o societate digitală mai cuprinzătoare, mai demnă de încredere și mai durabilă pentru toată lumea, oriunde. Pentru a afla mai multe vizitați https://www.lenovo.com și citiți cele mai recente știri prin intermediul StoryHub-ului nostru.

1 Opțiunile de dimensiune ale ecranului pot varia în funcție de zona geografică și de disponibilitate.

2 Lenovo X Power este disponibil pe Yoga Pro 9i (16″, 8) și (14,5″, 8). Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele, caracteristicile și specificațiile produselor în orice moment și fără notificare prealabilă.

3 Ecranul Lenovo PureSight Pro este disponibil pe Yoga Pro 9i (16″, 8), Yoga Pro 9i (14,5″, 8) și Yoga Slim 7 (14″, 8).

4 Lenovo Premium Suite este disponibil pe laptopurile Yoga Pro 9i (14″, 8), Yoga Pro 9i (16″, 8), Yoga Pro 7i (14″, 8) Yoga Pro 7 (14″, 8) și Yoga Slim 7 (14″, 8). Lenovo Premium Suite include patru microfoane, patru difuzoare cu reducere a zgomotului, trackpad mai mare (135 x 80 mm la 14″ și 150 x 95 mm la 16″), noua tastatură Lenovo Yoga cu taste antigrăsime de 1,5 mm cu protecție și răspuns mai rapid la atingere.

5Creșterea reală a capacității termice pentru Yoga Pro 9i (16″, 8) este de 62,5% de la an la an; pe baza comparației între 80Whr în Gen 7 și 130Whr în Gen 8. Yoga Pro 9i (14,5″, 8) este o creștere de 25% de la an la an; pe baza comparației între 70Whr în Gen 7 și 90Whr în Gen 8.

6 Certificarea TÜV Rheinland și Eyesafe înseamnă că un monitor a trecut testele de siguranță riguroase și poate fi achiziționat de consumatori fără teamă. Monitoarele cu corecție hardware de corecție redusă a luminii albastre costă mai mult la fabricare. Un produs cu eticheta Low Blue Light care afișează cuvinte-cheie ale soluției hardware sugerează că acesta poate oferi o valoare mai bună decât alte monitoare din clasa sa.

7 Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe teste interne efectuate în condiții optime de laborator și de rețea, cum ar fi redarea video locală și MobileMark 2018. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de numeroși factori, inclusiv configurația și utilizarea produsului, software-ul, condițiile de funcționare, funcționalitatea wireless, setările de gestionare a energiei, luminozitatea ecranului și alți factori. Capacitatea maximă a bateriei va scădea în mod natural cu timpul și utilizarea acesteia.

8 Rapid Charge Boost (încărcare rapidă) = reîncărcare de 15 minute pentru încă 2 ore de utilizare. Rapid Charge Express = 15 minute de reîncărcare pentru încă 3 ore de utilizare. Trebuie să folosiți încărcătorul inclus cu dispozitivul. Bateria trebuie să fie substanțial epuizată. Rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea avansează.

9 Lenovo Smart Lock și Lenovo Smart Performance sunt disponibile prin intermediul Lenovo Vantage și se aplică numai pe PC-urile Lenovo cu Windows 10 sau 11. Ofertele sunt supuse disponibilității. Nivelurile de servicii pot varia în funcție de locația geografică. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele și specificațiile produselor în orice moment și fără notificare prealabilă.

10 Opțiunile de culoare pot varia în funcție de zona geografică și de disponibilitate.

11 Prețurile pot să nu includă taxe și nu includ transportul sau opțiunile și pot fi modificate fără notificare prealabilă; se aplică termeni și condiții suplimentare. Prețurile revânzătorilor pot varia. Datele de punere la raft și opțiunile de culoare pot varia în funcție de zona geografică și este posibil ca produsele să fie disponibile numai pe anumite piețe. Toate ofertele se supun disponibilității. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele, caracteristicile și specificațiile produselor în orice moment și fără notificare prealabilă.

LENOVO și YOGA sunt mărci comerciale ale Lenovo. INTEL, INTEL CORE, THUNDERBOLT, sigla Intel și alte mărci Intel sunt mărci comerciale ale Intel Corporation sau ale filialelor sale. USB Type-C® și USB-C® sunt mărci comerciale înregistrate ale USB Implementers Forum. DOLBY, DOLBY ATMOS și DOLBY VISION sunt mărci comerciale înregistrate ale Dolby Laboratories Licensing Corporation. Produs sub licență de la Dolby Laboratories. BLUETOOTH este o marcă comercială a Bluetooth Special Interest Group (SIG). Wi-Fi este o marcă comercială a Wi-Fi Alliance. Marca comercială TÜV Rheinland este protejată, printre altele, de marca europeană înregistrată pentru TÜV Rheinland AG. AMD și Ryzen sunt mărci comerciale ale Advanced Micro Devices, Inc. NVIDIA, GeForce și RTX sunt mărci comerciale ale NVIDIA. MicroSD este o marcă comercială a SD-3C, LLC. ANDROID este o marcă comercială a Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor lor. ©2023, Lenovo Group Limited

BRD continua consolidarea educatiei STEM in Romania prin sprijinirea Olimpiadei Nationale de Informatica pentru licee

logo_meta
În perioada 1-6 aprilie va avea loc Olimpiada Națională de Informatică pentru licee, la care vor participa 360 de elevi din toată țara. BRD Groupe Société Générale susține anul acesta atât organizarea Olimpiadei, cât și premiile oferite pentru locul 1. Competiția va avea loc la Universitatea Politehnică din București, fiind organizată de Ministerul Educației, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Olimpiada anuală desemnează elevii care vor reprezenta România la concursurile internaționale de Informatică: Olimpiada Internațională de Informatică, Olimpiada Balcanică de Informatică, Olimpiada de Informatică Central-Europeană. Sprijinirea educației în zona de tehnologia informației este firească, având în vedere că sectoarele IT și Tech sunt în constantă căutare de noi talente. Educația STEM este unul dintre cele mai importante domenii care trebuie susținute, pentru a construi un ecosistem competitiv de antreprenori locali tineri. BRD este deja partenerul unor importante acțiuni de educare a tinerilor în disciplinele STEM, precum programul de robotică pentru liceeni BRD First Tech Challenge. Însă dacă până acum aceste activități erau complementare educației primite în școli, este momentul ca sectorul privat să devină un partener strategic al sistemului de învățământ și să creeze o punte între educația formală și aplicabilitatea imediată a disciplinelor predate la clasă. Susținerea performanței în informatică, de exemplu, evidențiază importanța pe termen lung a disciplinelor STEM în mediul preuniversitar și crește nivelul de calificare a viitorilor specialiști.

Conform raportului Global Innovation Index 2022, procentul absolvenților din România de învățământ terțiar în științe și tehnologii este în ușoară creștere, la 29% (de la 28,1% în 2021 și 28,8% în 2020), peste SUA și Marea Britanie. Totodată, România se află în top 50 de țări care fac pași importanți în inovație, situându-se pe locul 49 din 141. Cu toate acestea, pregătirea angajaților români se menține destul de jos, România ocupând locul 47 din 63, conform IMD World Digital Competitiveness Ranking 2022. BRD și-a asumat de câțiva ani misiunea de a facilita accesul tuturor tinerilor la educație în disciplinele STEM, mai ales în contextul actual al creșterii nivelului calificărilor tinerilor sub 28 de ani. Este necesar un echilibru între ariile curriculare și disciplinele predate, pentru o dezvoltare armonioasă încă din școala generală și liceu.

„Suntem cu toții martorii unei creșteri rapide a nevoii de competențe digitale și tehnice în toate activitățile noastre zilnice, dar mai ales în meseriile care dau formă viitorului. În BRD am identificat această nevoie de ceva vreme și ne-am asumat rolul de suporteri ai inovației în educație, care are apoi un efect direct proporțional în inovația antreprenorială și economică. Alfabetizarea științifică prin educația STEM este una dintre prioritățile noastre și credem că raza de acțiune a impactului pe care îl putem avea trebuie extinsă prin parteneriate cu instituțiile de învățământ. Susținerea Olimpiadei Naționale de Informatică este un pas spre consolidarea acestei alfabetizări și deschiderea unui dialog mai amplu cu sistemul de educație, despre un parcurs natural al tinerilor din România spre job-urile de mâine”, spune Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Société Générale.

„Viitorul educației are, așadar, și o componentă digitală. Este important să abordam această nouă realitate prin dezvoltarea unor programe educaționale relevante și inovatoare care să se concentreze pe dezvoltarea de competențe critice, inclusiv prin asigurarea unui acces egal la tehnologie și oportunitățile pe care aceasta le oferă. În prezent, există o gamă largă de tehnologii digitale care sunt utilizate în procesul de învățământ, care permit accesul la resurse educaționale de înaltă calitate, precum și o varietate de modalități de învățare și interacțiune.

Apreciem susținerea oferită elevilor noștri de BRD Groupe Societe Generale în desfășurarea Olimpiadei Naționale de Informatică pentru licee, organizată de Ministerul Educației, în parteneriat cu ISMB. Astfel de parteneriate facilitează o transformare digitală durabilă în educație,” a declarat Ștefania Penea, Inspector Școlar pentru Informatică și T.I.C.

Olimpiada Națională de Informatică, organizată de Ministerul Educației, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, și cu susținerea BRD Groupe Société Générale, va da startul competiției pe 1 aprilie, la ora 16:00, în Aula Magna a Universității Politehnica din București.

Despre BRD Groupe Société Générale

BRD Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Banca operează o rețea de 460 de unități și are active totale în valoare de 72 miliarde lei (la 31 decembrie 2022). BRD deține o poziție de lider pe piața de retail, este un jucător de top pe piața de corporate banking și liderul pieței românești de factoring.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Société Générale are peste 117.000 de angajați în 66 de țări și sprijină zilnic 25 de milioane de clienți persoane fizice, companii și investitori instituționali din întreaga lume, oferind o gamă largă de servicii de consultanță și soluții financiare personalizate.

BRD susține pregătirea viitoarelor generații de specialiști si antreprenori în tehnologie. Proiectele pe care BRD le are în vedere merg în direcția educației în disciplinele STEM: BRD FIRST Tech Challenge Romania, laboratoarele de robotică din cadrul Universității Politehnice București, programul Innovation Labs, partneriatul cu Applied Data Science Centre, programul Innovators for Children sau Conferinta How To Web. Toate acestea reunesc elevi, studenți, profesori, tineri antreprenori, experți și au impactat pana în prezent peste 50.000 de beneficiari.

Memorandum de înțelegere între MApN și Microsoft România

252007526_245536594278139_872377760804948511_n
Ministerul Apărării Naționale a semnat recent Memorandumul de Înțelegere cu Microsoft România privind colaborarea în domeniul Tehnologiei informației, securității și apărării cibernetice.

Ca urmare a acestei colaborări, Microsoft va furniza atât informații care vizează experiența practică la scară globală, cât și exemple de bune practici și beneficiile aduse de implementarea unor tehnologii sau ecosisteme inovatoare precum cele referitoare la aplicații ale Inteligenței Artificiale, Data Analytics, Cloud, Big & Open Data, Internet of Things, ZeroTrust, Data Lake și Data Warehouse etc.

Totodată, Microsoft va pune la dispoziția Ministerului Apărării Naționale informații referitoare la tehnologii privind infrastructuri securizate, servicii și platforme standard pentru colaborare, cu accent pe securitatea și protecția datelor ca piloni principali pentru consolidarea capacităților de securitate cibernetică și analiză a amenințărilor din spațiul cibernetic.

Cu privire la semnarea acestui document, șeful Direcției comunicații și tehnologia informației (CIO), generalul de brigadă dr. Mihai Burlacu, în calitatea sa de coordonator al procesului de transformare digitală la nivelul instituției, a evidențiat importanța colaborării dintre Ministerul Apărării Naționale și Microsoft România, subliniind că „procesul de transformare digitală al Armatei României, critic pentru obținerea superiorității informaționale și decizionale, reprezintă o prioritate în vederea realizării unui ecosistem agil, care să faciliteze folosirea datelor ca resursă strategică la scara organizației, să accelereze cercetarea, inovarea și dezvoltarea în acest domeniu și care să permită integrarea tehnologiilor avansate la nivelul capabilităților militare, precum și menținerea relevanței organizației din perspectivă tehnologică.

Încheierea Memorandului de Înțelegere cu Microsoft România face parte din efortul nostru constant de a implica sistematic actorii relevanți din mediul privat și mediul academic în acest proces de o importanță deosebită pentru Armata României”.

„Colaborarea între mediul public și cel privat constituie o metodă eficientă de accelerare a dezvoltării la nivel național. Credem în transparență și în puterea unui dialog deschis pe marginea unei agende comune, care să genereze beneficii pentru toate sectoarele economiei și ale societății. Securitatea cibernetică este un domeniu căruia Microsoft îi acordă o importanță aparte, în lume și în egală măsură în România. Peisajul amenințărilor din această sferă este în continuă schimbare, așa că este important să ne asigurăm că dispunem de toate instrumentele și soluțiile necesare pentru a le opri. Suntem onorați să contribuim, alături de Ministerul Apărării Naționale, la consolidarea domeniului tehnologia informației, cu accent pe securitate cibernetică, ca parte a unei societăți digitale sigure și reziliente”, a declarat Bogdan Putinică, manager general Microsoft România.

Totodată, cele două părți confirmă faptul că Memorandumul de Înțelegere nu conține niciun angajament al Ministerului Apărării Naționale de a achiziționa ofertele comerciale ale Microsoft și nu obligă părțile la o posibilă colaborare comercială.

Asociatia Zi de Bine, impreuna cu Asociatia Moaselor Independente, aduce in spitale primele unitati CuddleCot™ din Romania – landouri prevazute cu un dispozitiv frigorific

Asociatia Zi de Bine_Proiectul Mame_fara_flori(2)
Proiectul „Mame fără Flori” este dedicat părinților care au pierdut un copil la naștere

București, 29 martie 2023: Asociația Zi de Bine, împreună cu Asociația Moașelor Independente, aduce în spitale primele unități CuddleCot™ din România, landouri prevăzute cu un dispozitiv frigorific, pentru ca părinții unui copil care nu se naște viu să aibă ocazia să își ia rămas bun. Astfel, în Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, respectiv în Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” din București, au fost deja amenajate spații de suport pentru mamele care au născut un copil care nu a supraviețuit.

De asemenea, și pentru personalul medical vor fi organizate workshopuri privind gestionarea corectă a acestor traume. În plus, proiectul „Mame fără Flori” presupune și organizarea de grupuri de consiliere pentru gravide și proaspeții părinți.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, au oferit 35.000 de euro pentru realizarea acestui proiect.

„O asemenea experiență nu poate fi explicată prin cuvinte, însă cu siguranță putem empatiza și oferi sprijin mamelor care trec printr-un astfel de moment. Acele câteva clipe în care mama își poate vedea copilul, și are timp dar și spațiu pentru a procesa situația, pot cântări enorm. Acest proiect vine în sprijinul părinților care au nevoie de suport pentru a putea elibera durerea pe care o simt, însoțiți de un terapeut specializat în gestionarea unei traume”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, în România, în anul 2021, mortalitatea perinatală și decesele neonatale au fost de 7,08 la mie, totalizând 1.280 de decese. Astfel, multe mame ies din maternități fără un copil în brațe, iar sprijinul pe care acestea îl primesc este aproape inexistent.

Asociatia Zi de Bine

Proiectul „Mame fără Flori” cuprinde și organizarea de grupuri de informare și suport pentru gravide, proaspetele mame și partenerii lor, pentru ca aceștia să primească informații de actualitate privind sarcina, nașterea, alăptarea, îngrijirea copilului și, mai ales, îngrijirea mamei.

“Sperăm ca prin proiectul nostru să putem alina măcar o mică parte dintr-o astfel de durere și să oferim părinților care au pierdut un copil, timpul și spațiul intim pentru o despărțire atât de nedreaptă, dar și sprijin specializat din partea unui psiholog format pentru a lucra cu astfel de traume. De asemenea, oferim sesiuni interactive de formare pentru personalul medical, în vederea gestionării cazurilor mamelor care își pierd copiii, dar și a traumei vicariante, care poate afecta în mod direct cadrele medicale. Prin grupurile de informare și suport, venim în sprijinul gravidelor și proaspeților părinți cu informații și consiliere, conform celor mai bune practici internaționale și cu recomandări bazate pe dovezi privind sarcina și nașterea, alăptarea, îngrijirea nou-născutului, dar mai ales, nevoile mamei și recuperarea postnatală”, a declarat Irina Mateescu, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente.

CuddleCot este un landou care conține un dispozitiv de răcire, astfel încât copilul fără viață să poată fi păstrat în condiții corecte pentru astfel de situații. Dispozitivul este folosit în majoritatea spitalelor din Marea Britanie, în țări din Europa, Australia sau SUA. Mai multe despre acest dispozitiv, aici:

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Asociatia Zi de Bine_Melania Medeleanu_CuddleCot

Despre Asociația Moașelor Independente

Asociația Moașelor Independente (AMI) este o organizație non-profit care, de 10 ani, își desfășoară activitatea în sprijinul femeilor, mamelor, copiilor și familiilor din România. AMI furnizează servicii de sănătate pentru gravide, mame și nou-născuți, servicii medicale și navigare în sistemul medical pentru persoane vulnerabile și refugiate, precum și acțiuni pentru protejarea drepturilor femeilor la sănătate reproductivă și pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale și de gen. AMI oferă lunar servicii și activități pentru peste 5.000 de beneficiari, în principal acces la servicii medicale pentru femei și copii din categorii vulnerabile, dar și traininguri pentru personalul medical, cu scopul de a realiza o mai bună conectare a nivelurilor de îngrijire între ele și de a furniza servicii medicale complete, sigure și echitabile, conform celor mai bune practici internaționale și recomandărilor bazate pe dovezi.

BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George, printr-un parteneriat cu Banqup, platforma software de administrare documente si facturare

George Banqup
București, 29 martie 2023 – Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George către produse bancare și non-bancare, printr-un nou parteneriat cu Banqup, platforma software de administrare și facturare pentru antreprenori.

Banqup

Antreprenorii și SME-urile pot gestiona acum mult mai eficient documentele financiare. Timpul pierdut la arhivare, procedurile greoaie și consumatoare de energie se transformă în câteva atingeri de ecran sau click-uri, pe interfețe prietenoase, accesibile oricui. Iar experiența este una dinamică, cu posibilități de optimizare continuă în raport cu utilizatorii.

“Suntem mai mult decât bucuroși să putem extinde, din nou, beneficiile și serviciile la care pot apela antreprenorii pe platforma digitală George, la doar o atingere de ecran distanță. Pe lângă produsele bancare, am deschis platforma către partenerii noștri din servicii conexe, cum ar fi abonamente medicale pentru angajați, tichete de masă, semnătură digitală calificată, soluții de plată mobile și altele.

În acest ecosistem în continuă dinamică, era clar nevoie de o soluție inovatoare de administrare a documentelor și facturare, așa cum este Banqup, pe care antreprenorii o vor găsi super utilă. De la lansare și până în prezent, i-am adăugat lui George peste 250 de funcționalități, fiind aplicația bancară cu cel mai mare rating din România în magazinele mobile”

Mihai Sandu, Șef Departament Vânzări Digitale și Parteneri, BCR

“Banqup este o soluție inovatoare de facturare electronică, plăți electronice și gestiune a documentelor. Ca să venim în sprijinul antreprenorilor cu o soluție completă, am dezvoltat această platformă menită să le ușureze activitatea. Antreprenorii locali sunt pivotali în avansul oricărei societăți, cu atât mai mult a celei românești.

Am putea spune că în momentul în care am lansat platforma, am deblocat un mecanism și am potențat capacitatea și mobilitatea antreprenorului. Neîngropat în hârtii, el devine creativ, câștigă timp și toată societatea are șanse să se aliniaze rapid la standardele europene”

Tom Van Acker, General Manager, Unifiedpost Group.

George_Banqup_preview

Banqup este disponibil acum gratuit de pe platforma George, în magazinul aplicație, fiind prezentă simultan în magazinele AppStore sau Google Play.

O noutate pe piața românească, Banqup este un produs al Unifiedpost, lider pe piața europeană pentru soluții fintech de facturare electronică, procesare facturi și plată electronică. Platforma premium one-stop-shop funcționează cu succes în toată Europa, unde Unifiedpost se extinde continuu.
Peste 20 de țări beneficiază deja de serviciile Banqup, accelerând astfel dezvoltarea digitală și simplificând continuu procesul birocratic.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 321 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – 1.700 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Iasiul gazduieste Campionatul Mondial de Esports din 2023

IASI2023_
Jucători din peste 120 de țări se vor lupta pentru cel mai mare price pool din istoria World Championships: jumătate de milion de Euro

Peste 30 de milioane de oameni din întreaga lume vor urmări live competițiile din România

București, 14 martie 2023 – România va găzdui, între 24 august și 4 septembrie, Campionatul Mondial de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Aceștia vor concura pentru titlul de campioni mondiali, la individual sau pe echipe, în șapte competiții la șase jocuri de top.

“Am reușit să aducem această competiție de prestigiu și să transformăm Iașiul în Capitala internațională a Esports, fapt care ne face să fim foarte mândri. Este o reconfirmare din partea organizațiilor internaționale a faptului că Iașiul este un pol digital important pe harta lumii, fapt subliniat și de dezvoltarea în acest oraș a din ce în ce mai multe business-uri de prestigiu internaționale, cât și a numeroase branduri locale cu o amprentă internațională puternică”, a declarat Daniel Juravle, viceprimar al Municipiului Iași.

Esports

Campionatul Mondial de Esports se va desfășura în cadrul Digital Throne, ce va aduce entertainment-ul digital în toate formele sale, de la scene multimedia și artiști de muzică de top și până la proiecții impresionante pe Palatul Culturii din Iași sau parade de cosplay în costume ale eroilor din filme și jocuri video. La eveniment sunt așteptați să participe peste 20.000 de împătimiți ai sporturilor electronice și peste 50.000 de iubitori ai muzicii. Audiența mondială, care va urmări online competițiile, se va ridica la peste 30 milioane de oameni.

Mai mult de 700 de jucători din peste 120 de țări se vor înfrunta pe cele patru scene gigant la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Încă o premieră în istoria Campionatului Mondial de Esports este organizarea primului World Championship la Counter Strike: Global-Offensive destinat echipelor feminine.

„Federația Internațională de Esports luptă în mod continuu pentru incluziune și diversitate în esports. Echipele feminine sunt o parte esențială a Campionatelor Mondiale de Esports și suntem încântați de viitoarele competiții feminine pe care le vom organiza. Cea mai valoroasă jucătoare de CS:GO din lume a momentului este Ana Dumbravă, originară din zona Moldovei, nu departe de Iași, și sunt sigur că va fi o inspirație pentru echipele feminine din întreaga lume pentru a participa la competiție, reprezentând una din cele peste 120 de țări”, spune Vlad Marinescu, Președintele IESF.

Esports_2

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 Euro, cel mai mare price pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

În momentul de față au loc competițiile naționale care desemnează, pentru fiecare joc în parte, componența echipelor care vor merge în turneele regionale care se vor desfășura în lunile mai și iunie.

Despre Digital Throne

Digital Throne este un festival de 10 zile (24 august – 4 septembrie), care lansează, la nivel internațional, strategia Iașiului de a deveni o capitală globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului.

Ca parte a Digital Throne, Iasi2023 găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports.

Peste 700 de jucători din peste 120 de țări vor concura pentru trofeul competiției într-un oraș care radiază o cultură unică și o istorie bogată.

Home

Despre IESF

IESF este organismul care unește pentru World Esports. Fondată în 2008 de nouă state membre, IESF este în prezent compusă din 130 de federații de pe cinci continente. IESF reunește toți stakeholderii din esports pentru a realiza un ecosistem pentru dezvoltarea la nivel mondial a unei industrii de gaming sustenabile și responsabile. Campionatul IESF WE este cel mai mare show multi-sport de sporturi electronice din lume. De asemenea, IESF organizează anual World Esports Summit, eveniment ce sprijină cel mai înalt standard de conducere a esports la nivel mondial.

Homepage

Samsung lanseaza cea de-a opta editie Stream Your Dream, dedicata creatorilor de continut pasionati de mobile gaming si montaj video

SYD
Trei mentori – Goguci, Bogdan Techeș și Reddysh – vor împărtăși cu viitorii creatori de conținut ce înseamnă profesia de influencer și cum poți realiza conținut video de succes pe Youtube

București, România – 21 martie 2023 – Samsung România lansează cea de-a opta ediție Stream Your Dream, ediție care își propune să susțină creatorii de conținut pasionați de gaming și montaj video aflați la început de drum pe Youtube.

În cadrul ediției de anul acesta 15 tineri aleși pe bază de înscriere vor avea ocazia să afle ce înseamnă să îți dezvolți o carieră în calitate de creator de conținut chiar de la profesioniști în domeniu. Printre aceștia se numără Goguci (visual artist), Bogdan Techeș (vlogger și creator de conținut Youtube), Reddysh (gamer și creator de conținut), Ana Udriște (fondator Avocatoo) și Sorin Sfetcu (Industry Manager la Google România).

Stream Your Dream – From subscriber to superstar

Stream Your Dream este un proiect educativ și are ca rol principal formarea următoarei generații de micro-influencers. Proiectul fost dezvoltat sub platforma #AllOutbySamsung ce reunește toate proiectele și inițiativele brandului pentru Gen Z, menită să susțină pasiunile noii generații și să ofere o sursă nouă de inspirație. Ediția de anul acesta se adresează tinerilor pasionați de creare de conținut în zona video, dar și în cea de gaming și mobile gaming.

În mijlocul vieții lor hiper-digitale, noua generație caută acele spații care le oferă un sentiment de apartenență la o comunitate, iar gaming-ul este una dintre pasiunile și domeniile de activitate ce facilitează, așa cum relevă și studiile, posibilitatea de auto-exprimare, conexiune și relaxare. Conform celor mai recente studii, pentru Generația Z platformele sociale au devenit medii în care ei pot contribui în calitate de creatori și unde au control deplin asupra a ceea ce creează. Generația de nativi digitali folosește, astfel, platforme precum YouTube pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în lume, pentru auto-dezvoltare, dar și pentru a se putea exprima într-un mod creativ și autentic.

În acest context, Samsung și-a propus să răspundă nevoilor de auto-exprimare pe care le au Gen Z prin intermediul Stream Your Dream, oferindu-le acces la experți și tehnologia de care au nevoie pentru a-și duce pasiunile la următorul nivel.

„Stream Your Dream este un program de edutainment ancorat în zona de content creation și gândit pentru noua generație și aspirațiile lor, de a-și transforma pasiunile în cariere. Prin acest program ne dorim să aducem în fiecare an experții față în față cu viitorii profesioniști. Credem că astfel de întâlniri pot inspira tinerii și le pot asigura un cadru în care creativitatea și libera exprimare nu doar că sunt încurajate, ci pot conduce către performanțe și rezultate neașteptate. Cu atât mai mult cu cât vor avea și cele mai noi gadget-uri la îndemână – seria Galaxy S23. Camera capabilă să capteze imagini incredibile chiar și pe timp de noapte și procesorul ce îmbunătățește considerabil performanța jocurilor pe smartphone sunt elementele pe care viitorii creatori de conținut, parte din Gen Z, o generație mobile-first, le vor aprecia.” declară Simona Panait, Director de Marketing, Samsung România & Bulgaria.

Noua ediție a Stream Your Dream va oferi tinerilor participanți și acces la cele mai noi dispozitive Samsung, noua serie Galaxy S23. Cu o cameră îmbunătățită, noua serie Galaxy le oferă utilizatorilor mai multă libertate în a-și explora creativitatea, posibilitatea de face materiale video în stil cinematografice, chiar și pe timp de noapte.

Cum se desfășoară cea de-a opta ediție a Stream Your Dream

Noua ediție a Stream Your Dream se defășoară în trei etape:

Înscrieri – 17-22 martie
Selecție participanți workshop – 23-27 martie
Workshop – 30 martie
În perioada 17-22 martie, tinerii pasionați de videografie și jocuri video pe mobil sunt încurajați să se înscrie prin completarea unui formular de înscriere și realizarea unui video pe canalele lor de Youtube, în care să vorbească despre pasiunile lor, în linie cu misiunea platformei #AllOutBySamsung și a proiectului, de a susține noua generație în a transforma pasiunea într-un stil de viață.

La finalul perioadei de înscrieri, mentorii acestei ediții, Goguci, Bogdan Techeș și Reddysh, vor selecta 15 tineri care vor participa pe 30 martie la un workshop dedicat conținutului pe YouTube, cu mesajul ,,Stream Your Dream – From subscriber to superstar”.

Tot în cadrul workshop-ului, participanții vor avea misiunea de a pune în practică tot ce au învățat de la mentori. Aceștia vor fi provocați să creeze, folosind un Galaxy S23 Ultra, un video în baza căruia mentorii vor premia trei câștigători Stream Your Dream.

Premiile puse la bătaie în competiție sunt:

Locul I: Samsung Galaxy S23 Ultra, un monitor de gaming Samsung Odyssey G7 și Galaxy Buds2 Pro
Locul II: Samsung Galaxy S23 Plus și Galaxy Buds2 Pro
Locul III: Galaxy S23
Un workshop EPIC de o zi și doar trei câștigători finali

Pe 30 martie, mentorii vor împărtăși cu cei prezenți din experiențele lor și modul în care ei și-au dezvoltat o carieră din creare de conținut.

Goguci, visual artist, parte din Team Galaxy le va dezvălui participanților cum poți crea fotografii și video-uri uimitoare folosind un smartphone, dar și ce instrumente de editare utilizează în proiectele lui.
Reddysh (Irina Simion), una dintre cele mai populare gamerițe din România, parte din Team Galaxy și programul Samsung – GRL Power, le va vorbi tinerilor despre gaming content creation la feminin și cum să construiești o comunitate internațională de urmăritori.
Bogdan Techeș,vlogger și content creator, parte Team Galaxy, va aborda tema divertismentului pe YouTube, cum poți găsi teme relevante pentru video-uri, cum să menții comunitatea activă și cum să editezi conținut creat într-un mod creativ.
În plus, cei 15 tineri vor putea învăța informații esențiale privind cariera de creator de conținut în România de la cei doi invitați speciali ai proiectului:

Ana Udriște, consultantă în domeniul digital și fondatoarea Avocatoo, care le va povesti despre cadrul legal din România, despre copyright și legea publicității, cum își pot gestiona veniturile obținute din crearea de conținut sau parteneriatele cu branduri etc.
Sorin Sfetcu, Industry Manager la Google România, care le va face participanților o introducere în zona de digital marketing și ce înseamnă să îți construiești un brand pe Youtube, precum și care sunt trendurile în ascensiune ale platformei pentru viitorul apropiat.
Mai multe detalii despre ediția de anul acesta a Stream Your Dream sunt accesibile aici: https://www.samsung.com/ro/stream-your-dream-2023/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Display-urile Interactive Samsung Flip Pro cu aplicatia Fable Blockly integrata, prezente la BETT London 2023

Samsung Electronics_ Shape Robotics
Soluția permite dezvoltarea unei palete uriașe de lecții și activități multidisciplinare în școli

București, România – 24 Martie 2023 – Inovația educațională dezvoltată de Samsung Electronics împreună cu Shape Robotics pentru sistemul educațional va putea fi testată de mii de profesori, educatori, traineri și parteneri la cel mai important târg de educație și tehnologie la nivel global – BETT London 2023 (British Educational Training and Technology Show).

În contextul derulării proiectelor europene dedicate digitalizării sectorului educațional, Samsung Electronics și compania daneză producătoare de roboți educaționali, Shape Robotics, au dezvoltat un parteneriat tehnologic pentru soluții de tip “Ed Tech”, aliniate la standardele de predare STEAM. Obiectivul este acela de a facilita procesul de alfabetizare digitală și dezvoltarea abilitaților necesare meseriilor viitorului.

Samsung Electronics_ Shape Robotics_1

„Produsul creat de Samsung Electronics și Shape Robotics face tehnologia SMART accesibilă pentru instituțiile de învățământ. Avem toată încrederea că această reușită va aduce schimbări uriașe în felul cum se va desfășura procesul de predare-învățare la clase și, cel mai important, cum vom pregăti generația de azi pentru meseriile de mâine. Cu toții suntem mândri de această realizare”, a spus André Fehrn – CEO Shape Robotics.

Atât profesorii cât și elevii vor putea să învețe bazele roboticii, folosind un set redus de echipamente– tabla interactivă cu softul de programare „Fable Blockly” inclus și accesoriul „HUB = inima roboților” atașat acesteia. Mai mult decât atât, în cazul laboratoarelor SMART, soluția este ușor accesibilă fiind integrată nativ în ecosistemul hardware și software deja prezent în laboratoarele inteligente.

Acest prim produs dezvoltat de cele două companii vine practic în întâmpinarea nevoilor educaționale din școli, licee teoretice și/sau cu profil tehnic, dar și universități.

„Integrarea nativă a aplicației Fable Blockly în sistemul de operare Tizen al Display-urilor Interactive Samsung Flip Pro vine cu o serie de avantaje cu caracter tehnic, economic și educațional care credem că sunt extrem de importante. În primul rând, dispare nevoia achiziției device-ului (calculator, laptop, tabletă, OPS) care, până acum, era responsabil de rularea aplicației Fable Blockly pe displayul interactiv, deci scade nivelul cheltuielilor și crește nivelul fiabilități platformei”, a completat Constantin Cristian, HEAD of Division al Samsung Electronics.

Acordul dintre Shape Robotics și Samsung Electronics a fost încheiat anul trecut, scopul acestuia fiind acela de a facilita și optimiza educația tehnologică în sistemele școlare din întreaga lume. De altfel, Samsung a demarat în 2022 Strategia pentru Educație SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, parte a strategiei europene de susținere a sectorului educațional.

Samsung Electronics_ Shape Robotics_2

Prin programul SEED, Samsung și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. Dincolo de dotarea centrelor educaționale cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.

BETT 2023 – este cel mai important târg de educație digitală din Europa și are loc între 29 și 31 martie, la Londra.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, electrocasnicelor, a sistemelor de rețea, a sistemelor LSI și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.